De la primii pasi ai filmului in lume, o data cu Edison, pana la cinematograful fratilor Lumiere deschis in Kobe spre sfarsitul secolului XIX, trecand prin doua „varste de aur” recunoscute de catre critici si cu o ultima explozie de interes pentru filme ale unor regizori precum Takeshi Kitano, Takashi Miike sau Kiyoshi Kurosawa, cinematografia japoneza a suferit o evolutie uluitoare. De-a lungul timpului, unele filme au contribuit decisiv la progresul artei cinematografice, iar inovatiile in stil, tehnologie si continut nu au facut decat sa transforme filmul clasic japonez – cunoscutele jidai-geki traditionale – in salbaticele excese ale „pinku eiga” (filmele cu continut erotic evident, impletite pe o poveste traditionala) sau in absurdul sangeros al unor filme contemporane ale lui Miike. Pentru a onora aceste filme care au impulsionat, provocat, revoltat si uimit atat pe cinefilii din Japonia cat si pe cei de peste hotare, a fost realizat un top al primelor 10 filme care au schimbat cinematografia japoneza.

In aceasta prima parte vom prezenta filmul care ocupa ultima pozitie in acest top-10 al tuturor timpurilor, urmand ca in partile urmatoare sa le prezentam si pe celelalte.

Pozitia a 10-a: „Momotaro’s Divine Sea Warriors” – Mitsuyo Seo (1945)

 In ziua de astazi, anime-urile reprezinta unul din cuvintele cheie in momentul in care vorbesti despre Japonia celei de-a saptea arte. Este potrivit, din acest motiv, sa includem in acest inedit top si primul film de animatie realizat vreodata in istoria cinematografiei japoneze. Spre deosebire de animatiile contemporane cu aventuri futuriste sau povesti de iubire ori prietenie intre personaje cu valente eroice, prima animatie de lung metraj realizata in Japonia a fost un film lung de 74 de minute, de propaganda a perioadei celui de-al doilea razboi mondial.

Asemeni tuturor cineastilor ce lucrau in Japonia in perioada de sfarsit a anilor ’30 si in anii ’40, si Mitsuyo Seo a fost obligat sa produca filme care sa promoveze „filosofia nationala japoneza”, o filosofie ce preamarea superioritatea rasiala si culturala japoneza, dar si agresiunea imperialismului japonez. Nu exista, probabil, un subiect mai adecvat pentru a reflecta aceasta decat atacul surpriza al Japoniei de la Pearl Harbor, de pe 7 decembrie 1941. Seo a luat aceasta „binecuvantata” zi si a incorporat-o intr-un film de animatie de 37 de minute, in 1943, intitulat „Momotaro’s Sea Eagles”. Momotaro era un erou popular din folclorul japonez, numele lui traducandu-se literalmente „Baiatul Piersica” (pentru ca s-ar fi nascut dintr-o piersica ce plutea pe un rau, gasita de o batrana fara copii – „momo”= piersica, „taro”=cel mai mare fiu dintr-o familie). In acest scurt metraj animat, Momotaro isi conducea trupele formate din animale simpatic desenate pentru a bombarda „Insula Demonului”.

Ministrul Flotei japoneze a fost atat de incantat de aceasta realizare incat a ordonat lui Seo sa realizeze un sequel. Rezultatul a fost „Momotaro’s Divine Sea Warriors”, un film care s-a inspirat din cele mai cunoscute simboluri americane ale acelor timpuri, Walt Disney si Mickey Mouse. Eroul principal, Momotaro, si armata acestuia cantau si dansau dupa ce au „eliberat” insulele Sulewasi din Pacificul de Sud (insule situate in Indonezia de astazi care, bineinteles, au fost ocupate de catre Japonia in timpul celui de-al doilea razboi mondial).

Multa vreme s-a crezut ca acest film a fost distrus de catre americani in timpul ocupatiei acestora. In 1984, a fost gasita, in depozitele studiourilor Shochiku, o copie a acestui film, o relicva a unor vremuri intunecate din istoria Japoniei, insa una care, in ciuda acestui stigmat, a pavat drumul spre marile animatii realizate de cineastii japonezi ai zillor noastre, Hayao Miyazaki, Mamoru Oshii si Katsuhiro Otomo.

(VA URMA)

Articol realizat de cris999 (c) www.asiacinefil.com