„Shadows in the Palace” este filmul de debut al scenaristei Kim Mee-jeung, care a facut parte din echipa de productie a unor filme ca „King and the Clown” sau „Once Upon a Time in a Battlefield”. De altfel, filmarile (care nu au avut la dispozitie un buget prea mare) s-au realizat in aceeasi locatie unde s-a filmat si „King and the Clown”. Filmul poate fi considerat o impletire de genuri: partial drama de epoca, partial film de mister, si partial film de groaza. E vorba de fapt de o fictiune despre asa-numitele „gungnyeo”, in fapt servitoare de la palatul regal care trebuiau sa-l slujeasca pe rege in societatea traditionala coreeana.
Palatul tipic din perioada dinastiei Joseon era divizat in mai multe parti. Una din aceste parti era destinata asa-numitelor „slujitoare de la palat”. Odata intrate in acest univers, tinerele fete jurau supunere, respectarea cutumelor si celibat, dedicandu-si vietile bunastarii regelui si tanarului lui mostenitor. Insa in spatele usilor inchise exista o ierarhie, o dinamica complexa si multe intrigi si secrete ascunse. „Shadows in the Palace” spune o astfel de poveste: regele Joseonului, neavand urmas cu regina lui, o lasa insarcinata pe concubina lui, Hee bin, care ii daruieste un fiu. Imparateasa-mama conditioneaza recunoasterea acestui prunc ca mostenitor al tronului de obligativitatea ca copilul sa fie adoptat de regina ca fiu, fapt care ar fi dus la transformarea ambitioasei concubine intr-o simpla mama-purtatoare. Aceasta refuza acest rol, avand ambitii mult mai mari, pe fondul pasiunii regelui fata de ea. Pe acest fundal, cea mai credincioasa slujitoare a concubinei este gasita spanzurata. Chun-ryung, o doctorita de la Palat, constata in urma autopsiei ca slujitoarea fusese strangulata, nefiind vorba de o sinucidere, cum I se sugereaza pentru a nu izbucni un imens scandal la Palat. In acelasi timp, insa, scoate la iveala un adevar de neiertat: cu putin timp in urma, slujitoarea daduse nastere unui prunc. Prinsa intre dorinta de a afla adevarul si cutumele care consemneaza pedeapsa cu moartea pentru slujitoarele care isi pierd fecioria cu altcineva in afara regelui, asupra tinerei doctorite incep sa se faca presiuni pentru ascunderea adevarului.
In afara de faptul ca filmul are in distributie aproape in intregime actrite, si partea de productie, de filmare si de regie a fost realizata in principal de femei. Daca va asteptati, din acest motiv, la un film mai sensibil, asteptarile va vor fi inselate, „Shadows…” prezentand in unele cadre scene de cruzime medievala care oricand pot concura cu filme similare ale genului (maini taiate, unghii smulse, ace implantate in corp si multe alte lucruri infioratoare). Violenta filmului nu face decat sa redea cruzimea unui sistem in care femeile si trupurile lor sunt niste simple spite la o roata care se invarte neincetat, ducand spre afirmarea ambitiilor unora si a slabiciunilor celorlalte.
Filmul incearca reconstituirea unei franturi dintr-o pagina de istorie nescrisa. Este greu sa intelegi viata slujitoarelor de la Palat din trecut in lipsa inregistrarilor in arhive despre ele. Pentru cinefilul contemporan, obisnuit cu regulile unei altfel de societati, acest lucru va fi cu atat mai greu de inteles, ca urmare a vidului cultural intre acele vremuri si vremurile de astazi. In general, filmele a caror actiune este plasata in trecut sfarsesc prin a ne spune mai multe despre societatea in care traim in present decat despre epoca prezentata pe ecran. Sa fie acesta un lucru condamnabil ? Filmul este, in definitiv, un act de imaginative, iar faptele istorice, atunci cand sunt putin cunoscute, nu fac decat sa permita imaginatiei sa se exprime. „Shadows in the Palace” este un exercitiu de imaginatie despre o lume care chiar daca a existat intr-o cu totul alta forma, reuseste sa ofere cinefilului o experienta inedita si terifianta, fara a-i curma apetitul pentru arta cinematografica.
Este de laudat talentul regizorului, care reuseste fara dialog, fara coloana sonora, fara efecte speciale si fara tehnici moderne si unghiuri intortochiate de filmare sa acumuleze tensiune, care mai apoi atinge apogeul si decide soarta personajelor. Desi filmul prezinta drama a doua destine care se intersecteaza la un moment dat pe drumul vietii, regizorul nu insist ape accentuarea unor trasaturi anume ale personajelor. Cu toate acestea, el permite spectatorului sa-si formeze o opinie proprie despre povestea celor 2, fara a se plictisi din cauza ca nu primesc toate detaliile dintr-o data, pe calea traditionala a dialogului. O poveste emotionanta despre doua suflete abandonate si abuzate de minunata lume a zilelor noastre, pe care circumstante neobisnuite ii aduc impreuna si care invata sa aiba incredere in nou unul prin celalalt. Una peste alta, „Life Track” ramane unul din cele mai bune filme independente asiatice ale ultimilor ani, aproape o capodopera a genului. Cunoscatorii il vor gusta !
EP.5. „Sa stii ce-i disciplina”
Scena de inceput al acestui episod are valoare de simbol. In special intrebarea rostita de catre Yi Nok. Mai pe romaneste ar suna cam asa: „Pe unde sa merg? Care este calea cea mai buna? Dar, cea mai potrivita? Unde este Hong Gil Dong? Acolo? Acolo?” Fumul care a inecat scena confruntarii dintre banditi si fortele de ordine poate reprezenta perioada tulbure in care se petrece
Renzil D’Silva este nimeni altul decat scenaristul recentului “Luck” si mai ales al succesului “Rang de Basanti” din 2006. Anul trecut acesta s-a decis sa regizeze si primul sau film din cariera, “Kurbaan”. Lansat in noiembrie 2009, acesta ii are in rolurile principale pe Kareena Kapoor si Saif Ali Khan, care sunt cuplu si in viata reala. Filmarile au fost efectuate in Philadelphia si Brooklyn, iar filmul a avut toate atuurile pentru a fi un mare succes: experienta producatorului Karan Johar, popularitatea ajunsa la o culme a actorului Saif Ali Khan dupa “Love Aaj Kal”, popularitatea cuplului Kareena Kapoor-Saif Ali Khan, care luni de zile a tinut primele pagini ale ziarelor. La acestea se adauga o intensa promovare a filmului de compania UTV, si controversa legata de 2 melodii de pe coloana sonora, considerate obscene pentru India, dar care in final au fost acceptate de Curtea din Bombay ca fiind permise.
Yi Nok a ales sa fie momeala pentru ca Chungyi si tatal ei sa poata scapa teferi de nemilosii urmaritori. Acest lucru este descoperit intamplator de catre Hong Gil Dong. Oare cine este mai rapid decat o sageata? Cine este atat de curajos incat sa prinda (sa vaneze) un tigru? Alintata Doe Eyes. Yi Nok! O fata cu sufletul mare. Cine… esti? De ce ma ajuti? Doua intrebari care vor deveni leit motivul urmatoarelor episoade. Cautarea, oarecum disperata, dar atat de nevinovata, pare sa se materializeze. Ei sunt atat de aproape, se ating. Dar, Hong Gil Dong se transforma fara voia lui intr-un domn Moonlight Black Hat, un barbat care pare a face lucruri secrete si periculoase. El emana un parfum atat de familiar, de ametitor, incat Yi Nok va ramane impresionata. Mirosea a „I love you”! O esenta rara si unica.
EP.4. „Infectia – microbul – iubirii”
„Tactical Unit: Partners” este ultimul film din seria pentru televiziune produsa de Johhny To si dedicate Unitatii Tactice a Politiei din Hong Kong. Regia apartine lui Lawrence Lau, care mai are la activ „Tactical Unit No way Out”, dar si „Besieged City”. In distributie apar obisnuitii Simon Yam, Maggie Siu si Suet Lam, cu mentiunea ca in aceasta ultima parte, unul din personajele analizate in particular este Mary, politista dura interpretata de Maggie Siu. Aceasta ultima parte nu reuseste, insa, sa se ridice la nivelul celorlalte, poate si datorita subiectului abordat si departarii de specificul acestei serii de filme.
