Povestea isi urmeaza cursul, la fel si vietile personajelor principale, in acest al treilea episod din „Regatul Vantului”. La 18 ani de la presupusa lui moarte, il regasim pe tanarul Muhyul in floarea tineretii, ascuns de ochii rauvoitori ai lumii intr-o pestera, unde face picturi murale sub atenta supraveghere a decoratorului sef, femeia careia Muhyul i-a fost incredintata in urma cu 18 ani. Tanarul este tot mai tentat de lumea de afara, de cunoasterea ei, asfel incat pune la cale o evadare din pestera unde era tinut de niste reguli draconice. Dar brusc, in timpul incercarii de evadare, se trezeste in mijlocul unui atac al unor trupe special antrenate, aflate in cautarea Sabiei Paradisului, ce salasluia in mormantul ascuns al fostului rege Jumong.
La 18 ani de la evenimentele din primele 2 episoade, seful Sfatului, batranul Sangga, nu a uitat de razbunarea sa impotriva regelui Yuri. Un alt plan inteligent pare a da roade: a infiat un baiat care, dupa 18 ani, il regasim ca sfatuitor de taina al regelui Yuri. Pe de alta parte, Yuri dovedeste aceleasi slabiciuni care erau pe cale sa-l coste in trecut, din moment ce fiul adoptiv al lui Sangga, principalul sau rival, a fost acceptat sfatuitor de taina in detrimentul printului mostenitor, fratele sau Haemyeong.
Multe alte lucruri interesante se dezvaluie in acest al treilea episod, asa ca vizionare placuta tuturor !
In 2001, Stephen Chow realiza un film care a facut ca loviturile fara numar ale lui Jackie Chan pe piata filmului asiatic sa fie serios eclipsate. Este vorba, desigur, de „Shaolin Soccer”. In 2008, Stephen Chow revine, de aceasta data in calitate de producator, cu un sequel realizat de japonezi dupa filmul sau de succes: „Shaolin Girl”. Chow a mai produs, in ultimii ani, cateva filme de mare succes, precum Kung Fu Hustle sau CJ7. De aceasta data, a incredintat regia lui Katsuyuki Motohiro, realizatorul lui „Bayside Shakedown” (1 si 2), „Summer Time Machine Blues” sau „Udon”. Filmul a avut incasari, doar in Japonia, de peste 14 milioane dolari, situandu-l peste productii precum Eagle Eye, Iron Man sau Journey to the Center of the Earth, care in acest an au fost lovituri de box-office in intreaga lume. In rolul principal joaca actrita japoneza Kou Shibasaki (din Yomigaeri aka „Resurrection”, „One Missed Call” sau „Dororo”), insa si doi actori din Hong Kong, care revin din „Shaolin Soccer”, Lam Chi Chung si Kai Man Tin.
Rin (Kou Shibasaki) este o tanara care timp de 9 ani s-a antrenat in templul calugarilor Shaolin din China. Daca colegele ei aleg sa devina, dupa acest stadiu pregatitor, insotitoare de bord sau actrite de cinema, Rin doreste sa raspandeasca Shaolin Kung Fu in Japonia, pentru a indeplini, astfel, vointa bunicului ei. Reintoarsa in oraselul ei natal, aceasta regaseste totul schimbat. Fostul ei profesor, Kenji Iwai, care a invatat-o primii pasi in kung fu, si-a deschis un mic restaurant, renuntand la antrenorat. Rin il viziteaza, dar pleaca dezamagita in momentul in care acesta ii spune ca zilele artelor martiale au trecut demult. Totusi, Minmin, o chelnerita din restaurantul profesorului, se arata atrasa de arta Shaolin si accepta sa fie antrenata de Rin. In schimb, Rin trebuie sa invete lacrosse, un fel de hochei pe iarba. Pentru a putea juca in echipa de lacrosse a universitatii, Rin trebuie sa se inscrie fie ca studenta, fie sa se angajeze. Aparent, nimic iesit din comun. Insa daca prima parte a filmului este mai mult o comedie romantica, in partea a doua actiunea e la ea acasa. Brusc, Rin ajunge in centrul atentiei presedintelui universitatii, datorita faptului ca detine o putere interioara unica. Care este taina acestui misterios presedinte, rasturnari neasteptate de situatie, scene de actiune captivante, toate le veti regasi urmarind acest film.
In mod evident, „Shaolin Girl” este un film pentru publicul pana in 18 ani, insa poate fi urmarit si de altcineva, pur si simplu pentru delectare. Filmul sufera serios la capitolul scenariu, acesta fiind simplist, pe alocuri chiar stupid in prima lui parte. Totusi, umorul de situatie reuseste, pe alocuri, sa mai compenseze din lipsurile acestui film, iar partea a doua a lui este de-a dreptul senzationala datorita efectelor speciale ce-ti taie rasuflarea si a limpezirii scenariului. Din punct de vedere vizual, filmul este bine realizat, scenele de lupta fiind o veritabila delectare. Insa e ceva in „Shaolin Girl” ce apare si in alte filme de acest gen, fapt ce mai scade putin la nota finala a lui. „Lacrosse intalneste Kung- Fu” ? Da, acesta este un lucru nou. Per ansamblu, un film bunicel, pe care scenele comice si efectele speciale il salveaza de la mediocritate.
In episodul 2, regele Yuri descopera un lucru teribil: fiul sau nou nascut va fi cel care va duce la distrugerea regatului Goguryeo, peste ani. Pentru a se evita acest lucru, fiul cerului, cum era supranumit regele Yuri, este nevoit, la prevestirea marii vrajitoare a palatului, sa-si sacrifice fiul. In acelasi timp, aspiratiile vechilor rivali, capeteniile de clan, dupa o incercare esuata de preluare a puterii, sunt reduse la tacere de interventia lui Yuri si a mostenitorului tronului. Dar acestia, in frunte cu „inteleptul” lor mai mare, Sangganim, asteapta momentul prielnic sa se razbune pentru umilinta suferita. Iar prima ocazie care li se iveste este acest incident de la altar, unde vrajitoarea palatului este gasita moarta. Sangganim pune la cale un plan diabolic, in care incearca sa induca poporului ideea ca marea vrajitoare ar fi fost ucisa de regele Yuri. Ideea unui rege compromis in fata poporului nu poate lucra decat in favoarea uneltirilor sale. Cand acesta urma a ajunge suficient de slab si de lipsit de sustinerea poporului, o revolta ar fi fost mult mai lesne de instrumentat din umbra.
Dar acest al doilea episod aduce si o serie de rasturnari de situatii spectaculoase, personaje noi si o dezvoltare a subiectului care promite multe pentru episoadele ce vor urma.
Cel mai nou horror thailandez, „The Coffin„, pare a merita din plin titlul de cel mai bun horror asiatic al anului 2008, desi s-a lansat relativ recent in cinematografele din Singapore (30 octombrie 2008) si Thailanda (21 august 2008). „The Coffin” s-a filmat in Thailanda, intr-o serie de locatii ce includ un templu vechi de 100 de ani, cimitire reale sau interiorul unui crematoriu adevarat. Filmul a fost descris de unii specialisti drept „un strigat de nepretuit”, in timp ce altii il prezentau ca pe „un film de mister echilibrat”. „The Coffin” a depasit recordul anterior detinut de „The Shutter” in ceea ce priveste cele mai mari incasari in prima zi de la lansare. De altfel, acest lucru a facut ca filmul thailandez sa devina, dupa o singura zi, lider in box-office-ul din Singapore. Nu vorbim de cifre extraordinare la nivelul incasarilor, asta pentru ca nici box-office-urile din Thailanda sau Singapore nu se pot compara cu cele din China, Coreea de Sud sau Japonia. Cam la o luna de la lansarea in Thailanda, filmul obtinuse incasari de aproximativ 1 milion de dolari, ceea ce este enorm de mult pentru o productie autohtona (spre exemplu, „Journey to the center of the world” a incasat, in 10 saptamani de box-office, in Thailanda, circa 1.150.000 dolari).
