Cand spui Lee Jun Ki nu poti sa nu te gandesti la un tanar vesel, modest si introvertit.Desigur, ca orice star de nivelul sau, a avut multe perioade de ratacire dupa cum declara chiar el, insa nu poti sa nu ghicesti ca in spatele acestui personaj interesant sta o poveste la fel de interesanta.
Recompensat cu numeroase premii dintre care pot fi mentionate: „Blue Dragon Award”- premiul de popularitate (2006) pentru „King and the Clown” alaturi de Kan Sung Yeon, premiul pentru debut, premiul de popularitate, premiul pentru cel mai popular actor peste hotare la Festivalul de Film „Daejong” editia 43 si „Baeksang Arts” editia 42 in 2006 tot pentru filmul „King and the Clown”. In 2007 se poate mentiona Premiul de Excelenta pentru rolul sau in drama „Time between dog and wolf” primit la Gala anuala a premiilor MBC, premiul de debut la editia 27 a Festivalului International de Film „Hawaii” si premiul pentru cel mai popular actor peste hotare la Festivalul International de Film de la Shanghai. In 2009 e numit ambasador pentru turism de catre Organizatia de Turism „Coreea”. Dar cum aceasta recunoastere nu se poate obtine fara munca, devotament si inevitabil fara un vis, povestea lui Lee Jun Ki poate incepe cu „ A fost ca niciodata….”

Lee Jun Ki s-a nascut in orasul celebrului festival de film coreean, Pusan. Adevaratul sau vis a fost sa fie programator IT si nu actor. In timpul liceului, cand se pregatea pentru admiterea la colegiu, un prieten l-a intrebat daca vrea sa-l insoteasca la teatru sa urmareasca impreuna „Hamlet”.Dupa ce-a vazut piesa si reactia oamenilor dupa vizionarea ei, visul sau s-a schimbat dramatic intr-o perioada foarte scurta de timp si a inceput sa viseze ca va fi actor. Familia lui s-a opus, tatal lui il batea foarte mult si totul era un haos in viata sa. A continuat sa-l implore pe tatal sau sa-l lase macar sa invete. Tatal in final a fost de acord sa-l lase sa invete timp de un an, cu conditia sa continue pregatirea pentru colegiu.
Intr-un final a fost admis la colegiu, unde a inceput sa-si faca prieteni, si in doar 2 luni a inceput sa-si petreaca majoritatea timpului cu ei. Pentru ca voia sa se distreze cat mai mult cu prietenii sai, a cheltuit taxa de studii pe 4-5 luni (la acel moment taxa era 400.000 de woni pe luna). Tatal sau a aflat, si cand Jun Ki s-a intors acasa, acesta i-a pus pe masa un borcan mare, plin de monede, care echivala cu taxa de studii pe 4 luni, si i-a cerut sa plateasca taxa de studii cu acei bani. Dupa acest incident Lee Jun KI si-a dat seama c-a facut o mare greseala fata de tatal sau. Mai tarziu, i-a spus tatalui ca-si doreste foarte mult sa joace in filme. Tatal i-a spus ca o poate face, insa va trebui sa munceasca ca sa-si plateasca taxele de studii. A fost foarte recunoscator atunci cand si-a gasit prima slujba cu jumatate de norma, student fiind. Dar pe atunci, in tara lui, persoanele cu varsta mai mica de 19 ani nu aveau voie sa lucreze, asadar si-a zgariat cartea de identitate si si-a falsificat data nasterii. Cat timp a lucrat cu jumatate de norma a fost in stare sa castige 300.000-350.000 de woni (aproximativ 300-350 $). Si-a folosit toti banii castigati pentru a-si achita taxele de admitere la Facultatea de Film unde a fost respins.Mai tarziu a incercat la Universitatea de Arta din Seul, dar si aici a fost respins, punandu-se accentul foarte mult pe performanta, capitol la care el era deficitar.
A facut o multime de lucruri in timp ce-a continuat sa se pregateasca; cu banii castigati s-a inscris la cursuri de acrobatie si dans. A participat la nenumarate auditii, dar la toate a fost respins. Tatal sau i-a spus sa-si continuie studiile in colegiului din orasul natal, dar nu i-a urmat sfatul, a facut tot ce-a putut pentru a-si atinge visul si-a plecat de-acasa. A venit in Seul fara niciun plan. Avea o cunostinta in industria media, un cunoscut de pe vremea cand era in Pusan, Robert Holly. L-a intalnit pe Robert Holly pe vremea cand acesta debuta la un post de radio in Pusan, legandu-i o prietenie de 11 ani. Isi dorea foartea mult sa invete limba engleza, asa ca i-a spus prietenului sau Robert de acest lucru. Lee Jun Ki a locuit timp de 2 luni in casa prietenului sau, dar cand a realizat ca e o povara mare pentru el, s-a hotarat sa-si gaseasca un loc in care sa poata sa munceasca si sa locuiasca in acelasi timp. Si-a gasit o slujba la un club de biliard, intr-o cladire detinuta de o singura persoana. Majoritatea timpului si-l petrecea muncind in club, iar acoperisul cladirii devenise locul sau de odihna. Din cauza unui incident ce-a avut loc cu niste clienti, a fost nevoit sa paraseasca si acel loc la ordinul sefului sau, primind 150.000 de woni drept salariu. Toti banii i-a pastrat pentru taxa de admitere. In acea zi a primit 5 oferte de la Dong-dae, care in final s-au dovedit a fi false.

Nu si-a pierdut credinta ca intr-o zi va deveni actor si a gasit alte cateva persoane care se pregateau pentru admiterea in colegiu, ca si el.Nu aveau multi bani pentru a se inscrie la diferite cursuri organizate de Facultatea de Film asa ca se adunau cu totii si repetau diferite roluri din cateva piese celebre de teatru. A facut tot ce-a putut sa se pregateasca pentru singura institutie de invatamant la care dorea sa fie admis, Universitatea de Arta din Seul. A mai aplicat inca o data pentru admitere, spunandu-si ca daca si de aceasta data va rata, se va intoarce acasa si va urma sfatul tatalui sau. Dupa ce s-au afisat rezultatele si-a vazut numele pe lista si si-a sunat imediat parintii, care dupa 2 ani de cand nu-l mai auzisera l-au felicitat.
In timpul studiilor a privit tot mai sus si s-a inscris la numeroase auditii, ratand 50 de auditii pe an. Gasise o solutie pentru a participa la cat mai multe auditii, dar nu a fost acceptat nicaieri. Mai ramasese o singura companie, unde a fost filmat in timpul auditiei, iar materialul a aparut in cadrul emisiunii „Real Korea” difuzat la SBS in 27 iulie 2001.
Managerul companiei i-a dat cartea de vizita si i-a spus ca-l vor contacta, dar cum acest lucru nu s-a intamplat, Lee Jun Ki s-a dus la sediul companiei si-a discutat cu managerul, care i-a promis ca daca se va ivi o oportunitate il vor contacta. Dupa luni intregi de asteptare l-au sunat si a participat la cateva sedinte foto.
A debutat in filmul japonez „Hotel Venus”. Un regizor japonez i-a vazut profilul si a spus ca-l vrea intr-un proiect dupa ce trece a doua auditie. In acelasi timp, in Coreea se pregatea un film popular, pentru tineret, in care de asemenea a fost acceptat, dar el a ales filmul japonez, fara a primi insa sprijinul companiei sale. A plecat in Japonia cu doar 200 $ in buzunar. In perioada cat a lucrat la proiect, compania de film i-a permis sa locuiasca intr-un motel si i-a dat zilnic 3000 de yeni (35 $) pentru hrana. Era nedrept sa nu fie sustinut de compania sa, dar a spus ca si aceasta trece prin perioade dificile, iar lucrul cel mai bun pe care-l putea face era sa aiba grija de el.Chiar si in Japonia a participat la diferite spectacole de acrobatie. Desi atrasese atentia ca tanar actor, a continuat cu aceste spectacole pentru ca avea nevoie de bani pentru taxa de scolarizare, chiar daca deja avea o agentie de impresariere care se ocupa de cariera lui. Dupa varsta de 19 ani nu a mai primit niciun fel de ajutor din partea parintilor sai, spunandu-i ca acesta e drumul pe care si l-a ales si ca se poate descurca singur.
Cat timp a stat in Japonia managerul sau l-a vizitat doar cu o saptamana inainte de finalizarea filmarilor. Au mancat impreuna, s-au distrat in oras si au cheltuit banii pe care el i-a economisit. Chiar si acum cei doi lucreaza impreuna, la fel si ceilalti membrii din echipa. Dupa terminarea filmarilor s-a intors in Seul unde a mai avut diferite slujbe. Totul pana cand, accidental, a primit rolul in filmul „The King and the Clown”.El si managerul sau s-au intalnit din intamplare cu 2 reporteri care i-au spus sa se pregateasca pentru aceasta auditie. Ziua urmatoare s-a dus la companie si-a primit scenariul. Erau foarte multi actori tineri care voiau sa participe la acea auditie, asa ca aceasta a avut loc in 3 etape iar el a fost acceptat la una dintre ele. Si odata cu asta viata lui avea sa se schimbe radical, filmul aducandu-l in prim plan, fiind un succes rasunator.
Comentariul postat pe blogul sau personal in 2006, ce suna astfel: „Japonia e tara mea si voi merge acolo cand voi termina acest film”, avea sa starneasca comentarii dintre cele mai dure la adresa lui Lee Jun Ki. Oamenii l-au criticat fara sa stie ca „Japonia e tara mea.” era o gluma pe care o spunea prietenilor sai cu care invata limba japoneza. Datorita traficului intens din acea perioada a ales sa-si inchida blogul personal si sa comunice cu fanii doar prin intermediului site-ului sau oficial condus de agentia sa de impresariere.
Au urmat filmele „Fly, daddy, fly” (2006), May 18 ( 2007), Virgin Snow (2007) si dramele „Time between dog and wolf” (2007), Iljimae ( 2008) si Hero ( 2009). Ca orice barbat coreean, si-a satisfacut stagiul militar obligatoriu, pana recent acesta activand in cadrul Agentiei Media de Aparare, serviciul de Informatii Publice. Pe data de 16 februarie a fost eliberat, si cat de curand isi va relua activitatea in show-biz, spre bucuria fanilor din intreaga lume.

Articol realizat de Alinabv – asiacinefil.com