ANALIZE, INTERVIURI

Publicat: vineri 25 mai 2018

Mentionat ca unul din cele mai inspaimantatoare sapte locuri de pe planeta de catre cei de la CNN, azilul Gonjiam este locatia multor povesti de groaza de cand toti pacientii sai au murit intr-o sinucidere colectiva, iar directorul spitalului a disparut. Cei ce administreaza un canal video unde se pot viziona filmulete de groaza numit “Horror Times” decid sa adune o echipa de sapte oameni pentru a gasi adevarul din spatele acelor povesti. Cel mai recent film al lui Jung Bum-shik, “Gonjiam: Haunted Asylum” a vandut doua milioane de bilete in doar trei saptamani de la lansare. Este filmul de groaza cu cele mai mari incasari din 2003, cand “A Tale of Two Sisters” facea istorie. Mai multe documentare de groaza care satirizau filmele horror au fost facute si inainte, precum “The Blair Witch Project” si “Paranormal Activity”, dar “Gonjiam: Haunted Asylum” este unul unic datorita folosirii internetului si a faptului ca audienta poate cu adevarat sa “experimenteze” groaza. Dupa “Epitaph” din 2007 si “Horror Stories” din 2012 regizorul aduce in prim plan un alta productie (de aceasta data cu buget redus) de groaza.

I: Ce te-a facut sa regizezi “Gonjiam: Haunted Asylum”?
R: Mi-a placut ca pot crea o fictiune pornind de la o locatie care exista cu adevarat. Am fost atras de ideea de a filma un film diferit si nou.

I: Cum ti-a venit ideea conceptului de live streaming?
R: Cred ca mi-a venit natural pentru ca ideea de live streaming a devenit o obisnuinta. Dar nu eram sigur daca ar fi parut realist. In timp ce lucram la scenariu, am citit la stiri ca un club de curse care a filmat si urcat filmuletul pe o platforma online a facut 100 000 de dolari din aceasta. Dupa ce am citit stirea am fost convins ca un show live streaming filmat pentru bani ar fi ceva realistic.

I: Intr-o scena apare un cosciug cu o gaura la nivelul pieptului, o papusa care se misca si o camera cu apa deasupra si dedesubt. Ai folosit vreo referinta pentru aceste spatii si recuzite?
R: Cosciugul are ca referinta un echipament de tortura folosit in perioada ocupatiei japoneze, iar ideea papusii miscatoare pur si simplu mi-a venit in cap. Camera 402 este un loc misterios care nu a mai fost vizitat. Este introdus in film de trei ori si m-am gandit cum as putea sa-l fac sa para si mai grotesc. Dupa ce am incarcat camera cu recuzita, am observant o mica gaura in tavan si am decis sa o umplem cu apa cu ajutorul graficii pe calculator. Apoi mi-a venit ideea sa schimb camera de fiecare data cand este aratata. Pentru ca am luat in considerare bugetul, nu am indraznit sa ma gandesc sa umplu podeaua cu apa, dar managerul productiei a spus ca ar fi mai bine daca am pune apa si pe podea. Am fost de acord cu el imediat si am putut sa obtinem designul final al spatiului cu apa dedesubt si deasupra.

I: Au fost folosite multe camera de filmare si unghiul de filmare s-a schimbat foarte des. Presupun ca editarea a fost foarte dificila. Care au fost prioritatile tale la editare?
R: In primul rand, tempo-ul si ritmul. In al doilea rand, mentinerea suspansului si a tensiunii. Pe locul trei, adaugarea unui anumit numar de scene fixe si de unghiuri largi de filmare pentru a reduce senzatia de ameteala fara a diminua tensiunea. Aceste trei planuri au fost cele mai importante.

I: Planuirea miscarilor camerei a fost dificila. Cum ai hotarat sa distribui scenele care sa fie filmate de actori si cele care au fost filmate de echipa de filmare?
R: Au fost patru tipuri de filmari folosite pentru film; scenele filmate de actori, filmari ale chipurilor lor si ale punctelor lor de vedere filmate cu camerele atasate de corp si filmarile tip CCTV care aratau spatiul din jurul personajelor. In afara de numarul mic de filmari CCTV, toate filmarile au fost facute de actorii care au fost instruiti si au urmat planul nostru. Vreau sa le multumesc pentru asta.

I: Un film care exploreaza locatii si este filmat din perspectiva personala ar fi potrivit pentru VR (Realitatea Virtuala). Intentionezi sa filmezi un film de groaza VR?
R: Cred ca oamenii se uita la filmele astea pentru experienta. De asta sunt interesat de formate care ar putea accentua experienta. De fapt, mi s-a propus sa filmez un astfel de film.

I: Filmul a fost vandut in 47 de tari. Acest gen este unul bine cunoscut in afara Coreei, dar multi profesionisti ai filmului au fost interesati de “Gonjiam”. De ce?
R: Oamenii nu se asteapta la ceva nou de la acest gen de film, dar acesta este un film de groaza ce merita experimentat. Mai mult, cred ca imaginea si sunetul au avut un rol imens in captarea interesului.

I: In afara de “Casa Amor; Exclusive for Ladies” (2015) toate filmele tale au fost de groaza. Ai vreun motiv pentru alegerea asta?
R: La filmul meu de debut, “Epitaph”, chiar daca a fost unul de groaza, m-am axat pe valoarea estetica. Se pare ca am ales bine si am devenit cunoscut; timpurile s-au schimbat si audienta vrea filme mai incitante. In filmele de groaza, pentru ca nu se poate prezice ce te va speria, audienta trebuie sa fie mereu atenta la ecran. Cat timp exista elementul de “frica” pentru a convinge investitorii si audienta, esti liber sa experimentezi estetic sau altfel. Cred ca asta e ce ma atrage la aceste filme. Si ma bucur sa lucrez la editare si sunet, la ce tine audienta lipita de scaune.

I: Ce fel de filme vrei sa faci?
R: Filme care sa multumeasca investitorii, audienta si pe mine.

I: Un nou proiect?
R: Va fi un film de groaza, dar s-ar putea duce si catre alte genuri. Pregatesc ceva mai amplu.

Publicat: joi 20 aprilie 2017

Au trecut doua saptamani de cand s-a incheiat cu succes serialul “Chief Kim” la KBS. Pentru serialul care a fost difuzat in perioada in care pe un alt canal rula si anticipatul “Saimdang, Light’s Diary”, asteptarile nu au fost foarte mari, dar acesta a reusit sa ajunga pe primul loc in rating-uri, devenind un succes atat pentru producatori cat si pentru intreaga echipa de filmare si actori.

Namgoong Min a interpretat in “Chief Kim” rolul lui Kim Sung-ryong, un mic escroc contabil care lucreaza pentru gangsteri si care este angajat de un mare conglomerat sa delapideze o suma imensa de bani. Printr-o serie de intamplari, Kim Sung-ryong devine un erou desi, initial, era putin probabil sa aleaga aceasta cale, un erou ce lupta pentru muncitori impotriva conducerii corupte si reuseste sa salveze compania.

Namgoong Min a debutat cu 18 ani in urma si nu s-a facut remarcat ca actor pana in 2015 cand a interpretat rolul negativ in “Girl Who Sees Smells”. Intrebat de perioada indelungata in care nu a fost in centrul atentiei, actorul a fost foarte direct. “Daca as fi fost mai norocos, poate as fi devenit un star cu ceva ani in urma, dar cred ca principalul motiv pentru care a durat asa de mult ca sa am succes am fost chiar eu. A trebuit sa aflu ce imi lipsea si ce nu puteam face, inainte de a invinovati pe cineva sau ceva, de exemplu norocul sau soarta pentru esecurile mele. M-am ocupat mult de actorie si am incercat sa aflu ce inseamna, de fapt, actoria. Si cred ca am fost in stare sa prezint un Namgoong Min mai capabil datorita eforturilor mele facute in trecut.”

