„Tarantino era o fetita inocenta”

In „Sukiyaki Western Django”, Kaori Momoi o interpreteaza pe prietena unui fost pistolar interpretat de Quentin Tarantino, un alt regizor cu un stil mai aparte. Si Tarantino pare a fi fost sedus de magia lui Miike. „Imi place mult Tarantino-san”, a marturisit Momoi, „atat ca actor cat, desigur, si ca regizor. Asa ca am fost incantata sa lucrez cu el. Tarantino a fost exact ca o fetita inocenta, pentru ca il admira mult pe Miike. A lucrat mult pentru a se apropia de Miike. La filmari, mereu intreba: „Ce zici de asta ?”, „Dar daca o facem in felul asta ?”, si de fiecare data Miike spunea, sec: „Nu, multumesc”. Dar Tarantino nu era deloc deranjat de acest refuz.[..] Ne-am distrat de minune si eram toti ca niste copii mici.”

Actrita si-a amintit, insa, ca, spre deosebire de asta, locatia aleasa pentru filmari nu era deloc un lucru care sa te amuze. „Am filmat intr-un sat de munte din prefectura Yamagata, golit de locuitori. Nu exista nici macar o toaleta. Actorii erau machiati intr-o scoala din apropiere, si lua o ora de mers cu autobuzul pana la locatie; apoi, trebuia sa stam afara toata ziua. Te raceai foarte repede si erai aproape inghetat la sfarsitul filmarilor, mai ales ca am prins toate anotimpurile. Iarna, actorii au fost ajutati de localnici si au avut o camera unde sa stea si sa se incalzeasca, insa ceilalti din echipa au trebuit sa stea in zapada de dimineata devreme pana noaptea tarziu, nefiind nici macar un scaun pe care sa se aseze. Era o vreme complet ostila. Iarna, ne trezeam pe la 3-4 dimineata si faceam 4 ore de mers cu masina spre locul de filmare. Ne intorceam tarziu, cand se intunecase deja, cu costumele pe noi sau tinandu-le in mana pentru a nu le pierde.” Momoi si-a amintit de o intamplare: intr-una din zile, pe drumul de intoarcere de la filmari, „un cal s-a ratacit din drum. Cred ca acest lucru e posibil doar in Japonia. Daca ar fi sa faci asta la Hollywood sau oriunde altundeva, as zice ca ai mai avea nevoie sa adaugi 5 bilioane de yeni (cam 50 de milioane de dolari) la buget, si minim 3 ani de zile in plus la programul zilnic de filmari. Asta s-a intamplat doar pentru ca Miike a realizat acest film intr-un singur an si cu acel buget. A fost incredibil.”

„Ce naiba mai e si asta !?

Marturisirile actritei japoneze intaresc convingerea ca Miike e un adevarat geniu al filmului. Insa daca e sa dai cuvantul geniului, acesta incearca sa-ti scape printre degete, eludand elogiile care i se aduc. Intrebat daca e sa iasa pe piata internationala cu acest film, Miike pur si simplu a evitat in mod siret sa dea un raspuns clar, la vremea respectiva: „Niciodata n-am fost constient de faima internationala, si nu ma simt deloc celebru. E meseria si hobby-ul meu sa intalnesc un producator, sa impulsionez un proiect si sa fac un film, depasind doar putin bugetul alocat opentru asta. Nu vreau sa raspund dorintelor fanilor de film, atat din tara cat si de peste hotare. Fac doar ceea ce in mod natural as face.”

Miike, cunoscut pentru numarul ridicat de filme pe care il realizeaza intr-un an, a incercat sa ofere o explicatie a acestui fapt: „Nu stiu cu cat e platit pentru un film un regizor American, dar in Japonia nu-mi pot intretine familia daca nu trag din greu la ceea ce fac. Din fire sunt lenes, deci munca de regizor este una complicata pentru mine, insa nu ma pot debarasa de aceasta pentru ca altceva nu stiu sa fac !”

„Atunci”, a concluzionat Miike, „cui ii este dedicat acest film ? Tatalui meu. Dar cand a vazut ce a iesit, a spus doar: „Ce naiba mai e si asta !?”

Articol realizat de cris999 (c) asiacinefil.com