Filmuletul de prezentare al filmului „Sukiyaki Western Django” prezentat in cinematografele din Statele Unite, aminteste, intre altele, despre faptul ca acesta ar fi fost realizat de „cel mai controversat regizor japonez al timpurilor noastre”. Takashi Miike, caci despre el este vorba, este, probabil, mai bine cunoscut pentru filmele sale culte de o violenta iesita din comun. Popularitatea acestuia a crescut in ultimii ani, demonstrand ca este un regizor maleabil, care poate crea productii „populare”, de la westernuri la filme pentru copii, cum este amuzantul „The Great Yokai War„.

Totusi, „Sukiyaki” a fost un film unic pentru curentul „western”, pentru fanii lui Miike si, in general, pentru filmul japonez, pentru a trece neobservat. In primul rand, dialogurile sunt, toate, in engleza, desi aproape toate personajele distribuite in film sunt… japoneze. In al doilea rand, orice s-ar spune, filmul nu se inscrie in nici un tipar care sa caracterizeze filmul japonez. Pur si simplu Miike a beneficiat de un buget pus la dispozitie de Sony Pictures, si cu magia lui a reusit sa-i vrajeasca pe investitori, care i-au oferit suficiente fonduri pentru ca Miike sa le poata consuma linistit pentru propria lui viziune western.

Actrita Kaori Momoi, care a aparut la Hollywood in productia „Memoirs of a Geisha” si care a interpretat in „Sukiyaki” rolul „Ruriko”, o femeie care il ajuta pe pistolarul din rolul principal, a acordat in septembrie 2008 un interviu, la Los Angeles, site-ului www.hollywoodnewswire.net/ .

De cele mai multe ori, Miike lucreaza cu acelasi grup de actori, iar Momoi nu este cunoscuta ca facand parte din „grupul lui Miike”. Actrita sustine ca a fost atrasa de stilul unic al lui Miike, acest lucru determinand-o sa accepte rolul din „Sukiyaki”.

„Pe cand lucra impreuna cu regizorul Kazuo Kuroki la „Tomorrow – ashita” (in 1988, Kaori Momoi avand rolul principal) ca asistent de regie, Miike a spus ca l-am terorizat. Nu imi amintesc sa fi facut asta”, marturiseste zambind actrita. „Asa ca si-a spus ca niciodata nu va apela la aceasta actrita, cand va deveni regizor. Dupa acest episod, l-am intalnit mai apoi intr-un bar, si l-am intrebat intamplator daca are vreun rol pentru mine intr-unul din filmele sale. Mi-a raspuns imediat: „Niciodata !”. Asa ca am incercat sa „flirtez” cu el dupa asta, insa se incapatana sa ma refuze. Intr-un final mi-a dat un rol in „Izo”(2004), si am ramas cu adevarat impresionata de maniera lui de a regiza. Avea un stil iesit din orice tipare. Am lucrat cu multi regizori japonezi, de la tineri la veterani, insa el are ceva nebunesc, genial, in stilul sau, are simtul preferintelor spectatorului care ii vizioneaza filmele. Asa am ajuns cel mai mare fan al lui, si i-am cerut sa-mi ofere un rol ori de cate ori are vreun proiect in lucru. Nu de fiecare data, insa, programul de lucru al nostru se suprapunea. Apoi, la un moment dat mi-a spus ca scria un scenariu in care voi avea si eu un rol. Am fost incantata sa aud asta, si urma, in acelasi timp, sa fie primul meu film de actiune in care trebuia sa tin un pistol in mana”.

Actrita a relatat, apoi, cum a fost filmata o scena importanta din film, atat pentru evolutia subiectului cat si pentru definirea stilului si ineditului adus de catre Miike. Este vorba de scena in care personajul interpretat de Quentin Tarantino este impuscat prin surprindere. Miike a crezut ca ritmul acestei scene, elementul surpriza ce trebuia surprins pe pelicula trebuia sa aiba o derulare ce nu putea fi pe deplin redata printr-o scena simpla de cateva secunde. Momoi a continuat: „Si eu sunt regizor de film, asa ca am fost foarte curioasa cum va exprima pe pelicula „surpriza” atacului. Atunci Miike i-a cerut cameramanului sa intre in panica, sa filmeze scena prost, fara a se focaliza atentia pe personajele centrale ale scenei. Si scena chiar a iesit ca una incarcata de surpriza.”

Despre stilul lui Miike, Kaori Momoi a spus: „Exista niste reguli scrise despre cum se filmeaza un film, dar Miike mereu gaseste o cale noua, mai buna de-a o face, o cale posibila a se realiza doar prin intermediul lui. De asta Miike e atat de mare. De asta niciodata nu repeta aceleasi lucruri, de aceea niciodata nu realizeaza filme identice. E nou de fiecare data, aduce experiente noi cu fiecare film al sau. Cred ca asta e ceea ce face din el un mare artist. Ceea ce face deosebirea intre un mare artist si ceilalti este faptul ca acesta/aceasta mereu se indreapta spre o directie noua, neexplorata inca.”