Edo Intamplator sau nu, periodic posturi tv japoneze mai lanseaza cate o stire amuzanta cum ca unii locuitori ai altor tari cred inca faptul ca japonezii poarta inca sabii de samurai la brau si au parul ras sau prins in spate sub forma unui mot. Si totusi, compatriotii lor nu ajuta prea mult la evaporarea unor astfel de stereotipuri, sustine un cunoscut traducator neo-zeelandez de filme japoneze, stabilit de multa vreme in Japonia. Si asta pentru ca termenul de “samurai” e preferat sa fie asociat unor denumiri de echipe sportive, produse sau articole de tot felul. Desigur ca toate acestea numai o legatura directa cu samuraii de altadata nu au, insa in scop commercial totul e permis. Ei bine, povestea samurailor a inspirat numeroase productii de epoca, denumite in Japonia “jidaigeki”. Sute de astfel de productii de televiziune si pentru marele ecran au inflorit din anii ’50 pana in anii ’80, cand numarul lor a inceput sa scada. In zilele noastre, intrigile politice si implicarea samurailor in acestea au inceput sa fie inlocuite de remake-uri ce respun pentru a “n”-a oara momente importante din istoria Japoniei medievale, sau locul lor a fost luat de povesti de familie romantic-melodramatice, centrate pe chestiuni de viata privata. Rare sunt, in zilele noastre, productiile de epoca de actiune (trilogia Rurouni Kenshin sau Kamui Gaiden) in care accentul e pus pe calitatile de super-erou ale samuraiului, ce se adreseaza in special publicului tanar. Filmele cu samurai de azi tintesc audienta matura, preferand sa zugraveasca conditia samuraiului sau a unor persoane obisnuite, din clasa de jos, pe fundalul unor vremuri tulburi. Astfel, tematica s-a diversificat mult, fiecare film istoric fiind o veritabila provocare pentru spectator, care nu stie la ce sa se astepte (inainte exista o schema clasica a filmului, scenarii simpliste si previzibile, acum totul este o surpriza, nu stii la ce sa te astepti).

“Kakekomi” e una din cele doua productii ale anului 2015 ale prolificului si premiatului regizor si scenarist japonez Masato Harada (foto). Publicul apusean probabil il tine minte din rolul interpretat in celebrul “The Last Samurai”, unde l-a interpretat pe sinistrul personaj Omura. Harada a scris scenariul lui “Kakekomi”, pornind de la un roman de-al lui Hisashi Inoue, “Tokeiji Hanadayori”, publicat postum, in 2011, la un an de la moartea scriitorului la 75 de ani. Locul duelurilor cu sabii intre samurai e luat de dueluri verbale si numeroase dialoguri piperate cu un umor discret de care nu te poti bucura decat daca te desprinzi de contextul imediat si privesti filmul cu detasare. Filmul are la baza un context istoric real si o locatie – templul Tokeiji – care mai exista si astazi, insa povestea lui are la baza povestile de viata privata din romanul amintit. Productia are peste 2 ore si 20 de minute, iar distributia este una numeroasa, nu mai putin de 25 de actori avand un rol crucial in evolutia firului narativ, fiind indispensabili unui scenariu complex, cu multe fire secundare. Vedetelor filmului – actorul Yo Oizumi, minunata Erika Toda si Hikari Mitsushima – li se adauga veterani iubiti in Japonia, precum Kirin Kiki (72 de ani) in rolul proprietarei hanului, Genbei, sau Tsutomu Yamazaki (79 de ani) in rolul maestrului Bakin, un celebru scriitor din perioada tarzie a Edo.

In perioada tarzie a Edo (1841-1849) in care se desfasoara actiunea filmului, Japonia e o tara in declin. Austeritatea e cuvantul de ordine impus de autoritati, bunurile de import din Apus devin marfa de contrabanda, iar cei ce le comercializeaza risca de la exilarea din capitala Edo pana la executarea in piata publica. Inclusiv cultura are de suferit, cartile fiind supuse unei cenzuri severe, fiind considerate un instrument al decaderii morale a natiunii. Pe acest fundal, conditia femeii era una injositoare, iar ca o consecinta a tratamentului inuman la care majoritatea sotiilor erau supuse, rata divorturilor a ajuns sa fie de 2 ori mai mare ca cea din zilele noastre. Doar ca procedura divortului era una complicata, principala piedica in dobandirea amiabila a divortului fiind evidenta pozitie dominanta a barbatului in societate. Templul Tokeiji a devenit un simbol al protejarii femeilor ce doreau sa divorteze. Acesta va deveni adapost pentru Ogin, o concubina a unui interlop ce se ocupa cu contrabanda; Jogo, sotia ce tinea cu indemanarea ei in viata o fierarie, fiind maltratata de un sot betiv si afemeiat; Yu, o femeie-samurai pe care soarta a aruncat-o in mainile unui barbat nemilos, si Omitsu, o kakekomi intrata in templu pentru a scapa de un trecut complicat. Lor li se adauga Shinjiro, singurul barbat tanar, un invatacel in ale medicinii si plantelor medicinale si un scriitor de foiletoane ieftine, fugar din Edo, si care ramane o perioada pentru instruire la templu si la hanul matusei sale septuagenare. Vietile tuturor vor fi schimbate de templul Tokeiji, cu regulile sale stricte.

