“Joker Game” ne ofera o abordare a unui gen – film de spionaj – aproape inedita in cinematografia japoneza. “Spy Sorge” din 2004 al lui Masahiro Shinoda despre celebrul spion Richard Sorge si cateva productii din anii ’60 fara rasunet, reprezinta cam intreaga istorie a filmului de spionaj japonez. Lipsa de experienta in abordarea unui asemenea scenariu (ce are la baza romanul omonim al lui Koji Yanagi) este evidenta, insa in ciuda inceputului mai putin convingator, productia reuseste sa se redreseze pe parcurs. Tanarul regizor Yu Irie (36 de ani), aflat la al 9-lea film din cariera (fara a avea, insa, vreun succes extraordinar la activ) abordeaza subiectul tragand cu un ochi la filmele similare chinezesti, si cu unul la cele de peste Ocean. Rezultatul e un amestec interesant de influente dinspre cele doua cinematografii, in care specificul japonez aproape se pierde. Veti vedea multa actiune, suspans, atmosfera de epoca si de culise din lumea spionajului din pragul celui de-al doilea razboi mondial, adica tot ce are mai ofertant un film de spionaj. Romanul lui Yanagi, ce a fost premiat in 2009 cu premiul Scriitorilor de Romane de Mister din Japonia, a fost transformat si intr-un anime de televiziune, astfel ca popularitatea i-a crescut inaintea acestui live-action. Filmul a castigat 2,2 milioane de dolari in primul weekend de la lansare, iar in a treia saptamana inca se afla in top 10 al numarului de bilete vandute. In rolul principal a fost distribuit Kazuya Kamenashi, cunoscut membru al formatiei KAT-TUN, de care ne amintim din live-action-ul “Humanoid Monster Bem” (unde l-a interpretat chiar pe Bem, personajul central). Kyoko Fukada, greu de recunoscut, pe care ne-o amintim din serialul “Friends” (2002) si din filmul de actiune “Wild 7”, interpreteaza rolul principal feminin. Filmarile au fost facute in Japonia, Singapore si pe insula Batam din Indonezia, locatiile fiind perfect alese pentru a da viata imaginarului oras denumit Capitala Diavolului, cuibul spionajului mondial dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Iar daca productia va va convinge, trebuie sa stiti ca va avea cat de curand si un sequel !

In anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial, Japonia militarista ce a ocupat o parte a Chinei se pregateste intens de o confruntare de proportii. Kato Jiro e un recrut patriot, ce are un suflet mare, fapt ce il va costa, aceasta fiind si marea sa slabiciune. In momentul in care ia apararea unui camarad in timpul unui exercitiu nocturn, intra inr-o altercatie cu comandantul sau si, bruscandu-l, acesta se dezechilibreaza, se loveste la cap si moare. Jiro e imediat arestat si trimis in fata plutonului de executie. Doar ca inainte de punerea in practica a sentintei, e salvat de un misterios locotenent-colonel, Yuki. Acesta face parte din Agentia D, un serviciu secret din interiorul Armatei Imperiale Japoneze, de a carui existenta stiu doar capii Armatei. Fost spion international de elita, pierzandu-si in misiuni o mana si un picior, Yuki ii ofera lui Kato Jiro sansa de a trai mai departe cu conditia de a spiona pentru Agentia D, Neavand alta alternativa, acesta accepta, incepand, astfel, pregatirea dura specifica activitatii de spionaj. In momentul in care pregatirea e incheiata, Jiro primeste si prima misiune: sa se deplaseze pe o exotica insula din sudul Chinei, cuibul spionajului mondial, pentru a pune mana pe “Notitele Negre”, nimic altceva decat consemnarile, schitele si formulele unui savant capturat de nazisti, cuprinse pe un microfilm. Tara care ar fi reusit sa puna mana pe microfilm ar fi putut obtine un serios avantaj in orice posibil razboi…

Titlul “Joker Game” e mai mult o metafora, decat o referire exacta la jocul de carti, dupa cum lasa sa se inteleaga posterul de promovare al filmului. Nu e un film despre inca un “joc al mortii”, cum ne-au obisnuit producatorii japonezi in atatea si atatea productii recente, ci unul de spionaj in care Jokerul – o carte unica si avand cea mai mare valoare in jocul de carti, putand inlocui orice alta carte sau piesa in jocul de remi de exemplu – e o metafora la adresa mizei dupa care alearga serviciile secrete ale marilor puteri in anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial. Dupa cum o spune personajul principal Kato Jiro, el va interpreta, in acest joc mortal al capturarii planurilor secrete ale unui savant rolul Jokerului Japoniei, respectand doua reguli de baza: “fara a ucide si fara a fi ucis”. Kato Jiro e un spion de geniu, extrem de capabil si inteligent, dar care are o mare slabiciune: e prea moale. Iar in timpul misiunii face o mare greseala: devine sentimental in momentul in care se indragosteste de Rin, o servitoare din casa ambasadorului american, ce visa sa obtina cetatenia americana. Iar naivitatea nu e permisa in aceasta bransa a spionilor, deoarece poate costa chiar viata. Va reusi prin celelalte calitati sa compenseze acest defect ?

Filmul e unul alert, cu o desfasurare rapida a evenimentelor (chiar prea rapida la inceput), care reuseste sa te faca foarte curios despre ce va urma. Incursiunea in lumea spionajului mondial interbelic e facuta din perspectiva japoneza, in sensul ca Agentia D pentru care ajunge sa lucreze personajul principal e in slujba Armatei japoneze, Japonie cea care pe atunci facea sa tremure Asia cu ambitiile sale expansioniste, pe cand fortele aliate (Statele Unite, Marea Britanie) sunt privite ca “baietii cei rai”. E o antiteza pe care daca privesti un film similar chinezesc sau coreean, cu siguranta o vei vedea zugravita exact invers, “cei buni” fiind aliatii occidentali, iar “cei rai” japonezii malefici. Situatia prezentata e una imaginara, la fel cum imaginar e si orasul unde se desfasoara intreaga actiune de spionaj. Desi la un moment dat se arata o reprezentare grafica in care orasul apare pe o harta invechita, acea insula aproape lipita de China, putin mai la sud de Hong Kong nu exista in realitate. Acel loc e ocupat de mare, iar imaginatia autorului romanului ce a stat la baza filmului e singura ce a adus o insula in acel loc de pe harta. Asadar, realitatea anilor premergatori celui de-al doilea razboi mondial se imbina cu imaginatia scriitorului si scenaristului ce a adaptat romanul pentru marele ecran, rezultand un decor perfect pentru o aventura exotica plina de dinamism. Nu putem vorbi despre “Joker Game” ca despre un “007” in stil japonez (desi are exagerari specifice acestui gen de filme), nici nu s-a dorit realizarea unei asemenea imitatii ieftine si consumate, insa fanii genului nu vor putea trece cu vederea anumite detalii intalnite in filmele de spionaj si actiune occidentale. Intalnim, totusi, elemente specifice filmelor de spionaj, sarea si piperul lor, cum ar fi deghizarea, infiltrarea si razboiul informatiilor (spionaj/contraspionaj). Nu lipsesc elemente- cliseu precum o clasica “Femme Fatale” si personaje negative aproape grotesti ce se ascund sub masca unor oameni aparent obisnuiti, cum e cazul ambasadorului american sau a celui britanic. Uneori ai impresia ca asisti la un joc cu masti (nu, nu la o piesa kabuki !), desi taberele sunt clar conturate de la bun inceput. Un lucru ce cu siguranta a displacut au fost dialogurile in limba engleza, vorbite de actori occidentali cu accent (britanic sau american evident), dar si de personajul principal japonez, care spre deosebire de alte filme, s-a descurcat destul de bine cu accentul, replicile sale in engleza fiind inteligibile. In continuare engleza ramane o sperietoare pentru filmele asiatice, dar, cu toate acestea, de dragul atmosferei cat mai realiste, cineastii japonezi, chinezi si coreeni nu ezita sa introduca fragmente in engleza, care din pacate mai mult strica atmosfera decat sa convinga.

Cu bune si cu rele, „Joker Game” ramane o realizare buna a genului spionaj, atat de rar in Japonia. Trailerul e extrem de spectaculos si convingator, desi realizarea nu e chiar ce spune trailerul (pe alocuri chiar se vad constrangerile bugetare, regizorul preferand unor scene ce puteau fi spectaculoase unele minimaliste, filmate in locuri intunecate sau semi-obscure). Lipsesc aproape cu desavarsire analizele intrinsece, psihologice, biografice ale personajelor, ele sunt tratate lapidar, la suprafata, dar poate ca acestea sunt doar niste masti, in cele din urma, fara un trecut real palpabil si dispus spre analiza. Chiar si cunoscandu-i superficial pe protagonisti, nu ne plictisim in cele 100 de minute ale productiei, ce e un cocktail „a la Hollywood” de actiune, spionaj si mister ce va satisface orice amator al genului. Asteptam cu interes un sequel, mai ales ca in cel de-al doilea roman publicat de autor in 2009, Agentia D isi gaseste un rival tot in Armata, intr-un serviciu secret similar, ale carui principii sunt total opuse Agentiei, adica: „Ucide si scapa cu viata !”.

Traducerea, adaptarea si timingul (fragmentele in engleza au fost traduse dupa sonor, si nu au fost deloc putine !) au fost realizate de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil