“The Beauty Inside” (2015) e filmul de debut al regizorului coreean de 45 de ani Baek Jong-yeol, cunoscut sub pseudonimul Baik, o fantezie romantica mai aparte decat alte filme coreene de gen lansate in perioada de dupa renasterea filmului coreean de la inceputul anilor 2000. Dupa cum o sugereaza si titlul, subiectul oscileaza in jurul unei chestiuni la moda si universal valabile in zilele noastre: care frumusete conteaza, cea interioara sau cea exterioara ? Vedem peste tot pe mapamond, pornind desigur de la americani, o adevarata obsesie, mai ales a femeilor, dar de ceva timp si a barbatilor, pentru o infatisare care sa se apropie de anumite standarde de frumusete (coreenii nu fac exceptie, fiind printre primii ce au pus mare pret pe “ceea ce se vede”, dovada numarul mare de operatii estetice anuale realizate in Tara Diminetilor Linistite). Dar sunt aceste standarde obiective si chiar reflecta perfectiunea ? Goethe spunea ca frumusetea “e manifestarea unor legi tainice ale naturii”, insa in ziua de azi mai degraba frumusetea e o rezultanta a propriei culturi a unei natiuni. Exista o frumusete de suprafata, ce o regasim in obiecte de arta realizate de mari artisti, in forma lor, in ceea ce e palpabil, si, desigur, exista o frumusete intrinseca, a fiecarui obiect, lucru, fiinta. Asadar, dilema frumusetii exterioare versus frumusete interioara e una nesfarsita, care mereu va suscita un mare interes. “The Beauty Inside” ne prezinta o latura a acestei dileme sub forma unei fantezii cu un singur protagonist masculin interpretat de mai mult de o duzina de actori. Surpriza placuta e ca in rolul personajului Woo-jin, regizorul Baik a distribuit cunoscuti actori de roluri secundare din filme si seriale coreene, dar si actori in mare voga din tanara generatie Cum era de asteptat, acestia au aparitii scurte, de cateva minute, lucru suficient sa atraga atentia fanilor lor asupra acestui film. Nu e apetisant sa vezi in trailer figuri precum Park Shin-hye, Do Ji-han, Park Seo-joon, Lee Hyun-woo, Lee Jae-joon, Lee Jin-wook, Lee Dong-wook sau Yoo Yoon-seok, si sa nu fii curios de film ? Iar daca adaugi nume consacrate ca Lee Beom-soo, Kim Sang-ho, Juri Ueno, Bae Sung-woo, Lee Kyoung-young sau Kim Ju-hyeok, reteta succesului e asigurata. In mod paradoxal, acest personaj colectiv duce in spate greul filmului, chiar daca protagonista feminina, cunoscuta si indragita Han Hyo-joo, apare in cea mai mare parte a cadrelor, avand cel mai mare procent de replici din scenariu. Filmul a avut 6 nominalizari, castigand si 2 premii, unul pentru regie si alul pentru editare. “The Beauty Inside” a avut incasari de 14 milioane de dolari in Coreea, fiind un succes moderat al acestui an, situandu-se cam la acelasi nivel de incasari cu “Love Forecast”, un alt film romantic de succes din 2015.

Kim Woo-jin e o persoana mai speciala. In ziua in care a implinit 18 ani, s-a trezit dimineata cu un alt chip, moment care i-a schimbat pentru totdeauna visurile de viitor si viata. A trebuit sa renunte la scoala, la aspiratiile legate de urmarea unei facultati, si s-a dedicat pasiunii pentru mobila, devenind un designer de mobila independent. De fiecare data cand se trezeste, Kim Woo-jin are un nou chip, fie ca e de copil, batrana, adolescent, femeie, desi in interior e aceeasi persoana care era de la nastere. Secretul sau e stiut de mama sa si de cel mai bun prieten din copilarie, Sang-baek, cu care de altfel si deschide o afacere in luma mobilei. Ajuns la 30 de ani, intr-una din zile, Woo-jin o intalneste la unul din depozitele ce comercializeaza mobila pe Yi Soo (Han Hyo-joo), de care se indragosteste pe loc. Ar fi gresit sa spunem “la prima vedere” pentru ca desi a mai vizitat acea locatie de nenumarate ori, nu a remarcat-o pe aceasta pana acum. Sentimentele pe care brusc le simte pentru tanara il fac sa se intrebe daca iubirea, fructul interzis pentru el timp de 12 ani, poate fi ceva care sa-i fie si lui harazit. Drept urmare, asteptand sa aiba intr-o zi chipul unui tanar aratos, Woo-jin isi face curaj si o abordeaza pe Yi-soo…

Fanii inraiti ai k-dramelor ar putea fi dezamagiti de aceasta productie deosebita, si asta pentru simplu fapt ca pe durata celor peste 2 ore, filmul nu e deloc superficial precum un episod de k-drama, neavand un subiect simplist cu o tema clasica despre gelozie, razbunare sau romantism infantil. “The Beauty Inside” e un film de atmosfera, o drama romantic-fantezista care odata ce te prinde nu te mai lasa din mrejele sale. Editarea, capitol pentru care productia a si fost pemiata, e in pur stil hollywoodian, putand fi uneori agasanta pentru cei ce sunt obisnuiti cu filmele coreene, unde acest procedeu de editare e rar uzitat. In rest, realizarea filmului e excelenta, coloana sonora te cucereste, iar atmosfera romantica se regaseste in fiecare cadru. Ce e inedit la acest film e ca desi exista un singur personaj principal, Kim Woo-jin, acesta e interpretat de o duzina de actori. E greu sa te identifici cu personajul in functie de cum arata, astfel ca regizrul atinge ceea ce si-a propus, facand spectatorul sa se acomodeze, de fapt, cu frumusetea interioara a personajului, cu felul lui intrinsec de a fi. E poate un film unic in cinematografia coreeana de pana acum, in care nu exista un personaj cu o infatisare clara de care sa te atasezi, dar fata de care, totusi, simti nu doar mila, ci si empatie. Il simti la fiecare cadru, e acolo, traieste, desi de fiecare data are o alta infatisare.

Intrebarea de baza a filmului este “ce defineste o fiinta umana ?” Chipul sau ceea ce e aceasta in interior ? In fapt, e o dilema a lumii moderne, in care se pune prea mult pret pe frumusete, pe aspectul fizic, o lume in care se creeaza modele de frumusete la care lumea se raporteaza, cu trasaturi fizice perfecte, care de fapt ascund niste fiinte prin excelenta imperfecte. Chipul e o masca, iar machiajul care il acopera e o masca peste masca. Personalitatea se adapteaza la aspectul fizic, sau cel putin asa percepem din afara o alta persoana, cand o inspectam din cap pana in picioare. Aspectul fizic aduce atractia, dar ceea ce ne apropie cu adevarat de o persoana e felul acesteia de a fi. Artificialitatea e acceptata doar in masura in care iti doresti sa fii indus in eroare, ca un compromis facut mai degraba in numele unei curiozitati sau a unui capriciu trecator. Ceea ce un om cauta la o alta persoana e cu totul altceva, ca e sau nu recunoscut acest lucru la nivel constient. Dilema personajului Yi-soo, care se indragosteste in doar 2 zile de persoana cu care crede ca are atat de multe lucruri in comun, si care mai e si aratoasa pe deasupra, e dilema oricarei fiinte umane ce vede dincolo de aparente. Ce anume cauta ea ? Ce isi doreste de la un partener ? Infatisarea acestuia sau cu totul altceva a apropiat-o de acesta ? Cand el dispare, cand chipul lui se pierde intre miile de masti purtate zi de zi, Yi-soo isi pune intrebarea fireasca pe cine cauta ? Care e identitatea persoanei de care s-a indragostit, daca aceasta are in fiecare zi un alt chip ? Poate iubi intr-o zi un barbat aratos, iar in alta unul imbatranit si cu o infatisare neatragatoare ? Fiecare infatisare pe care Kim Woo-jin o ia in fiecare zi e de fapt o frantura de viata, un chip al unei persoane ajunse la o anumita varsta, la o anumita etapa, la un anumit nivel de evolutie umana. In mod normal, cu totii ajungem in acele puncte, la un moment dat, cu totii imbatranim, avem pielea plina de riduri, ne pierdem parul, vederea, infatisarea ni se schimba. La fel e si iubirea: evolueaza. Indiferent de varsta. Foarte interesanta e si perspective prin care vede Yi-soo lucrurile. Ea e o fiinta obisnuita, frumoasa, si are acelasi chip in fiecare zi. In fata dramei prin care trece Woo-jin, a carui infatisare se transforma zilnic, Yi-soo isi pune intrebarea: oare ea e aceeasi persoana care a fost cu o zi in urma ? Faptul ca are aceeasi infatisare nu e totodata si o garantie ca in interior, gandurile, felul de a fi, frumusetea, nu s-au schimbat de la o zi la alta. E un joc al aparentelor inselator atat pentru Woo-jin, cat si pentru Yi-soo, doar pentru a constata ca omul se schimba odata cu lumea in care traieste, se adapteaza la aceasta dar si la trairile interioare, ascunzandu-le sau, din contra, exteriorizandu-le. Chiar daca noi, oamenii, avem acelasi chip, mintea noastra se transforma si ne transforma, pentru ca ceasta nu e inerta.

Spre deosebire de filmul omonim facut de americani in 2012, in care actorii ce il intruchipeaza pe personajul “cu o mie de fete” au fost selectati via facebook, dintre amatori, in productia coreeana avem in fata un act artistic realizat cu actori de top, pe baza unui scenariu independent ce preia doar liniile principale ale povestii, desavarsind-o in pur stil coreean. O productie de nota zece, ce demonstreaza inca o data, daca mai era nevoie, nivelul ridicat al cinematografiei coreene a momentului; fie ca vorbim de productii comerciale sau de remake-uri dupa filme sau scrieri din afara Coreei (recent am avut ocazia sa vedem un alt remake dupa o nuvela americana, “How to Steal a Dog ?”), toate sunt desavarsite, pline de emotie si originalitate creativ-artistica.

Traducerea si adaptarea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil dupa o traducere profesionista din limba engleza.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil