Intr-un gest de hotarare fara precedent, Ji Hyung decide sa iasa din anonimatul indeciziei si aduce mahnirea, indignarea si suferinta in vietile pana atunci lipsite de griji ale catorva membrii distinsi ai inaltei societati coreene. Hyang Ki e parasita cu cateva zile inaintea nuntii mult visate cu cel pe care pana deunazi il credea Fat Frumosul ei. Reactia parintilor fetei este vehementa: tatal ei incearca sa nu strice relatia cu tatal lui Ji Hyung, fiind mai calculate, in timp ce mama ei e cuprinsa de neincetata isterie, incat momentul in care are o discutie calma cu Ji Hyung pare desprins dintr-un alt scenariu. Din pacate pentru ea Ji Hyung e hotarat mai mult decat oricand sa nu faca acest pas in absenta unor sentimente de iubire fata de inocenta Hyang Ki. Pentru a nu pata onoarea familiei, mama lui Hyang Ki propune din disperare chiar varianta unui mariaj de un an de zile, urmata de un divort mai putin scandalos ca parasirea miresei la altar. Nici parintii lui Ji Hyung nu tau degeaba. In special mama acestuia face eforturi sustinute pentru a-i schimba decizia, dar se ciocneste de o vointa de fier pe care nu credea ca o va gasi vreodata la fiul ei. Mama lui pare a fi cea mai rationala fiinta din anturajul sau, care e dispusa sa inteleaga sentimentele fiului pentru Seo Yeon, insa situatia este prea delicata. Iar Seo Yeon cade la mijloc, fiind singura care habar nu are de furtuna care s-a iscat in viata fostului ei partener secret. Uitarea incepe sa o macine, isi face griji tot mai mari, dar e puternica si decisa sa lupte cu boala. Cum vor evolua lucrurile ramane sa descoperiti urmarind un nou episod din aceasta captivanta poveste.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Moon Kwon si Jang Jae Min incearca s-o convinga pe Lee Seo Yeon sa urmeze tratamentul insa aceasta nu-i usor de convins. In incercarea de a fi aproape de sora sa, Moon Kwon renunta la slujba sa de la brutarie, lucru care nu-i deloc bine primit de verisoara sa, Myung Hee; aceasta are multi clienti la patiserie, iar Moon Kwon era angajatul ideal: avea experienta, se misca repede, clientii veneau si perntru el si, in plus, era o persoana de incredere, facand parte din familie. Ce nu stie Myung Hee este ca dincolo de pretextul lui Seo Yeon ca fratele ei nu trebuie sa rateze niciunul din examene este… adevarul. Adevarul stiu deja de 4 persoane.

Parintii lui Hyang Ki si ai lui Ji Hyung ies impreuna la o partida de golf. Partida care se va prelungi cu o cina intre viitorii socri se va sfarsi la un karaoke intre domni. Acestia rememoreaza primele clipe ale intalnirii lor, care au cimentat o prietenie de o viata intre cel care ajunsese in final directorului spitalului, si prietenul – tatal lui Ji Hyung, angajat al spitalului. Era ultima lor escapada in calitate de prieteni. Urmatoarea ar fi trebuit sa fie in calitate de… cuscri.

Hyang Ki isi pregateste deja bagajele pentru luna de miere, caci mai sunt doar cateva zile pana la nunta. Peste doar trei zile, visul ei cel mai mare se va implini: va fi sotia lui Ji Hyung. Criza economica se pare ca afecteaza si mica afacere a lui Ji Hyung, iar viitoare sotie isi face griji pentru el. Afla cu ocazia unei intalniri ca afacerile acestuia s-au restrans si astfel se gandeste ca asta e scuza comportamentului lui Ji Hyung din ultima perioada. Dar surprizele vor aparea din senin, fara ca ceva sa le anunte. In tot acest timp, Lee Seo Yeon incearca din rasputeri sa duca o viata normala si faca fata indatoririlor zilnice insa gandurile oscileaza intre boala si Ji Hyung : „Ma simt ca si cand picioarele mele se afunda an noroi. Cat timp voi mai rezista asa ? Cat timp voi putea continua asa ?“ In nici un caz solutia nu sta in repetarea obsesiva a numelor si operelor unor mari scriitori ai literaturii universale. Antidotul la uitare nu este rememorarea, ci exact lucrul pe care refuza sa-l faca: administrarea medicamentelor in masura a incetini incurabila boala care o macina.

Prezentarea: alinabv – asiacinefil.com

In hotelul lui Senior Ryu, clientul apartamentului de care Hana raspunde comanda o cina speciala. Mancarea e atat de imbietoare, iar fata atat de infometata, incat nu rezista tentatiei de a o consuma, mai ales ca primeste, in acest sens, si acordul din partea musafirului acelui spatiu. Obosita de atata umblet si nefericire, Hana adoarme. Nu stie insa ca acel client special care o gaseste adormita este chiar Oppa.
Peste noapte, o informatie pretioasa o repune in contact cu fosta sa „familie”: cu verisoara Maya, proprietara unui bordel, si „matusica”. Desi solicita explicatii in legatura cu vanzarea casei si cu disparitia mamei sale, Hana nu primeste niciun raspuns. Inglodata in datorii, fata accepta sa locuiasca cu rudele abia intalnite. Odata cu achitarea datoriilor de catre Maya, Hana devine angajata acesteia, avand sarcina de a canta seara, cateva ore, la pianul din bordelul verisoarei. In tot acest timp, in hotelul lui Senior Ryu, unde Hana lucreaza, surprizele se tin lant pentru biata fata. Cadourile gasite in dulapul ei o nedumeresc, intrucat nu cunoaste autorul acestora. Descoperirea in apartamentul clientului a unor schite sugestive ce-i amintesc de trecut, a unui pandantiv foarte asemanator cu cel al lui Oppa, precum si intalnirea cu Yuki, un musafir respectabil al bordelului verisoarei sale, ii intaresc convingerea ca cel care o protejeaza din umbra nu este altul decat Oppa Yoon Suh. Dar… de ce oare Yuki pare sa n-o recunoasca ?

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

Descoperind ca Soo-jung e angajata la galeria de arta a mamei sale, Jae-min reactioneaza nebuneste. O parte din el vrea s-o protejeze, o alta simte nevoia s-o raneasca. Banii pe care-i ofera fetei pentru a parasi noul serviciu sunt pentru Soo-jung o umilinta in plus, “o plasa” in care poate fi usor prinsa, dar farama de mandrie din ea o retine in a-i accepta. Furios din cauza celor aflate, Jae-min o lasa cu ochii-n soare pe logodnica cea sireata si merge acasa la masa sa pentru a-i cere socoteala in privinta angajarii facute. Impulsivitatea fiului sau si problemele pe care acesta le ridica din cauza „nerusinatei” care lucreaza la galeria de arta o nedumiresc pe mama. Despre noul loc de munca al lui Soo-jung afla si In-wook, informat in detaliu de colega ei de camera, Mi-hui. In loc sa se bucure de reusita fetei, In-wook devine din ce in ce mai rece si distant cu ea. Asa se face ca, din cauza aceleiasi femei, In-wook si Jae-min au din nou o noapte alba.
Dis-de-dimineata, in stilu-i caracteristic, dupa o insomnie cu framantari, „rasfatatul” merge acasa la logodnica sa-i transmita un mesaj scurt, dar transant: acela ca renunta la casatorie.
Din cauza atentiei concentrate pe fosta ghida din Bali, Jae-min uita cu totul de o intalnire importanta de la firma, la care urma sa fie prezent si tatal sau, presedintele. Salvarea vine tot de la In-wook: sedinta pe care seful de la Marketing o presideaza cu succes este pregatita constiincios, in realitate, de angajatul sau. Alta bila neagra in fata lui In-wook cel perfect ! Frustarile lui Jae-min cresc cand se convinge inca o data de faptul ca lui Soo-jung nu-i este deloc indiferent In-wook si ca aceasta il foloseste pe „rasfatat” doar pentru a-i atrage atentia vecinului. La cina din oras cu Soo-jung, Jae-min isi ineaca amarul in bautura. Cel care il conduce acasa e tot angajatul sau In-wook, solicitat de femeia aflata la mijloc, intre ei doi. Trezindu-se in propria casa cu Soo-jung si In-wook pe picior de plecare, Jae-min o implora pe fata sa nu-l paraseasca. Inima lui Soo-jung oscileaza intre doua sentimente: mila generata de strigatele disperate ale lui Jae-min si atractia fata de In-wook. Alege sa-l urmeze pe acesta din urma, desi nu intelege raceala si incruntarea de pe chipul barbatului pe care il place.
Promovarea de care se bucura In-wook il pune pe ganduri pe Jae-min. Angajatul sau chiar este un rival de temut. Constient de calitatile lui In-wook, seful pare „sa depuna armele” si-l cheama in birou sa-l felicite pentru succesul obtinut.
Invitatia la cina propusa de In-wook e acceptata cu mare bucurie de Soo-jung, dar nu e privita cu ochi buni de ex-amanta acestuia. Choi Young-joo incepe usor-usor sa-si arate adevarata fata…

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

Casatoria Printului Mostenitor cu Eun Go o face pe Regina sa promita razbunare. Gye Baek, cuprins de diperare, ii propune lui Eun Go sa fuga impreuna. Statutul si functia nu sunt importante pentru el, singurul lucru pe care si-l doreste e Eun Go, insa din nou se loveste de un refuz. Regele porunceste din nou arestarea lui Eun Go. De aceasta data si Ui Ja e pregatit sa renunte la tot pentru femeia pe care o iubeste. Vorbele lui Eun Go: „Tu, Gye Baek, aparţii poporului, Baekje-ului” se pare ca ii vor ramane intiparite adanc in minte, si odata cu trecerea anilor Generalul Gye Baek incearca sa gaseasca calea spre inima poporului Baekje si implinirea visului sau ascuns.
Desi au trecut 7 ani apele la Curtea Regala nu s-au linistit. Ui Ja priveste cu teama si cu invidie noile reusite ale lui Gye Baek. Forta militara a regatului Silla e pe cale să cedeze, 7 ani de confruntări…. Un soare apune la Curtea Regala si altul nou e pe cale să răsară, si odata cu acesta, un nou plan de razbunare.

Prezentarea: Alinabv – asiacinefil.com

Cu tristete in suflet, Hana ii inmaneaza lui Oppa pandantivul in forma de cruce, facandu-i cunoscuta hotararea sa de a pleca la Tokyo. Temandu-se de atentia pe care Senior Ryu i-o arata verisoarei sale si de oferta facuta acesteia de a lucra la hotelul sau, Maya incearca sa impiedice plecarea Hanei, dezvaluindu-i lui Oppa sentimentele pe care fata le poarta in suflet pentru el si propunandu-i sa fuga impreuna, departe. Cand, in ciuda rugamintilor lui Yoon Suh, Hana nu accepta sa-l urmeze, Oppa decide sa dispara, lasand drept amintire un singur lucru: copacul plantat candva de amandoi. Intre timp, insusindu-si pe nedrept „averea” familiei Hanei, „matusica” vinde complexul termal al carui proprietar fusese tatal fetei, fara stirea ei. Dupa 2 ani de la disparitia fratelui sau vitreg, o regasim pe Hana lucrand din greu sa-si castige traiul. Fata se dedica muncii din hotelul lui Senior Ryu si cursurilor sistematice de limba coreeana. Dar ghinioanele nu o ocolesc: intampina dificultati din cauza unui sef isteric ce nu priveste cu ochi buni intrarea ei in hotel „pe usa din spate”, primeste cereri oarecum ciudate din partea unui client nu prea binevoitor si, din cauza unei neintelegeri, Hana este data afara din locuinta inchiriata in Tokyo. Totul culmineaza cu ruperea tocului unor pantofi speciali… cei oferiti de Oppa in ziua absolvirii. Dar, colac peste pupaza, Hana devine din ce in ce mai confuza cand in multime i-apare un chip drag, in dulap gaseste o noua pereche de pantofi, pe holurile hotelului parca aude un fluierat familiar, iar in apartamentul clientului descopera niste desene ce-i amintesc dureros de niste locuri cunoscute…

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

In holul hotelului, mare ii este mirarea lui Jae-min cand isi descopera logodnica molesita de betie intr-un fotoliu, atent supravegheata de nimeni altul decat rivalul sau, In-wook. Gentilul ex-amant al lui Choi Young-joo ii este din nou cu un pas inainte, iar acest fapt il irita la culme. Cand Soo-jung ajunge la locul de intalnire fixat de Jae-min, ii gaseste pe cei trei, aceiasi „tovarasi” cunoscuti candva in Bali. Atitudinea protectoare a lui In-wook fata de frumoasa si eleganta Choi Young-joo o deranjeaza insa cel mai tare. Mania, furia, nedumerirea, dezamagirea, invidia, dorinta de razbunare razbat toate acolo, intr-un amalgam de nedescris. Posesiv si teribil de gelos, Jae-min o trage dupa sine cu de-a sila pe Soo-jung, sub privirile nedumerite ale lui In-wook. De aici pana la a o forta sa petreaca noaptea cu el nu e decat un pas, dar ceva il impiedica, totusi. Sa fie oare raceala si mandria tacuta a fetei sau clocotul din inima lui ?
Intentiile lui Jae-min fata de fragila Soo-jung sunt gresit intelese de In-wook. El percepe atitudinea despotica a sefului sau drept o modalitate de razbunare impotriva lui, razbunare care are drept obiect pe nevinovata sa vecina.
A doua zi, in discutia cu logodnica sa, Jae-min „pune cartile pe masa”: ghida din Bali ii place tot atat de mult cat o atrage In-wook pe Choi Young-joo. Prevazand pericolul pe care-l reprezinta Soo-jung si dorind sa tina lucrurile sub control, logodnica „rasfatatului” o angajeaza pe aceasta la galeria de arta a mamei-soacre.
Angajarea lui Cho Sang-bae la Pax Group din ordinul lui Jae-min in vederea facilitarii returnarii datoriei pe care acesta o are fata de Soo-jung e un alt mod prin care incearca s-o protejeze pe fosta sa subordonata de la Receptie. Descoperirea lui Soo-jung in galeria de arta a mamei sale si munca umilitoare la care ea este supusa il exaspereaza de-a dreptul pe “rasfatat” si, in loc s-o protejeze pe femeia inimii lui, Jae-min nu face decat s-o raneasca din nou. Cum se face ca ori de cate ori o intalneste, o furie launtrica il inunda, in timp ce adevaratele sentimente sunt bine ferecate in sufletu-i insingurat si neinteles ?

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

Umilintele indurate din cauza matusii si verisoarei o fac pe Hana sa se perceapa neinsemnata. In acest „iad” pe care-l indura, singurul care o consoleaza si o apara este Yoon Suh. Odata cu marturisirea dragostei lui Oppa fata de ea, „iadul” se muta in sufletul Hanei. Senzatii noi si confuze inunda intrega ei fiinta: bucurie, emotie, dorinta si… frica. Usor-usor, simte cum teama se cuibareste in inima ei: o sora isi poate iubi fratele? Atentia cu care Senior Ryu o inconjoara pe Hana e asemeni unui scut in fata propriilor sentimente fata de Oppa, dar… pana cand ? In mintea Hanei, imaginile se amesteca: chipul lui Senior Ryu se estompeaza, dand prioritate celui al lui Oppa. Pentru Hana mai exista o scapare. Curtea asidua pe care colegele de clasa i-o fac lui Yoon Suh are acelasi scop: de a o apara de propriile sentimente. Incoltita din toate partile, negasind liniste nici „acasa”, dar nici in sufletul sau, Hana ia o hotarare.
Ziua absolvirii se apropie, iar parintii fetei promit sa se-ntoarca. Un nou eveniment are loc, iar destinul celor doi frati e pus din nou la incercare. Zapada cea imaculata, „martora” durerii si iubirii din sufletele lor, continua sa le aduca surprize…

