La 15 august 1945, Japonia capituleaza. Distrugerile razboiului au afectat si industria filmului: din cele 2.500 de cinematografe cate existau in 1941, in stare de functionare mai erau aproximativ 1.000. Studiourile de film erau, in mare parte, distruse, iar ocupatia americana isi va impune autoritatea, retragand din exploatare majoritatea filmelor japoneze, inlocuite cu productii Hollywoodiene. Intr-un efort de „democratizare”, producatorii cei mai compromisi sunt epurati, intre acestia aflandu-se si Ichizo Kobayashi (foto), fondatorul „Toho”. Studiourile sale intra in posesia sindicatelor cinematografice si a „progresistilor” eliberati din lagare.

Akira Kurosawa debutase in anii 1943-1945 cu filme de importanta inca minora. Datorita unei productii indraznete, acesta afirma o personalitate de prim ordin tratand subiecte contemporane. In 1946 regizeaza „No Regrets for our Youth” („Nu-mi pare rau de tineretea noastra”), un film ce reconstituie un conflict din 1933 dintre universitari si militaristi. Apoi realizeaza un fel de trilogie a haosului moral si social postbelic: „Wondeful Sunday” („O duminica minunata”), „Drunken Angel” („Un inger beat”) si „Stray Dog” („Un caine vagabond”). Din aceste filme de un stil rafinat si viguros se intrevede o mare generozitate si o profunda umanitate, doua trasaturi care vor caracteriza intreaga opera cinematografica a acestuia.

Tadashi Imai debutase ca regizor, ca si Kurosawa, in timpul razboiului. Marele sau talent explodeaza odata cu „An Enemy of the People” („Dusmanul poporului”), tot in 1946, o critica violenta la adresa militarismului nipon, confirmand in „Clandestin 24 de ore” si „Muntii inverziti”. „Razboi si Pace” din 1947 il regizeaza alaturi de Fumio Kamei (foto), zugravind un pasionant tablou al Japoniei contemporane si al suferintelor natiunii japoneze. Fumio Kamei era un documentarist ce lucra in cadrul armatei; in 1938 a regizat „Shanghai”, transmitand un mesaj pacifist care l-a costat libertatea, fiind aruncat dupa gratii. Dupa razboi, cu un an inainte de „Razboi si Pace” a realizat un mare montaj de actualitati intitulat „Tragedia Japoniei”, un documentar despre realitatea unui Imperiu militarist necrutator, propria lui tara.

Keisuke Kinoshita debutase, ca si precedentii regizori, in timpul razboiului. In 1946 obtine un mare succes cu filmul „Morning for the Osone Family” („Dimineata la familia Osone”). El se va dovedi un realizator plin de viata, care va indragi micile drame sentimentale sau comediile de moravuri. Acelasi Kinoshita va scrie o pagina de istorie in cinematografia japoneza, regizand primul film japonez in culori: „Intoarcerea lui Carmen”, in 1951.

Care este orientarea ideologica si genurile abordate de regizorii japonezi din perioada postbelica ? Kinugasa si Mizoguchi reiau si accentueaza critica sociala; daca primul transmite acest mesaj prin intermediul filmelor istorice („S-a intamplat unui samurai”), al doilea isi continua ciclul consacrat conditiei femeii („Izbanda femeii”). Heinosuke Gosho, sprijinindu-se pe propria sa traditie neorealista, lanseaza si el un protest impotriva razboiului ce impiedica fericirea indragostitilor („O data mai mult”). Ca urmare a suprimarii cenzurii, studiourile „Toho” se orienteaza spre subiecte ce privesc dezvoltarea societatii contemporane a acelor timpuri la toate nivelurile. Acest exemplu este urmat si de studiourile „Shoshiku” si „Dai Ei”. Filmelor cu samurai si de razboi li se adauga „filmele-revolver” (cu gangsteri), dupa moda filmelor noir de la Hollywood, inmultindu-se totodata si productiile erotice, expresie a lipsei ingradirii de orice fel.

In 1948 insa, un incident de proportii isi pune amprenta asupra perioadei de sfarsit a democratizarii cinematografiei japoneze de dupa razboi.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com