Florence Vanida Faivre
„The Coffin” este regizat de Ekachai Uekrongtham, cel care a castigat cu „Beautiful Boxer”(2003) 6 premii, iar in rolurile principale au fost distribuiti Karen Mok (din „Shaolin Soccer”) si Ananda Everingham (din „Shutter”). Intr-un rol secundar este distribuita si frumoasa Florence Vanida Faivre, din „Chok Dee” sau „The Elephant King”.
Filmul este inspirat dintr-un controversat ritual al sicriului care se desfasoara in Thailanda. In cadrul unei ceremonii publice, persoanele se intind intr-un sicriu, in timp ce calugarii rostesc incantatii menite a aduce bunastarea si a alunga nenorocul celor din sicrie. In fapt, scopul este „pacalirea mortii” (prin simularea decesului) si alungarea spiritelor rele aducatoare de nenorociri. Exista marturii reale ale unor participanti la aceste ritualuri publice care sustin ca s-au nascut a doua oara sau s-au vindecat de boli incurabile (mai multe detalii despre acest ritual real puteti citi AICI). „The Coffin” preia o astfel de poveste. Sue (Karen Mok) este o tanara nutritionista care urmeaza sa se casatoreasca in cateva zile. Aflata cu diverse treburi in Thailanda, aceasta vede la televizor acest ritual si de hotaraste sa participe si ea. In acelasi timp, Chris, un tanar chipes, isi pune o dorinta legata de logodnica lui, Mariko. Dupa desfasurarea ritualului, nimic nu pare a se fi schimbat. Insa realitatea este una terifianta, iar destinele celor doi vor evolua paralel pana in momentul in care, peste 5 ani, vor ajunge fata in fata si-si vor impartasi experientele in vederea gasirii unui raspuns la lucrurile stranii care au inceput sa li se intample.
Un film horror cu accente dramatice, desprins din realitate insa construit pe o structura imaginara bine conturata, cu multe momente de tensiune alimentate de un fundal sonor straniu, tipic filmelor horror thailandeze. Unghiurile surprinzatoare si scenariul extrem de reusit contribuie din plin la succesul acestei productii care cu siguranta va constitui un punct de referinta in istoria filmelor horror nu doar thailandeze ci din intreaga zona a Asiei contemporane. Filmul este recomandat a se vedea in intuneric si cu un sonor dat catre maxim, pentru ca doar in felul acesta se va putea medita in tihna la cuvintele cheie ale lui: „Moartea dinainte sa mori e moartea care nu va muri niciodata„. Un film care transmite multe invataminte si care ne aminteste, inca o data daca mai era nevoie, ca nu i te poti impotrivi destinului fara ca acest lucru sa nu aiba si un revers. Un film de calitate ce merita vazut.
„Connected” este, fara indoiala, cel mai exploziv film al anului 2008 din Hong Kong. Regizat de maestrul filmelor de actiune, Benny Chan (Invisible Target, Divergence, Heroic Duo), „Connected” are toate ingredientele pentru a va tine cu ochii lipiti de ecran si cu rasuflarea taiata de la prima pana la ultima secventa. „Invisible Target” a fost un blockbuster de o cu totul alta factura; „Connected” insa se ridica cu succes la nivelul acestuia, chiar daca nu a avut inca, incasarile lui „Invisible Target”, un film in care atentia a fost distrasa de efectele speciale de senzatie. Benny Chan incearca sa imprime stil filmelor de actiune din Hong Kong, iar cu fiecare noua productie de-a sa, pare a se apropia tot mai mult de perfectiune. Daca filmele coreene de actiune au un stil aparte, o amprenta inconfundabila, cele din Hong Kong sunt mult mai simple, cu actiune directa, si, poate de aceea, mult mai populare si mai de succes in lumea intreaga. Benny Chan nu face decat sa confirme regula si in acest thriller/action electrizant.
Grace Wong (interpretata de Barbie Hsu) este o inginera ca traieste impreuna cu fiica ei, o pustoaica simpatica de scoala primara. Bob (interpretat de Louis Koo), este un recuperator de debite stangaci, care duce o viata imprastiata, parasit fiind de sotie. Si el are un fiu de cativa ani, caruia trebuie sa-i indeplineasca dorinta de a se intalni cu el inainte ca sora lui sa plece definitiv cu acesta in Australia. Destinele lui Bob si Grace se vor intersecta in cel mai neasteptat mod cu putinta, in momentul in care primul primeste un telefon de la o necunoscuta care ii spune ca a fost rapita si ca viata ii este in pericol, acea legatura telefonica fiind unica ei speranta de viata. In fata indiferentei politiei, Bob isi asuma dificila misiune de a salva viata necunoscutei de la celalalt capat al firului, trecand printr-o multime de peripetii, intr-o cursa contra cronometru plina de adrenalina si presarata cu umor menit a detensiona situatia.
Un film recomandat tuturor fanilor filmelor de actiune, care in mod garantat nu vor avea ce regreta. Desi exista voci ca „Connected” nu este decat un remake dupa „Cellular”, o comparatie intre cele 2 filme in mod sigur va inclina balanta in favoarea filmului lui Benny Chan. De ce ? Ramane sa descoperiti singuri. Pentru un film din genul actiune/thriller, „Connected” e realizarea mai mult decat perfecta. Adica de nota 10 plus.
… ne introduce in atmosfera plina de tensiune din jurul anului 4 e.n., din peninsula coreeana. Tara era divizata in mai multe regiuni controlate de clanuri. Sefii de clan aveau un Sfat, cu un rol dominant in numirea si inlaturarea regelui. In anul 4, regale Yuri desi stapanea o buna parte a teritoriului actualei Coree, se afla in fata unei batalii importante. Alungat din capitala – cetatea Gungnae – de mai multi ani, acesta reuseste, prin infrangerea mai multor sefi de clanuri, sa isi vada visul aproape implinit, anume de a recuceri capitala si de a redeveni stapanul unic si recunoscut al tuturor triburilor din peninsula. Tot acum, sotia acestuia este pe cale sa dea nastere unui urmas la tron, care, intr-o zi va urma sa conduca regatul: este vorba de viitorul rege Moo Hyul. Si tot acum veti face cunostinta cu adversarii Majestatii Sale, sefii de clan, care tes intrigi in vederea preluarii puterii, considerand ca acesta a devenit mult prea puternic pentru ei.
„Public Enemy Returns” s-a lansat in iunie 2008 in cinematografele coreene, fiind un sequel asteptat de multa lume. Dupa mai putin de 2 luni filmul a avut incasari in Coreea de peste 27.000.000 $, fiind cel de-al 5-lea film cel mai vizionat din Coreea din istoria box-office-ului local. A devansat la incasari filme cu nume, precum „Iron Man”, „The Mummy 3”, „Indiana Jones” sau cateva productii autohtone de succes, ca „Open City”, „Sunny” sau „Eye for an Eye. Filmul este regizat de acelasi Woo-Suk Kang, care a regizat, anterior, „Public Enemy” (2002) si „Another Public Enemy” (2005), dar si alte 2 filme importante pentru istoria cinematografului coreean contemporan, mega-succesul Silmido (2003) si Hanbando (2006). In rolul principal, interpretandu-l pe acelasi politist noncomformist din filmele anterioare, Kyung-gu Sol (Voice of a Murderer, Silmido), care are o infruntare de zile mari cu inamicul public Jae-yeong Jong, intr-un veritabil joc de-a soarecele si pisica.
Chul-jung Kang este un politist ce incalca toate regulile de conduita, de la folosirea violentei in rezolvarea cazurilor sale pana la pedepsirea unor copii de scoala primara pentru faptul ca ii admira pe gangsteri. Kang duce o viata grea alaturi de simpatica lui familie, o fiica isteata de scoala primara si o bunica acra indragostita de trufandale; din cauza salariului mic din politie, acesta se vede nevoit sa apeleze la banci si chiar la camatari pentru a se imprumuta, in vederea platirii ratelor la noua casa. Fosti gangsteri care odata au ajuns dupa gratii din cauza lui ii taie calea cu masini luxoase, in timp ce el face foamea dintr-un salar de mizerie, traind de pe o zi pe alta si incercand cu demnitate sa ascunda adevarul de familia sa. Inainte de a se retrage definitiv din politie, un nou caz apare la orizont: un fost client de-al politiei, trimis dupa gratii de seful lui Kang, supranumit Rinocerul, incepe sa-si faca simtita prezenta in oras. Sub masca unui presedinte de companie de constructii, acesta ascunde afaceri dubioase ce presupun recuperarea de datorii pentru clienti. In acest sens sunt instruiti pusti de liceu care trebuie oricand sa fie dispusi sa-si sacrifice viata sau tineretea pentru el. In schimb, acestora li se promitea o functie importanta in organizatie dupa ce vor iesi de dupa gratii, inclusiv respectul celorlalti din bransa.
Filmul este, de fapt, un veritabil duel actoricesc de la distanta intre interpretii celor 2 personaje (pozitiv si negativ), presarat cu accente comice pe alocuri, fara insa a se departa de seriozitatea subiectului abordat. In Coreea de Sud, multi tineri renunta la a mai termina liceul si, din teribilism sau din dorinta de a se da mari pe la scolile lor, acestia intra in asa-numitele „ganguri” (bande de cartier), controlate de obicei de un mafiot local ce incearca sa dea o fata legala afacerilor ilegale prin crearea unor companii de „carton”. Dorinta de a umbla in costume si de a avea mereu in buzunare un cutit, ca si disponibilitatea de a-si sacrifica tineretea doar pentru a urca in ierarhia interna a bandei duc la veritabile drame familiale. Dincolo de realitatea si actualitatea faptelor relatate (numarul insuficient de politisti, proasta remunerare a acestora, existenta fenomenului gastilor de cartier, acceptarea acestuia si a faptului ca ele paraziteaza economia tarii), „Public Enemy Returns” incearca sa transmita un mesaj de constientizare tinerilor din ziua de astazi. Exista spre finalul filmului o scena cheie pentru intelegerea mesajului acestui film, in care cele 2 personaje, politistul, exponent al binelui, si Rinocerul, exponent al raului, stau fata in fata si poarta o conversatie. Politistul Chul-jung Kang spune, la un moment dat: „Vanez un gangster… gandindu-ma ca e fiinta de cea mai joasa speta din univers. Tu esti obiectul obsesiei mele. Eu cred ca prin disparitia ta, lumea va fi un loc mai bun.” La care acesta primeste un raspuns din parte interlocutorului sau: „Triburile militare existau inca dinaintea clanurilor. Bandele existau inca din timpul dinastiei Yi. Ele existau in vechea Roma, mereu au fost prin preajma.” In fapt, asistam la expunerea in antiteza a 2 principii, spuse pe intelesul tuturor: pe de o parte e principiul Binelui, care considera Raul principalul dezechilibru din univers in aspiratia lui spre perfectiune, iar pe de alta parte asistam la o incercare de legitimare a Raului, a fenomenului gangsterismului, chiar de originare a acestuia undeva in istoria Romei vechi, deci in Raul universal !
Un film bun, care ofera de toate, si in primul rand multe invataminte si lectii de viata, ceea ce-l transforma dintr-un film comercial intr-unul cu certe valente educative. Nu trebuie neglijata nici partea comica a lui, care ofera, astfel, 2 ore agreabile oricui prefera sa urmareasca aceasta productie reusita.
„200 Pounds Beauty” este un blockbuster coreean lansat in urma cu exact 2 ani, inspirat dintr-un manga japonez de Yumiko Suzuki, „Kanna-san, Daiseikou Desu” , care literal inseamna „Sa fii frumoasa inseamna sa agonizezi”. Filmul s-a lansat la 14 decembrie 2006 si a facut furori in intreaga Coree de Sud de Craciun si Anul Nou, in doar 2 saptamani avand incasari de peste 11.000.000 dolari si ocupand prima pozitie in box-office. Intr-un top „all time” al celor mai vizionate filme de la cinematograf din Coreea de Sud, „200 Pound Beauty” ocupa pozitia a 11-a, cu 6.619.498 de bilete vandute (cifra actualizata la 2 noiembrie 2008), devansand filme mari precum „Shiri” (pozitia a 12-a), „Joint Security Area” (pozitia a 14-a), „My Sassy Girl” (pozitia a 21-a) sau „Sex is Zero” (pozitia a 27-a). Filmul a castigat 2 premii si a avut 2 nominalizari la „Grand Bell Awards”, festivalul de film cel mai important al Coreei de Sud, dintre care un premiu a revenit interpretei din rolul principal, Kim Ah-jung, pentru prestatia memorabila dintr-un rol dublu pe care l-a avut de interpretat. Filmul beneficiaza de o coloana sonora de exceptie, interpretata in mare parte de nimeni alta decat de actrita din rolul principal, Kim Ah-jung: „Beautiful Girl”, „Like a Fool” sau celebra melodie „Maria” a lui Blondie interpretata in versiunea in coreeana, la care se adauga „Miss you much” si „Byul (Star) interpretata de Youme sau „Stand by Me”.
„200 Pounds Beauty” este povestea lui Kang Hana (Han-na) (interpretata de frumoasa Kim Ah-jung), o tanara cu o voce de aur care are, insa, o mare problema: este supraponderala. Nu are succes in dragoste, nu isi gaseste haine pe masura si… toata lumea se foloseste de ea pentru a-si atinge telurile. Hana este vocalista intr-o formatie, insa datorita aspectului fizic neplacut mereu este aruncata in spatele scenei, vocea ei fiind folosita pentru a acoperi vocea vedetei spectacolului, Ammy, care are o singura calitate: frumuseatea. Hana este indragostita de seful ei, care e prietenul vedetei spectacolului, Ammy, insa nu indrazneste sa-i spuna de rusine sa nu rada de ea. El are un sentiment de admiratie si simpatie sincera pentru Hanna, insa sa fie aceasta iubirea la care Hanna spera ? Pentru a afla acest lucru, Hanna dispare brusc si-si face o serie de operatii estetice si de exercitii de fitness, iar dupa un an, privindu-se in oglinda, constata ca e o cu totul alta persoana. De acum inainte, nimic nu ii mai poate sta in cale pentru a-si cuceri iubirea vietii sale.
Este, poate, cel mai bun film coreean de comedie romantica facut vreodata. Scenele comice se imbina perfect cu cele romantice, iar ca reteta sa fie completa, cum doar coreenii au talentul sa o faca, filmul e presarat si de putin dramatism, care emotioneaza pana la lacrimi. Nimic nu este imperfect in acest film. Pur si simplu va veti indragosti de Kang Hanna, culmea, nu de cea perfecta, de dupa transformare, ci de cea naturala, supraponderala. E o adevarata magie acest film, si neaparat incercati sa v-o inchipuiti in rolul noii Hanna pe cea veche, si va veti da seama de perfectiunea interpretarii actritei din rolul principal. In fapt, asta si doresc realizatorii filmului sa transmita: nici o schimbare fizica, care da impresia unui nou inceput, fie prin operatie estetica, fie prin pierderea de greutate, nu este decat o schimbare exterioara, de imagine. Sufletul ramane acelasi, si in scurt timp persoana care isi vede astfel visul implinit si este altfel perceputa de cei din jur din cauza noii sale imagini va realiza ca felul de a fi e un dat cu care te nasti, pe care nu il poti schimba cu bisturiul. Desi este o comedie, „200 Pounds Beauty” ramane un film plin de sensibilitate, cu un mesaj pe care tinerele generatii obsedate de lifting si greutatile in plus ar trebui sa-l perceapa ca atare. O realizare care in mod cert va va ramane in minte ca o frumoasa amintire despre 2 ore petrecute agreabil in compania unui film minunat, recomandat pentru intreaga familie.
In cazul in care acest film face parte din preferintele voastre in materie de film asiatic, nu ezitati sa votati acest lucru in sondajul nostru.
„Alone” (cunoscut si ca „Loner” sau „Hikikomori”) este un horror recent lansat in Coreea, o poveste captivanta – s-ar putea spune deja „clasica” – impachetata intr-un inconfundabil ambalaj „made in Coreea”. Filmul aduce pe alocuri cu „A tale of two sisters”, de la care preia tensiunea jocului psihologic si locatia – o casa izolata, cadrul ideal de dezvoltare al acestei povesti terifiante. Pentru cunoscatori, filmul horror coreean este cu mult deosebit ca stil fata de orice alt horror asiatic. Nici „Alone” nu face exceptie de la regula, si poate ca tocmai prin aceasta, acest film nu poate parea cu nimic diferit de orice realizare similara coreeana. Povestea este simpla doar in aparenta. La un moment dat se declanseaza o serie de evenimente sangeroase, iar spectatorul devine derutat de rapiditatea cu care se succed faptele, asta si deoarece regizorul prezinta o perspectiva a acestora din niste unghiuri care ii permit sa pastreze raspunsul la toate intrebarile pentru ultimele 10 minute ale filmului. Este stilul romanelor politiste clasice, in care cititorul e expus unor intrebari al caror raspuns le este dezvaluit doar la final.
Ca un fapt divers, un singur lucru este de remarcat, in general la filmul horror coreean. Nu as vedea in asta neaparat un defect, cat mai degraba o calitate: nu de putine ori, regizorii coreeni introduc in filmele horror elemente dramatice, folosind o coloana sonora de care uneori nici filmele americane oscarizate nu beneficiaza. „Alone”, spre exemplu, are o coloana sonora de exceptie, amintind de valsul lui Shostakovici din „Eyes Wide Shut”. Pentru ce era nevoie de aceasta intr-un film horror ? Probabil ca regizorul a vrut sa se autodepaseasca. Intr-un horror coreean anterior, remarcasem aparitia unui element interesant. Filmul se numea „To Sir, with Love” si avea in centrul ei o batrana profesoara de care fostii ei elevi isi aduc aminte si organizeaza o reuniune peste ani, pentru a o sarbatori. Pentru prima data am sesizat o incercare a unui regizor coreean de dramatizare, intr-un film horror. Cine a vazut acel film, e imposibil sa nu fi retinut figura neputincioasa a profesoarei imobilizate in caruciorul cu rotile, pe care toti vroiau sa se razbune. In „Alone”, regizorul continua pe aceasta linie si incearca o atasare fortata a spectatorului de drama personajelor, aratand ca un film horror poate avea si altfel de perspective, oricand putandu-se transforma intr-o drama. Nici macar japonezii, a caror scoala de filme horror este renumita, nu au reusit ceea ce coreenii reusesc cu o usurinta dezarmanta, ca nu doar la filme horror, ci pana si la comedii sa stoarca lacrimi nesfarsite in masura a atinge sufletul spectatorilor. In general e greu sa te atasezi, intr-un film horror, de personajele principale; insa coreenii au reusit sa transforme amatorul de horror intr-unul care accepta pe langa sange si violenta si reversul medaliei: durerea victimelor, drama suferintelor ascunse ale acestora, dand un alt sens vizionarii unui astfel de film. Asta e marea calitate a horror-ului coreean, fata de cel american, unde e ca si cum te-ai duce la un abator, inarmat cu o sete de sange nefireasca si cu o dorinta nepotolita de a te ingrozi mereu in acelasi mod, prin intermediul prestatiei unor psihopati, criminali in serie sau monstri victime ale unor modificari genetice. Poate chiar din acest motiv, in ziua de astazi, filmul de groaza american e intr-o profunda criza.
„Alone” prezinta o drama familiala trecuta sub tacere ani de zile. Soo-Na e o adolescenta de liceu rasfatata, aparent fericita, insa cu o singura prietena: o colega de liceu care mereu e bataia de joc a colegelor ei de clasa. In momentul in care aceasta ajunge sa se sinucida, viata lui Soo-Na se schimba radical, aceasta incepand sa-si reproseze faptul ca nu a putut sa-i fie aproape bunei sale prietene pentru a o apara cand aceasta avea nevoie, teroarea impingand-o spre acel gest extrem. Autoizolandu-se in propria-i camera, Soo-Na devine o Hikikomori, un termen japonez echivalentul lui „emo”. Adica o singuratica care traieste in izolare, incapabila a se mai adapta societatii si lumii reale. Unchiul si bunica ei, care au crescut-o de mica, de cand parintii ei au murit intr-un accident de masina, nu pot sa-si explice atitudinea adolescentei, care incepe sa se automutileze si sa ameninte cu sinuciderea. Dar in spatele a toate astea se ascunde o drama cutremuratoare, o realitate pe care nu doar Soo-Na o cunoaste, ci si intreaga ei familie. Adevarul, ascuns timp de 17 ani, trebuie sa iasa la iveala, iar pecetea trecutului va marca prezentul si viitorul tinerei in mod ireversibil.
Un horror bun, foarte bine realizat sub toate aspectele (imagine, sunet, regie, coloana sonora, chiar scenariu), insa cei care prefera un subiect simplu, linear, cu o intriga care dezvaluie totul, facand din desfasurarea actiunii un simplu galop de sanatate printre baltile de sange catre un deznodamant de toti stiut inca de la inceput, sunt sfatuiti sa urmareasca un film de groaza american. „Alone” este cu totul altceva si exista riscul sa ramana nesatisfacuti.
De la reputatul Katsuhiro Otomo, creatorul lui „Akira”, „Memorizu” si „Steamboy” vine „Mushishi”, un film desprins parca din magica lume a fanteziilor anime si transpus pe ecran sub bagheta unui maestru al genului, intr-o poveste captivanta, pentru mici si mari deopotriva. Filmul, plin de efecte speciale bine realizate, cu o coloana sonora a lui Kuniaki Haishima premiata in 2007 la festivalul de film din Catalonia si cu o poveste plina de neprevazut, cu o linie narativa extrem de interesanta ce lasa spectatorului posibilitatea de a descoperi singur tainele personajului principal abia la capatul celor peste 2 ore de aventura si suspans, este una din cele mai bune realizari din categoria filmelor „Fantasy” ale ultimilor ani din intreaga Asie.
Ginko este un vraci ce colinda Japonia de la un capat la altul avand puterea tamaduirii oamenilor posedati de Mushi. Mushi sunt niste spirite rele care se hranesc cu sunete, parasindu-si deseori roiul pentru a infecta animale si oameni. Asemeni corespondentului unei boli din lumea reala, acesti Mushi pot orbi oameni, le pot rapi auzul sau le pot face sa le creasca coarne, fara ca acestia sa poata intelege ce li se intampla. Ginko insa poseda puterea de a invinge Mushi, prin tehnicile sale, de aceea umbla dintr-un loc in altul. Prima jumatate a filmului prezinta o insiruire de evenimente aparent fara legatura, insa pe la jumatatea filmului, lucrurile incep sa se lege ca si cum privitorul are o revelatie a unui lucru care tot timpul s-a aflat langa el, dar nu l-a vazut. E ca si cum regizorul, asemeni lui Ginko, lasa sansa spectatorului de a vedea dincolo de valul cu care un imaginar Mushi ar fi acoperit capacitatea de a discerne a acestuia; iar de la aceasta revelatie pana la sfarsitul filmului, lucrurile devin atat de captivante incat aproape ca ai uitat tot ce nu s-a legat in prima parte.
Un film bun, poate de referinta in domeniul filmelor fantastice japoneze. De vazut si de catre fanii anime, chiar daca ar putea fi putin dezamagiti, dupa cum sustin unii critici.
Un film regizat de Ashutosh Gowariker, realizatorul marelui succes Indian „Lagaan: Once Upon a Time in India”. Filmul a castigat premiul audientei la categoria cel mai bun film strain a Festivalului de film de la Sao Paolo, dar si premiile pentru „Cel mai bun film” si „Cel mai bun actor intr-un rol principal” la Festivalul de film din Kazan, in Rusia. In rolurile principale sunt distribuiti Hrithik Roshan, o star in voga la Bollywood, si cunoscuta actrita indiana Aishwarya Rai.
In secolul al XVI-lea, istoria Indiei consemneaza o alianta controversata, in anii ce anuntau apusul dinastiei mogule. Decesul neasteptat al imparatului mogul Humayun, in 1555, care pusese bazele unui imperiu ce includea Afghanistanul si Pakistanul de astazi dar si parti intinse din nordul Indiei actuale, o suprafata de peste un million de km patrati, a dus la uzurparea tronului Delhiului de catre regale hindu Hemu. La doar 13 ani, in urma bataliei de la Panipat, Jalaluddin Muhammad Akbar, fiul lui Humayun, il infrange, prin generalul sau fidel, pe uzurpator si preia mostenirea tatalui sau. Cunoscut si sub numele de Akbar cel Mare, la moartea sa suprafata imperiului mogul s-a dublat, ca urmare a politicii abile si intelepte duse de acesta.
Din interes politic, Jalaluddin se casatoreste cu Jodhaa, printesa din Rajput, o alianta controversata dintre un mogul si o hindusa pe care istoria nu avea cum sa nu o consemneze prin importantele sale efecte. Jalaluddin era, in acelasi timp, primul imparat mogul nascut pe teritoriu indian, insa cu toate acestea la inceput fusese privit drept un asupritor strain. In aceasta situatie, alianta prin casatorie nu putea parea decat ofensatoare la adresa populatiei majoritar hinduse din nordul Indiei. Insa realitatea… a fost alta.
Un film de-a dreptul fascinant ca realizare, scene de lupta filmate la scara reala, decoruri luxuriante si pictate in culori vii si intepatoare, imagini remarcabile (filmul este nominalizat la categoria cea mai buna imagine a festivalului Asia Pacific 2008), o coregrafie care iti taie rasuflarea pe un fond sonor care prinde, o poveste epica printre giuvaieruri si intrigi de palat cu un mesaj de dragoste si toleranta religioasa transmis generatiilor actuale. „Jodhaa Akbar” ofera peste 3 ore agreabile in compania unei picaturi de istorie, romantism si pasiune imbinate intr-o poveste medievala exotica si atragatoare.
„Sunny” este unul din filmele asteptate ale acestui an, care a dominat box-office-ul coreean din acesta vara. Lansat in cinematografele coreene la 23 iulie, intr-o saptamana filmul a avut peste un million de spectatori. In nici o luna de zile, filmul a obtinut incasari, doar in Coreea de Sud, din salile de cinematografe, de peste 11.000.000 $. Filmul are toate atu-urile pentru a fi unul apreciat: un regizor (Jun ik-Lee) cu antecedente in succese de renume (chiar mondial), precum „The King and the Clown”, „Hwangsanbul”, „Radio Star” sau „The Happy Life”; un scenarist cu care regizorul a mai colaborat la toate filmele lucrate anterior, cu o poveste care imbina amanuntele unei perioade istorice tulburi – razboiul din Vietnam (asa cum se intamplase in „The King and the Clown”) cu inspiratia muzicala din „The Happy Life”.
Sun-heui este docila sotie a unui tanar proaspat recrutat in armata; nu era o casnicie fericita, din contra, iubirea se stinsese demult, singurul lucru care inca ii mai lega pe cei doi fiind institutia casatoriei si constrangerile traditiei. Sun-heui, conform traditiei, odata devenita sotie trebuia sa se mute in casa sotului ei. Aici, cu sotul aflat in cursul serviciului militar, e nevoita sa locuiasca cu soacra sa, o batrana acra, superstitioasa si care nu o are deloc la suflet. Mai mult decat atat, ea o considera vinovata pe nora pentru tot ce i se intampla rau fiului ei, tot ce o interesa fiind ca fiul ei sa aiba un urmas, indifferent daca prin casatorie sau dintr-o relatie din afara ei. Sotia isi vizita sotul in fiecare luna, insa aproape ca nu isi vorbeau. In scurt timp, in urma unui incident (o incaierare), aflam ca sotul primeste, in armata, scrisori de la… o amanta, fosta lui iubire din liceu. Incidentul are urmari, iar sotul este nevoit sa aleaga intre carcera sau frontul din Vietnam. Cu toate ca Sun-heui a fost inselata, si stia acest lucru, ea porneste intr-o calatorie periculoasa in Vietnam in cautarea sotului ei, pentru a-i demonstra iubirea, si nimereste pe mana unor indivizi dubiosi care, in vreme de razboi, incearca sa faca bani din muzica, nu intotdeauna prin cele mai ortodoxe metode.
„Sunny” este primul film coreean care vorbeste de efortul militar al Coreeei de Sud din timpul razboiului din Vietnam. 320.000 de soldati coreeni au luptat alaturi de fortele americane in junglele vietnameze. Filmul este inspirat din fapte reale, din amintiri ale unor cantarete veterane care in acei ani colindau bazele militare coreene si americane pentru a ridica moralul soldatilor ce mergeau, de cele mai multe ori, la moarte sigura. Potrivit regizorului acestui film, o fotografie alb negru a „trupei de consolare” ce colinda Vietnamul in lung si in lat a dat nastere ideii acestui film minunat. Ca un fapt divers, actrita din rolul principal, Soo-ae, s-ar fi imbatat in timpul filmarilor, cand trebuia realizata o scena in care cantareata de ocazie Sunny bea impreuna cu soldatii americani; regizorul ar fi insistat ca aceasta nu arata destul de credibila in ipostaza de cantareata ametita de bautura, si s-ar fi ajuns ca actrita sa bea mai mult de o jumatate de sticla de whisky ! In felul acesta, scena a devenit mult mai plina de realism. Pentru acest gest, actrita a castigat respectul intregii echipe de filmare. Criticii au apreciat prestatia actritei Soo-ae, despre care au spus ca acopera perfect rolul interpretat, ce surprinde transformarea unei femei supuse intr-una dispusa sa faca orice pentru a se elibera de inocenta trecutului.
Un film de calitate ce merita vazut si pentru coloana sonora, care cuprinde multe melodii care au facut valuri la vremea lor, interpretate de Kim Choo-ja.
Cinematografia turceasca contemporana ne-a obisnuit cu productii mediocre sub aspectul realizarii per ansamblu a filmelor. Mijloace tehnice desprinse parca din alte timpuri conduceau la niste filme de slaba factura tehnica, lipsa de experienta a regizorilor dezvaluind carentele unei cinematografii de altfel cu potential, puternic marcata de traditionalism. Dupa perioada anilor de aur ai filmului turcesc (deceniile 6-7 ale secolului trecut), acesta a intrat din nou in anonimat. In prezent, pe langa numeroase productii de televiziune si seriale care, treptat, incep sa invadeze si posturile de televiziune din Romania, anual se realizeaza si cateva productii istorice desprinse din realitatea mai apropiata de contemporan, fiind in general evitata perioada glorioasa a Imperiului Otoman (din motive, evident, financiare). Cum era de asteptat, una din figurile pe care filmul istoric turcesc incearca sa o zugraveasca este Mustafa Kemal, supranumit Ataturk, parintele Turciei moderne. Lupta acestuia pentru crearea unui stat turc modern este reflectata, spre exemplu, intr-o alta productie tradusa nu de mult timp de Asia Team, The Last Ottoman. Realizarea lui, insa, in ciuda jocului actorilor si al scenariului bunicel, a lasat de dorit, fiind vorba mai mult de o productie comerciala decat de una artistica.
Cu filmul „120” lucrurile stau radical altfel. Doi regizori specializati in mini-serii de televiziune si-au unit fortele pentru a crea un film memorabil. Ozhan Eren, unul dintre acestia, este si scenaristul, filmul fiind inspirat din evenimente istorice reale petrecute in 1914. Realizarea este senzationala, demonstrand un veritabil progres si o maturizare a cineastilor turci. Coloana sonora este perfecta, stabilind o legatura sufleteasca intre spectator si eroi. Cu o interpretare de calitate, „120” are toate atuurile pentru a fi declarat filmul turcesc al anului 2008.
In 1914, in Van, un orasel de provincie din Imperiul Otoman muribund, lumea nu parea deranjata de zvonurile de razboi care bantuiau Europa. Localnicii nu fusesera vreodata loviti de razboi, insa cu totii au avut de suferit de pe urma acestuia, pierzand membri dragi atat in razboiul din 1893, cat si in cel balcanic. Si totusi, copiii isi continuau jocurile copilariei, tinerii isi traiau povestile de iubire, iar cei batrani se adunau la o cafea si savurand o tigara pe vreme de inserat. In scurt timp, insa, nori negri se vor abate asupra oraselului, odata cu intensificarea luptei minoritarilor armeni pentru un stat independent care sa incorporeze o parte a imperiului otoman decadent. Armenii, care existau la acea vreme ca entitate in cadrul Imperiului Tarist, se sprijineau, in destabilizarea Imperiului Otoman, pe o organizatie terorista, Tashnak, ce ducea un razboi de gherila pe teritoriul turcesc. Aceasta nu ezita sa recurga la executii ale etnicilor turci nationalisti sau ale celor armeni cu vederi filo-turce, deseori in plina strada. Pe acest fond izbucneste primul razboi mondial, iar Imperiul Otoman, ca aliat al Germaniei, isi va da ultima lui suflare. Filmul prezinta povestea eroica a localnicilor, care nu au ezitat sa-si sacrifice propria viata pentru binele unui imperiu care urma sa-si inceteze existenta. O veritabila pagina de istorie umana scrisa cu sacrificii si sange pe zapada, luata de vant si purtata de timp spre sufletul tinerilor turci de astazi, odata cu un mesaj mobilizator, patriotic si plin de sensibilitate transmis de personajele si scenariul acestui film de exceptie.
Urmarind acest film, ca roman, nu poate sa nu te treaca un regret: anume ca vremurile filmelor istorice regizate de un Sergiu Nicolaescu au apus cam demult, iar filmul din ziua de astazi nu are capacitatea de a educa si culturaliza masele, de a le insufla mandria de a fi roman. „120” ne da tuturor un exemplu de neuitat despre patriotism, iubire si puritate a unor oameni simpli fata de care istoria nu a avut rabdarea de a-i comemora vreodata. Iar istoria este plina de astfel de exemple… Priviti si apreciati „120” pentru tot ceea ce transmite si pentru realizarea sa, pentru ca nu-l veti uita prea curand !
O productie sud-coreeana ce face introspectia unei prietenii macinate de trecerea timpului, inscriindu-se in lunga traditie a filmelor cu interlopi care au facut istorie in cinematografia coreeana contemporana. Secvente flagrante din filme precum A Bittersweet Life sau Chingoo (Friend) se regasesc si in “Fate”, intr-o poveste despre prietenie si ura, bani si lipsa lor, spusa pe un ton grav, chiar sadic. Filmul este extrem de violent, iar violenta si limbajul necenzurat incearca sa apropie spectatorul de starile sufletesti ale personajelor centrale. In rolurile principale sunt distribuiti doi actori tineri insa deja cu un nume in materie de film: Sang-woo Kwone (din Running Wild) si Seung-heon Song (din Calla sau So close). Regia este semnata de Hae-gon Kim, fost actor de meserie, insa lipsa de experienta a lui nu poate fi trecuta cu vederea. Povestea este extrem de incalcita, aparent lucrurile nu se prea leaga decat in a doua jumatate a filmului (cu alte cuvinte intriga se cam pierde printre detalii sau… detaliile nu lasa intriga sa se intrevada, amanand-o exagerat), iar numarul mare de personaje (unele cu nume asemanatoare), ca si asemanarea lor fizica, faptul ca nu se insista suficient de mult in sensul ajutarii spectatorului la identificarea tuturor eroilor sunt punctele slabe ale acestui film. Aspectul pozitiv e jocul actorilor, dar si imaginile. Putin nepotrivita introducerea pe coloana sonora, spre sfarsit, a melodiei “Ne me quitte pas” a belgianului Jacques Brel, interpretata de… un coreean.
Filmul prezinta povestea dezintegrarii unei prietenii, fara a se obosi a o prezenta in asa fel incat spectatorul sa se ataseze de unul din personaje. Patru prieteni dintr-o banda de gangsteri dau o lovitura in cazinoul sefului lor. Inainte de a apuca sa fuga cu banii, unul dintre ei, Cheol-Jong, ii tradeaza si ii da pe mana sefului pe care au incercat sa-l jefuiasca. Pentru ca a intrat si politia pe fir, seful mafiot se arata marinimos si promite ca va cruta vietile celor tradati daca unul din ei, Woo-Min, va merge in inchisoare 2 ani de zile. Peste mai putin de 2 ani, pentru buna purtare dar si datorita unor sfori trase chiar se seful mafiot care l-a bagat dupa gratii, Woo-Min este eliberat din detentie. In libertate, regaseste insa o lume schimbata: Cheol-Jong, cel care l-a tradat pe el si pe prietenii lui a ajuns mana dreapta a sefului; unul din prietenii lui a cazut in patima consumului de droguri si a alcoolului, un altul a disparut cu o geanta de bani si nu a mai aparut de frica fostului sau sef; fosta prietena a devenit amanta sefului, iar insasi mama lui a divortat si a ajuns sa traiasca deplorabil alaturi de un concubin, in compania alcoolului. Ce va face Woo-Min ? Va incerca sa se razbune ? Va incerca sa ierte ? Incotro ii va calauzi destinul pasii ? Toate aceste raspunsuri le veti gasi vizionand filmul.
India mereu a stiut sa surprinda in mod placut prin filmele sale. Trairi intense imbinate cu melodii pasionale, totul intr-un peisaj exotic de o frumusete unica au constituit reteta succesului filmului bollywoodian. Filmul saptamanii la Asia Team Romania este o productie Indiana, „Sarkar Raj”, un sequel al blockbuster-ul din 2005. Asteptarile cu care s-a lansat in iunie 2008 acest film au fost foarte mari, din mai multe motive. Mai intai pentru ca insusi regizorul este un maestrul al genului thriller. Apoi, pentru ca e vorba de o continuare a unui film aclamat la Bollywood. Nu in ultimul rand, unul din motivele pentru care producatorii se asteapta la un mare succes de casa este distributia filmului: Amitabh Bachchan nu e nimeni altul decat tatal superstarului indian Abhisheck Bachchan, iar acesta din urma nu e nimeni altul decat proaspatul sot al… Aishwaryei Rai ! Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o afacere in familie.
Subiectul filmului este unul inspirat din realitatea contemporana a Indiei. Shankar (Bachchan fiul) este un politician de mare viitor, sobru, tacut si sclipitor. Anita (Aishwarya Rai) este frumoasa fiica a unui afacerist stabilit in Anglia, directoare a unui comitet pentru construirea unei centrale electrice in India. Anita ii prezinta politicianului Shankar acest proiect, propunand ca zona de construire Maharashtra rurala. Singura problema era ca realizarea unui asemenea proiect presupunea mutarea a peste 40.000 de oameni din satele din zona. Tatal lui Shankar, cel care detinea puterea in regiune, nu este de acord cu acest plan; Shankar insa constata repede beneficiile pe termen lung ale proiectului si-l imbratiseaza. Dar lucrurile iau o turnura neasteptata in momentul in care pe fir intra niste afaceristi lacomi, in intentia carora statea mutarea proiectului intr-o alta zona. In spatele tuturor acestor lucruri se vor ascunde, insa, multe secrete, intrigi si o conspiratie de proportii ce va fi dezvaluita abia dupa 2 ore palpitante, lovind cu puterea unei maciuci.
Un film captivant, surprinzator de bine realizat (unghiurile imaginilor sunt spectaculoase, jocul actorilor este de exceptie – mai putin al personajelor negative, scenariul iti taie rasuflarea, beneficiind de rasturnari de situatie neasteptate). Ca sa nu mai spun de unele scene extrem de violente, petrecute in cele mai neasteptate momente, care socheaza literalmente spectatorul. La capitolul minusuri ar putea intra cateva scene ce puteau fi mai bine lucrate, dar si prestatia personajelor negative, care, cu o exceptie, este foarte proasta. Dar probabil aceste lipsuri constituie diferenta dintre ceea ce un realizator american ar fi facut in locul unuia indian. Oricum, Sarkar Raj ramane un film care merita vizionat, amatorii genului thriller neavand cum sa fie dezamagiti. Datorita violentelor din film, acesta nu este recomandabil persoanelor sub 16 ani.
Producţie: Coreea de Sud, 2008
Gen: Action, Crime, Thriller
Regia: Kyung-Taek Kwak; Ahn Kwon-tae
Distribuţia: Seung-won Cha, Suk-kyu Han
Regizorul Kyung-Taek Kwak (A love, Typhoon, Chingoo-Friend) si laureatul Festivalului de la Shanghai 2005 la categoria „Noi talente” pentru filmul My Brother, Ahn Kwon-tae, si-au unit fortele pentru a scoate „Eye for an Eye”, o productie exploziva in care o intriga bine conturata se imbina cu o prestatie de calitate oferita de protagonisti. In rolurile principale sunt distribuiti doi actori in voga in acest moment, Suk Kyu-han (Gingko Bed, Shiri, Green Fish, Christmas in August, The President’s Last Bang) si mai tanarul sau coleg, Seung-won Cha (Blood Rain, South of the Border). Inca un film de actiune reusit, cu multa tensiune si rasturnari de situatii, dar si cu niste imagini tot mai interesante datorita procedeelor tehnice avansate de care dispune cinematografia coreeana.
SYNOPSIS:
Bun venit in lumea hotilor rafinati si a jocurilor interlope de culise ! O masina ce transporta banii unei companii este jefuita in plina zi, cauzand o paguba de peste 1,5 milioane dolari unei companii finantate de o persoana cu legaturi in lumea interlopa. Cazul este relativ usor rezolvat de catre capitanul de politie Baek Sung-chan, un detectiv de elita noncomformist, satul de birocratie si de erorile judiciare ale sistemului. In pragul retragerii, acest caz ii ofera ocazia ideala pentru o iesire din scena triumfala. Insa pe cat de usor solutioneaza acest caz, pe atat de multe complicatii se nasc din asta.
Un film de actiune 100%, bine realizat, adreanalina la maxim si satisfactie garantata pentru toti amatorii genului.
Producţie: Coreea de Sud, 2007
Gen: Action , Romance
Regia: Kyung-Taek Kwak
Distribuţia: Jin-mo Ju, Si-hyeon Park
Lansat în 19 septembrie 2007 în cinematografele din Coreea, „A Love” s-a dovedit un succes de box-office, având încasări de aproximativ 2 milioane de dolari într-o lună de la lansare. Scenariul şi regia sunt semnate de cunoscutul Kwak Kyung-Taek, nimeni altul decât realizatorul remarcabilelor Chingoo (Friend) şi Typhoon.
Povestea este simplă şi emoţionantă, coerent prezentată. Un om luptă împotriva propriului său destin, pentru o iubire pură şi pentru supravieţuirea prin iubire. La vârsta de 10 ani, In-ho se mută cu familia în Busan. La şcoală ia apărarea unei fete, iar aceasta îl invită la aniversarea zilei sale de naştere. Entuziasmat, acesta se îndrăgosteşte de fată însă destinul face ca drumurile lor în viaţă să se despartă într-un mod tragic, fără a-i putea mărturisi naivul sentiment. Printr-o întâmplare, însă, peste 7 ani, destinul îi aduce din nou faţă în faţă. Dar viaţa nu este niciodată aşa cum ne-o închipuim, şi alte evenimente tragice vor schimba cursul acestei poveşti de iubire. Viaţa îţi oferă şanse, însă preţul ce trebuie plătit este, întotdeauna, unul foarte mare.
Un film senzaţional, cu multă tensiune, acţiune, cu o poveste de iubire prezentată pe etape (asemeni poveştii de prietenie din Chingoo), cu un scenariu perfect şi interpretare pe măsură. Îl recomand tuturor celor care vor să vadă un film pe care nu îl vor uita atât de uşor, plin de sensibilitate şi învăţăminte, chiar dacă e unul de acţiune, cu lume interlopă şi gangsteri lipsiţi de scrupule, prezentaţi mai realist ca niciodată. Un film de nota 10 şi o coloană sonoră pe măsură!
The Last Drop of Blood (Jusei)
Producţie: Japan, 2003
Gen: Yakuza / Action / Drama
Regia: Yasushi Akimoto
„The last drop of blood” este un autentic film japonez despre Yakuza. În ziua de astăzi o asemenea realizare din partea cinematografiei japoneze este o raritate, subiectul nemaifiind abordat, spre exemplu, după cum o fac realizatorii din Hong Kong cu nesfârşitele lor poveşti despre Mafia locală sau cea de pe continent. Japonezii par a fi epuizat acest subiect în anii de glorie a acestui gen de film (anii ’70), Yakuza apărând zugrăvită ca ceva acceptat de toată lumea, de temut, însă nu ca ceva care ar putea influenţa viaţa de zi cu zi a japonezului. Acest lucru este cu atât mai ciudat cu cât realităţile, în zilele noastre, nu stau chiar astfel, în micile oraşe Yakuza având un control total şi făcând legea.
După ce şi-a ispăşit o sentinţă, Hagiwara, fost membru important al Yakuzei, se hotăreşte să-şi refacă viaţa, păşind pe drumul cel drept. Se angajează ca agent de vânzări la o firmă de ştergătoare de pantofi, o slujbă umilitoare faţă de ce fusese înainte, însă cinstită. El este permanent hărţuit de un poliţist, Tsuruoka, imaginea tipică a „lungului braţ al legii” din Japonia, căruia lipsa fondurilor secţiei sale de poliţie îl determină să se deplaseze pe teren cu ocazii. Între timp, izbucneşte un adevărat război în sânul Yakuza, între Vest şi Est, în care mai e implicată şi mafia chineză. Hagiwara încearcă să se ţină departe de trecutul său, însă evenimentele vor lua o întorsătură neaşteptată, iar acesta va trebui să rezolve totul pe cont propriu.
Un film captivant, plin de acţiune şi scene dure, necenzurate şi nerecomandate persoanelor sub 18 ani. Per ansamblu o surpriză plăcută, mai ales că genul acesta de filme, făcut de japonezi, rar îl mai vezi abordat în zilele noastre. Vizionare plăcută!
Producţie: Coreea de Sud, 2007
Gen: Drama / Thriller
Regia: Kyoo-man Lee
Distribuţia: Yu-seok Jeong, Myeong-min Kim, Roe-ha Kim
Recenta producţie hollywoodiană „Awake” a adus pe ecrane o poveste care gravita în jurul „conştienţei anestezice”. În paralel, coreenii lansau în cinematografe filmul „Wide Awake” (cunoscut şi sub numele „Return” – Ri-teon), care porneşte de la acelaşi fenomen al „conştienţei anestezice”.
Filmul are un subiect interesant. În copilărie, un băieţel trebuie să suporte o operaţie pe cord deschis. Ca urmare a unei anestezieri incomplete, acesta trece în starea de “conştienţă anestezică”. Deşi sub anestezie generală, acesta îşi redobândeşte cunoştinţa în timpul operaţiei, conştientizând ce i se întâmplă. Administrarea unui anestezic local duce la paralizarea muşchilor, pacientul neputând atrage atenţia personalului medical. Această experienţă a cauzat tulburări post-traumatice, iar peste puţin timp băiatul ajunge într-un spital psihiatric ca urmare a unei crime pe care o comite. Aici este supus unui tratament prin intermediul hipnozei, care, după mai mulţi ani, îi permite să înceapă o nouă viaţă în lumea reală. 20 de ani mai târziu însă, copilăria celui devenit acum bărbat în toată firea şi evenimentele tragice atunci petrecute răbufnesc, pe fondul unor crime misterioase care au legătură cu trecutul său.
Spre deosebire de producţiile hollywoodiene în care psihopatul sau criminalul este cunoscut de spectator din primele 20 de minute, acest film coreean are inspiraţia de a recompune totul scenă cu scenă, asemeni unui joc de puzzle. Scenariul nu este deloc simplu, ci extrem de încurcat şi încărcat în detalii, iar numele personajelor (4 bărbaţi plus o femeie) sunt foarte derutante (un pont: înlocuiţi numele coreene din subtitrare cu nume americane date la întâmplare, cred că asta ar putea concentra atenţia spre celelalte detalii ale filmului, scenariul fiind destul de complicat). Un astfel de film solicită toată atenţia spectatorului, pentru că periodic lucrurile încep să se limpezească, însă de fiecare dată pista duce spre alte legături, nu spre soluţiile simple aşteptate de toată lumea (cum se întâmplă în horror-urile americane ieftine unde te duci să consumi popcorn şi să te delectezi). Personal consider o mare hibă a thriller-urilor coreene această rătăcire nesfârşită şi incoerentă în exprimarea pe ecran.
Producţie: Coreea de Sud, 2007
Gen: Mystery / Thriller
Regia: Yang Yun-Ho
Distribuţia: Kim Gang-Woo, Kim Min-Seon, Lee Soo-Kyung
Nici în secolul XXI nu există crimă perfectă, ci doar „cazuri nerezolvate”. În lumea criminaliştilor, orice detaliu şi orice probă găsită la locul crimei contează. Proba de sânge şi AND-ul sunt principalele răspunsuri în soluţionarea majorităţii cazurilor. Dar ce se întâmplă când nici una din aceste probe nu duce niciunde?
Kyung-yoon şi partenera sa, Eun-joo, sunt cel mai celebru cuplu de poliţişti criminalişti ai unei secţii de poliţie, încă de pe vremea când frecventau academia de poliţie. Şi totuşi, între ei nu există nimic decât o relaţie de colegialitate, deşi ea mereu şi-ar fi dorit să existe ceva mai mult decât atât. Dincolo de aceste aspecte, cei doi preiau un caz extrem de dificil, al unui proprietar înstărit al unei săli de fitness care a fost ucis cu bestialitate. Singurele probe găsite la faţa locului sunt o ţigară cu urme de sânge şi un fir de păr. Dar, în ciuda analizelor, acestea nu conduc la nimic. În scurt timp este identificat un principal suspect, însă când totul părea că se îndreaptă spre o soluţionare a cazului, situaţia ia o turnură neaşteptată.
Un film bun cu un subiect prea puţin abordabil din cauza prejudecăţilor ce pot exista pe marginea lui. Cu toate astea, personal consider că e un film ce te ţine curios până la sfârşit. Mai mult, m-a impresionat realizarea lui, regizorul introducând nişte efecte vizuale combinate cu cele sonore ultramoderne, care deja au împânzit filmele de la Hollywood. Este vorba de acel procedeu al simplificării şi redării detaliate ale unor trăiri prin intermediul mimicii şi al gesturilor, aduse cu o precizie microscopică în prim plan. În plus, pentru aproximativ 30 de secunde am sesizat pentru prima oară într-un film asiatic nişte efecte speciale senzaţionale, cred, prezentate în premieră mondială într-un film. Una peste alta, un thriller captivant, cu răsturnări senzaţionale de situaţii şi cu un mesaj care ridică multe întrebări: „E, oare, o ruşine să iubeşti?„
Povestea isi urmeaza cursul, la fel si vietile personajelor principale, in acest al treilea episod din „Regatul Vantului”. La 18 ani de la presupusa lui moarte, il regasim pe tanarul Muhyul in floarea tineretii, ascuns de ochii rauvoitori ai lumii intr-o pestera, unde face picturi murale sub atenta supraveghere a decoratorului sef, femeia careia Muhyul i-a fost incredintata in urma cu 18 ani. Tanarul este tot mai tentat de lumea de afara, de cunoasterea ei, asfel incat pune la cale o evadare din pestera unde era tinut de niste reguli draconice. Dar brusc, in timpul incercarii de evadare, se trezeste in mijlocul unui atac al unor trupe special antrenate, aflate in cautarea Sabiei Paradisului, ce salasluia in mormantul ascuns al fostului rege Jumong.