Lawrence Lau este un regizor care stie sa se aplece asupra chestiunilor sociale si politice in filmele sale. De aceata data, acesta a abordat rasismul si discriminarea fata de indieni, filipinezi si nepalezi in Hong Kong. Datorita acestei preocupari, filmul e mai mult o abordare a constiintei sociale decat un thriller propriu-zis, caracterizat de un realism vivace. Nu in ultimul rand, aceasta ultima parte din serie dezvaluie o alta fata a rigidei si corectei Mary. Daca in plan profesional corectitudinea ei este de neclintit, in plan personal aceasta e pusa in fata unei cereri in casatorie si a unei dileme: sa renunte la postul ei in cadrul Unitatii Tactice sau sa continue in vederea unei apropiate promovari. In sfarsit Maggie Siu are un rol mai larg, demonstrand ca este unul din cele mai interesante personaje analizate de aceasta serie de 4 filme.
Dupa evenimentele din episodul precedent, Yi Nok, o fire nastrusnica si iscoditoare, isi baga nasul unde nu-i fierbe oala. Aceasta incearca sa salveze fetele luate de camatarul Choi in schimbul banilor datorati de familiile lor pentru a le duce in China. O misiune deloc usora si deloc lipsita de pericole. Cu toate ca intra in bucluc, fiind aproape de moarte, in ultima clipa apare salvatorul. Oare cine o fi ? Desi realizeaza prin ce primejdie a trecut, Yi Nok nu renunta. Una din fetele tinute captive de camatar ii aminteste lui Shim Su Keon, talharul cu mustata, de sora lui, motiv pentru care incearca sa o salveze. Insa isi risca si el viata, si e gasit abia sufland de catre tovarasii lui. In aceasta situatie, Gil Dong incearca sa gaseasca cea mai potrivita solutie pentru aceasta problema.
La nici un an de la „More Than Blue”, o noua poveste cutremuratoare este pusa pe pelicula de cineastii coreeni. Cu starul Kim Myeong-min ( „White Towers”, „Open City” sau „Return”) si cu Ha Ji-Min ca partenera (recent vazuta in blockbuster-ul „Haeundae” sau in memorabilul film in care a debutat, „Ditto”), „Closer to heaven” reuseste sa impresioneze fara a mai fi nevoie ca cei doi sa-si joace rolurile: numele lor spune totul. Cei doi actori au castigat premiul pentru „Cel mai bun actor/actrita” la Blue Dragon Awards in decembrie 2009, pentru interpretarea de exceptie din acest film. Scenariul si regia e semnata de apreciatul Park Jin-pyo, cel care a mai realizat 2 mari succese, „You are my sunshine” si „Voice of a Murderer”.
O melodrama de exceptie care merita orice premiu cinematografic: pentru regie, pentru interpretare, pentru scenariu sau pentru imagine. Exista, totusi, o scena, care aminteste de „Oasis” a lui Lee Chang-dong, o idee metaforica transformata intr-o aluzie la un vis irealizabil, in care personajul este complet vindecat si-si suna iubita ca se intoarce pe picioarele lui acasa. Kim Myeong-min a trebuit sa slabeasca 20 de kg pentru a putea intra in pielea personajului principal. Toti cei din echipa de filmare si din cea a actorilor au fost ingrijorati pentru starea de sanatate a colegului lor, care, dupa cum se va vedea in film, la un moment dat a ajuns „numai piele si os”. La primirea premiului la Blue Dragon Awards, Ha Ji-min a declarat: „Cred ca ma aflua azi aici multumita lui Kim, care m-a ajutat sa ma concentrez pe rolul meu, desi de la o zi la alta a devenit tot mai bolnav, pe platourile de filmare”. La randul lui, Kim a declarat:”Am putut sa termin acest film datorita lui Ha Ji-min, si ii sunt recunoscator pentru modul in care a avut grija de mine”.
