Cei care se gandesc la filmele cu samurai se gandesc in primul rand la Akira Kurosawa. Ceea ce este un lucru bun. Nu insa si suficient. Oricat de mare cineast ar fi fost Akira Kurosawa – „Cei Sapte Samurai” e, fara indoiala cel mai cunoscut dintre cele mai frumoase filme ale sale inchinate razboinicului japonez – acesta nu a fost decat unul din numerosii regizori japonezi care au zugravit imaginea clasica a societatii japoneze feudale, cu spadasinii ei innascuti, cu idealurile lor nobile si cu severele coduri ale onoarei, cu curajul lor innascut. A acorda toate meritele unui singur regizor ar insemna sa inchizi ochii la atat de multe lucruri… E ca si cum ai acorda toate meritele, in materie de western, unui monstru sacru ca John Ford, si i-ai ignora pe ceilalti.

Pentru a continua aceasta analogie, sa mergem pe urmatorul rationament: nu am invata mai multe si mai repede despre un western daca am analiza opera unor regizori care au dat dovada de acelasi profesionalism precum monstrii sacri, carora nu li s-a acordat multa atentie, care niciodata nu s-au considerat si nu au fost considerati niste genii, care niciodata nu au fost favoritii criticilor, care au murit aproape in anonimat si ale caror filme au fost mai apoi recunoscute ca posedand ceva, o furie, o viziune, o tenacitate de neuitat ? Cum ar fi sa analizam, daca e sa ne raportam la exemplul westernului american, nu la marele John Ford, ci la marele dar de departe obscurul Budd Boetticher („The Tall T”, „Seven Men From Now”) sau Anthony Mann („Winchester ‘73”, „Bend of the River”). De aceea, raportandu-ne la realitatile similare din Japonia, deci la genul filmelor cu samurai, ar fi de preferat sa te raportezi nu la Akira Kurosawa, ci la un Hideo Gosha.

Gosha a fost un adevarat autor cu o viziune, un set de preocupari, cu o preferinta pentru anumiti actori si un anume gen de povesti, dar care in acelasi timp a lucrat in lumea adevarata a cineastilor de filme cu samurai si s-a supus conventiilor acesteia. Pentru el, a face film a fost o slujba, nu o misiune, neavand visul unei transcendente globale, ca marile genii. Cu alte cuvinte s-a potrivit muncii pe care o presta. Din anii ’50 pana in anii ’80, filmele cu traditionalii samurai au cunoscut varsta lor de aur. Pentru cultura si industria japoneza au fost mai mult decat niste simple filme. Asemeni westernurilor, acestea au luat numeroase forme, de la accente erotice la cele hilare, de la comic spre exagerat de violent, de la patriotic la subversiv. Gosha putea sa joace toate aceste jocuri; putea realiza productii la scara monumentala sau filme cu buget redus fara nici o problema. A fost un geniu al punerii in scena a actiunii. Paradoxal, in marea cetate a Hollywoodului, nimeni nu a auzit de el, asa cum, invers, astazi, un regizor ca John Woo face senzatie pe continentul nord-american. Gosha a facut ceea ce azi am numi „filme tipice”, in timp ce filmele importate din Japonia in America au fost blockbustere precum productiile lui Kurosawa. Filmul lui Gosha din 1964, „Women of the Dunes”, cu o puternica tenta erotica, a fost considerat, la vremea lui, ca stil, avangardist, iar in America existau destule productii autohtone de acest gen, considerate neaducatoare de venituri pentru industria de la Hollywood.

Astfel de productii au fost scoase din conul de umbra de tehnologia VCR si DVD. Din 1964 pana in 1970, Hideo Gosha a realizat 10 filme cu samurai, a caror calitate variaza, insa care toate sunt robuste, dure, fascinante si bune in sensul demodat al cuvantului, ducandu-te in cateva secunde intr-o lume noua, de unde nu iesi pana cand filmul nu se incheie, tinandu-te captiv fara voia ta. „Tenchu” si „Goyokin” sunt printre cele mai reusite; „Three Outlaw Samurai”, „Samurai Wolf” si „Sword of the Beast” sunt captivante si simple, in timp ce „Hunter in the Darkness” si „The Wolves” sunt putin mai slabe. In orice caz, genul filmelor cu samurai si-a pierdut avantul comercial la sfarsitul anilor ’80 si in anii ’90, astfel ca Gosha s-a orientat spre alte proiecte, inclusiv spre filme cu yakuza sau cu tenta erotica.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com