Scris si regizat de debutantul Ko Kyung-min, “Deja Vu” (2018) se constituie intr-o incercare, cu mijloace financiare reduse, de construire a unui thriller de mister in pur stil coreean, care reuseste sa tina captiv spectatorul pana la final, in ciuda evidentelor stangacii in realizare. Genul a inflorit in ultimul deceniu si s-a reinventat continuu, in Coreea, pentru a supravietui in cele din urma prin ingeniozitatea scenariilor, astfel se explica cum un film de mana a doua are capacitatea de a atrage atentia publicului in conditiile absentei unor staruri de prima mana pe afis. Lee Chun-hee e, de departe, cel mai cunoscut nume din distributie, insa nu este si personajul central in jurul caruia pivoteaza povestea. Acesta interpreteaza un politist plictisit caruia ii cade din senin in mana in caz aparent banal, a carui invstigare scoate la lumina cateva secrete bine ascunse. Personajul principal al povestii e interpretat de fosta cantareata k-pop convertita in actrita Nam Gyu-ri, ce cocheteaza de 8 ani cu industria de film si de televiziune din Coreea, aflata la primul rol principal din cariera. Desigur, personajul ei atrage intreaga atentie, concentrand tot misterul povestii in jurul sau, insa in ciuda eforturilor depuse, actrita isi arata limitele in destule ipostaze, nereusind sa se ridice la inaltimea unui astfel de rol intr-un astfel de gen. Mult mai bine se descurca Lee Gyu-han, in rolul logodnicului tinerei, un actor de roluri secundare cu vasta experienta in seriale de weekend, de familie, al carui personaj are rolul de a incurca putin banuielile spectatorului. Scenariul este in aparenta destul de fluid, insa contine multe scapari, atentii acordate unor detalii inutile, fara relevanta pentru povestea finala. Cu toate acestea, reuseste sa te tina captiv pana la final, ceea ce este o realizare suficienta pentru o productie de acest nivel (ca fapt divers, filmul a obtinut incasari de doar 330.000 $ la box-office-ul coreean).

Intr-o seara ca oricare alta, Ji-min (Nam Gyu-ri) si logodnicul ei Woo-jin (Lee Gyu-han), mergand cu masina pe un drum necunoscut, fac un accident si fug de la locul faptei. Marcata de incident, Ji-min urmeaza un tratament psihiatric recomandat de logodnicul ei, in conditiile in care constiinta ii spune ca cineva si-a pierdut viata in urma accidentului la care a fost martora. Aceeasi constiinta o indeamna sa mearga de bunavoie la politie si sa declare ca a fost martora la un accident, fiind deschisa o ancheta. La scurt timp, politia gaseste cadavrul unei caprioare, care pare a fi fost victima acestui accident, si nicidecum o fiinta umana. Trauma lui Ji-min se adanceste, devenind un mister cand incepe sa aiba halucinatii, pierzandu-si abilitatea de a distinge realitatea de fictiune. Sustinuta de aproape de logodnicul ei, urmandu-si cu strictete tratamentul medicamentos, secrete din trecutul ei ies la suprafata, complicand si mai mult intreaga poveste. Pe acest fundal, ancheta politiei avanseaza, iar misterul incepe, treptat, sa fie deslusit de cineva din umbra…

 

Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>