Filmul are la baza fapte consemnate in arhiva templului Tokeiji, care exista inca si astazi. Se spune ca Tokeiji a acceptat in istoria sa peste 2000 de femei, capatandu-si reputatia de “templu al divortului”. Fondat in 1285, acesta a devenit inca de atunci refugiu pentru sotiile maltratate. In 1873, templul a pierdut dreptul de a negocia divortul in favoarea Curtii de Justitie. Pana in 1902, nici un barbat nu a putut intra in templu, an in care un barbat devine staretul manastirii. Acest lucru e trecut putin cu vederea de scenariul filmului, deoarece exista un paznic, ofiterul Ishii, ce avea acces la templu, dar si Shinjiro, care medic fiind, are acces in situatiile extreme in templul de calugarite. Pentru a se indeplini formalitatile si a deveni o kakekomi (fugara din familie), o sotie trebuia sa arunce un obiect in zidurile templului, o simbolistica a disperarii, dupa care aceasta era luata in grija unuia din cele 3 hanuri de la poalele muntelui templului. De aici incepea o adevarata lupta “juridica”, in care se incerca obtinerea semnaturii sotului in urma unei citatii, se interoga sotia, iar daca sotul nu semna actele de divort, sotia urma a fi primita timp de 2 ani in templu. Viata in templu era organizata pe ranguri, in functie de cotizatiile fiecarei fugare acceptate, iar in afara rugaciunilor obligatorii zilnice se practicau diverse activitati in functie de rang: gradinarit, spalat, curatenie, antrenament cu arme sau loisir (pentru cele de rangul 1). Regulile stricte din templu nu au impiedicat nasterea de rivalitati, intrigi sau, din contra, legarea unor prietenii intre colege de suferinta, uneori fara a tine cont de trauma psihica la care au fost supuse. Fiecare personaj isi are propria drama, iar regizorul insista cu rabdare si in detaliu asupra amanuntelor fiecarei trauma, fapt ce ne face sa intelegem in profunzime complexitatea subiectului abordat, similitudinile tuturor acestor cazuri care azi poate sunt doar o cifra statistica, dar care in realitate ascundeau ceva mai mult decat un numar prafuit din arhive. Aceste mici razboaie ale sexelor, cum le numea matusa Genbei, sunt de fapt franturi din viata reala de zi cu zi a Japoniei anilor in care prin Europa valul revolutiilor pasoptiste lasa sa rezoneze dorinta de libertate a oamenilor; in Japonia perioadei Edo tarzii, dorinta de libertate a femeilor maltratate de sotii lor era o drama stiuta de intreaga societate, dar trecuta sub tacere de cutumele unei epoci in care barbatul facea totul dupa bunul sau plac.

Un film care pentru cei obisnuiti cu filmele de consumatie cu samurai si actiune cu siguranta va parea plictisitor; nu insa si pentru pasionatii de istorie si de cultura. Excelent realizat, “Kakekomi” ne ofera o fresca realista a unei societati decadente in care se simte tot mai mult nevoia de schimbare (care va interveni 25 de ani mai tarziu, odata cu debutul Erei Meiji), in care drama fiecarui personaj contribuie la imaginea de ansamblu in asemenea masura incat ne putem face o imagine clara despre conditia femeii intr-o lume exclusivista si violenta. Remarcabila interpretarea actritei Erika Toda (in rolul Jogo), dar si a simpaticului Yo Oizumi (in rolul Shinjiro), un actor de comedie ce dovedeste ca poate juca si in registru dramatic. Realist, dulce-amarui si plin de sensibilitate, “Kakekomi” e o inedita poveste despre moravuri si viata privata, ce ne dezvaluie o pagina mai putin stiuta din istoria misterioasei Japonii.

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Dialogurile si replicile– multe atipice in comparatie cu alte filme de gen, continand momente de lirism si proza – extrem de abundente, au fost traduse in cel mai inspirat mod cu putinta, traducerea in engleza continand multi termeni arhaici, in spiritul timpului, pe care am incercat sa-i transmitem nealterati, pentru ca odata cu ei sa se transmita si atmosfera acelor vremuri. De asemenea, timingul a fost lucrat manual, numarul urias de replici necesitand unirea si lungirea manuala a duratei de afisare, in forma initiala a subtitrarii filmul neputand fi urmarit in sensul lecturarii complete a fiecarei replici, acestea disparand prea repede de pe ecran.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil