Sfarsitul tragic al Printului Sado este poate cel mai cunoscut episod din istoria regalitatii Joseonului, alaturi de cel al fondarii dinastiei si, desigur, al sfarsitului ei. Asta probabil si datorita faptului ca s-au realizat numroase ecranizari pentru micul ecran ce au dus, odata cu explozia Hallyu, la raspandirea istoriei si culturii coreene pretutineni pe mapamond. Ce se stie, poate, mai putin, este cum s-a ajuns la momentul tragic ce a marcat sfarsitul Printului Mostenitor Sado si cum a evoluat relatia tata-fiu de-a lungul timpului, element crucial in intelegerea unuia din cele mai emotionante momente din istoria Coreei. Lee Joon-ik (foto), regizorul lui “The Throne”, e celebru pentru ecranizarile sale de epoca, pline de rafinament si delicatete artistica, precum “The King and the Clown”sau “Blades of Blood”, insa spre deosebire de acestea si mai ales de ultima productie de epoca, “Battlefield Heroes”, in care umorul predomina, “The Throne” este cea mai grava si mai realista realizare a sa de pana acum. Distributia filmului i-a adus impreuna pentru prima oara pe doi exponenti a doua generatii diferite de actori, Song Kang-ho, un actor de top aflat la doar al doilea rol intr-un film de epoca (primul a fost in “The Face Reader”), si Yoo Ah-in, un tanar star in ascensiune, devenit celebru dupa rolul din blockbuster-ul Veteran. Recitalului celor doi, aflati in rolurile antagonice de Rege si Print Mostenitor, li se adauga rolurile secundare pline de expresivitate interpretate de o Moon Geun-young (sotia Printului Mostenitor, aflata la primul rol pe marele ecran dupa 8 ani), Kim Hae-sook (Regina Mama) sau So Ji-sub (in rolul regelui Jeongjo, fiul lui Sado, la maturitate, ce apare la final, in ultimele 10 minute ale productiei). “The Throne” a avut 15 nominalizari si a castigat 10 premii, intre care Cel mai bun, scenariu si muzica acordate de Asociatia coreana a criticilor de film, Cel mai bun actor (Yoo Ah-in) acordat la Blue Dragon Film Awards si, mai ales, Marele Premiu, Filmul anului 2015 in Coreea, acordat la Baeksang Arts Awards. Filmul a fost propunerea Coreei la premiile Oscar pentru Cel mai bun film strain, dar nu a fost desemnat pentru seara de gala. La box-office, The Throne s-a comportat foarte bine, filmul cu un buget de 8,3 milioane dolari avand incasari de 42,5 milioane, fiind depasit de doar 4 productii autohtone. Filmarile au durat doar 3 luni.

In a doua jumatate a secolului XVIII, Joseonul avea sa traiasca una din ele mai tragice povesti pe care istoria a consemnat-o. Urcat pe tron in urma mortii neasteptate a fratelui sau, Regele Yeongjo (Song Kang-ho) nu a privit niciodata tronul ca pe un tel in sine, considerand ca ocupa temporar aceasta pozitie. Dar odata cu trecerea anilor, a inceput sa se obisnuiasca cu rigorile impuse de cea mai inalta pozitie in stat si sa deprinda tainele carmuirii in conditiile permanentelor dispute dintre cele doua factiuni politice ale vremii. Dupa implinirea varstei de 40 de ani, are un copil, cel pe care avea sa-l numeasca postum Printul Sado (Yoo Ah-in). Inca de prunc ii acorda acestuia titlul de Print Mostenitor, oferindu-i o educatie stricta de la varsta de 2 ani. Dar pe masura ce creste, Sado pare mai preocupat sa-l deseneze pe Mong, catelul primit ca dar de nunta din Qing, sau sa invete manuirea sabiei, decat sa studieze asiduu, cum dorea tatal sau. Acest lucru duce, treptat, la o ruptura in relatia tata-fiu, devenita, pe masura trecerii anilor, tot mai apasatoare. Filmul analizeaza retrospectiv, rational si individual evolutia relatiei celor doi, pana la sfarsitul tragic al Printului Sado survenit in 1762, la doar 27 de ani.

