Fixatia publica legata de viata amoroasa a vedetelor dezvaluie dorintele ascunse ale unei societati, sunt de parere psihologii. Accesul omnipresent la internet nu a facut decat sa accelereze raspandirea acestui gen de zvonuri, intretinute de reviste de scandal si de emisiuni specific la posturile de radio si televiziune. Iar acest gen de stiri sa le zicem mondene (mai degraba „zvonistica” s-ar potrivi mai bine) isi are categoria specifica de fani. Pretutindeni pe mapamond. La inceputul Anului Nou, internetul era plin de stirea despre faptul ca vedeta Kim Hye-soo (din „Modern Boy”, „The Hypnotized” sau „Style”) se intalneste cu Yoo Hae-jin (personajul terorizat din filmul „The Truck”). Publicul coreean s-a hranit de-a lungul anilor cu revelatii mult mai de senzatie si mai scandaloase, insa motivul pentru care de aceasta data a fost luat prin surprindere se datoreaza diferentei de clasa sociala dintre cei 2 actori.
In timp ce Kim a jucat roluri de femeie de cariera increzatoare in propriile puteri si deseori aroganta, sau roluri de femeie fatala in calea implinirii dorintelor careia nu poate sta nimeni, Yoo a jucat indeosebi roluri secundare, de mucalit sau infractor. Cand relatia lor a devenit publica, raspunsul publicului a fost coplesitoare. Kim a fost ridicata in slavi pentru faptul ca judeca un barbat dupa personalitatea sa si nu dupa aspectul fizic (care nu este punctul forte a lui Yoo); o alta parte a publicului déjà se intreba ce talente ascunse a putut avea Yoo pentru a cuceri inima unei femei atat de frumoase. O privire atenta asupra comentariilor utilizatorilor de internet pe marginea acestui caz scoate la iveala faptul ca in mentalitatea coreenilor prevaleaza aspectul statutului social sau financiar, in fata sentimentelor autentice pe care doi oameni le pot avea unul fata de celalalt. Multi din acestia au ajuns la oncluzia ca Kim este un „produs” superior pur si simplu din cauza look-ului ei, acestia dezbatand déjà cine are mai mult de castigat de pe urma acestei relatii. Lumea se refera la noul cuplu ca la „frumoasa si bestia” sau pur si simplu s-a rezumat sa il felicite pe Yoo pentru ca a tras biletul cel mare, in ciuda faptului ca e un „loser”, in opinia internautilor.
Tot mai multa lume are tendinta de a judeca cuplurile celebre dupa bani, care sunt considerate principalul metronom al functionarii unei relatii la acest nivel. Cand o femeie celebra se marita cu cineva dintr-o familie instarita, lumea deseori postaza comentarii pe internet sustinand ca familia bogata nu are nici o putere in imperiul controlat de apropiati, sau ca actrita se marita, probabil, pentru proprietatile imobiliare detinute de rudele prin alianta, din moment ce compania sotului nu prea are cu ce se lauda. Dar care sunt zvonurile care de obicei circula in randul internautilor cand o actrita celebra se marita cu un umil functionar ? Intotdeauna lumea spune ca socrul (tatal mirelui) trebuie ca e o figura importanta in orasul sau natal. Iar barfele nu se opresc aici. Cand doua celebritati se casatoresc, lumea incepe sa compare cantitatea de reclame de la televiziune in care a aparut fiecare din cei doi, pentru a putea deduce, chipurile, care persoana din cuplu aduce mai multi bani in casa.
In 2009, firma de „dating” Sunoo a facut o cercetare pe un lot de 20.000 de angajati, care au fost intervievati si intrebati care atribute le considera cu cel mai mare potential intr-o casnicie, si au ajuns la concluzia ca 28,29% din acestia au optat pentru statutul social si economic, urmate de preferintele pentru personalitate (29,27%), aspect fizic (23,82%) si interes familial, rude prin alianta (18,62%). Timpurile s-au schimbat, si pana si celebritatile sunt atrase unele de altele de acest lucru misterios numit „dragoste”. Atunci de ce insista lumea sa vada cuplurile celebre dintr-o perspectiva atat de materialista ? Poate ca modul in care privim cuplurile celebre reflecta modul in care in secret ii percepem pe cei din jurul nostru. Poate ca am devenit atat de uzati incat dragostea a degenerat intr-un plan pentru a gasi un partener instarit, iar aceasta caracteristica a noastra se manifesta prin fixatia la adresa cuplurilor de celebritati.
Dar poate cel mai socant comentariu dintre toate cele lasate de internauti pe tema relatiei dintre cei doi actori este cel in care actrita este elogiata pentru „convingerea ei netarmurita” in alegerea actorului. Aceasta este cu siguranta o aplicatie nou gasita a cuvantului „convingere”. Kim a fost pur si simplu fidela emotiilor sale, asa cum fiecare din noi este in momentul in care ne gasim sufletul la care am visat dintotdeauna. Pe langa anuntul iubirii pe care si-o impartasesc, Kim si Yoo probabil ar mai fi avut de facut un anunt simplu catre public: „Va rugam sa ne lasati in pace”.
Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com
O vreme, John Woo a fost unul din cei mai de succes si apreciati cineasti ai lumii. Acesta a ajutat la revigorarea industriei de film din Hong Kong in anii ’80 si ’90, prin cateva capodopere despre lumea interlopa. Publicul din America a fost in egala masura impresionat, iar Woo a fost invitat la Hollywood (asta s-a intamplat cu putin timp inainte ca Hong Kong-ul sa revina Chinei comuniste, cand mai multi cineasti din insula si-au parasit tara in scopul pastrarii libertatii de exprimare artistice). Totusi, cariera lui la Hollywwod nu a fost aproape identical cu cea de acasa, in ciuda faptului ca a realizat filme de succes, unul din ele – Face/Off (1997) fiind aclamat de critici. Unele din filmele sale au fost prost alese sa fie lansate, precum „Payback” (2003), ce a venit la scurt timp dupa lansarea pe piata a filmului lui Ben Affleck „Gigli”, sau „Windtalkers” (2002), a carui versiune cinematografica a fost inferioara versiunii „director’s cut” pe care Woo a lansat-o pe dvd. Alte filme, precum „Mission Impossible 2” (2000), au fost calificate drept rebuturi de cei care nu au putut vedea frumusetea intrinseca a lui.
Multi din fanii lui Woo l-au parasit pana pe la mijlocul anilor 2000 (2004-2005), insa in prezent acesta pune in scena „o revenire in forma” atat de puternica incat vechea lui reputatie ar trebui restaurata. Recenta lui productie „Red Cliff”, difuzata in China si in tarile asiatice intr-o versiune de 4 ore, a devenit filmul care a adus cele mai mari incasari din istoria Chinei. Filmul va fi lansat in Statele Unite intr-o versiune mai scurta. Deja criticii americani de film dau un sfat: „Uitati de „Braveheart” si de „Gladiator”. „Red Cliff” e cu adevarat gratios, ametitor, glorios, o productie in genul celor de care America n-a mai vazut din anii ‘50″.
John Woo: Pentru publicul din Asia, care e mai familiarizat cu personajele, am avut mai mult timp la dispozitie pentru a dezvolta personajele si relatiile dintre ele. Publicul american nu e familiarizat cu personajele, asa ca am decis sa ne concentram pe firul central al povestii. Am luat aceasta decizie inainte sa incepem filmarea propriu-zisa a filmului. Nu am fost mult implicat in munca de editare deoarece e ca si cum m-as automutila. A fost greu. Asa ca l-am lasat pe editorul meu sa faca treaba, si trebuie sa spun ca a facut o treaba foarte buna. A taiat bine filmul, si a pastrat spiritul acestuia.
Cea mai mare parte a chinezilor, si chiar japonezii si coreenii, cu totii cunosc aceasta parte a istoriei. Ea ne invata cum o armata mica poate invinge un inamic mai numeros si mai puternic combinand munca in echipa, inteligenta, curajul, prietenia. Acest gen de lucruri face interesant un film. Vroiam, de asemenea, sa arat audientei tacticile de lupta din China antica, strategiile. Punandu-le pe pelicula, nu poate fi decat incitant. Am lucrat la Hollywood mai mult de 16 ani. Am invatat o multime de lucruri de la o multime de oameni minunati. Am invatat multe despre tehnologie. A sosit timpul sa iau cu mine ce am invatat la Hollywood si sa duc in Asia. Sunt atatia tineri talentati in China… Sunt mari pasionati de filme. Stiu totul, insa sunt nerabdatori sa invete. Cu totii vor sa lucreze intr-un film cu buget mare, in genul filmelor hollywoodiene. Cunostintele mele le-au permis sa invete cateva deprinderi noi sis a foloseasca cateva tehnici si echipamente noi.
Continuam seria de articole dedicate lui Edison Chen si controverselor legate de persoana sa, reluand subiectul de la vizita lui din Malaiezia din vara acestui an. Odata cu lansarea, in acest an, a filmului „Sniper”, si a reluarii contractului cu firma de imbracaminte CLOT la care e actionar, s-a vorbit in media din Hong Kong despre o tentativa a lui Chen de revenire in prim plan, dupa un an de exil autoimpus in Statele Unite, in urma scandalului fotografiilor compromitatoare. Proiectele din spatele scenei ale controversatului actor au legatura si cu muzica si cu divizia media a companiei Clot. Actorul nu a declarat ca se va intoarce la o cariera in lumea muzicii, insa un lucru este sigur: Chen refuza sa mai stea departe de pasiunea sa. „Nu stiu daca stiti, dar am o formatie in Hong Kong pe nume Fama. Au avut mare succes, iar partenerul meu DJ Tommy le-a pregatit albumul de debut. De asemenea, am si un rapper pe nume Master Mike, caruia ii voi fi producator executiv„, a spus Chen in Malaiezia. Se pare ca desi va lipsi pentru o vreme din fata camerelor de luat vederi, prezenta lui Edison Chen va fi simtita in anii viitori, doar ca pe alte cai.
Actorul intentioneaza sa se implice si in munca de productie din industria de film din Hong Kong. „Imi planuiesc deja vreo 3-4 proiecte de filme pe care urmeaza sa le produc. Ar fi interesant sa vad un nou Edison Chen, de aceasta data ca producator, care sa gandeasca complet diferit decat marea majoritate a celor din domeniu, sis a vad ce fel de filme pot rezulta. Nu sunt convins ca vor fi de succes, dar cel putin vor adduce un suflu nou. Si cred ca acest lucru va fi bun pentru piata, si in special pentru piata chineza de acum„, a spus Chen. Cat ii priveste pe fani, care i-au simtit mult timp absenta de pe ecran sau de la radio, acestia nu ar trebui sa dispere deoarece nimic nu este batut in cuie: „Ma aflu in prim plan, insa nu sunt, de fapt, acolo. Poate ca sunt undeva pe fundal, in departare. Nu arat o lipsa de respect fata de actorie sau cantat; imi plac aceste doua lucruri. Imi place sa joc in filme. Sper ca intr-o zi va fi un nou album muzical al lui Edison Chen sau inca un filme de-al lui. Deocamdata ma concentrez strict pe afaceri.”, a spus Edison.
Afacerile din domeniul modei par infloritoare. Clot, care a fost fondata de Chen in 2003, implicata in moda, muzica, film si consultare, a devenit totodata un brand popular in lumea modei hainelor de strada. „Este, probabil, primul brand asiatic de haine de strada din afara Japoniei care are succes„, a afirmat Thanatch Channitibowon, un specialist in domeniu. „Exista o multime de adepti ai modei in regiune. Pretul nu e deloc scazut, si da, Edison Chen stie sa se foloseasca de popularitatea sa ca vehicol promotional„. Pentru Chen, Clot nu pare a fi doar „inca un instrument de facut bani”. Partenerul sau, Kevin Poon, a dezvaluit faptul ca Chen e foarte mult implicat in fiecare parte a procesului, de la sedintele initiale pana la verificare materialelor si alte astfel de sarcini. „Daca primiti o carte de vizita noua de-a mea, veti vedea ca scrie ca sunt director executiv. O multime de idei creative vin de la mine, sunt filtrate prin intermediul echipei mele, care mi le retrimit inapoi si spun” „Asta e bine, asta nu e bine”. E un fel de colaborare generala chiar in interiorul companiei noastre. As vrea sa pot spune ca totul incepe si se termina cu mine, insa la mijloc sunt implicati o multime de oameni”, a spus Chen.
Pentru a demonstra ca se pricepe la domeniul modei, Chen a declarat, in conferinta de presa din Malaiezia tinuta in aceasta vara, ca tocmai fusese in Japonia pentru a verifica niste mostre, si ca Thailanda e o locatie pe care o indrageste nu doar pentru relaxare, ci si pentru eventuale afaceri. „In anii care vor urma, Bangkok cu siguranta e pe radar. Insa cel mai important pentru noi, acum, este sa producem in Malaiezia si sa vindem in China.”. Chen nu vede Bangkok-ul ca o atractie imediata pentru afacerile sale, in conditiile in care unii prieteni de-ai lui si-au deschis magazine acolo, iar rezultatele se doresc tratate cu precautie. Asta demonstreaza ca Chen stie nu doar sa se foloseasca de renumele sau, ci si are un simt al afacerilor care spera ca-l va calauzi spre succes.
In continuarea serialului dedicat fenomenului Hallyu, azi ne vom opri asupra unei dileme care a fost intalnite de mai multe ori inainte, in Coreea. Dilema este legata de raportul dintre numarul mare de turisti – desigur, intr-o continua crestere – si lipsa de atractii care sa ii tina ocupati pe acestia. In anul trecut, numarul vizitatorilor a crescut in mare masura pe spinarea slabului won, moneda nationala. Insa cu un curs de schimb ce s-a dovedit defavorabil turistilor straini, cresterea a inceput sa incetineasca. Astfel ca autoritatile au ajuns sa se confrunte cu aceleasi vechi probleme: direct spus, lipsa de lucruri pe care turistii sa le vada si sa le faca. Industria turismului a devenit constienta de aceste deficiente, de ceva timp, si a depus eforturi pentru a dezvolta noi atractii si programe. Recent, doua noi atractii au ajuns in stadiul de finalitate, fiind date circuitului turistic. Este vorba de un restaurant premium coreean intitulat Unamjeong, readus la viata de un comediant celebru, si o sala de expozitie intitulata „Bulevardul Stelelor”, amandoua punand umarul la reaprinderea Hallyu sau, cum mai este cunoscut, a Valului Cultural Coreean.
Mancarea coreeana devine tot mai populara printre straini, iar in ultimii ani a ajuns o importanta componenta a turismului, in special dupa difuzarea la televiziunea coreeana a serialului „Jewel in the Palace”, unde era descrisa bucataria Curtii regale din timpul dinastiei Joseon. In pas cu moda, un restaurant coreean a fost deschis in aceasta vara in provincia Gangwon, benzile desenate „Sikgaek” („Le Grand Chef” si „Gourmet”) fiind cele care fac referire la aceasta zona ca fiind una renumita in materie de gastronomie. Create de unul din cei mai renumiti desenatori manhwa din Coreea, Heo Yeong-man, benzile desenate prezinta mancaruri din toate zonele tarii, cuprinzand o gama larga de preparate culinare mergand de la cele ieftine si populare, disponibile la fiecare colt de strada, pana la mancaruri rare si la bucataria restaurantelor de lux. Popularitatea benzilor desenate a dus la realizarea unui film, in 2007, si a unui serial, anul trecut.
Preturile unui meniu complet in restaurant oscileaza intre 35.000 si 150.000 woni (30 $- 130 $). „Unamjeong” nu ofera doar mancare, ci face si reclama pentru cultura coreeana a mancarii. Folosim cele mai de calitate ingrediente, articole de ceramica realizate de artisti si avem ospatari si ospatarite purtand „hanbok” – costume traditionale”, a spus directorul adjunct al locatiei. O ceainarie pe nume „Daryegwan” a fost si ea inaugurata in apropiere, o locatie in care turistii se pot bucura de bauturi traditionale coreene si invata despre ceremonialul coreean al ceaiului.
Privind retrospectiv, Lee si-a descris zilele timpurii ale ascensiunii sale ca fiind marcate de singuratate si absenta. „Cred ca am devenit putin plin de sine cu „The King and the Clown”. Pe urma a venit ingrijorarea si marele semn de intrebare legat de „ce voi face cand voi inceta sa mai stralucesc” ? Desigur, insa, ca nu doream sa fac pasul inapoi, gandindu-ma la toate greutatile prin care am trecut ca sa ajung acolo. Asa ca, intr-un fel, nu am avut de ales si nu puteam face decat sa-mi adun la un loc toate energiile si sa ma zbat de unul singur sa ies din conul de umbra in care intrasemfara voia mea dupa succesul din The king and the Clown”. Si a reusit. Performanta din serialul produs de SBS, „Iljimae”, de anul trecut, l-a adus in topul premiatilor la SBS Drama Awards din decembrie 2008. Serialul, in care Lee interpreteaza un talhar erou ce fura de la oficialii corupti ai dinastiei Joseon si da celor saraci, s-a bucurat de ratinguri de peste 30%, iar vanzarile pe dvd ale serialului au fost de 2 ori mai mari decat cele ale serialului Jumong.
De curand, serialul a inceput sa fie difuzat de televiziunea japoneza TV Tokyo. Decizia japonezilor este de departe surprinzatoare, insa explicabila. In ciuda carierei relative scurte, Lee se bucura de o recunoastere atata in China si Japonia, cat si in alte tari asiatice. Un sondaj recent il situeaza la Lee Jun-ki pe pozitia a patra ca actor considerat cu potential urias al Valului coreean (Hallyu). Anul trecut, Lee a reprezentat imaginea festivalului Hallyu din Seul. Raspunzand chemarii fanilor din China si Japonia, Lee a tinut concerte de recunostinta pentru acestia in Shanghai si Hangzhou in China, la care au participat aproximativ 10.000 de oameni. Intentiile actorului sunt sa organizeze concerte similare si in Kobe si Yokohama, in Japonia. „Fiind o figura publica, nu exista prea multe cai, pentru mine, sa scap de stres. Iar de-a lungul anilor, am pierdut cativa oameni la care tineam mult. In acest sens, vreau doar sa ma simt bine in compania fanilor. Fanii inseamna mult pentru mine„, a spus Lee.
Reporterul caruia Lee a acceptat sa i se destainuie, a remarcat, pe durata intrevederii cu acesta seriozitatea si ardoarea acestuia, aproape atipice unei celebritati tinere. De asemenea, a ajuns la concluzia ca acesta poseda acel gen de ambitie nepotolita si tenacitate nesfarsita, deseori atribuita „tipilor Geyongsangdo”, adica celor originari din provincia Gyeongsang din sudul peninsulei coreene, de unde e originar si Lee. Pe cand Lee crestea, familia lui nu o ducea deloc bine sub aspect financiar. Lee a spus ca acest lucru l-a facut ceea ce a ajuns sa fie astazi. „Uram pur si simplu sa pierd. Mereu a trebuit sa ma lupt pentru a dobandi ceva in viata. Nimic nu pica din cer. Gandindu-ma la acei ani, daca cresteam intr-o familie instarita, cred ca as fi facut totul intr-un ritm mult mai lent, si m-as fi apropiat de lucruri intr-o maniera mult mai lejera. Poate ca, de asemenea, m-as fi concentrat mai mult si pe studii„, a chicotit Lee, ca si cum demult ar fi facut pace cu umilul sau trecut.
Reporterul relateaza ca in timp ce punea intrebarile, Lee era extreme de atent la acestea, digerandu-le, raspunzand cu o fermitate dezarmanta si intr-o maniera contemplativa. Lucrul pe care probabil l-a spus cu cea mai mare convingere, in timpul conversatiei, a fost cel legat de relatia sa cu personajul din „The King and the Clown”. „In timpul epocii Joseon, clovnii proveneau din randul claselor de jos. Insa aveau o dorinta de nestavilit pentru creativitatea artistica si libertate. Prin interpretarea lor puteau sa exploreze astfel de dorinte, aducand in acelasi timp bucuria pe chipurile privitorilor„, a explicat Lee. „The King and the Clown” se incheie cu personajul interpretat de Lee – Gongil – strigand ca va deveni un clovn in viata lui viitoare. Pentru Lee Jun-ki, raspunsul ar fi probabil acelasi.
Exista unele lucruri pe care te-ai astepta sa le intalnesti la o vedeta de film: sa arate bine, sa aiba o viata publica fabuloasa si, poate, sa aiba putina atitudine. Cam aceastea au fost si asteptarile unui reporter coreean inainte de a obtine un interviu de la actorul Lee Jun-ki. Lee, odata un tanar actor promitator in cautarea celebritatii, originar din orasul port Busan, a fost catapultat pe culmile succesului de impresionanta intruchipare a unui clovn androgin in blockbusterul coreean al anului 2005, „The King and the Clown”. Astazi, Lee este unul din cei mai bine cotati actori coreeni dupa incasarile pe care le aduc productiile in care este distribuit. Conform unor statistici, cele cateva filme in care a jucat au atras aproape 20 de milioane de oameni. Acest lucru il situeaza pe actorul de 27 de ani pe picior de egalitate cu cativa veterani de succes ai filmului coreean, precum Song Kang-ho, Seol Kyeong-gu sai Ahn Seong-gi.
Sa luam la rand fiecare trasatura pe care te-ai astepta sa o gasesti la un actor si sa o analizam pe cazul particular al lui Lee. In primul rand un actor spuneam ca trebuie sa arate bine. Lee ara un aspect aflat undeva la frontiera dintre un barbat si o femeie. Trasaturile androgine nu sunt intocmai ceea ce se poate intelege prin acest termen, aspectul sau fizic dovedindu-se pana la urma un element care a cucerit foarte multe doamne si domnisoare. In al doilea rand, viata publica a lui Lee a fost, pana in prezent, una ireprosabila. Cunoscator al artelor martiale si practicant al acestora, cu o mare capacitate de a atrage priviri si de a destinde prin niste simple gesturi atmosfera, Lee mereu a fost preocupat sa-si construiasca o imagine de actor modest. Totusi, acesta tine mult la look in momentul in care apare in fata fanilor; poate acele scene din serialul „Iljimae”, in care personajul interpretat de el, Yeong, e mereu preocupat de imaginea sa in fata lumii, asemeni unui narcisist perfect constient de pozitia sa, au un sambure de adevar in realitate.
Insa legat de cel de-al treilea aspect – atitudinea -, este greu de spus daca aceasta este tipica egalilor sai din domeniul in care activeaza. „Am avut caderea mea din gratii”, a spus Lee cu o figura serioasa si cu voce joasa in timp ce participa la o sedinta foto imbracat intr-un costum negru impecabil, camasa alba si cravata neagra. „Dupa performanta mea din ‘The King and the Clown’, m-am regasit fata in fata cu aceasta imagine de „baiat dragut”, ca a fost sau nu aceasta intentia mea. Dintr-o data, lumea a fost interesata de mine; au fost numai elogii si critici constructive la adresa mea, ambele in acelasi timp. Totul a fost atat de coplesitor… Simteam ca si cum pluteam in aer„.Pentru barbati, look-ul de „baiat dragut” pe care l-a lansat Lee Jun-ki, un adevarat stil propriu, a devenit mai popular, in ultimii ani. Iar de atunci, cultura pop coreeana si industriile care o sustin nu au mai fost niciodata la fel. Imaginea unor barbati care sa fie la fel de draguti (sau mai draguti) decat femeile a devenit un lucru popular si obisnuit la care fiecare barbat tanar coreean a ajuns sa viseze. Grija pentru propria imagine a devenit un adevarat cuvant de ordine in randul tinerilor coreeni, avandu-l ca model pe Lee Jun-ki.
Cu toate ca aceasta orientare este inca puternica, ea nu i-a garantat succesul lui Lee. Rolurile din „Fly, Daddy, Fly” (2006), „Mey 18” (2007) si „Virgin Snow” (2007) nu au constituit succese de box-office sau l-au prezentat pe Lee in niste roluri secundare care nu ii puneau prea bine pe tapet calitatile. Cu toate acestea, actorul a reusit sa se mentina in lumina reflectoarelor prin cateva seriale de televiziune, precum „My Girl” si „Time Between Dog and Wolf”.
Lee Byeong-Heon continua sa-si extinda orizonturile. Dupa „westernul kimchi” „The Good, the Bad, the Weird” prezentat la Cannes anul trecut, in acest an a debutat la Hollywood cu rolul din „G.I.Joe: The Rise of Cobra”. In aceasta toamna a aparut in productia „I Come With the Rain”, iar in curand va aparea in serialul „Iris”. Toate aceste roluri le-a avut de interpretat peste hotare, nu in Coreea. „I Come With the Rain” atrage in mod special atentia: regizat de respectatul regizor vietnamezo-francez Tran Ahn Hong, filmul il distribuie pe Lee in rolul opus celui interpretat de Josh Hartnett si de superstarul japonez Takuya Kimura. Filmul a avut premiera pe 16 octombrie, in cadrul festivalului de film de la Pusan aflat in plina desfasurare. 
„Un an m-am gandit daca sa accept sau nu acest rol„, a spus Lee, declarand ca in cele din urma l-a acceptat ca pe un experiment. „Cand am primit prima oara scenariul, credeam ca este prea abstract. Ma temeam; ma gandeam: „oare voi fi in stare sa-i dau de capat din moment ce nu inteleg pe deplin partitura ?” Cat poate stii despre mine acest regizor renumit in intreaga lume ? Poate doar numele meu si cateva titluri din cariera mea. Dar eram curios ce il intareste pe acest regizor care nu are opinii stereotipe la adresa mea, care vede si crede in mine, si eram curios cum ma va folosi in acest film”, a declarat actorul de 38 de ani.
Lee a spus ca „I Come With the Rain” a devenit „un punct de rascruce” in cariera lui. Pentru cineva care tinde sa astepte roluri care in mod sigur „ar misca sufletul sau chiar sufletele cele mai greu de miscat”, pentru acest rol negativ, Lee s-a dovedit extrem de deschis. „Eram foarte curios, dar nu am putut accepta oferta imediat deoarece ma temeam. ‘Nu, daca sunt curios, atunci sa-I dam bataie mai departe’, mi-am spus. Sunt actor pe viata, insa m-am si gandit cat timp voi mai putea lucra fiind in cea mai buna forma fizica”, a spus Lee.
Starul coreean a ramas surprins de regizorul vietnamez, care isi lasa actorii sa-si regizeze propria prestatie. Dar odata obisnuit cu acest stil de lucru, a invatat sa aprecieze noua experienta. „Regizorul era o persoana in genul ‘Faceti cum doriti; daca va miscati, camera va fi pe urmele voastre’. Chiar daca aceasta unica scena a fost editata in doar 4-5 secunde de timpi reali, pe film, am fost surprins sa trebuiasca sa interpretez cateva minute fara nici o indicatie regizorala. Dar o data ce m-am obisnuit, a inceput sa-mi placa„, a declarat Lee. Acesta chiar a spus ca a existat o scena in care s-a lasat prins de rolul sau si de clipa traita de personajul sau in film si a lacrimat, insa fragmentul a fost taiat la editare.
Daca pentru rolul din „I Come With the Rain”, Lee Byeong-Heon s-a gandit aproape un an daca sa-l accepte sau nu, pentru rolul din „G.I.Joe” i-au trebuit 3 luni, iar pentru cel din „The Good, the Bad, the Weird” i-a trebuit doar o luna. Din pacate, filmarile pentru „I Come With the Rain” au avut loc in Hong Kong, iar cele pentru „The Good…” au avut loc in China continentala, datele filmarilor suprapunandu-se. „Doamne… pur si simplu am facut-o, dar privind in urma, nu stiu cum am reusit. Credeam ca va fi in regula sa dau fuga de pe un platou de filmare pe altul, cu avionul, zburand din Hong Kong in China si inapoi, insa filmarile din China erau in desert, asa ca a trebuit sa schimb 3 zboruri. Cu tot cu orele de asteptare mi-a luat 13 ore pe zi. A treia oara cand am facut acest drum m-am intors cu o febra groaznica si a trebuit sa ma duc la un spital strain, pentru prima oara in viata mea„, a spus Lee.
Intrebat daca aceste roluri din filme cu buget mare au constituit un factor de presiune fizica si spirituala asupra lui, Lee a spus ca nu s-a simtit presat, insa ca si-a dat toata silinta pentru a invinge aceste prejudecati. „A juca intr-un film cu buget mai mic nu scade cu nimic nivelul de presiune sau de responsabilitate. Pe de alta parte, ar putea deveni un lucru care sa te blocheze daca devii obsedat de ideea ca joci intr-un film cu buget mare. Libertatea e cel mai important lucru pentru un actor„, a spus acesta. „Nu intentionez sa joc in filme cu buget mare. Vreau sa ma simt eliberat de astfel de ganduri. Asemeni fanilor mei, vreau sa simt nelinistea si sa o infrunt, legat de ce urmeaza sa fac in viitor„.
Intr-un interviu acordat in 2007 despre filmul „In Between Days”, regizoarea Kim so-yong a dezvaluit ca a solicitat publicatiei Korea Times sa publice un anunt in care cauta doi copii amatori pentru rolurile din „Treeless Mountain”. Kim a vizitat scoala dupa scoala si a intervievat o multime de copii, insa cand le-a vazut pe Kim Hee-yeon (Jin) si pe Kim Song-hee (Bin), a stiut imediat ca a gasit copiii potriviti. „Hee-yeon [interpreta lui Jin] e foarte deschisa si directa, si chiar mi-a corectat pana si coreeana mea. Insa ma gandeam ca era prea dragalasa. Amy [din „In Between Days] nu e prea dragalasa, dar foarte convingatoare, iar fata ei reflecta totul. Avem o indoiala sincera ca Hee-yeon are carisma.”, a spus Kim. Insa a castigat incredere in propria judecata multumita sotului ei, producatorul si regizorul Bradley Rust Gray.
Pentru rolurile personajelor adulte, Kim a avut nevoie de actori profesionisti. Au fost alese Kim Mi-hyang (din „Secret Sunshine”) in rolul matusii, si Lee Soo-ah (din „Poison”), o imagine cunoscuta, puternica, din lumea filmului coreean, in rolul mamei. „Aveam nevoie de ele pentru a fixa starea de spirit pentru fiecare scena in parte astfel incat copiii a reactioneze„, a spus Kim. Rezultatul a fost ceva apropiat de un documentar, un film natural si absolut credibil, cu spectatorul simtind totul din gestica copiilor. „Nu am intentionat asta, dar e un mare compliment. Au existat oameni la Berlin sau in Statele Unite care s-au infuriat si au intrebat de ce asistenti sociali nu vin sa aiba grija de copii, si a trebuit sa le explic ca totul era o fictiune”, a spus regizoarea.
Sa fi retrait, Kim So-yong, propriile amintiri in timpul filmarilor efectuate tocmai in orasul ei natal ? „Am fost doar absorbita de munca mea, si ocupata sa am grija de Sky„, a spus aceasta, referindu-se la fiica ei de 2 ani si jumatate. „Totul a ramas neschimbat si m-am reconectat la trecut trecand prin emotia scenariului in fiecare dimineata. Am pus totul in perspectiva, dar nu am cautat in mod expres ceva. In schimb, mi-am amintit de orasul natal ca adult, band cafea si lucrand in fiecare dimineata la aceasta patiserie„, a spus Kim, care a adaugat zambind: „Acum ma simt nostalgica.” In incheierea interviului, Kim So-yong a declarat ca intentioneaza sa lucreze la o alta drama familiala despre un tata tanar imatur care ia lectii de viata de la fiica lui de 7 ani.
Regizoarea coreeana Kim So-yong a realizat, in scurta ei cariera regizorala doar 2 filme, insa ambele au fost foarte bine primite in circuitul international al festivalurilor de film, intre numele importante numarandu-se festivalul de la Pusan, Berlinalele si Sundance-ul. Premiile nu au intarziat nici ele sa fie culese. Cea de-a doua realizare a regizoarei este „Treeless Mountain”, un alt film autobiografic, care a avut premiera la sfarsitul acestei veri, in Coreea. Lupta existentiala, criza familiala si emotii umane crude vorbesc dincolo de limbi si culturi diferite, astfel ca nu e nici un mister in faptul ca filmele lui Kim sunt atat de bine primite pretutindeni. „Am vrut sa inteleg mai multe despre ce s-a intamplat cand am fost mica. Lumea face asta, in general, in mod diferit; unii apeleaza la o terapie sau pur si simplu scriu despre copilarie. Eu spun o poveste prin intermediul personajelor„, a declarat Kim intr-un interviu recent acordat Korea Times.
Primul film al regizoarei, „In Between Days”, exploreaza experienta ei ca adolescenta imigranta care se adapteaza in noul sau camin, America, in timp ce „Treeless Mountain” se intoarce mult in trecut, in copilaria acesteia. ” ‘In Between Days’ nu a luat mult sa fie scris deoarece adolescenti fiind, cu totii trecem prin acea criza existentiala si ne intrebam „daca suntem adulti”. Dar „Treeless Mountain” a fost un proces elaborat. Am vrut sa fac acest film inaintea lui „In Between Days”, insa inca nu m-am considerat pregatita pentru asta. Zilele copilariei sunt mult mai intense. E ceva foarte personal, este varsta la care incepi sa-ti formezi o parere proprie despre tine insuti, sa te descoperi ca fiinta„, a spus Kim.
Kim s-a nascut in Busan. Bunica ei a crescut-o acolo o vreme, pe ea si pe sora ei, inainte ca acestea sa poata pleca sa locuiasca alaturi de mama lor in Statele Unite. „Treeless Mountain” este un film dedicat prin excelenta bunicii sale. Pentru cei care inca nu au vazut acest film, trebuie spus ca in el este vorba despre o fetita de 7 ani, Jin, si surioara ei mai mica, Bin, de doar 4 ani, care sunt lasate in grija unei matusi alcoolice in timp ce mama lor pleaca in cautarea tatalui disparut. Acestea isi asteapta cu nerabdare mama umpland cu entuziasm un purcel cu banutii castigati din vinderea de lacuste prajite altor copii. Dar cand purcelul este plin cu banuti si mama lor nu apare, asa cum promisese, Jin si Bin se vad fortate de destin si de cruda realitate pe care trebuie sa o infrunte sa se mute in casa bunicilor lor de la tara.
Puternica natura autobiografica a filmului a determinat-o pe regizoare sa astepte realizarea cu rabdare a lui. Mai ales ca trebuia sa separe propriul ei destin de povestea personajelor. „Atunci e momentul in care stiu cand un scenariu e terminat. Cand il scrii, e un lucru intim si personal, insa nu e terminat daca nu reusesti sa-i dai propria lui viata„, a spus regizoarea. „Stiam ca Jin nu era ca mine, si ca Bin nu era ca sora mea. A trebuit sa-mi gasesc propriii actori…”. Ceea ce diferentiaza realizarile lui Kim e faptul ca acestea nu sunt simple oglinzi ale amintirilor. Poate ca ele au fost inspirate din experiente individuale si sunt produsele unei anume mosteniri si culturi, dar, in ultima instanta, ele devin ceva inedit. Acest lucru este obtinut prin limbajul audio-vizual unic al lui Kim, care reuseste sa spuna o poveste extragand emotiile pure de la actori neprofesionisti, captand interdependenta spatiala dintre cadre si fundalul muzical superflu pentru a crea atmosfera si dispozitie.
Desigur, rezultatul eforturilor echipei din spatele acestei productii a fost un remarcabil succes international. „Tokyo Sonata” a sfarsit prin a castiga premiul pentru Cel mai bun film la Premiile filmului asiatic („Oscarurile” Asiei), la festivalul de film de la Mar del Plata, dar si prestigiosul premiu al juriului Une Certaine Regard la Cannes 2008. Succesul nu a imbatat-o pe Kito: „Chiar nu imi vine in minte sau chiar nu imi vine sa cred nici acum ca acest film a obtinut atat de multe premii. Presupun ca exista atat de multe motive logice pentru critici pentru a analiza cat de mare e acest film si acesta e, desigur, motivul pentru care am castigat atatea premii. Insa in timp ce editam acest film, am vazut Tokyo Sonata de o suta de ori pana acum, si o singura data nu m-am plictisit de el. Am fost pur si simplu fascinate de poveste, atrasa de toate detaliile scenelor, si atunci mi-am zis: „Acesta trebuie sa fie un film mare !”.
Un alt motiv pentru care, probabil, producatoarei i-a fost greu sa aprecieze pe deplin succesul acestui film a fost decesul lui Wouter Barendrecht, in urma unui atac de cord. Avea doar 43 de ani. „Era cu adevarat mandru de Tokyo Sonata. Nu stiu daca ati citit omagiul lui Kurosawa adresat lui Wouter; acesta a spus ca marea reusita a lui Wouter a fost faptul ca a reusit sa ridice barierele dintre cinematografia Americana, cea europeana sic ea japoneza. Iar aceste cuvinte m-au atins, pentru ca acesta a fost motivul pentru care si Wouter, si Kurosawa s-au simtit reconfortant, iar eu suficient de reconfortanta sa produc primul meu film japonez. Cineva ca mine trebuie sa continue ceea ce Wouter a facut pentru noi, si sa aduca in atentia amatorilor de film din intreaga lume filme bune. Ne-a influentat atat de mult, si sunt atat de multe persoane care cred la fel, si poate ca impreuna, cu totii, vom putea face mai mult decat a putu face o singura persoana…”.
Primul lucru pe care-l observi cand vorbesti cu producatoarea Yukie Kito e faptul ca este o mare fana a filmului. Cand vorbeste despre oamenii cu care a avut oportunitatea de a lucra in cariera ei (Mira Nair, Wayne Wang, Ethan Hawk), poti simti cum ii creste nivelul de energie si un zambet ii mijeste pe fata. Vorbeste de acestia nu doar ca despre niste regizori talentati, ci, in acelasi timp, ca despre niste individualitati cu suflet mare. „Vreau sa lucrez cu oameni sinceri, nu sa profit de avantajele oferite de Hollywood.” Aceasta dorinta de a ei de a evita capcanele principalelor studiouri Hollywoodiene au facut-o pe Kito si compania ei, Entertainment Farm, sa produca filme independente de mare calitate, aclamate de critici, precum „The Namesake” a lui Mira Nair, „A Thousand Years of Good Prayers” a lui Wayne Wang sau „The Hottest State” a lui Ethan Hawke. Datorita fortei acestor productii, Yukie Kito a reusit sa lucreze la prima ei productie japoneza cu un regizor despre care crede ca decenii de acum va deveni unul din cei mai importanti regizori ai Japoniei. Este vorba de Kiyoshi Kurosawa si succesul lui din 2008, „Tokyo Sonata”.
Dincolo de succesul uias al lui „Haeundae”, exista si un revers al medaliei. Saptamana trecuta, o stire a creat o adevarata valva in industria de film coreeana: o copie ilegala a acestui film a fost descoperita in reteaua peer-to-peer de pe cateva site-uri coreene ce distribuiau materiale video ilegale. De urgenta, CJ Entertainment a solicitat o ancheta a politiei, in urma unei plangeri depuse la aceasta. Inregistrarea si distribuirea ilegala de filme este de nestapanit in Coreea, cunoscuta ca una din tarile cu cea mai mare rata a pirateriei video din lume. Ceea ce face, insa, acest caz diferit e faptul ca filmul implicat in scandal e o productie autohtona care inca ruleaza in cinematografe, aducand venituri ca urmare a vanzarilor de bilete in crestere. Numit dupa cea mai celebra plaja din Busan si, totodata din Coreea, „Haeundae” a devenit in doar o luna cel mai popular film al acestui an. In plus, filmul a fost vandut deja in 24 de tari, saptamana trecuta fiind lansat si in China.
Conform CJ Entertainment, downloadurile acestui film au fost imediat oprite, insa consecinta ar putea fi o prabusire a vanzarilor de bilete. In plus, purtatorul de cuvant al companiei a afirmat ca varianta de film care a circulat pe site-ul de torrente coreean avea o calitate superioara unei versiuni inregistrate cu o camera video dintro sala de cinematograf: „Copia ilegala distribuita pe internet nu pare a fi inregistrata in cinematograf, din moment ce calitatea ei este mai buna„, a spus acesta. Din aceasta cauza, CJ a lansat o ancheta interna in randul propriilor angajati: „Vom realiza toate actiunile legale in vederea depistarii distribuitorului initial al acestui film pe internet, si atat persoana, cat si grupul cu care a lucrat ulterior in vederea distribuirii in vederea obtinerii de profituri ilegale pe seama companiei vor fi supusi raspunderii conform legilor„, a mai adaugat purtatorul de cuvant. „Haeundae” a costat 10,6 milioane dolari, fiind cel de-al cincelea bine vandut film din istoria cinematografiei coreene din toate timpurile.
In scurt timp de la urcarea lui pe un site coreean de torrente, „Haeundae” a fost depistat pe alte 24 de site-uri de acelasi gen, dupa spusele CJ Entertainment. Politia, in schimb, a gasit peste 160 de site-uri din intreaga tara, estimandu-se ca in doar cateva zile filmul a fost downloadat de peste cateva sute de mii de ori. Dar ca dezastrul sa fie complet, in doar cateva zile acesta a putut fi gasit disponibil pe site-urile ilegale chinezesti. Lovitura este cu atat mai puternica cu cat filmul tocmai se lansase in peste 600 de cinematografe din China si in 8 din Statele Unite. Calitatea superioara a copiei, fata de o versiune inregistrata in cinematograf ameninta serios succesul de casa al productiei si in aceste 2 tari. „Copii piratate ale filmului „Haeundae” se vor gasi in cateva zile disponibile pe piata neagra din China sip e strazile din Bangkok in decursul acestei saptamani„, a declarat acum cateva zile un oficial din cadrul companiei producatoare. „Realistic, prea putine lucruri mai putem face pentru a remedia situatia„.
Regizorul filmului, Yoon Je-kyoon (foto), a spus: „Ce companie distribuitoare din strainatate ar importa filmul pentru a-l distribui in cinematografe cand o copie piratata este deja disponibila pe internet ? Pe langa faptul ca asta va afecta succesul de box-office al filmului, va fi o mare pierdere pentru industria coreeana de film in incercarea de a exporta productia„. Dincolo de acest act iresponsabil si condamnabil, nici autoritatile nu au ezitat sa ia toate masurile posibile pentru aducerea in fata legii a celor vinovati. In Coreea, comertul ilegal cu produse piratate este o infractiune pedepsita cu maxim 5 ani de inchisoare sau cu o amenda de 50 milioane de woni (echivalenta a 400.000 de dolari). Guvernul coreean a spus, prin purtatorul de cuvant, ca cei care sunt vinovati de raspandirea ilegala pe internet a copiilor acestui film vor fi pusi sub acuzare si judecati sub incidenta pedepsei maxime prevazute de lege.
Alte reactii oficiale au inceput sa curga. Ministerul Culturii coreean a declarat ca politia a lansat deja o actiune de cercetare penala impotriva principalilor suspecti ai incalcarii legii. In acelasi timp, ministrul culturii a cerut site-urilor de file-sharing din Coreea sa blocheze de la distribuire fisierele ilegale cu filmul „Haeundae”. Un alt oficial a declarat ca aceste copii online ale filmului sunt 100% ilegale si a avertizat netizens ca downloadarea filmului echivaleaza cu obtinerea unor bunuri furate.
Acest incident vine intr-un moment in care noua legislatie votata de guvern anul trecut, pentru a opri downloadurile ilegale, a dat pana acum rezultatele scontate. „Haeundae” e primul film important care ajunge sa fie downloadat ilegal in timp ce inca mai ruleaza in cinematografe, de cand noua legislatie a intrat in vigoare. Ca un paradox, desi Coreea are o imagine patata de aceasta rusine a problemei pirateriei video, cele mai multe blockbuster-uri din zilele noastre sunt obtinute legal prin intermediul site-urilor legale de vanzari online, odata cu aparitia lor pe dvd. Pirateria e sustinuta de urcarea pe site-urile de tip file-sharing a acestor releasuri de dvd, dupa ce compania distribuitoare si-a obtinut partea leului in cinematografe. Intotdeauna, insa, in acest domeniu va exista si un revers al medaliei…
Uriasa popularitate a filmului-cataclism „Haeundae”, care a atras mai mult de 10 milioane de spectatori in salile de cinematograf coreene, are ramificatii care merg mai departe de producatori si investitori. Dupa ce industria coreeana de film a intrat pe un fagas ascendent cu succesul filmului cu un monstru marin, „The Host”, acum 3 ani, aceasta a reusit, in sfarsit, sa dea o noua lovitura. Cei din industrie considera ca succesul lui „Haeundae” arata, de asemenea, ca cele peste 8,3 milioane de spectatori ale lui „Speedy Scandal”, inregistrati in ultima luna a lui 2008 nu au fost un fenomen izolat.
Prima zi de difuzare a filmului in Coreea nu a adus prea multa lume in salile de cinematografe, insa in primul weekend, 1.240.000 de oameni s-au inghesuit sa il vizioneze. E cel de-al doilea weekend cu cele mai mari incasari din istoria filmului coreean, dupa primul weekend al lui The Host de acum 3 ani, care a strans 1.280.000 de spectatori. Un alt film coreean, „Taegukgi: The Brotherhood of War”, care se aseamana cu „Haeundae” sub aspectul spectatorilor zilnici din cursul saptamanii, a strans doar 870.000 de spectatori in primul sau weekend. La 33 de la data premierei, „Haeundae” a reusit sa treaca de bariera de 10 milioane de spectatori, fiind al 5-lea film coreean al acestui an care a trecut de aceasta borna. Doar „The Host”, in 2006, a reusit sa treaca de 10 milioane mai repede, in 21 de zile. In aceste conditii, sunt sperante ca „Haeundae” sa devina cel de-al treilea film coreean cel mai vizionat din toate timpurile.
Initial, insusi distribuitorul filmului, CJ Entertainment, apeland la propriile calcule, a sustinut ca filmul trecuse de 10 milioane spectatori in 33 de zile. Cand a fost anuntata aceasta stire, Consiliul Coreean de Film (KOFIC) o socoteala proprie facuta de aceasta a aratat ca filmul a avut doat 9,91 milioane de spectatori. Diferenta reiese din sistemul de numaratoare diferit al celor doua, insa dupa revizuire, diferenta a devenit nesemnificativa. CJ Entertainment a facut numaratoarea printr-un sistem computerizat propriu, numaratoare confirmata de o alta companie specializata in asa ceva. In schimb, KOFIC a numarat spectatorii dupa numarul de bilete vandute in 2.144 de sali de proiectie din 315 cinematografe sau complexe multiplex din intreaga tara. Cum se explica diferenta de calcul dintre CJ Entertainment si KOFIC ? Simplu: KOFIC practic contorizeaza fiecare bilet nou vandut intr-un cinematograf din Coreea, pe calculator. Acesta sustine ca 98 pana la 99% din cinematografele cu sistem computerizat de controlare a vanzarilor sunt legate de baza lor de date. In schimb, nu toate cinematografele mai mici din Coreea nu au sistem computerizat, deci nici nu pot intra in calculele KOFIC, in schimb se regasesc in calculele CJ Entertainment.
Cat a castigat pana acum „Haeundae” ? Aproximativ 70 bilioane woni (adica undeva la peste 56 milioane dolari). Filmul s-a instalat confortabil pe primul loc in box-office-ul acestui an, depasind nou intratul in top 3 – „Take Off”, cu 30 milioane dolari in doar 2 saptamani, si locul 2 din acest an, „Transformers: Revenge of the Fallen”, cu 41 milioane dolari. Cinematografele, investitorii si producatorii si-au impartit castigurile; putina lume stie cam cum se face imparteala castigurilor la un film distribuit in cinematografe, asa ca oferim o mostra, in acest caz: din cele 70 bilioane woni (56 milioane dolari), 35 (28 milioane dolari) s-au dus la cinematografe, diferenta de 35 bilioane impartindu-se intre invstitori si producatori. Insa din moment ce filmul a costat 16 bilioane woni (12.800.000 dolari), reiese ca doar 19 bilioane woni (15.200.000 dolari) sunt profit net. Insa marele castigator va fi CJ Entertainement, care nu doar ca se ocupa cu distribuirea filmului in reteaua sa nationala de cinematografe, dar si este investitorul principal si co-producatorul acestui film. Succesul e cu atat mai important pentru numita companiei cu cat pana in prezent, niciunul din filmele distribuite sau produse de aceasta nu a trecut de cifra de 10 milioane de spectatori intr-o luna de zile.
Younghoon David Kim (foto), presedintele grupului coreean Daesung Group, specializat pe afaceri in domeniul energiei, mediului inconjurator si cultural, a avut o surpriza placuta in China in urma cu 2 ani, cand se afla acolo pentru afaceri. Un director al companiei chineze China Film Group Corporation, cea mai mare si mai influenta antrepriza de stat din industria filmului din China, si-a exprimat entuziasmul pentru realizarea unui parteneriat cu compania coreeana, care a investit o parte a capitalului ei pentru realizarea de produse culturale. „Mi s-a spus ca serialele coreene era foarte populare acolo. Datorita liniei dictate de sus de guvernul chinez, populatia are dreptul sa urmareasca seriale realizate in Coreea doar dupa orele 22:00. In ciuda acestui inconvenient, familiile se strang impreuna in fata televizorului, tarziu in noapte, pentru a se uita la seriale coreene„, a spus omul de afaceri coreean.
Inaintea acestei calatorii de afaceri, Kim a marturisit ca se gandea ca nebunia chineza pentru Hallyu era una palida si neimportanta. „Pentru a lega entuziasmul de oportunitatile de afaceri, cred ca ar trebui sa incetam sa folosim utilizarea termenului „Hallyu” pentru definirea sensurilor produselor culturale „made in Coreea” raspandite in China„, a spus acesta. Media din China a batut moneda pe termenul „Hallyu” – ce insemna ca culturile straine sunt asimilate intr-un ritm alarmant in cultura locala – referindu-se la rapida fascinatie a produselor culturale coreene ca seriale, actori, actrite si cantareti asupra chinezilor.
Pentru a ajuta valul coreean sa devina o icoana culturala globala, Kim a spus ca a fost necesar ca expertii din industrie sa arunce o privire asupra limitelor identitatii nationale si sa caute parteneriate la nivel global. Omul de afaceri a prezentat ideile la un forum organizat de Fundatia Coreeana pentru schimburi culturale internationale (KOFICE), in colaborare cu Federatia Coreeana a Industriilor. La eveniment au participat profesionisti din industria de divertisment, oameni de afaceri, oficiali ai guvernului coreean, intr-un efort pentru gasirea unei cai pentru un posibil parteneriat public/privat. In timp ce presedintele KOFICE a laudat produsele „made in Coreea” pentru contributia lor la construirea unei imagini pozitive a Coreei in strainatate, un reprezentant al unui institute de cercetare sublinia faptul ca industria turismului a castigat cel mai mult de pe seama Valului Coreean (Hallyu), multi fani asiatici vizitand in Coreea locatiile in care s-au turnat serialele lor favorite.
Reprezentantii statului, desigur, niciodata multumiti, si-au exprimat ingrijorarea pentru efectul palid al Hallyu asupra economiei. Acestia au sfatuit pe oamenii din industria de divertisment sa genereze povesti originale, creative, solide si consistente, pentru a se ridica la nivelul asteptarilor telespectatorilor din strainatate. Nemultumirea este insa intemeiata: 7 din 10 serialele produse esueaza in a obtine veniturile preconizate initial. Cam aceasta este realitatea dura din acest domeniu, cu care se confrunta producatorii. Pentru ajutarea lor, s-a emis parerea ca sectorul public poate sustine industria de divertisment, inclusiv prin acordarea de credite cu dobanda scazuta pentru activitatile creative sustinute de producatori.
Provocarea anilor care vor urma va fi data de pronosticul optimist al cresterii industriei de divertisment cu aproximativ 10% pe an. La aceasta crestere ar putea contribui orientarea spre industria jocurilor video, unde Japonia a luat-o demult inaintea Coreei. Iar explorarea acestui domeniu e cu adevarat o provocare pentru industria coreeana de divertisment.
Shah Rukh Khan (SRK): De fapt, urasc sa ma aflu pe prima pagina a ziarelor cand nu o fac, intr-adevar, pentru unul din filmele mele. Filmul meu se va lansa mult mai tarziu. E vorba de un interval situat undeva la 8-9 luni distanta de prezent. In mod normal, nu incepi sa-ti faci reclama la un film atat de devreme. In al doilea rand, nu e foarte placut sa fii luat la intrebari, sa vezi cum cineva intreaba de altcineva pentru a afla daca spui adevarul, intr-o frumoasa tara a altcuiva. Cred ca e putin lipsit de respect. Nu consider asta o parte din nevoia de a-mi face publicitate, nici macar nu sunt genul de persoana care sa ravneasca la asa ceva. Poate ca cei ce inventeaza astfel de lucruri chiar cred in el, eu insa nu.
SRK: Nu, nu mi-am pierdut cumpatul. Nici macar nu am realizat ce se intampla, pe moment. Am sunat un prieten care, probabil, are legatura cu mass-media. Si, evident, cand iti suni apropiatii, acestia te intreaba: „Ce s-a intamplat ?”. Am fost la lucru, m-am intors pe la 2 dupa-masa, am primit telefoane de la toate canalele de televiziune si tin minte ca chiar m-am amuzat la interviul ce l-am acordat. Nu am luat-o ca pe un afront personal.
SRK: Mi-au cerut sa le dau un nume de persoana care poate garanta ca sunt Shah Rukh Khan si ca fac ce fac in America. M-au intrebat daca stiu americani. A trebuit sa le dau numarul acestora de telefon si sa le spun numele partenerilor mei de afaceri. Speram sa nu ii sune, deoarece imi era putin rusine. Ceea ce trebuiau sa verifice, nu au verificat. Erau 20 de persoane, inclusiv un ofiter de la Imigratii care spuneau cu voce tare: „Hei, garantez eu pentru tine, Shah Rukh Khan”, aratand cu degetul spre mine. A fost putin jenant.
Shah Rukh Khan este actorul indian cu cei mai multi fani in intreaga lume. Incidentul petrecut pe aeroportul Newark pare, in urma acestui interviu, sa fi fost exagerat de presa, care ar fi pus unele cuvinte in gura lui Khan in cautare de senzational. Ramane sinceritatea actorului si amintirea neplacuta a unei confuzii care s-a intamplat si altor personalitati, nu doar unuia de talia lui Khan. Dupa cum s-a putut observa, si intrebarile puse de reporter au fost extrem de abile, cautand sa exploreze cam toate insinuarile pe care vedeta le respingea categoric.
Partea 1: Presa indiana titreaza: „Soc la Bollywood: Shah Rukh Khan umilit in Statele Unite”
Khan a continuat indignat: „Am fost efectiv certat pe aeroportul american pentru ca numele meu era Khan… Ore in sir m-au interogat, dorind sa stie daca cunosc pe cineva in America, in timp ce toti din preajma mea le spuneau ca sunt din India. Le-am spus ca eram o vedeta de film si ca recent le-am vizitat tara pentru filmari la filmul meu. Nimic nu parea sa-l convinga pe ofiterul de la Imigratie. Au fost alti ofiteri care au confirmat, pentru mine, insa acesta care m-a retinut nu asculta de nimeni. Le-am spus chiar ca aveam o invitatie din partea comunitatii sud-asiatice si ca ma aflam acolo pentru a participa la eveniment. Pur si simplu nu au vrut sa ma lase sa trec. In cele din urma mi-au permis sa dau un telefon, ceea ce am si facut, iar consulatul indian m-a ajutat imediat. Mi s-a parut aberant. Am lucrat in Statele Unite la noul meu film doar in urma cu cateva saptamani. Mi-au spus, in final, ca am un nume comun, lucru care mi-a cauzat o intarziere… Mi-au verificat bagajele… m-am simtit umilit si suparat„.
Shah Rukh Khan a revenit recent inapoi in India dupa ce a terminat filmarile la cel mai nou film al sau, „My Name is Khan”, in Statele Unite. Ca o ironie, in film, Khan interpreteaza rolul unui suspect de terorism. In timp ce solidaritatea celorlalti actori de la Bollywood s-a manifestat imediat, in fata acestui incident umilitor, condamnand retinerea pe aeroport a lui Shah Rukh de autoritatile americane, colegul de breasla al acestuia, Salman Khan, a declarat ca acest incident nu e mare lucru: „Nu e mare lucru; cand mergem in Statele Unite trebuie sa trecem printr-un control la vama. Nu au mai fost atacuri teroriste din 9/11 septembrie din cauza masurilor stricte de securitate. Cred ca (acestea) sunt un lucru bun.” In timp ce intreaga Indie condamna astfel de incidente care li se intampla unor personalitati importante in India, precum fostul presedinte indian Abdul Kalam sau, acum, lui Shah Rukh Khan, Salman Khan ridica in slavi masurile de securitate americane.
Prietenul apropiat al lui Shah Rukh Khan si totodata regizorul celui mai nou film al sau, Karan Johar, a fost socat sa afle de incidentul de pe aeroportul Newark: „Sunt socat si suparat… Imi pare foarte rau pentru Shah Rukh.” Actrita si prietena actorului, Priyanke Chopra, si-a exprimat si ea indignarea pe pagina ei de pe Twitter: „Socant, ingrijorator si de-a dreptul degradant. O astfel de atitudine e cea care alimenteaza ura si rasismul. Shah Rukh e o figura cunoscuta la nivel mondial, ce naiba ? Treziti-va, oameni buni !” Directorul muzical Vishal Dadlani a scris si el pe pagina propriului site: „E o mare prostie ! Adica, o rapida cautare pe internet le-ar fi spus ce doreau sa afle despre Shah Rukh Khan ! Banuiesc ca e vorba de paranoia si lipsa de materie cenusie !”
Regizorul de la Hollywood Brett Ratner, realizatorul unor filme ca „Rush Hour” si „‘X-Men: The Last Stand” a incheiat o asociere cu Reliance Big Entertainment pentru a aduce productii cinematografice din intreaga lume in India. Ratner a primit niste benzi desenate frantuzesti din partea casei de productie, in vederea realizarii unui film dupa acestea. „Filmul se va numi „Infinity” si va fi regizat de Sylvain White. Simt ca granitele dintre Bollywood si cinematografia mondiala se evapora. Iar materiale cu un puternic mesaj vizual vor permite Bollywoodului raspandirea in cat mai multe colturi ale lumii„, a spus Ratner la Berlin.
Ratner vrea sa se foloseasca de parteneriatul cu Reliance pentru a distribui filmele lui Jackie Chan pe piata indiana. „Am facut seria de filme „Rush Hour” cu Jackie Chan, si impartasesc o relatie incredibila cu acesta. Iar Jackie mi-a spus ca filmele sale au un potential fantastic pe piata indiana. M-am gandit ca daca voi face o intelegere cu Reliance, voi putea aduce filmele lui Jackie Chan in India. Nici un alt regizor de la Hollywood nu e atat de apropiat de Jackie Chan pe cat sunt eu. In fiecare productie chinezeasca in care joaca, Jackie vrea sa fiu parte din ea. Acesta munceste excesiv de mult. Face 4-5 filme pe an. O parte din aceste filme vor fi produse de Jackie si de mine, iar eu voi pasa aceste filme companiei Reliance pentru distribuirea lor pe piata indiana„, a explicat Ratner.
„Ma aflu in Berlin deoarece Roman Polanski regizeaza un nou film, „Ghost”. De fiecare data cand face un film, ma roaga sa-l vizitez. In film joaca si Pierce Brosnan, ce a jucat si in filmul meu, „After the Sunset„. Se pare ca Ratner vrea sa faca un film avand in centrul sau imaginea popularului supererou „Youngblood”, din benzile desenate aparute in anii ’90: „Youngblood” sunt benzile desenate independente numarul 1 din lume, la egalitate cu benzile desenate Marvel si DC. O multime de studiouri ravnesc la ele. Am reusit sa obtin drepturile pentru „Youngblood” multumita Reliance. Sunt foarte entuziasmat la gandul sa realizez un film inspirat de ele, fiindca am crescut cu acesti supereroi din benzile desenate. De asta am si realizat „X-Men„, a spus cineastul.
In urma cu 2 luni, filmul „14 Blades”, regizat de Daniel Lee si produs de Zeng Pei Shan, o productie de amploare de arte martiale, si-a facut o frumoasa prezentare la Festivalul International de Film de la Shanghai. Cu acest prilej, realizatorii filmului au organizat o conferinta de presa. A fost pentru prima oara cand Xu Zi Shan, care o va interpreta in film pe misterioasa si atragatoarea „lady killer” Tuo Tuo, si-a facut aparitia in public. Wu Chun si Qi Yu Wu, care au participat impreuna la eveniment, au avut ocazia de a dezvalui „secretele” filmului lui Daniel Lee, care a fost absent. Wu Chun, care a acceptat sa acorde un interviu, a dezvaluit ca imaginea lui e prea importanta, in film, si ca trebuie sa lucreze din greu pentru a-si tonifia corpul si a fi in forma in film, pentru a nu-si dezamagi fanii. Dupa ce a participat la realizarea a doua filme de epoca (Butterfly Lovers si aceasta noua productie, 14 Blades”, Wu Chun si-a exprimat interesul si pentru a juca in filme cu subiecte moderne, preferand filmele politiste si comediile romantice.
In timpul primei conferinte de presa, care a marcat si debutul filmarilor la „14 Blades”, Wu Chun si-a caracterizat personajul ca un expert in arte martiale dar si un lider sarmant al infractorilor. Vesmintele purtate de personajul sau l-au uimit pana si pe actor, dezvaluindu-i abdomenul. „Oricine imi poate vedea abdomenul datorita costumatiei. Nu ma simt prea bine din cauza asta deoarece de multa vreme nu am mai fost la o sala de forta. Asa ca, recent, am inceput sa fac exercitii intensive la sala de forta si sper ca toata lumea sa poata vedea un Wu Chun cu un abdomen perfect„, a declarat acesta. In acelasi timp a accentuat faptul ca o imagine sexy nu este un lucru intentionat pe care el si-l doreste pentru acest rol: „Regizorul si-a inchipuit acest personaj ca presupunand o imagine care emana eleganta si gratie, astfel ca alegerea costumatiei mai sexy si expunerea muschilor sunt solicitate de personaj. Personal nu ma deranjeaza sa apar imbracat mai sumar pentru a atrage audienta„.
Chun si-a dorit sa joace intr-un film cu arte martiale si a obtinut rolul din Butterfly Lovers. A dorit sa joace alaturi de Donnie Yen si visul i s-a implinit in „14 Blades”. In trecut niciodata nu si-a inchipuit ca ar putea obtine toate astea: „Sunt foarte fericit ca toata lumea ma va placea. Cat priveste comentariile din afara, niciodata nu ma deranjeaza. Pentru ca atentia tuturor se va concentra asupra mea, ma voi stradui mai mult pentru a da ce am mai bun, imi voi antrena si imbunatati interpretarea si abilitatile. Ceea ce vreau cel mai mult e sa imi imbunatatesc repede lucrurile propuse„.
„14 Blades” este al doilea film al lui Wu Chun pentru marele ecran. Dupa 2 filme consecutive de epoca, acesta s-a intrebat daca publicul se va satura sa-l vada in filme de acest gen. Cu toate ca, personal, ii plac filmele de epoca, aceste considera, de asemenea, ca ar fi bines a incerce si experiente noi. Intrebat despre c ear dori sa incerce, Wu Chun a spus: „Filmele moderne ar fi excelente. Anterior am jucat intr-un serial de televiziune, insa e altceva in comparatie cu filmele. Sper ca voi primi cateva scenarii diferite, ca de exemplu de filme politiste. Nu sunt rele nici comediile romantice. Vreau sa incerc domenii cat mai diferite, astfel incat sa-mi pot antrena calitatile actoricesti sis a-mi cladesc o baza solida pentru viitorul meu in lumea filmului. Sper ca toata lumea ma va sustine„.
