„Kinta 1881” este primul film de arte martiale din Malayezia, in fapt, o co-productie Malayezia-Vietnam-Thailanda regizata de C.L.Hor. Este primul film regizat de Hor, care scrie si scenariul, de scenele de lupta fiind responsabil un veteran din domeniu din Hong Kong, Chin Kar-lok. Filmul e produs de Absolutely Black, o companie de productie formata in urma fuziunii a doua companii mai mici, dintre care una este chiar a lui Hor. In film au fost distribuiti cativa campioni autohtoni de wushu, precum Robin Ho (fost campion mondial de wushu), Michael Chin sau Shawn Lee (campioni nationali de wushu) si, lucru interesant, desi filmarile au fost facute in Malayezia sau Vietnam, limba filmului este cantoneza. Filmul a fost proiectat la Cannes si se pare ca va fi primul film malayezian care va rula in cinematografele din America.
Proiectul a inceput cu surle si trambite in 2007, dorindu-se a fi, dupa spusele regizorului, o fresca a vietii emigrantilor chinezi stabilit in Malayezia in perioada „goanei dupa cositor”, scenele de arte martiale trebuind doar sa sporeasca atractivitatea filmului. Lucrurile s-au schimbat mult de la proiectul initial de pe hartie: numai un film istoric nu a rezultat, cum isi dorea regizorul, nota comerciala predominand. Filmul a fost redenumit in „Kinta” (disparitia lui „1881” fiind explicabila, nemaifiind un film istoric), iar bugetul lui, de doar 800.000 de ringgit (aproximativ 220.000 dolari), a fost deposit, filmul ajungand sa coste, in final, aproape 4 milioane de ringgit (1.150.000 dolari). In plus, premiera lui a fost amanata cu nu mai putin de 7 luni, datorata taierilor si editarilor ulterioare. Din promisul film de epoca wuxia despre trecutul chinezilor din Malayezia, „Kinta” a devenit un simplu film de actiune cu o poveste a unor frati tradati ce cauta razbunare. De altfel, chiar Hor a recunoscut, in ziua premierei, ca a rezultat un film comercial, pentru piata internationala de film, deoarece costurile initiale au fost cu mult depasite (aproape de 3 ori) iar investitia trebuia recuperata, ceea ce un film artistic nu ar fi reusit. Iar proiectia de la Cannes a deschis portile acestei productii catre piete unde initial nu existau asteptari de distribuire: Europa si America.
In 1881, districtul Kinta din Malayezia devine un fel de El Dorado al regiunii, datorita imenselor zacaminte de cositor descoperite. Practic aceasta descoperire aduce Malayezia pe harta lumii, aceasta devenind principalul exportator de cositor din lume. Multi investitori lacomi au incercat sa castige bani din aceasta afacere, fie ei straini sau autohtoni. „Goana dupa cositor” a declansat schimbari demografice in zona, un mare numar de emigranti din sudul Chinei ajungand sa lucreze in aceste mine aproape ca sclavi ai lacimilor afaceristi lipsiti de scrupule. Intr-o astfel de mina regasim un grup de mineri tineri, iscutiti in arte martiale, care pun la cale o revolta datorita conditiilor mizere, hranei putine si proaste, si suprasolicitarii. In momentul in care se plang stapanului minei de aceasta situatie, primesc promisiunea ca problema va fi curand rezolvata. Insa dupa plecarea lor, stapanul minei incearca sa ii omoare. Pe acest fond iese la suprafata o poveste mai veche, bine tainuita de proprietarul minei. Cand seful minei dispare, alaturi de oamenii lui de incredere, numirea unui nou sef al minei duce la o competitie a celor mai priceputi luptatori de arte martiale.
Pentru a concluziona, cuvintele lui Hor par cele mai potrivite: „Trebuie sa spun ca sunt mandru de acest film. Sunt mandru pentru ca am facut un film care poate fi vandut pe piata internationala, pretutindeni in lume. Sunt mandru ca pot convinge investitorii sa cumpere filmul, chiar daca regizorul e un necunoscut, iar in film nu au fost distribuite vedete„. Fanii artelor martiale nu vor fi dezamagiti, chiar daca stilul acestui film este putin diferit de cel al filmelor cu arte martiale facute in Hong Kong. Unele efecte vizuale sunt de-a dreptul exagerate (este vorba de sangele care ar fi trebuit sa curga in momentul in care personajele sunt serios ranite, si care este pus pe imagine cu ajutorul unor efecte speciale probabil inedited, ce amintesc de animatii), iar coloana sonora in cea mai mare parte este in neconcordanta cu atmosfera filmului. Si, nu in ultimul rand, tricourile albe ale personajelor arata ca malayezienii de rand se imbracau acum 2 secole precum contemporanii nostri. Probabil daca ar fi fost un film istoric regizorul nu ar fi fost iertat pentru asta. Per ansamblu ramane un film acceptabil, o poveste care prinde si nu te plictiseste.
0 Comments