Coreea de Sud vede, in zilele noastre, un val de turisti dinspre Vietnam si alte tari asiatice trecandu-i granitele ca urmare a asa-numitului „Val Coreean” si a nebuniei pentru cultura populara coreeana. „Valul Coreean” (desemnat in coreeana prin termenul „Hallyu”) se refera la o explozie a popularitatii culturii sud-coreene in intreaga lume si, mai ales in lumea asiatica, in decursul secolului XXI. Cea mai puternica influenta este asupra statelor din Asia Rasariteana (China si Japonia), urmate de Asia de Sud-Est, India, Orientul Mijlociu, Turcia sau Rusia, cu o extindere si peste Pacific, in special in Mexic si America Latina. In Europa, Hallyu a patruns in special in Estul Europei (in Ungaria exista un mare numar de fani ai filmelor si serialelor asiatice) si in Scandinavia (in special Norvegia). Coreea de Sud este una din primele 10 exportatoare de cultura din lume, in momentul actual. Toata nebunia a inceput cu seriale pentru televiziune ca „Autumn Fairy Tale” sau „Winter Sonata”, succesul lor fiind urmat de cel al filmelor, muzicii traditionale, mancarii traditionale si al limbii coreene. In prezent, „Valul Coreean” a devenit un acronim pentru puterea economica in crestere a Coreei de Sud si pentru ridicarea unor colosi multinationali precum Samsung, LG sau Hyundai-Kia.

Editia online a principalului cotidian vietnamez, „Tuoi Tre” arata, in aprilie, citand ca sursa o declaratie a unei agentii de turism a statului din Saigon, ca doar in luna aprilie a acestui an, numarul celor care au accesat programe turistice spre Coreea a crescut cu 300% pana la 500%, in ciuda recesiunii economice. Oficialul a atribuit aceasta crestere pe seama exploziei „Valului Coreean” datorate programelor de televiziune si spectacolelor de divertisment. Seriale precum „Winter Sonata” au atins ratinguri inimaginabile la televiziunile vietnameze (comparabil cu impactul, la noi, al serialului Sclava Isaura pe vremea existentei unui singur post de televiziune la nivel national), in timp ce interpreti coreeni precum TVXQ si Rain sunt inca foarte populari. Agentiile de turism nu au vrut sa scape momentul si au oferit reduceri la pachetele catre Coreea de Sud; ca un fapt divers, un sejur de 7 zile si 6 nopti in Coreea, cu plecarea din Hanoi, a ajuns de la 1.600 $, prin reduceri, la 911 $, iar un sejur de 5 zile si 4 nopti, de la 1.000 $ la 600.

Se pare ca agentiile de turism vietnameze au cerut ministerului de externe simplificarea procedurilor de acordare a vizei pentru Coreea, si au trecut la angajarea de ghizi in vederea atragerii mai multor turisti din Vietnam. Cu toate ca este o tara socialista, economia vietnameza a fost una cu cele mai sustinute ritmuri de crestere din ultimul deceniu din intreaga lume. In ciuda acstui fapt, Vietnamul ramane o tara cu mari discrepante, o mare parte a populatiei sale de peste 86 de milioane de oameni traind cu mai putin de 1 $ pe zi. Conform raportului agentiei de turism amintite, anul trecut aproximativ 18.000 de vietnamezi au vizitat Coreea, in timp ce 20.000 de coreeni au vizitat Vietnamul.

Cazul Vietnamului nu este unul singular, insa este expresiv pentru impactul pe care il are cultura coreeana transmisa prin intermediul serialelor pretutindeni in lume. In America de sud, impactul este similar, in ciuda faptului ca productia autohtona de seriale este puternica si a distantei mai mari fata de Coreea.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

5 Comments

  1. Autumn Fairy Tale este superb…Ar fi frumos daca am avea si o subtitrare in romana…:)
    Multumim pentru articol!

  2. Ma bucur ca aveti si analize despre tarile asiatice (si ma refer la cele estice). Asa pot afla lucruri pe care nu le-as afla in alta parte sau ar fi date incomplete. Multumesc ca existati!:)

  3. Sunt destul de multi fani ai filmelor si serialelor coreene si in Romania, in primul rand datorita sit-ului „asiacinefil”. dar si TVR-ului, care a prezentat mai multe seriale. Canale de televiziune, ca de ex.TVR1 si TVR2, Cinemax sau Cinestar au programat mai multe filme asiatice, mai ales chinezesti si japoneze. Eu personal ma-m indragostit de aceste filme sau seriale. Nu mi-au placut niciodata telenovelele, mai ales cele mexicane sau braziliene, dar cele coreene, chiar daca sunt tot un fel de telenovele, sunt bine facute, bine jucate si ne prezinta o cu totul alta lume, cu obiceiuri, credinte si istorie diferite de ale noastre.

  4. „Valul corean”? Il consider mai degraba un tsunami care mi-a cuprins sufletul in cel mai pozitiv mod. De cand am descoperit serialele coreene si asta se datoreaza TVR1, am descoperit o lume cu totul diferita care m-a cucerit pe deplin. Istoria, cultura, traditiile, modul de gandire, gastronomia, toate mi se par fascinante. Daca posibilitatile materiale ar permite-o, sunt convinsa ca tarile asiatice ar avea mult mai multi turisti. Oare exista vreun fan din Romania care sa nu-si doreasca sa viziteze locurile vazute in seriale? Ma indoiesc. Pana la remedierea situatiei financiare, visam. Din pacate nu cred ca ne vom trezi prea curand. Somn usor tuturor.

  5. Nici mie nu mi-au placut, nu m-au „prins” telenovelele anilor ’90 de la noi… nici cele sud-ameraicane sau americane, turcesti si ce s-a mai difuzat pe la noi romanii.
    Pe scurt am urmarit doar o telenovela sud-americana (Inger salbatic – prima difuzare TV) si una americana cred(Twin Peaks), unice, bine facute si…peste 100 de seriale si filme coreene; sunt uimita de inventivitatea scenaristilor, bunul simt al creatiei, talentul actorilor desi tineri … si sunt si f. frumosi… te face dependent de atmosfera speciala pe care stiu sa o creeze echipele coreene de film. Bravo HallyU!

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>