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

Regele Lee Do ii da ordin lui Mu Hyul sa-i inmaneze jurnalul de investigatii detinut de Jo Mal Saeng lui Chae Yun. O data cu acesta, Chae Yun primeste ordin sa investigheze organizatia secreta Mil Bon, in conditiile in care recentele crime ce au dus la sfarsitul vietii a 3 discipoli ai Casei Intelepciunii par a fi legate de Mil Bon. Discutia din curtea Palatului a sters din mintea Regelui teama pe care acesta o avea: Lee Do e hotarat sa-si urmeze drumul.
Pe de alta parte, se decoperă că in incendiul de la imprimerie a disparut un document important ce ar fi putut face lumina in ancheta pe care cei doi discipoli, Sung Sam Moon şi Park Peng-Neyon, o efectuau in secret. In timp ce incercau sa afle sensul cuvintelor „Goon Na Mi Yok”, discutia celor doi e ascultata de un om al Regelui. De aici pana la aflarea misterioasei misiunii mai e doar un pas.
Lordul Shim Jong Su incepe sa-i urmareasca in secret pe discipolii care se pot alatura organizatiei secrete Mil Bon, dar in acest timp intalneste o femeie misterioasa, Gyun Jeok Hee, care pretinde ca e traducator la Ambasada din Ming. Si tutusi. Abilitatea acesteia in folosirea sabiei il pune pe ganduri. Pe acest fundal, Chae Yun hotaraste sa se mute o perioada in Ban Chon, suspectand ca sefa satului, Do Dam, are legatura cu incidentele petrecute recent. Iar decizia luata nu pare una lipsita de sens, pentru ca in curand anumite lucruri vor iesi la suprafata…

Prezentarea: Alinabv – asiacinefil.com

Viata Hanei se deruleaza fara mari bucurii. „Matusica” ii face numai necazuri, exploatand-o ca pe o servitoare, iar Maya o persecuta, ingrijindu-se doar de pregatirea pentru facultate. Desi lipsita de caldura „familiei” si privata de hrana, Hana este mereu vesela in prezenta fratelui vitreg. Scopul ei este de a-l face pe morocanosul de Oppa sa zambeasca. Ce satisfactie are cand primul zambet al lui Oppa se naste tot… odata cu zapada ! Bariera lingvistica nu-i desparte, dimpotriva, ii apropie incetul cu incetul. Oppa si Hana descopera, astfel, ca mai au ceva in comun in afara durerii provocate de moartea unuia dintre parinti: puterea zambetului si bucuria pe care le-o creeaza senzatia de rece a zapezii. Aparitia in liceu a unui fost absolvent, luptator de Judo si idol al tuturor fetelor, Senior Ryu, il exaspereaza pe Oppa, mai ales ca preferata lui Senior este … Hana. Crizele de gelozie nu intarzie sa apara, iar “lupta” pentru cucerirea inimii fetei este acerba. Pandantivul in forma de cruce, cu o semnificatie aparte pentru Oppa si oferit de catre acesta Hanei, primele lui cuvinte soptite la ureche, marturisirea dragostei prin limbajul trupului pot sa concureze cu atentia acordata fetei de Senior Ryu ?

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

O frumoasa coreeanca pe nume Hana traieste intr-o mica suburbie din Japonia impreuna cu familia sa. Moartea prematura a tatalui, proprietar al unui complex termal, avea sa schimbe viata fetitei in varsta de numai 8 ani. Timp de 10 ani, familia Hanei a insemnat, in afara de mama, Michiko-san, „matusica” din partea tatalui si fiica ei, Maya. Odata cu cea de-a doua casatorie a mamei, familia Hanei cunoaste doi membri noi: un tata vitreg, Han Soo Ha, si fiul acestuia, Oppa Yoon Suh. Vrand sa viziteze alte locuri potrivite pentru extinderea afacerii, mama Hanei paraseste impreuna cu sotul ei, pentru cateva luni, suburbia in care locuia, dand in sarcina „matusii” complexul termal si motelul pe care-l conducea. Matusica” isi ia in serios rolul de „aparator” al averii defunctului frate, transformand-o pe Hana intr-o veritabila servitoare. Inconjurata de o matusa a carei atitudine se schimba peste noapte, de o verisoara egoista, invidioasa si de un frate perceput drept „ciudat”, Hana gaseste totusi motive sa zambeasca. Ceva tainic o leaga pe nesimtite de Oppa cel tacut, venit odata cu zapada. Ce sa fie oare… zapada si semnificatia ei sumbra pentru ambii frati …?