Printul Sado (nascut ca Jangheon) a fost al doilea fiu al regelui Yeongjo (interpretat in film de Song Kang-ho). Datorita mortii subite a fratelui lui mai mare, a devenit automat Print Mostenitor, primind o educatie in acest sens. Doar ca acesta nu a mai ajuns niciodata sa urce pe tron. Istoria indica faptul ca ar fi suferit de o boala mintala si, dupa cum o arata si filmul, ca ar fi ucis oameni la intamplare in Palat. Acesta a fost inchis intr-un cufar de orez, in plina vara, unde a si murit dupa 8 zile. Moarte lui ramane o chestiune intens dezbatuta de istorici, existand doua teorii: cum ca moartea sa ar fi fost o “rasplata” pentru comportamentul sau ce a afectat imaginea Familiei Regale, si o teorie “conspirationista”, ce sustine ca uciderea lui a fost consecinta unor jocuri de culise ale adversarilor politici. Un secol mai tarziu a aparut aceasta din urma teorie, ce sustinea ca boala mintala a lui Sado ar fi fost inscenata, insa in “Memoriile Doamnei Hyegyeong”, scrise de sotia lui Sado, aceasta infirma teoria prin acuratetea cu care descrie tragicele evenimente. Numele de Sado (care s-ar traduce “Gandeste-te la el cu tristete profunda”) a fost acordat postum de catre tatal sau, insa reabilitatea imaginii Printului Jangheon a venit abia in timpul domniei fiului sau, Jeongjo.

“The Throne” e o fina introspectie a relatiei dintre un tata si un fiu, dintre un Rege si Printul sau Mostenitor, in care granita dintre personal si oficial e una extrem de volatila. Avem fata in fata doua personaje ale istoriei diametral opuse. Pe de o parte il avem pe Regele Yeongjo, un autodidact prun excelenta, ce constientizeaza ca doar daca este mai citit decat supusii sai poate controla si stapani Curtea si ministrii lacomi. De aici obsesia sa pentru studiu, pe care i-o insufla cu o insistenta ucigatoare fiului sau. Yeongjo e obsedat si de tinuta, care trebuie sa fie perfecta, in viziunea sa, sa emane autoritate si automat sa atraga respectul supusilor. Are si unele obiceiuri stranii. De exemplu, cand aude ce nu-i place, crede ca va avea ghinion si se spala pe maini si gura, dupa care se adreseaza unei persoane detestabile ca sa-i transmita ghinionul; cand iese pe o anumita poarta e bine dispus, cand iese pe o alta e suparat; etc. Pe de alta parte il avem pe Printul Mostenitor (viitorul Sado), care ajunge doar printr-un context nefericit in pozitia de a fi mostenitorul tronului. Moartea neasteptata a primului fiu al Regelui il pune pe acesta intr-o situatie delicata, de a ramane fara un urmas direct pe linie barbateasca care sa preia tronul. Desi are o varsta inaintata (peste 40 de ani), Regele incearca sa aiba un nou copil, in speranta de a fi baiat, cu o concubina, Doamna Yi. Bucuria faptului de a sti ca noul-nascut e baiat il face pe Rege sa-l desemneze pe acesta Print Mostenitor, si de la 2 ani sa ineapa educarea lui. Asadar, Sado nu a avut de ales, putem chiar spune ca aducerea lui pe lume a avut un scop precis. Intreaga lui copilarie a fost traita sub ochii stricti ai tatalui sau, ce a ajuns sa-i controleze viata si sa-i impuna mereu studiul in fata lucrurilor trecatoare odata cu varsta, precum joaca. Dar Sado, in fata constrangerilor parintelui sau, a inceput sa aiba cu totul alte peocupari, neglijand studiul si dezamagindu-si crunt tatal. Relatia dintre cei doi e foarte fin zugravita de regizorul Lee Joon-ik, ce o prezinta gradual, prin intermediul flashback-urilor, ce puncteaza fiecare etapa pe care Printul si-o rememoreaza in cele 8 zile de agonie dinaintea mortii. Iar filmul incearca sa fie cat poate de obiectiv cand vine vorba de judecarea celor doi. Regizorul ne prezinta atat viziunea Printului, cat si unghiul de vedere al Regelui, pe care in final le unifica intr-un dialog emotionant calau-victima, tata-fiu, Rege-Print Mostenitor.

Pentru Rege, lucrurile sunt foarte simple. El a ajuns pe tron doar pentru faptul ca fratele defunct nu a avut urmasi. A ajuns pe fundalul unor zvonuri, cum ca ar fi furat practic tronul fratelui sau, iar acestea vor fi dublate de originea lui oarecum umila, Regele fiind practic fiul unei slujitoare. Toate aceste lucruri ii vor eroda domnia si increderea in sine, nascand frustrari, reaprinse din cand in cand cand vreun oponent de-al sau e arestat si executat pentru ca i se reaminteste originea sa. Un lucru important, spre deosebire de alti monarhi inetati dupa putere, Regele si-a perceput functia ca fiind ceva temporar; mereu pretinde ca nu se agata de tron, chiar la un moment dat, in urma disputei cu Regina Mama, abdica. Toata relatia cu fiul sau Sado e construita tinand cont de aceste lucruri. Sado e mereu criticat, iar numirea lui ca regent e doar pentru a demosntra Curtii inutilitatea lui. Simti poe toata durata filmului raceala tatalui fata de fiu, si incerci sa ti-o explici. Raspunsul logic vine in momentul in care consulti ceea ce a consemnat istoria: un rege putea avea cate concubine dorea, mai putea avea si o Regina, iar cand aceasta murea sau era detronata putea avea o alta Regina. Se pune intrebarea: cat de mult poate sa iubeasca un astfel de tata pe unul sau pe altul dintre copiii sai, fie ei baieti sau fete, conceputi cu mai multe femei ? Noi suntem tentati sa judecam lucrurile dupa mentalitatea familiei moderne, spunand ca un tata isi iubeste fiul mai mult decat pe propria persoana, insa in cazul Familiei Regale, cum se spune in film, exista o vorba: “Copiii sunt priviti ca niste inamici”. In cel mai fericit caz pot lua nastere niste favoritisme, in functie de afinitatile copiilor, de interventia concubinelor pe langa Rege etc, dar in aceasta situatie, cand nu te poti bizui decat pe un singur urmas adus tarziu pe lume special pentru a urca pe tron, e evident ca intreaga afectiune se indreapta spre mostenitor. Si totusi, raceala Regelui sexagenar fata de fiul moribund in cufarul e orez e evidenta. Ea se naste in momentul in care vede apetitul scazut al lui Sado pentru studiu, razvratirea lui, neintelegerea rolului sau in viata. De la dragostea din primii ani, treptat se ajunge la o distantare intre cei doi, Sado crescand lipsit de dragostea tatalui sau. Acest lucru are efecte devastatoare asupra psihicului sau, macinandu-l in interior si ducandu-l spre boala mintala de care se imbolnaveste. Ajunge sa fie atat de detestat de tatal sau, ce se simte tradat chiar in fata supusilor sai, incat la un moment dat Regele ii spune ca daca ar mai fi avut un fiu, cu siguranta Sado nu ar fi fost cel ales pentru a urca pe tron. Regretele Regelui isi gasesc consolarea in descoperira nepotului sau, fiul lui Sado, care pentru a compensa lipsurile tatalui sau, incearca sa studieze sis a se ridice la nivelul asteptarilor bunicului. Dar asta nu inseamna ca ura tatalui fata de fiu scade. Razvratirea lui Sado si intrarea cu sabie in Palatul Regelui nu e decat pretextul pe care Regele il astepta, iar Printul i-o ofera pe tava, in exasperarea sa. E eliberarea de care au nevoie amandoi.

Titlul coreean al filmului este “Sado” (un titlu prea personal), insa titlul international, “Tronul”, e mult mai definitoriu pentru subiectul in sine. Tronul este un element plin de semnificatii. Daca in timpul domniei lui Yeongjo tronul era un loc “pentru moderarea deciziilor si tragerea la raspundere’, odata cu urcarea pe tron a nepotului Jeongjo tronul devine o arma a razbunarii si reconcilierii. De remarcat si coloana sonora a productiei, in care un loc aparte il are mantra budhista ce se repeta obsedant in mometele cheie ale filmului, transmitand un mesaj trist ce rasuna dincolo de lumea celor morti, oferind parca o consolare sufletelor moarte.

Un film de exceptie, ce-si merita cu prisosinta premiile si castigurile de la box-ofice. Desi actiunea lipseste aproape cu desavarsire, momentele de recital ale celor doi protagonisti sunt senzationale. Imaginile, decorurile, muzica, costumele, tensiunea ce creste gradual pe masura ce ne apropiem de deznodamant, modul in care e spusa povestea (ai zice ca despre episodul mortii Printului Sado n-ai avea prea multe de spus, insa dincolo de partea senzationala a lui, Lee Joon-ik reuseste sa scoata la suprafata substratul sensibil al momentului, sa-i dea consistenta si forta intr-un mod dea- dreptul impresionant), toate fac din “The Throne” o realizare cu valoare de document, realista si obiectiva, asa cum a ramas tragicul moment consemnat si in istorie.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil, dupa traducerea originala si profesionista a filmului in engleza realizata din limba coreeana, si nu dupa cea provenita pe filiera corupta indoneziana, facuta de amatori, ce a trecut prin filtrul a patru limbi (din coreeana in chineza, din chineza in indoneziana si din indoneziana in engleza).

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil