Yoo Seung-ho vrea roluri comiceCel mai recent rol al sau, cel al unui escroc impertinent din filmul istoric “Kim Seon Dal”, marcheaza inceputul carierei unui actor matur, desi actorul de 22 de ani a jucat in multe roluri melodramatice. Cu un debut la 8 ani in aclamatul “The Way Home”, Yo Seung Ho iese din tiparul rolurilor jucate, incercand unul intr-o comedie.

In “Kim Seon Dal”, personajul lui Yoo Seung Ho este un escroc legendar – unul ce reuseste sa il pacaleasca pe rege si sa reuseasca una din cele mai mari escrocherii: vanzarea raului Daedong (desi raul nu era in proprietatea cuiva). Acest rol este al doilea consecutiv cu un scenariu plasat in perioada Joseon, si actorul a vorbit despre alegerea rolului dupa cel din “Joseon’s Magician”, din decembrie.

“Da, filmul este o comedie, dar este pentru prima oara cand am citit un scenariu si am ras in gura mare de rolul meu. Primul motiv pentru care am ales acest rol este pentru ca e foarte amuzant.”

“S-ar putea spune despre mine ca doresc sa fac roluri de care sunt atras. Am jucat in patru roluri anul trecut si nu le-am ales pentru vreun motiv anume. Am ales un scenariu amuzant, vesel, ceva ce mi-a atras atentia, astfel m-am trezit cu proiecte care se suprapuneau, uneori. Este doar o coincidenta ca joc in doua roluri din aceeasi perioada.”

Kim Seon Dal secventa Yoo Seung HoActorul a fost foarte ocupat anul trecut, filmand ambele filme si jucand in serialele “Imaginary Cat” si “Remember – Son’s War”. Yoo Seung Ho a fost foarte dornic sa revina la munca dupa serviciul militar ce l-a tinut departe vreme de doi ani.

“Dupa eliberare, am fost asa de fericit sa redevin un civil obisnuit, am acceptat rol dupa rol. Cand eram in armata m-am simtit respins, urmarindu-mi colegii de aceeasi varsta cu mine jucand, si imi spuneam ‘Si eu pot sa joc asta! Si eu am jucat asa!’ Cred ca si asta a fost un motiv pentru care am muncit asa mult.”

Intrebat de genul de film pe care ar vrea sa-l incerce, actorul a raspuns: “Nu le pot face pe toate chiar acum, dar imi displace ambiguitatea. Totul sau nimic. Daca e sa creez o emotie, vreau neaparat sa lucrez cu roluri care sa starneasca rauri cu lacrimi.”

“Cand ma voi apropia de varsta de 30 de ani cred ca voi avea parte de si mai multe roluri. As vrea sa incerc sa joc in filme de actiune, de comedie unde te doare burta de atata ras, vreau un film cu o poveste la care sa te doara inima, o poveste ce starneste emotii zguduitoare. Personal, insa, nu sunt un fan al filmelor de dragoste.”

“Nu stiu daca e pentru ca nu am foarte multa experienta, dar mi-e greu sa empatizez cu povestile de iubire. Simt si mi se spune ca la un moment dat trebuie sa fiu un pic trist, dar nu simt detaliile. Am incercat sa stapanesc scenele de sarut urmarindu-le pe cele care sunt date la televizor, credeti ca am facut bine asa?”

Yoo Seung-ho in Kim Seon DalYoo Seung Ho a jucat multe roluri serioase, dar a explicat de ce a ales o comedie de aceasta data. “Nu am ales acest rol pentru ca am vrut sa ma departez de imaginea mea. Personal prefer rolurile mai melancolice, imi plac rolurile mai depresive, mohorate, intunecate. Doar pentru ca imi plac acele roluri nu inseamna ca vreau sa joc doar in asa ceva. Problema este ca pana acum, nu stiu de ce, mi s-au oferit doar astfel de roluri.”

“Cand am primit oferta sa joc intr-o comedie m-am gandit ca ar fi o provocare si as colabora intr-un mod interesant cu regizorul si intreaga echipa de film. Cred ca am avut dreptate, a fost o provocare pentru noi toti. Si mai cred ca daca joci doar in roluri depresive, incepi sa pari trist. Pot face si un rol vesel care sa se potriveasca cu varsta mea! Asta am vrut sa demonstrez.”

“Dupa ce am jucat si un rol intr-o comedie, am realizat ca imi place sa-i fac pe altii sa rada, m-a facut sa ma simt bine si am devenit mai doritor sa-mi sterg imaginea creata pana acum. Nu stiu cat va dura, dar sunt total de acord sa merg pana la capat (pentru un rol) si chiar mai departe. Am devenit mult mai increzator in mine.”

Intrebat despre ce face in timpul liber, Yoo Seung Ho a raspuns: “Nu am vreun prieten celebru si inca am ca prieteni pe cei cu care am facut liceul. Toata lumea crede ca stam sa bem toata noaptea, dar nici eu si nici prietenii mei nu putem tolera alcoolul prea bine. Pur si simplu ne jucam. Incepem prin a bea cafea si apoi ne jucam la calculator ore in sir, mancam si apoi ne intoarcem la calculator. Stam asa pana pe la ora 2 dimineata. Ne jucam, nu pot sa ma laud ca facem ceva iesit din comun.”

Presa a dorit sa afle daca el crede ca este amuzant in viata reala. “Incerc sa fiu amuzant, dar sunt oameni care pur si simplu nu sunt. Eu…sunt unul. Am devenit mai increzator fata de umor, dar tot nu am devenit amuzant. Dar mama mea rade pentru mine. Stiti, ea e de partea mea.”

“Kim Seon Dal” va avea premiera pe 6 iulie.

(Sursa: dramabeans)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>