empress49Dorinta nemasurata de a o ucide cu orice pret pe Consoarta Ki il face pe Primul Ministru Bayan sa incalce orice principii si sa uite care e rolul sau in Imperiu. Tentativa de a o ucide pe Consoarta ii aduce sfarsitul, unul tragic, pe care si-l dorise in cazul in care ar fi ajuns, odata, sa fie orbit de putere. Cu lacrimi in ochi, Tal Tal ii indeplineste porunca din urma cu ani de zile, cand amandoi intrau plini de glorie si sperante pe poarta Palatului pentru a fonda o noua lume. Generalul care l-a ucis pe El Temur are parte de un sfarsit ce nu se ridica nici pe departe la maretia iesirii din secna a lui El Temur. Bayan moare ca un caine, rapus de ambitia sa nemasurata de a scapa Imperiul de Consoarta Ki, care in opinia lui era principala piedica in calea prosperarii Imperiului; asta desi ca, in calitate de Prim Ministru, nu implementase nici o masura economica ci, din contra, a fost obsedat doar de caile violente de a obtine fonduri si a purta campanii militare sortite esecului. Imparatul e puternic marcat de disparitia persoanei in care avea mare incredere, motiv pentru care ii cere Consoartei Ki sa isi ceara iertare in genunchi in fata intregii Curti, a doua zi. Dar aceasta refuza, sustinand ca nu a gresit cu nimic. In fata incapatanarii Consoartei, Imparatul decide sa o trimita la Templul Ganye, pentru a se cai si a-si recunoaste pacatul. Alungarea din Palat a Consoartei Ki e un prilej de maxima satisfactie atat pentru Kolta, cat si pentru Imparateasa Mama. Aceasta din urma incearca sa profite la maxim de situatie si pune la cale un nou plan diabolic.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>