Lucrurile au luat o asemenea turnura dupa dezvaluirea adevarului legat de originea Printului Maha incat tabara Imparatesei Mama sufera o dubla lovitura. Mai intai Primul Ministru e lasat fara nepoata sa pe tron, iar mai apoi Imparateasa Mama afla ca de fapt copilul pe care l-a crescut pentru a urca pe Tron doar pentru ca credea ca are sange pur de mongol nu are originile nobile pe care le credea. Toate sperantele i se naruie intr-o clipa si, ce e mai dureros, ramane fara nici un atu in lupta impotriva Consoartei Ki. De acum incepe adevaratul razboi intre Consoarta Ki si Primul Ministru, care nu mai e dispus sa faca nici un compromis. Profitand de evadarile Imparatului in patima alcoolului, Bayan ii solicita acestuia intr-un moment de euforie sa citeasca un document elaborat de acesta si sa isi puna pecetea. Increzator in Primul Ministru, Imparatul ii inmaneaza acestuia pecetea, in ciuda protestelor Conoartei Ki. E o dovada clara ca inima Imparatului incepe sa se departeze de Nyang, pe care o viseaza obsesiv cum il vaneaza cu un arc indreptat spre el, cu gandul clar de a-l ucide. Fostul pretendent la tronul imperiului, ca mostenitor, Maha, e luat de Doamna Seo si dus la Templul Seon Eob pentru a se inchina la Buddha. Regele Wang Yu, care afla accidental de la oamenii sai ca e tatal lui Maha, are ocazia, acum, sa se reintalneasca cu falsul Print. Ca si Consoarta Ki, nu poate decat sa-l incurajeze, iar odata ajuns in Goryeo, se gandeste sa-i spuna adevarul despre parintii lui. Cineva, insa, trage cu urechea si afla un adevar ce nu trebuia stiut de nimeni…
Prezentarea: cris999 – asiacinefil
0 Comments