Cu ocazia Zilei Indragostitilor (de seriale asiatice), asiacinefil.com s-a gandit sa ofere o surpriza membrilor comunitatii sale. Multumim pe aceasta cale colaboratoarei noastre din Franta, Talim08, care ne-a pus la dispozitie materialul prelucrat de dansa si tradus (partial) in limba franceza. Fara ajutorul ei, aceasta surpriza nu ar fi putut fi posibila. Este vorba de gala de decernare a premiilor MBC din 31 decembrie 2007. La ea au participat actorii din serialele traduse de asiacinefil.com sau popularizate pe site-ul nostru, cum ar fi „Coffee Prince”, „The Great King”, „Time Between Dog and Wolf” sau „Yi San” . Cine ar rata o seara magica in compania lui Bae Yong Joon, Lee Jun Ki, Yoon Eun Hye sau Lee Soon Jae ? Veti regasi toate vedele voastre preferate care v-au incantat saptamani la rand intr-o cu totul alta ipostaza, si multe surprize vor iesi la iveala. O seara magica pe care asiacinefil.com o aduce aproape de sufletul tuturor impatimitilor de seriale asiatice, in premiera in Romania !
EP.3. „Iubit contra animal de companie”
Inca un film al maestrului Kurosawa ajunge aproape de sufletul asiacinefililor. „One Wonderful Sunday” este unul din primele filme in care mijeste geniul unui viitor mare regizor, acesta aducandu-i lui Kurosawa primul premiu din cariera sa cinematografica, acordat de publicatia Mainichi Shinbun in 1948. Eleganta melodrama „No Regrets for our youth” a fost un succes atata la public cat si la critici, insa Kurosawa a decis ca urmatoarele sale proiecte de dupa razboi sa incerce o abordare diferita. Astfel, in „One Wonderful Sunday” acesta abordeaza stilul popular „shomin-geki” (sau filmul „omului de rand”), fara a se concentra, asemeni altor regizori (cum e Naruse, spre exemplu), pe viata de familie si pe portretizarea acesteia. Putem vorbi mai degraba de o apropiere, prin acest film, de neorealismul italian al acelor timpuri. In fapt, Kurosawa era un fan infocat al lui Vittorio de Sica, declarand mai tarziu caar fi preferat sa castige Leul de Aur la Venetia in 1951 nu pentru „Rashomon”, ci pentru ceva care sa reflecte mai mult o zi oarecare din prezentul Japoniei acelor timpuri, ceva asemanator cu „Hotii de biciclete”.
Exista in film o scena impresionanta, care rar e intalnita in filmele lui Kurosawa. Dupa ce nu reusesc sa-si cumpere niste bilete la „Simfonia neterminata” a lui Schubert din cauza unor paraziti de speculanti, cei doi decid sa mearga la un amfiteatru pustiu unde Masako incearca sa-i ridice moralul logodnicului ei. Aici el joaca rolul dirijorului unei Simfonii neterminate… mute, iar la un moment dat, cand Yuzo pare descurajat si tentat sa renunte, Masako se adreseaza unei multimi imaginare de oameni si le cere sa aplaude. „Ceea ce am vrut sa fac in aceasta scena”, spunea Kurosawa in autobiografia sa, „a fost sa transform audienta, spectatorul, intr-un factor participant la scenariu”. Nu e o idee geniala sa ceri indirect spectatorului propriului tau film sa aplaude alaturi de partenera eroului principal, implicandu-l emotional in drama umana a acestuia ? O idee exceptionala care demonstreaza uriasa ambitie cinematografica a unui tanar, pe atunci, Akira Kurosawa.
Lucrurile evolueaza, si viata merge mai departe, cu sau fara Hong Gil Dong. Acesta devine o legenda vie in constiinta oamenilor de rand, datorita povestilor si zvonurilor care circula despre el. Unul din „propagatori” e insusi bunicul lui Yi Nok, care se foloseste de povestile cu eroul Hong Gil Dong pentru a-si vinde ineficientele leacuri. Printul Hui, la randul lui, nu renunta la planul de a incerca sa preia tronul, si cum Hong Gil Dong ii zadarnicise planul initial risipindu-i explozibilul, se vede nevoit sa plece in China pentru a face rost din nou de acesta. Insa revine cu ceva cu care incearca sa cucereasca sufletul lui Yi Nok. Si viata acesteia din urma se schimba, ajungand sa lucreze le Yongmun, printul dorind sa o tina aproape de el.
EP.2 „Efectul animalului de companie”
Storm Warriors, ultimul blockbuster din Hong Kong al anului 2009, a avut incasari de peste 2 milioane de dolari in Hong Kong, devenind in ultima luna a anului trecut al patrulea film autohton al anului 2009 sub aspectul incasarilor. Filmul a fost realizat cu un buget de 100.000.000 dolari Hong Kong, aproximativ 13 milioane dolari americani, fiind primul film de limba chineza care a fiolosit tehnica bluescreen. Acesta a beneficiat de efecte speciale spectaculoase, unele din ele amintind de efectele pe calculator din „300”. Ca gen, „Storm Warriors” este un film de arte martiale cu tenta fantastica si wuxia, oferind absolut orice un amator al acestui gen isi poate dori.
Regizorii – fratii Pang – sunt in acelasi timp si producatori, sunt foarte cunoscuti si respectati in industria de film din Hong Kong. Nu intamplator acestia au reusit sa aduca la un loc doar nume mari din randul actorilor: Simon Yam, Aaron Kwok, Ekin Cheng, Suet Lam, Nicholas Tse sau Charlene Choi. Totusi, responsabilul cu distributia isi facea griji inainte de inceperea filmarilor legat de revenirea cuplului Aaron Kwok/Ekin Cheng dupa 11 ani din nou impreuna intr-o continuare a filmului din 1998. Una din temeri era ca actorii ar putea fi prea in varsta pentru rolurile lor, care solicitau fizic. Filmarile au inceput in aprilie 2008 si au durat 3 luni si s-au desfasurat in Thailanda, datorita costurilor mai mici de productie decat in Hong Kong. In faza de post-procesare, peste 1.000 de imagini trucate au fost retusate sau adaugate. Compania care s-a ocupat cu efectele speciale a fost aceeasi care a lucrat la succesele „Warlords” si „Kung Fu Hustle”. Cat priveste tehnica bluescreen, se pare ca fratii Pang in mod expres au dorit ca filmul sa contina secvente care sa aminteasca de „300”, insa nu au dorit un film realizat in intregime in acest mod, pentru ca ar fi deposit bugetul initial si ar fi distrus imaginea per ansamblu a filmului.
Un film plin de efecte special, sonore si vizuale deosebite, o delectare pentru ochi si pentru toti amatorii de spectacol. O adevarata lectie despre cum se face un film de calitate cu bani putini, de la care americanii au ce invata. Probabil in Statele Unite, un astfel de film s-ar fi facut cu un buget de 5 ori sau 8 ori mai mare, cu actori arhicunoscuti pentru a se garanta recuperarea investitiei. Pentru producatorii chinezi acest lucru nu este necesar. Talentul, indemanarea si pasiunea pot tine a orice. Prestatia actorilor este de calitate, iar Suet Lam (aproape de nerecunoscut) si Simon Yam apar in niste ipostaze neobisnuite raportat la rolurile cu care pana acum ne-au delectat. Pentru publicul american si cel care nu e pasionat de miturile sau povestirile fantastice chinezesti, filmul nu are cum sa prinda, cata vreme altfel de personaje umplu imaginarul lor vis-à-vis de filmele fantastice (supereroi, personaje cu puteri supranaturale care fac pe eroii etc). In schimb, pentru amatorii acestui gen, Storm Warriors nu poate fi decat o delectare.
EP. 1 „Cum sa ingrijesti un baiat frumos”
„Paa” este o drama regizata de R.Balki, nimeni altul decat regizorul laudatului „Less Sugar”. In rolurile principale joaca tatal si fiul – Amitabh si Abhisheck Bachchan, amandoi cu prestatii remarcabile. Insa eroul acestui film este Amitabh, actorul veteran care la 67 de ani a suferit o transformare fizica deosebita cu ajutorul echipei de la make-up, care a reusit sa-l faca de nerecunoscut in rolul Auro. Umorul sarcastic al regizorului din primul sau film din cariera („Less Sugar”) atinge desavarsirea in „Paa”. Filmul a fost inteligent narat, departandu-se de accentele melodramatice care ar fi facut deliciul regizorilor din Extremul Orient. Selectia copiilor actori merita mentionata, acestia interpretandu-si partitura natural si fiind, totodata, extrem de haiosi. Scenariul este superb, iar editarea video este pe masura. Toti criticii au fost unanimi in privinta prestatiei lui Amitabh Bachchan, despre care se spune ca ar fi meritat toate premiile din lume pentru acest rol. In schimb, fiul sau Abhishek are un rol foarte matur, iar daca la inceput ai fi tentat sa il urasti, pe parcurs ajungi sa-l intelegi perfect. Coloana sonora e asigurata de veteranul Ilaiyaraaja.
Filmul a fost filmat in Malaezia si Marea Britanie. Initial filmarile trebuiau sa se faca la Cambridge, insa datorita unui conflict de orar cu o festivitate de absolvire, filmarile au fost mutate la Bury St. Edmunds. Machiajul lui Amitabh a fost facut de o echipa de la Hollywood condusa de Christien Tinsley (faimoasa pentru munca de la Catwoman si The Passion of Christ) si Dominie Till (responsabila cu machiajul la trilogia Stapanul Inelelor). Filmul a fost inspirat din realizarea din 1996 a lui Francis Ford Coppola, „Jack”. „Paa” este, totodata, si primul film produs de Abhishek Bachchan pentru compania familiei sale, AB Corp. Ltd. Acesta nu doar ca a fost unul din actorii principali, ci a fost si principalul organizator al muncii de productie (aspectele legate de buget, de marketing, si, in general de intreaga productie a filmului au cazut in sarcina lui).
Incoltit de oamenii ministrului de interne, care incearca sa puna mana pe sabia ce contine un teribil secret, Hong Gil Dong este incercuit si o sageata porneste spre inima lui, doborandu-l. Vestea umbla repede, si toata lumea il jeleste si-l regreta pe Gil Dong. De la negustorul Wang pana la printul Hui, cu totii regret fulgeratoarea disparitie a lui Gil Dong, unii din ei chiar invadati de sentimental vinovatiei. Intre acestia, o singura persoana nu crede ca Gil Dong ar fi mort. Cine altcineva putea fi daca nu Yi Nok ? Aceasta porneste disperata in cautarea lui, si incearca sa-l convinga si pe printul Hui sa o ajute. Un episod important, care schimba confuguratia evenimentelor ce vor urma si reaseaza lucrurile.
„Tactical Unit: Human Nature” este al treilea film filmat pentru televiziune din seria de 5 aparute intre 2008 si 2009. Pentru cei care deja s-au obisnuit cu povestile celebrei unitati tactice din Hong Kong (PTU), va fi o frumoasa reintalnire cu personajele preferate, fiecare din ele atent analizate in fiecare din cele 5 filme. Si din distributia acestei parti fac parte acelasi nume mari cunoscute multora: Simon Yam, Maggie Siu si Suet Lam (care depaseste 140 de roluri in cariera, majoritatea covarsitoare a lor – secundare). Si acest film, ca si celelalte din serie, e produs de cunoscutul Johhnie To. Pentru necunoscatori, Unitatea Tactica (PTU) este parte a politiei din Hong Kong care se ocupa de interventiile in situatii de urgenta. Unitatea exista in realitate, fiind echivalentul SWAT din Statele Unite.
Filmul reuseste sa spuna o poveste aparent simpla dar care pe parcurs se complica si aduce cu sine tensiunea ce o regasim si in celelalte pati ale seriei. Jocul actorilor este impecabil, lucrurile se leaga repede, poate chiar prea repede. Nu lipseste nota de imprevizibil, care cu siguranta a asigurat succesul ai acestei parti. O analiza psihologica atenta a inca unui personaj al seriei, pus in fata unor situatii si a tentatiei de a trece dincolo de bariera legii. Constiinta va decide, in cele din urma, alaturi de alti factori decisivi din viata personajului analizat. De urmarit mesajul acestui low-budget pur comercial, care transmite mai mult decat pare a oferi la o prima vedere. Un film care nu doar ca nu dezamageste, ci si surprinde placut prin ingeniozitatea scenariului si prestatia protagonistilor.
