Au trecut doua saptamani de cand s-a incheiat cu succes serialul “Chief Kim” la KBS. Pentru serialul care a fost difuzat in perioada in care pe un alt canal rula si anticipatul “Saimdang, Light’s Diary”, asteptarile nu au fost foarte mari, dar acesta a reusit sa ajunga pe primul loc in rating-uri, devenind un succes atat pentru producatori cat si pentru intreaga echipa de filmare si actori.
Namgoong Min a interpretat in “Chief Kim” rolul lui Kim Sung-ryong, un mic escroc contabil care lucreaza pentru gangsteri si care este angajat de un mare conglomerat sa delapideze o suma imensa de bani. Printr-o serie de intamplari, Kim Sung-ryong devine un erou desi, initial, era putin probabil sa aleaga aceasta cale, un erou ce lupta pentru muncitori impotriva conducerii corupte si reuseste sa salveze compania.
Namgoong Min a debutat cu 18 ani in urma si nu s-a facut remarcat ca actor pana in 2015 cand a interpretat rolul negativ in “Girl Who Sees Smells”. Intrebat de perioada indelungata in care nu a fost in centrul atentiei, actorul a fost foarte direct. “Daca as fi fost mai norocos, poate as fi devenit un star cu ceva ani in urma, dar cred ca principalul motiv pentru care a durat asa de mult ca sa am succes am fost chiar eu. A trebuit sa aflu ce imi lipsea si ce nu puteam face, inainte de a invinovati pe cineva sau ceva, de exemplu norocul sau soarta pentru esecurile mele. M-am ocupat mult de actorie si am incercat sa aflu ce inseamna, de fapt, actoria. Si cred ca am fost in stare sa prezint un Namgoong Min mai capabil datorita eforturilor mele facute in trecut.”
Pentru un actor care este in domeniu de aproape 20 de ani, Namgoong Min are o filmografie surprinzator de scurta, si cand a fost intrebat care este motivul, acesta a aratat chiar spre el, invinovatindu-se pentru incapatanarea de a accepta numai rolurile care ii placeau, incapatanarea sa devenind un impediment in cariera. “Pentru ca raspundeam numai ofertelor personajelor pe care doream sa le joc, nu am facut decat sa opresc continuitatea oportunitatilor care veneau. Cand primeam oferte de a juca roluri secundare in seriale, ar fi trebuit sa dezvolt personajele si, prin asta, sa ma dezvolt eu ca actor. Eu greseam incapatanandu-ma sa joc numai personajele care imi placeau mie, refuzand oportunitati. Ca actor, nu trebuie sa devii arogant incat sa renunti la acele oportunitati.”
Actorul a realizat cat de mult gresea in momentul in care a fost fortat sa ia o pauza de doi ani, din cauza alegerilor sale. “Mai demult, am luat o pauza de doi ani, dupa serialul din 2011 “Can You Hear My Heart?”, pentru ca eram prea pretentios cu ofertele primite. Atunci am inceput sa imi schimb viziunea asupra actoriei si a felului in care imi organizam ofertele care veneau. Am decis ca nu ar trebui sa accept numai personajele care imi plac, ci sa arunc o privire mai atenta si asupra acelor roluri care mi se ofereau si sa ma concentrez asupra lor. Dupa aceea, am inceput sa fiu angrenat in mai multe proiecte, fara sa tin cont de felul personajului.”
Aceasta nou gasita determinare a avut succes, si Namgoong Min si-a repornit cariera cu roluri in “Girl Who Sees Smells”, “Remember–Son’s War”, “Beautiful Gong Shim” si “Chief Kim”. Dar, se pare ca actorul incearca sa ramana fidel determinarii de a deveni un actor mai bun. “Acest serial va ramane in inima mea pentru ca m-a facut sa reflectez asupra mea. “Chief Kim” a fost o sansa pentru mine sa ma gandesc la actorie ca meserie pe care am ales sa o fac in viata. Mi-a placut pentru ca am putut sa imi vad limitele si greselile, fara sa trebuiasca sa le evidentieze altcineva pentru a le putea vedea si eu. Exista o primejdie in acesta breasla, aceea de a deveni multumit de abilitatile tale, si, cand am filmat “Chief Kim”, cu cat eram mai complimentat, cu atat realizam ce imi lipseste. Acum, pentru ca pasiunea mea pentru actorie s-a dezvoltat si mai mult, cred ca pot spune ca incep sa fiu actor.”
Desi “Chief Kim” s-a incheiat cu succes, asteptarile nu au fost mari tinand cont ca rivalul era “Saimdang, Light’s Diary” care a avut parte de publicitate cu mult timp inaintea difuzarii. Namgoong Min recunoaste ca unii au simtit acea presiune, chiar unii din echipa de filmare care la petrecerea de incheiere a filmarilor au declarat ca au fost ingrijorati inca de la inceput, dar nu si el. “Cand incep un proiect nou, intotdeauna cred ca va fi bine. Sunt multumit ca “Chief Kim” a fost bine primit de public si ca a fost un proiect care m-a facut sa reflectez asupra mea si sa ma dezvolt ca actor.” “In general, cei ce fac seriale incearca sa nu se gandesca de la inceput la competitia dintre seriale. In momentul in care devenim prea constienti de alte seriale, devine dificil sa aducem la viata proiectul in care suntem implicati. In cazul nostru, “Saimdang, Light’s Diary” este un alt gen de serial si succesul nostru cred ca se bazeaza si pe faptul ca nu am tinut cont de concurenta si ne-am distrat mult pe platourile noastre de filmare.”
Faptul ca s-au distrat in timpul filmarilor este confirmat si de numarul de scene si replici improvizate. Nam Sang-mi, care a interpretat-o pe Ha-kyung, a dezvaluit in interviurile sale ca a gresit in numeroase scene si ca i-a fost deseori greu sa nu izbucneasca in ras in timpul filmarilor, cand Namgoong Min si Junho (din trupa 2PM), care l-a interpretat pe Yul, improvizau diferite dialoguri. Namgoong Min declara intr-un interviu ca “Au existat anumite scene in care improvizatia depasea ca procent scenariul scris, dar cred ca a fost folosita pentru a accentua scenariul, ce a fost foarte bine scris.”
Desi Namgoong Min a adus comedia in “Chief Kim”, actorului nu i-a fost usor sa o faca. “Cred ca voi lua o pauza de la comedii pentru ca mi-am dat seama cat e de greu sa-i faci pe oameni sa rada.” Nam Sang-mi a declarat si ea ca actorul a avut o perioada dificila incercand sa construiasca un rol mereu comic, mai ales pentru ca personalitatea actorului este mai degraba una introspectiva si linistita.
Rolul din “Chief Kim” vine dupa un alt rol de comedie din “Beautiful Gong Shim”. “In loc sa incerc sa diferentiez cele doua personaje (Ahn Dan-te din “Beautiful Gong Shim” si Kim Sung-ryong din “Chief Kim”), m-am concentrat asupra definirii personajului Kim Sung-ryong.” “Din momentul in care am primit rolul, am inceput sa creez personalitatea lui Sung-ryong, incepand de la felul in care arata pana la felul in care vorbeste. Mi-am vopsit parul intr-o anumita nuanta care mi s-a parut total nepotrivita pentru mine personal si mi-am tuns parul scurt pentru a mi se vedea ridurile de pe frunte. Mi-am schimbat timbrul vocal pentru ca eu am o voce mai joasa. Am colindat magazinele ieftine pentru a cumpara haine si acolo am gasit stilul lui Sung-ryong in materie de moda – celebrul sacou galben. Problema hainelor a fost ca majoritatea erau din piele usor mucegaita si astfel nota de la curatatorie a fost destul de mare.”
La intrebarea legata de urmatorul rol, actorul a declarat ca se simte obosit dupa ce a interpretat in 2016 cinci personaje si ca din decembrie 2016 a trebuit sa jongleze intre filmarile pentru “Chief Kim” si filmari pentru diferite spoturi de publicitate si alte contracte, astfel incat nu putea dormi mai mult de 3 ore pe noapte. “Pentru ca personajul meu a avut foarte multe scene de filmat, nu am avut timp sa ma odihnesc. Practic, am trait cu scenariul in mana si au fost zile in care am avut multe dialoguri de invatat si scene de filmat si slabeam foarte mult chiar daca ma hraneam corespunzator.”
“Chief Kim” m-a facut sa ma gandesc la actorie si la alegerile pe care le fac, asa ca nu stiu care va fi urmatorul rol, dar stiu ca voi fi un actor mai bun, dar si ca mai am un drum lung de parcurs pana sa pot spune ca Namgoong Min are o cariera infloritoare. Mai am multe de invatat si de aratat.”
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
0 Comments