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

Adversari in lupta pentru o noua femeie, Jae-min si In-wook se-ntalnesc intr-un bar. Replicile sunt scurte, dar taioase si bine tintite. In-wook ii reproseaza sefului generozitatea-i prefacuta, iar Jae-min, oportunismul.
Simtindu-se nedreptatita pentru concedierea sa nefondata, Lee Soo-jung merge la firma sa clarifice lucrurile si sa afle adevaratul motiv al indepartarii ei. Situatia nu e asa cum se astepta, intrucat „rasfatatul”, cu impulsivitatea-i caracteristica, o umileste din nou. In lipsa unei alternative mai imbietoare de a-si castiga traiul, aceasta accepta s-o insoteasca pe prietena sa Mi-hui la karaoke. Acolo descopera alta fateta a umilintei. A rade cu un ochi si a plange cu celalalt pare a fi conditia saracului.
Acasa, la masa in familie, Jung Jae-min se trezeste „ploconit” de tatal sau cu o sarcina serioasa. Dupa casatorie, avea sa raspunda de conducerea Mall-ului, solicitare care nu e deloc pe placul tanarului mire. Incurajata de noile atributii ale viitorului ei sot, Choi Young-joo se ofera sa-l conduca acasa si sa-si petreaca noaptea in compania logodnicului ei. „Fuga” acestuia n-o lasa deloc rece, ci o indispune teribil si, tarziu in noapte, afla cu surprindere locatia unde acesta a poposit.
Simtindu-se vinovat fata de ghida sa din Bali, Jung Jae-min incearca sa-si inece amarul in bautura, dar nu uita drumul spre casa lui Soo-jung. Pasii il conduc spre locuinta ei saracacioasa, dar atat de familiara. In-wook si vecina sa il gasesc pe bogatas adormit, iar cel care-i ofera gazduire e chiar rivalul sau. Cadoul cumparat de dimineata fostei sale angajate are darul de a o binedispune, dar creeaza neplacere lui In-wook, acesta simtindu-se cu un pas in urma lui Jae-min, privind cucerirea inimii lui Soo-jung.
Cu sufletul sfaramat in mii de bucatele, parasita de amant si ignorata de logodnic, Choi Young-joo alege sa-si petreaca seara intr-un bar. Cel pe care il suna sa vina s-o conduca acasa nu poate fi decat barbatul din inima ei. Conjunctura e de asa natura, incat cei patru din Bali se-ntalnesc din nou…

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

Eun Go incearca sa-l salveze pe Gye Baek din fata acuzelor aduse de Rege cum ca si-ar fi depasit atributiile atacand cetatea apartinand Silla de la hotarul cu Baekje. Pentru a evita o eventuala demisie a acestuia sau, mai rau, o condamnare a lui, Eun Go se intelege in secret cu fostul ministru al comunicarii edictelor, Gim Il, o coalizare a nobililor in sustinerea lui Gye Baek in fata Regelui. Pretul platit de Eun Go a fost oferirea de influenta pentru numirea ca Prim Ministru a unuia dintre nobilii clanului Sa Taek. Toata povestea ajunge la urechile Regelui, care ordona imediat arestarea lui Eun Go. Aceasta este retinuta si inchisa in temnita, iar o contributie importanta o are insusi Gye Baek, care a fost usor manipulat de Ui Ja si pus sa urmareasca fiecare miscare a lui Eun Go. Pentru abuzul de putere, Eun Go risca decapitarea, eventual exilul. In schimb, soarta rudelor ei este pecetluita, toti purtatorii numelui Mok fiind retinuti. Unchiul lui Eun Go, cel care a intermediat intalnirea nepoatei cu Gim Il, urmeaza sa plateasca cu viata pentru naivitatea de a se fi implicat in asemenea urzeli. Care va fi soarta lui Eun Go ? Gye Baek este disperat sa o salveze, si in ultima clipa e oprit de cei doi “hyeongnim” – Heung Su si Sung-Choong – sa faca un gest nesabuit. Ramane ca Ui Ja sa joace cu cartile pe fata. Si nu va da gres.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Mizand pe surpriza sa, Jae-min bate la usa lui Soo-jung, dar, spre nedumerirea lui, n-o gaseste acasa. La sfatul lui In-wook, Soo-jung ramane in locuinta acestuia pana la plecarea sefului. Dornic s-o intalneasca, „rasfatatul” se hotaraste s-o astepte. Mare ii este mirarea cand o gaseste tot in compania lui In-wook si intuieste, astfel, unde fusese fata. La intrarea in casa, In-wook il descopera pe directorul departamentului in care lucra, privindu-l scrutator. Cei doi barbati isi spun din ochi multe. Lupta ce se prefigureaza se da pentru o noua femeie: Soo-jung.
Dimineata, la firma, cei trei exponenti ai noului triunghi amoros se-ntalnesc in lift. Seful cel impulsiv o chestioneaza indiscret pe Soo-jung in legatura cu lipsa ei de acasa. Faptul da de gandit celorlalti angajati din firma, iar zvonul existentei unei relatii romantice intre directorul de la Marketing si subordonata lui de la Departamentul Administratie incepe sa circule nestingherit. La intrebarile iscoditoare ale lui Soo-jung in legatura cu escrocul din Bali, Jae-min ii lanseaza, in prezenta rivalului sau In-wook, invitatia de a-l vizita acasa, dupa program.
Simtind ca pierde din ce in ce mai mult teren in fata fostei sale ghide cunoscute in Bali si intuind interesul crescut al logodnicului pentru aceasta, Choi Young-joo o atentioneaza pe Soo-jung „sa-nceteze jocul”, pe motiv ca Jae-min nu i se potriveste.
Interesata sa afle noile vesti despre Cho Sang-bae, Soo-jung merge acasa la seful sau. Acolo, ea are surpriza sa dea peste logodnica si mama acestuia, care o umileste tratand-o ca pe o taratura ce a avut tupeul sa ridice ochii asupra fiului preaiubit. Gestul mamei sale il indurereaza pe „rasfatat”. Femeia care i s-a cuibarit pe negandite in inima a fost ranita adanc, iar incidentul pare s-o indeparteze de el, nu s-o apropie. Simtindu-se vinovat pentru cele intamplate, Jae-min merge acasa la fata sa-i ceara scuze, dar rezultatul nu este cel scontat. Vazand ca Soo-jung il respinge, devine involuntar un altul: certaret, furios, mai ales ca este intrerupt si de rivalul In-wook. Lupta pentru femeie este acerba, niciunul nu vrea sa cedeze.
A doua zi, la firma, toate oalele se sparg in capul lui Soo-jung. Pentru „pagubele provocate” fiului presedintelui, familia acestuia are grija s-o concedieze. Trista, nedumerita si umilita de cele intamplate, Soo-jung nu mai accepta consolarea din partea vecinului, parand ca vrea sa se retraga discret. Fapta fetei il bulverseaza pe In-wook. Oare care este motivul adevarat al retragerii ei ?

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

Incetul cu incetul, In-wook si Soo-jung petrec tot mai mult timp impreuna. Invitatia la film facuta de In-wook este onorata de catre vecina sa draguta. Lasandu-se asteptata, Soo-jung se dichiseste un timp pentru a fi pe plac seriosului ei coleg de serviciu. In sala de cinema, In-wook pare cu totul alt om: pus pe sotii, el ascunde in coltul buzelor un zambet. Atingerile nevinovate, zambetele razlete, glumele puerile au darul de a-i apropia pe cei doi vecini.
Spre deosebire de acestia, desi petrec si ei timpul impreuna facand cumparaturi pentru nunta si luand masa alaturi de parinti, logodnicii Choi Young-joo si Jung Jae-min par absenti si distanti unul cu celalalt. Jung Jae-min mai degraba isi concentreaza atentia asupra catelului sau preferat decat asupra viitoarei sotii care, de fatada, pare sa se implice in tot ceea ce presupune pregatirea nuntii. Simtind un imbold de necontrolat, Jae-min il apeleaza pe angajatul sau In-wook, solicitandu-i acestuia s-o cheme la telefon pe Soo-jung. Nedumerit, nemultumit si frustrat de faptul ca-i gaseste din nou impreuna, seful de la Marketing ii arunca fetei mici rautati, care tradeaza, de fapt, interesul lui crescut pentru aceasta.
Viata la firma pare sa decurga la fel pentru Soo-jung. Rautatile colegelor invidioase sunt la ordinea zilei, privirile incruntate ale presedintelui de la Pax Group sunt de neinteles pentru ea, iar comportamentul imprevizibil al lui Jae-min n-o mai surprinde. Cand, din cauza sarcinilor numeroase de serviciu, ramane peste noapte la firma si adoarme in biroul „rasfatatului, vegheata atent de acesta, totul i se pare o intamplare, nu un semn al destinului…
O chemare de necontrolat simte si Choi Young-joo care, de dorul amantului, merge din nou la casa saracacioasa a acestuia, cersindu-i atentie. Avand un ghimpe in inima impotriva acelei fete bogate si capricioase, dar mai ales impotriva conditiei sale de „om sarac”, In-wook o umileste, tratand-o ca pe o femeie dornica de placere, nu ca pe o iubita. Ranita in iubire, Choi Young-joo paraseste casa lui In-wook, in timp ce acesta iese ca o furtuna „sa se racoresca”. Martora „rupturii” dintre cei doi este vecina sa. Tarziu in noapte, In-wook o gaseste pe Soo-jung in locuinta lui, asezand in frigider mancarea adusa de mama acestuia. Declaratia de iubire facuta o lasa pe fata fara cuvinte. Nici ei nu-i este indiferent In-wook, iar gestul de acceptare a sarutului pare sa vorbeasca in locul sau.
Dornic de a-i atrage atentia lui Soo-jung, Jae-min se hotaraste, in toiul noptii, sa-i faca fetei o surpriza. Pleaca cu masina spre locuinta ei, aducand cu sine pe Cho Sang-bae, cel care a escrocat-o in Bali. Sigur de surpriza sa, rasfatatul se-ndreapta spre casa lui Soo-jung, fara sa intuiasca faptul ca poate el va fi cel surprins.

Prezentarea: Claudia – asiacinefil.com

Linistea pare a se asterne peste Palat odata cu executarea Lordului Dae Ju. Nimeni si nimic nu mai poate ameninta inceputul unei noi perioade din istoria Coreei, marcata de apropiata urcare pe tron a lui Yi San. Si totusi, in mod surprinzator, Cho Rip il sfatuieste pe Alteta Sa sa se debaraseze de Lordul Cerului si temuta lui organizatie Hoksa Chorong, la origine creatia Qing-ului. Intre prietenia fata de Un si loialitatea fata de viitorul Rege, Cho Rip alege ceea ce considera ca e in folosul viitorului Joseonului. Cata vreme Hoksa Chorong si asasinii sai exista, oricand viata Regelui putea fi amenintata. Dong Su incearca sa-si convinga prietenul de sinceritatea intentiilor lui Un de a desfiinta Hoksa Chorong, insa destinul intervine si face ca lucrurile sa se sfarseasca nu asa cum toti s-ar fi asteptat. Odata cu moartea Regelui, Yi San urca pe tron. O noua fila din istoria Joseonului e pe cale sa se scrie. Iar viata isi va urma cursul firesc in micul catun de la periferia capitalei…
Inca un serial superb s-a sfarsit. Cu siguranta personajele care ne-au bucurat saptamanile si ne-au tinut cu sufletul la gura ne vor lipsi. Cu actorii probabil ne vom reintalni in alte seriale traduse in premiera de asiacinefil, astfel ca orice final nu trebuie sa fie privit decat ca un nou inceput. Multumiri traducatorului (Bean) pentru perseverenta si seriozitate.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

Gwi-Dong are doua probleme de rezolvat. Viata familiei oficialului Im si cecul lui Seo-Dol intrat in buzunarul ofiterului Gong. Prima problema a fost deja rezolvata de membrii Arae. A doua, e mult mai complicata. Dar macar sinceritatea nobilului Kim ii lasa libertatea de a o numi « mama » pe Mak-Soon si de a se simti fiul ei. Nu primeste prea bine interdictia de a nu se mai apropia de casa lui Dong-Nyeo, dar tatal e suparat tare si-i reproseaza nerecunostinta fetei pentru toate eforturile facute spre binele ei. Si de investigarea mortii invatatului Cho e bine sa stea deoparte, asa e sfatuit. Dar cecul buculucas il poarta pe Gwi-Dong nu doar langa Dong-Nyeo ci si la o ghicitoare-saman.
In pragul plecarii de acasa al Dal-Yi-ei, bunicul Hwang se dovedeste neasteptat de aspru cu banditii Arae care incita lumea la violenta si-i tulbura lui linistea casei, agitandu-i pe vardisti. E atat de vehement ca fata mai-mai sa izbucneasca, dar prudenta e totusi mai mare. Macar e multumita ca Chun-Dong s-a intors cu bine si chiar declara ca i-a fost dor de ea. Planul de eliberare a oficialului Im include prezenta fetei, si iata ca in sectia de politie apare o tanara gisaeng gata sa-l serveasca pe sef. Urmarea: seful dispare, in chip de sac de cartofi, intr-o caruta de piata. O sageata purtatoare de mesaj cere negocierea schimbului. Comandantul e insa indubiat daca ar trebui sau nu sa-si salveze seful de sectie. Fiindca e mai rezonabil, Gwi-Dong va fi insarcinat cu schimbul prizonierilor, dar pana atunci, nu-si neglijeaza preocuparile pentru aflarea ucigasului lui Cho si nici treburile personale, imbunatatindu-si relatiile cu Mak-Soon, Soe-Dol si chiar cu unchiul Hyun-Gam.
Intre timp, muntele s-a transformat in mini tabere de antrenament pentru recrutii care vin necontenit. Min-Dong e instructorul de spada si strategie, iar Dal-Yi cel de artilerie si toate luminisurile sunt pline de oameni care se antreneaza. Pentru Chun-Doong vin zile grele, pline de framantari. O data cu schimbul de prizonieri trebuie facuta curatenie la Curte, si primul pe lista este nobilul vice-ministru al darilor, tatal lui Gwi-Dong, nobilul Kim.

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil.com

Drumurile afacerilor sunt intortocheate si nebanuite. Negustorul Chen vine din China si-i ingrijoreaza pe toti caci nu s-a intalnit cu Chun-Doong cel plecat sa faca negustorie cu el. Dong-Nyeo descopera ca marfurile care trebuiau transportate nu s-au miscat din loc si nimic nu aduce nici pe departe cu vestile din scrisorile sefului Chun. Grozav de ingrijorata, fiindca a rupt relatiile cu nobilul Kim, cordial, e adevarat dar totusi intrerupte, nu poate cere ajutor eficient decat lui Gwi-Dong. Mintea ei insa lucreaza foarte precis. Pune cap la cap toate informatiile oficiale si neoficiale, si trage concluzia justa: Chun-Doong s-a alaturat celor din Arae si se simte dezamagita de cei in care a avut atata incredere.
Lucrurile se precipita destul de urat in ambele tabere. La politie e pregatit prizonierul pentru schimb, e arestat pantofarul Hwang fiindca i-a disparut nepoata, ofiterul Gong declara pe soptite ca ucigasul invatatului Cho a fost trimis de nobilul Kim si chiar are dovezi in acest sens si mai are si-un plan de capturare a celor din Arae in timp ce–i tin ocupati cu schimbul. Pana atunci s-a ordonat paza severa pentru protectia tuturor demnitarilor.
La carierul general Arae aceeasi framantare: pregatirea schimbului si concomitent a atacului, chiar daca vestea a rasuflat si nobilii au intarit paza. Pentru prima data, Chun-Doong isi afirma vrerea si ordinele ca sef. Se vor ocupa de schimb si vor amana atacul asupra tatalui prietenului sau. Inteleapta, Dal-Yi pledeaza pentru urmarea planurilor si-l sfatuieste sa nu creeze disensiuni in sanul organizatiei, pentru un criminal. Convins, Chon-Doong preia coducerea si astfel, tatal si fiul se privesc adanc ochi in ochi pentru o clipa. Atacul da gres, Chon-Doong e salvat de cutitul zburator al Dal-Yi-ei, Arae trebuie sa se retraga rapid lasand victime nerecuperate de pe campul de lupta si gurile rele vorbesc despre slabiciunea noului sef, iar acesta e gata-gata sa cedeze remuscarilor si, iar, Dal-Yi ii da motivatia si puterea necesara sa continue lupta.
Lordul, usor ranit, este vizitat de ministrul taxelor si astfel Gwi-Dong intra mai adanc in lumea pe care-o dispretuieste, lumea pe care el trebuie s-o proteje de amenintarea prietenului sau, caci acum a inteles ca si el e intre razvratiti.

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil.com

Caracatita Arae se dovedeste a avea tot mai multe brate si, din ceata nestiintei, apar tot mai multe fete cunoscute: Chun-Doong, Dal-Yi, Man-Dok si altii. Gwi-Dong si Dong-Nyeo se simt cu adevarat tradati de cei mai apropiati prieteni. Peisajul se innegreste si mai tare: fostul angajat, Jeom-Bal, e criminalul, si confirma implicarea nobilului Kim in moartea invatatului Cho. Lumea se-ntoarce cu susul in jos si pentru bunicul Hwang a carui experienta din inchisoare ii zguduie valorile morale. Odata zvonul pornit, el zboara din gura in gura si curand, toata lumea afla secretul. Consecintele pot fi grave. Mak-Soon poate fi incarcerata si Gwi-Dong n-ar putea-o ajuta cu nimic, asa ca o trimite pe Dong-Nyeo s-o indemne ca de dragul lui sa se puna la adapost. Viata duplicitara impusa unui om cinstit il duce la epuizare si va ceda nervos in fata parintelui sau. Nu stie ca si viata lui e vanata de oamenii « platiti » ai ofiterului Gong.
Chun-Doong are si el de indreptat o imagine sifonata. Decide sa recastige increderea oamenilor asa cum a facut-o mai inainte, printr-o actiune nebuneasca indreptata asupra principalului tartor, ministrul taxelor. Intrarea in fortareata pare usoara, dar iesirea… e altceva. Fugarii nimeresc direct in calea rondului de noapte a ofiterului Kim Gwi-Dong ce nu are alta cale decat sa-si faca datoria. Talharul si ofiterul vor incrucsisa sabiile, si-n lupta dezlantuita Gwi-Dong isi varsa naduful lasand adevarul sa ajunga la urechile banditului: poarta sangele lumii pe vrea s-o darame ! Incoltit de membrii Arae, Gwi-Dong e lasat liber ca plata a unei mari datorii – salvarea vietii fostului sef. Pentru Chun-Doong insa, trecutul incepe sa aiba sens. Desi era mereu respins cu raceala si cruzime, inca isi doreste ca acea femeie sa fi fost mama lui; ca acel nobil sa nu-i fie ruda. In toata acesta confuzie, un singur lucru ramane cert: calea pe care-a ales-o; indoiala e inlaturata de hotararea rece si chibzuita-datoria lui e sa inlature nedreptatea. De acum, actiunile Arae devin mai ferme, precise si fara gres. Coruptii pier in cele mai neasteptate moduri, ziua, in vazul lumii, din mijlocul paznicilor ce-i insotesc, iar sectiile de politie devin furnizori de armament.

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil.com

Atacurile tot mai indraznete ale Arae pun pe jar toti demnitarii. Cu mare greutate ofiterul Gong descopera ascunzatoarea unde a fost tinut prizonier seful sau, dar tot ce gasesc la perchezitie este o scrisoare de amenintare la viata comandantului politiei si convingerea ca Arae nu folosesc bunurile furate si ca nu e nimeni in siguranta oricate garzi l-ar pazi.
Desi regizat sa para ca fiind opera Arae, atacul asupra lui Gwi-Dong nu-l pacaleste pe acesta caci a vazut fata unuia din banditi si stie cui trebuie sa-i multumeasca si chiar o face, lasandu-l destul de speriat pe ofiterul Gong. Stabilirea lui la casa de negot impreuna cu Mak-Soon lasa hanul fara mana de lucru, iar Keun-Nyeon devine malefica codoasa care-o sacrifica pe Daenn-Yun pe altarul castigului. O opreste Soe-Dol, dar e capturat de ofiterul Gong in locul lui Mak-Soon si dus la politie unde se bucura de cel mai inalt statut, atat in celula cat si printre paznici, caci aici asa e regula: membrilor Arae li se acorda tot respectul !
Findca nimeni nu-l ajuta sa-l vada pe Chun-Doong, nobilul Kim isi risca reputatia eliberand prizonierul Arae ca sa-i duca o misiva sefului sau. Intalnirea se vrea una a marturisirilor, dar capata in schimb jignire si dispret.Fiul sau de sange ii este dusman in arena politica si sociala in timp ce fiul crescut de el il compatimeste pentru viata fara morala in care-a fost silit sa traiasca (toata decenta fiului e deprinsa din invataturile si indemnurile parintelui sau). Rugamintile de renuntare adresate lui Chun-Doong din inima ingrijorata a unui parinte se lovesc de reprosurile si hotarata atitudine amenintatoare a sefului Arae.
In targ, fostii colectori de taxe al decedatului Wang trag mata de coada si fac foame caci asociatia negustorilor a interzis plata taxei de protectie sub amenintarea incendierii afacerii celui care cedeaza. Tocmai bine pentru Gwi-Dong care-i in cautarea autorului ranilor sale, si-i aresteaza la hanul lui Mak-Soon.

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil.com