In anul 2007, dupa succesul lui King and the Clown si folosind aceeasi locatie, producatorii coreeni au realizat „Shadows in the Palace”. Pe fondul unei povesti cu intriga politista plasata in dinastia Joseon, filmul prezinta, colateral, destinul slujitoarelor de la Curtea regelui, si cutumele in baza carora se pastra disciplina in randul acestora. Cum subiectul este interesant, in special ca dovezile istorice despre viata de zi cu zi a slujitoarelor din acea perioada sunt extrem de neclare si de putine, un mic articol pe aceasta tema nu poate decat sa imbogateasca cultura generala a iubitorilor Coreei.
Slujitoarele de la Curtea regala, in Coreea medievala, purtau numele generic „Gungnyeo”, care in traducere inseamna „femei care il asteapta pe rege” (sau pe orice fata regala). Termenul se referea, in afara Palatului, la orice femeie de conditie umila, fara un rang in societate. Prima consemnare in documente istorice a existentei acestei categorii se produce in 1392, sub regele Taejo, in timp ce sub nepotul acestuia, regele Sejong cel Mare, sistemul Gungnyeo este reglementat si riguros organizat. Mai mult decat atat, la 1428 acesta a institutionalizat acest sistem, care apare mentinat in „Codul complet al Legilor”. La inceput, Gungnyeo se referea la toate femeile aflate in serviciul regelui, la Curte. Sub aspectul statutului social, femeile Gungnyeo erau persoane obisnuite, umile, ca de exemplu fiicele sclavelor, concubinele sau asa-numitele „dispretuite” („cheonmin”). In timp, clasificarea acestor slujitoare s-a facut in functie de ocupatia si responsabilitatea lor la Curtea regala, unele ocupandu-se cu aranjarea asternuturilor sau cu ordinea in Palat, altele cu pregatirea mancarurilor sau cu cusutul. Si femeile care stiau sa cante la un instrument faceau parte din aceasta categorie. In timpul dinastiei Joseon, odata cu riguroasa organizare a Curtii, Gungnyeo au ajuns sa se ocupe de anumite odai ale Palatului, fiind impartite dupa odaile printului mostenitor, ale reginei , ale regelui sau ale concubinei acestuia.
Gungnyeo erau alese, se pare, in principal din randul sclavelor detinute de clasa conducatoare. La inceput, si fiicele oamenilor de rand puteau aspira sa devina Gungnyeo, insa cele care ajung sa-l slujeasca pe rege si sunt la origine fiice de sclave se opun, iar in cele din urma regele impune selectarea doar din randul fiicelor sclavelor clasei conducatoare a slujitoarelor sale. In timp, s-a nascut o concurenta acerba pentru un statut mai bun in cadrul acestui sistem, iar cele care ajungeau sa serveasca la Palat erau cel mai bine privite, astfel ca deseori incercau sa isi aduca la Palat apropiatii sau alte rude, pentru a urca mai rapid in ierarhie. Spre exemplu, femeile care ajungeau Gungnyeo in departamentul de cusut sau cel de brodat au ajuns sa provina din clasa de mijloc, in timp ce in alte domenii provenienta era clasa de jos. Varsta la care se intra in acest serviciu difera in functie de domeniu, insa in general era cuprinsa intre 4 si 13 ani. In felul acestea, viitoarele Gungnyeo primeau o educatie necesara pentru a face fata, cum ar fi cititul in limbajul Curtii sau scrierea cu caractere specifice Palatului. Astfel a inflorit si asa numita „literatura de palat”.
Nu doar originea conta pentru ascensiunea in sistem, ci si experienta. Imbracamintea viu colorata transmitea un cod nescris, doar cele din sistem reusind sa-si identifice colegele de la un alt departament, care aveau pana si o alta coafura. „Gaksimi” era termenul generic pentru cameriste, bucatarese, cusatorese, ce lucrau pentru odaile regelui. Ele erau platite din banii statului. „Sonnim” erau servitoarele care faceau curatenie la resedinta concubinei regelui si erau platite de familia concubinei.”Uinyeo” erau asa numitele doctorite, care moseau concubinele cand acestea nasteau si faceau tratamente cu acupunctura si plante medicinale. Insa cand avea loc un banchet, acestea se transformau in gisaeng (un fel de curtezane care trebuiau sa intretina atmosfera). Se pare ca predecesoarele „uinyeo” erau de fapt gisaeng; acestea au disparut odata cu patrunderea la Curte a medicilor occidentali.
