Edison Chen
Edison Chen

SARFT (Administratia de Stat a Radioului, Filmului si Televiziunii din China) a trimis un avertisment catre media din China pentru a nu promova sau a face publica imaginea unor celebritati considerate „scandaloase”, „ofensive” sau care au cazier. Conform unei surse, aceasta directiva ar fi consecinta unui interviu acordat in luna martie a acestui an de actrita din Hong Kong Gillian Chung unui post chinez de televiziune, in care aceasta readucea in prim plan detalii ale scandalului fotografiilor indecente ale lui Edison Chen din urma cu un an. Un articol postat pe site-ul SARFT spune ca programele care incearca sa atraga audienta reamintind de scandalul cu tenta sexuala din trecut cauzeaza „daune psihologice” persoanelor implicate si sunt „nesanatoase” pentru public. Nu a existat, in schimb, nici o referire la care celebritati ar fi „scandaloase” sau „offensive”, insa surse din media vorbesc deja de o lista neagra neoficiala.

Cine ar fi pe aceasta lista ? Pe langa evidentii „suspecti de serviciu” Edison Chen, Gillian Cheung si Cecilia Chung, aparent mai sunt considerate persona non-grata Fan Bing Bing, Tang Wei, Vicky Zhao si Alyssa Chia.

Tang Wei in Lust, Caution
Tang Wei in Lust, Caution

Este binecunoscut faptul ca Tang Wei a adus o grava ofensa autoritatilor chineze prin acceptarea (chiar la debut) a rolului controversat plin de conotatii politice si indecente de amanta a unui tradator al Chinei in filmul lui Ang Lee, „Lust, Caution”. Insasi aparitia ei pe scena Festivalului de film de la Hong Kong a fost cenzurata pe toate canalele de televiziune chineze. Fan Bing Bing, o alta actrita plina de energie si talent, a fost si ea cenzurata pe micul ecran din China continentala datorita scenelor explicitedin filmul „Lost in Beijing” din 2007, in care a jucat alaturi de starul din Hong-Kong Tony Leung Kar Wai. Filmul a trecut prin 5 selectii la comisia de cenzura inainte sa se permita difuzarea lui in China. Dar la o luna de la premiera, filmul a fost in mod brusc retras de la difuzare, iar autoritatile au cerut vedetelor din film „sa se supuna unei reeducari stricte si unei profunde reflectii”.

Vicky Zhao
Vicky Zhao

Vicky Zhao nu a ajuns, inca, sa cunoasca furia membrilor comisiei de cenzura, insa a stranit mania publicului chinez in momentul in care, in 2001, a pozat pentru o revista infasurata intr-un drapel al Japoniei. In privinta actritei taiwaneze Alyssa Chia, aceasta a fost implicate intr-un scandal public mediatizat, odata cu despartirea de sotul ei, Charles Sun. Aceasta este acuzata, in fata opiniei publice, de faptul ca ar fi luat-o pe fiica ei de 4 ani dupa ce s-ar fi certat cu sotul ei, insinuandu-se ca ar fi avut o aventura extraconjugala, presa transformandu-l pe sot in victima. Un alt personaj posibil a se afla pe lista neagra este Victor Huang, care, desi casatorit, a fost vazut in compania unei cantarete, Annie Yi, anul trecut. Acest lucru este confirmat de un incident recent, cand, un interviu acordat de acesta unei televiziuni din Hunan, a fost anulat de la difuzare in ultimul moment. Nu in ultimul rand, fosta actrita Liu Xiaoqing se afla si ea pe lista, dupa ce a fost pusa sub acuzare pentru evaziune fiscala.

Nu ar trebui sa mire pe nimeni atitudinea autoritatilor chineze fata de productiile tot mai indraznete realizate in Hong Kong sau Taiwan. Intr-un fel, inclusiv sub aspectul interzicerii unor vedete sa mai apara pe vreun post de televiziune in cazul in care au comis o ilegalitate, China se inscrie in curentul care domina show-biz-ul din Extremul Orient. Recent, mai multi actori coreeni au fost surprinsi consumand droguri, lucru care le-a atras excluderea lor din lumea filmului atata timp cat sunt in atentia organelor de cercetare penala. In Japonia avem de-a face cu aceeasi ostracizare a celor care au calcat stramb. Trebuie remarcat, insa, faptul ca motivele care stau la baza cenzurii, in China, sunt de o cu totul alta natura, ingradind clar libertatea de exprimare. Iar interzicerea unui actor de la mediatizare intr-o tara de marimea Chinei poate echivala cu un serios pas inapoi pentru cariera acestuia, pentru ca atata timp cat nu ti se da ocazia de a fi apreciat in propria ta tara, e mai greu sa-ti faci un nume in tarile vecine sau chiar peste ocean.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>