Cu toate ca fiecare categorie de gungnyeo isi avea sarcinile bine stabilite, fiecare rege avea o categorie preferata de slujitoare. Nu intamplator au existat cazuri in care gungnyeo au putut beneficia de putere politica, imbunatatindu-si rangul la Palat. De rivalitati acerbe ce sa mai spunem ? De exemplu, gungnyeo care aveau in grija odaile regelui le dispretuiau pe cele ce lucrau in odaile anexe. Nu se cunoaste numarul exact al slujitoarelor de la Palat, insa acesta a oscilat in functie de bunastarea regelui si de vremuri. In general se pare ca existau aproximativ 90-110 slujitoare pe intregul Palat, dar in timpul ultimului rege al dinastiei Joseon, Gojong, (1863-1907) existau nu mai putin de 480 de slujitoare !
Viata de gungnyeo era una plina de privatiuni, dedicata unui singur tel: slujirea regelui si a familiei regale. Toate gungnyeo odata intrate in Palat erau, practic, legate pe viata de acesta. Trebuiau sa-si traiasca intreaga viata in interiorul zidurilor Palatului regal, cu exceptia unor situatii speciale. Dar la Palat exista o regula de aur: nimeni in afara de rege si de servitorul lui apropiat, nici macar concubina acestuia, nu puteau muri pe teritoriul Palatului. Astfel, cand o gungnyeo devenea batrana sau se imbolnavea, aceasta trebuia sa paraseasca Palatul. Existau si sitiatii extraordinare cand acesteia i se permitea sa iasa din Palat (calamitati naturale, cand superiorul sau stapanul lor era bolnav etc) Dar in astfel de situatii exceptionale, libertatea de miscare a lor era limitata: nu aveau voie sa se marite si urmau a fi aspru pedepsite daca incalcau regulile.
O gungnyeo traia complet izolata de lumea de afara. In consecinta, nu doar ca nu avea voie sa se marite, dar nu i se permitea sa aiba vreun contact cu barbati sau chiar cu alte femei. In mod normal, acestea trebuiau sa-si pastreze fecioria pana la eliberarea din serviciul Curtii, orice incalcare a acestui regulament fiind sanctionata cu pedepse corporale dure. In schimbul devotamentului fata de rege, slujitoarele primeau un salar lunar in functie de rang, si hrana necesara pentru viata de zi cu zi. Suma nu era clar stabilita, osciland in functie de circumstantele economice ale timpului. Viata de gungnyeo este descrisa intr-un roman medieval intitulat „Unyeongjeon”, scrisa de un anonim in timpul dinastiei Joseon.
Pentru cei care vor sa patrunda in spatele usilor inchise ale Palatului, in acest univers fascinant, surprinzator si totodata dramatic, le recomandam cea mai noua productie coreeana pe aceasta tema, „Shadows in the Palace”. Cu siguranta aceste informatii sunt o introducere utila intr-o lume care mentalitatii occidentale ii scapa cu desavarsire, si pot ajuta la acomodarea cu atmosfera unor timpuri indepartate in care istoria se scria in odaile Palatului, departe de involburata scena politica a societatii medievale coreene.
Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com
Sun Yat Sen si-a inceput activitatea revolutionara departe de China. In toamna lui 1894 a plecat in Hawaii unde a fondat Societatea Renasterea Chinei, a carei lozinca era lupta pentru prosperitatea Chinei. In 1895 revine in secret in China, insa lovitura de stat pusa la cale esueaza, cativa sustinatori ai lui fiind executati. Momentul infatisat in filmul „Bodyguards and Assassins” este cel al exilului in urma acestei lovituri esuate, memorabila fiind scena venirii revolutionarului in 1906 in mare taina in Hong Kong. Ei bine, in 1895, Sun s-a aflat in exil in Europa, Statele Unite iar apoi in Japonia, strangand bani pentru partidul lui revolutionar si sustinand revolte in China. In 1896 a avut loc un incident care era sa-l coste viata: a fost retinut de catre Legatia chineza de la Londra, diplomatii chinezi planuind uciderea lui. Era deja un pericol pentru stabilitatea Chinei si pentru reputatia dinastiei Qing, care se simtea tot mai amenintata de actiunile subversive ale lui Sun. Dupa 12 zile in care a fost retinut, in cele din urma a fost eliberat prin efortul comun al lui James Cantlie, a ziarului „The Times” si a ministerului de externe britanic. Astfel, Sun a devenit un erou in Marea Britanie, iar cauza luptei sale a devenit si mai cunoscuta peste hotare.
In 1911, anii pregatitori ai marii revolutii se apropiau cu pasi repezi de sfarsit. Paradoxul a facut ca inceputul sfarsitului dinastiei Qing sa vina de la o revolta militara in Wuchang, la 10 octombrie 1911. Sun nu a avut o implicare directa in ea, fiind inca in exil. Incepuse procesul care avea sa puna capat a peste 2 milenii de conducere imperiala in China. Rebeliunea a avut succes, iar cand a citit in ziare acest lucru, Sun a venit degraba din Statele Unite in China. Doua luni mai tarziu, o adunare a reprezentantilor provinciei Nanking l-au ales pe Sun Yat Sen presedintele provizoriu al Republicii China. 1 ianuarie 1912 a devenit prima zi a primului an al Republicii, sistemul calendarului republican fiind folosit si astazi in Taiwan ! Evenimentele din 1911 au ajuns, astazi, un subiect de discutii aprinse si de controvesre intre istorici. Daca istoricii partizani ai comunismului se multumesc sa remarce rolul lui Sun de prim presedinte al Republicii chineze, , multi alti istorici ridica un semn de intrebare legat de adevaratul rol al lui Sun in revolutia din 1911, judecand totul din prisma neimplicarii directe a acestuia in revolta. In opinia acestor istorici, Sun Yat Sen a fost numit presedinte deoarece era o personalitate respectata dar, in acelasi timp, o figura neimportanta pentru politica acelor vremuri. Acestia considera ca Sun era candidatul ideal pentru realizarea unui compromis intre fortele revolutionare si mica nobilime conservatoare, ce-si imparteau influenta politica.
Actiunea din recentul film „Bodyguards and Assassins” are in centrul ei un personaj de o mare insemnatate pentru istoria Chinei. In film, un afacerist local si un activist republican rescriu istoria Chinei in momentul in care doctorul Sun Yat Sen, celebrul revolutionar chinez, vine intr-o vizita secreta in Hong Kong in 1906, de 2 ore, pentru a se intalni, in mare taina, cu reprezentantii provinciilor chineze si pentru a pune la cale o revolutie care sa duca la rasturnarea dinastiei Qing si la proclamarea republicii chineze. In istorie, Sun Yat Sen este considerat cel mai important pionier al Republicii chineze, fapt pentru care si-a capatat renumele de Parintele Natiunii. Revolutionar si lider politic, Sun a jucat un rol cheie in rasturnarea ultimei dinastii chineze de la conducerea Chinei (dinastia Qing) in octombrie 1911. Un an mai tarziu a fost fondata republica chineza, devenind primul presedinte (provizoriu) al acesteia, dar si co-fondator al Kuomintang, al carui prim conducator a fost. Sun a fost o figura unificatoare in China post-imperiala, ramanand unic intre politicienii chinezi ai secolului trecut prin respectful manifestat fata de persoana lui atat in Taiwan cat si in China continentala.
V-ati intrebat vreodata de ce unele nume ale actorilor coreeni sunt atat de asemanatoare si, uneori, atat de greu de retinut din cauza asemanarii lor ? Cand cineva din occident si-a exprimat intentia de a se stabili in Coreea, acestuia i s-a spus ca va avea curand o multime de prieteni cu numele „Kim”. In lipsa unui contact anterior cu Coreea si cu poporul coreean, acest occidental nu avea idee ce inseamna asta, insa odata ajuns in peninsula, adevarul gol golut a iesit la iveala. Conform statisticilor guvernului coreean, 3.102.537 de familii si 9.925.949 de oameni au acelasi nume de familie, romanizat de obicei „Kim” sau, ocazional, „Gim” sau chiar „Kym”.
Exista aproximativ o duzina de „nume duble” (compuse din 2 silabe si doua caractere chinezesti). Cel mai comun e Namkoong (93% – 18.743 de familii). Urmeaza, in ordinea folosirii lor: Hwangbo, Jegal, Sakong si Sunwoo. Aceste nume pot fi inselatoare pentru cei ce nu sunt coreeni, in momentul in care intra pentru prima oara in contact cu acestia. Strainii, asteptandu-se ca toate numele coreene sa aiba un nume de familie si 2 nume mici, pot usor sa devina confuzi. Ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, romanizarea numelor de familie coreene (adica transcrierea lor in alfabetul occidental) face ca unele nume sa aiba mai multe alternative de scriere, si asta deoarece nici un sistem de romanizare nu e perfect adaptat sa capteze sunetul numelui in ortografia latina. Exista si exemple de nume preluate de straini, de-a lungul istoriei, care au fost adoptate de cetatenii coreeni. Cele mai multe dintre acestea au fost chineze, si un numar mai restrans japoneze, unul mongol, unul arab, unul uigur si unul vietnamez.
Un lucru care trebuie retinut de necunoscatori e ca nu toti „Kim”-i sunt la fel. Numele de familie sunt impartite dupa clanurile regionale de-a lungul istoriei, in functie de zona in care a rezidat un clan sau de originea acestuia. Exista, astfel, Kim Gimhae (dupa clanul Gimhae), Kim Gyeongju, Kim Kwangsan si Kim Gimnyeong. In mod similar, exista clanuri „Lee” in provinciile Gyeongju, Jeonju si Seongju. Din punct de vedere istoric, exista in trecut o lege in Coreea care interzicea oamenilor din acelasi clan sa se casatoreasca intre ei, insa in prezent aceasta nu se mai aplica. In Coreea exista 216 clanuri inregistrate de statistici, de unde si varietatea de nume.