Pentru un actor care este in domeniu de aproape 20 de ani, Namgoong Min are o filmografie surprinzator de scurta, si cand a fost intrebat care este motivul, acesta a aratat chiar spre el, invinovatindu-se pentru incapatanarea de a accepta numai rolurile care ii placeau, incapatanarea sa devenind un impediment in cariera. “Pentru ca raspundeam numai ofertelor personajelor pe care doream sa le joc, nu am facut decat sa opresc continuitatea oportunitatilor care veneau. Cand primeam oferte de a juca roluri secundare in seriale, ar fi trebuit sa dezvolt personajele si, prin asta, sa ma dezvolt eu ca actor. Eu greseam incapatanandu-ma sa joc numai personajele care imi placeau mie, refuzand oportunitati. Ca actor, nu trebuie sa devii arogant incat sa renunti la acele oportunitati.”

Actorul a realizat cat de mult gresea in momentul in care a fost fortat sa ia o pauza de doi ani, din cauza alegerilor sale. “Mai demult, am luat o pauza de doi ani, dupa serialul din 2011 “Can You Hear My Heart?”, pentru ca eram prea pretentios cu ofertele primite. Atunci am inceput sa imi schimb viziunea asupra actoriei si a felului in care imi organizam ofertele care veneau. Am decis ca nu ar trebui sa accept numai personajele care imi plac, ci sa arunc o privire mai atenta si asupra acelor roluri care mi se ofereau si sa ma concentrez asupra lor. Dupa aceea, am inceput sa fiu angrenat in mai multe proiecte, fara sa tin cont de felul personajului.”

Aceasta nou gasita determinare a avut succes, si Namgoong Min si-a repornit cariera cu roluri in “Girl Who Sees Smells”, “Remember–Son’s War”, “Beautiful Gong Shim” si “Chief Kim”. Dar, se pare ca actorul incearca sa ramana fidel determinarii de a deveni un actor mai bun. “Acest serial va ramane in inima mea pentru ca m-a facut sa reflectez asupra mea. “Chief Kim” a fost o sansa pentru mine sa ma gandesc la actorie ca meserie pe care am ales sa o fac in viata. Mi-a placut pentru ca am putut sa imi vad limitele si greselile, fara sa trebuiasca sa le evidentieze altcineva pentru a le putea vedea si eu. Exista o primejdie in acesta breasla, aceea de a deveni multumit de abilitatile tale, si, cand am filmat “Chief Kim”, cu cat eram mai complimentat, cu atat realizam ce imi lipseste. Acum, pentru ca pasiunea mea pentru actorie s-a dezvoltat si mai mult, cred ca pot spune ca incep sa fiu actor.”

Desi “Chief Kim” s-a incheiat cu succes, asteptarile nu au fost mari tinand cont ca rivalul era “Saimdang, Light’s Diary” care a avut parte de publicitate cu mult timp inaintea difuzarii. Namgoong Min recunoaste ca unii au simtit acea presiune, chiar unii din echipa de filmare care la petrecerea de incheiere a filmarilor au declarat ca au fost ingrijorati inca de la inceput, dar nu si el. “Cand incep un proiect nou, intotdeauna cred ca va fi bine. Sunt multumit ca “Chief Kim” a fost bine primit de public si ca a fost un proiect care m-a facut sa reflectez asupra mea si sa ma dezvolt ca actor.” “In general, cei ce fac seriale incearca sa nu se gandesca de la inceput la competitia dintre seriale. In momentul in care devenim prea constienti de alte seriale, devine dificil sa aducem la viata proiectul in care suntem implicati. In cazul nostru, “Saimdang, Light’s Diary” este un alt gen de serial si succesul nostru cred ca se bazeaza si pe faptul ca nu am tinut cont de concurenta si ne-am distrat mult pe platourile noastre de filmare.”

Faptul ca s-au distrat in timpul filmarilor este confirmat si de numarul de scene si replici improvizate. Nam Sang-mi, care a interpretat-o pe Ha-kyung, a dezvaluit in interviurile sale ca a gresit in numeroase scene si ca i-a fost deseori greu sa nu izbucneasca in ras in timpul filmarilor, cand Namgoong Min si Junho (din trupa 2PM), care l-a interpretat pe Yul, improvizau diferite dialoguri. Namgoong Min declara intr-un interviu ca “Au existat anumite scene in care improvizatia depasea ca procent scenariul scris, dar cred ca a fost folosita pentru a accentua scenariul, ce a fost foarte bine scris.”

Desi Namgoong Min a adus comedia in “Chief Kim”, actorului nu i-a fost usor sa o faca. “Cred ca voi lua o pauza de la comedii pentru ca mi-am dat seama cat e de greu sa-i faci pe oameni sa rada.” Nam Sang-mi a declarat si ea ca actorul a avut o perioada dificila incercand sa construiasca un rol mereu comic, mai ales pentru ca personalitatea actorului este mai degraba una introspectiva si linistita.

Rolul din “Chief Kim” vine dupa un alt rol de comedie din “Beautiful Gong Shim”. “In loc sa incerc sa diferentiez cele doua personaje (Ahn Dan-te din “Beautiful Gong Shim” si Kim Sung-ryong din “Chief Kim”), m-am concentrat asupra definirii personajului Kim Sung-ryong.” “Din momentul in care am primit rolul, am inceput sa creez personalitatea lui Sung-ryong, incepand de la felul in care arata pana la felul in care vorbeste. Mi-am vopsit parul intr-o anumita nuanta care mi s-a parut total nepotrivita pentru mine personal si mi-am tuns parul scurt pentru a mi se vedea ridurile de pe frunte. Mi-am schimbat timbrul vocal pentru ca eu am o voce mai joasa. Am colindat magazinele ieftine pentru a cumpara haine si acolo am gasit stilul lui Sung-ryong in materie de moda – celebrul sacou galben. Problema hainelor a fost ca majoritatea erau din piele usor mucegaita si astfel nota de la curatatorie a fost destul de mare.”

La intrebarea legata de urmatorul rol, actorul a declarat ca se simte obosit dupa ce a interpretat in 2016 cinci personaje si ca din decembrie 2016 a trebuit sa jongleze intre filmarile pentru “Chief Kim” si filmari pentru diferite spoturi de publicitate si alte contracte, astfel incat nu putea dormi mai mult de 3 ore pe noapte. “Pentru ca personajul meu a avut foarte multe scene de filmat, nu am avut timp sa ma odihnesc. Practic, am trait cu scenariul in mana si au fost zile in care am avut multe dialoguri de invatat si scene de filmat si slabeam foarte mult chiar daca ma hraneam corespunzator.”

“Chief Kim” m-a facut sa ma gandesc la actorie si la alegerile pe care le fac, asa ca nu stiu care va fi urmatorul rol, dar stiu ca voi fi un actor mai bun, dar si ca mai am un drum lung de parcurs pana sa pot spune ca Namgoong Min are o cariera infloritoare. Mai am multe de invatat si de aratat.”

Publicat: sâmbătă 1 aprilie 2017

Kim Jee-woon este recunoscut de multi nu doar in Coreea, putandu-se afirma ca acesta face parte din categoria celor mai buni regizori din lume, in momentul de fata, regizorul reusind sa aduca claritate, dar in acelasi timp o anume doza de risc in filmele sale, atu-uri fara egal in lumea filmelor. Filmele sale ating intr-un mod aspru si direct, dar cu lejeritate, diferite subiecte, lasand audienta si criticii sa admire talentul sau regizoral.

O parte din filmele regizorului au trecut de granitele Coreei si au devenit hit-uri internationale (“I Saw The Devil”, “The Good, The Bad And The Weird”) si acum acesta se pare ca lucreaza la mai multe proiecte in limba engleza.

I: Filmele dvs au in comun faptul ca ating subiecte pe care majoritatea ar gasi foarte dificil sa le transforme in subiecte de film. Fara indoiala, “I Saw The Devil” este cel mai riscant film al dvs, si totusi filmul reuseste sa nu foloseasca in exces violenta sau sa o glorifice. Cand creati astfel de filme „riscante”, cum reusiti sa masurati nivelul violentei in scenele sale ?

R: “Mai inainte de toate, trebuie sa urmaresti cu atentie tonul si ritmul interior al fiecarui film. Sa gasesti scopul filmului este, iarasi, foarte important. In afara de asta, m-am abtinut sa creez scene de o violenta extrema si inutila, si m-am gandit cum as putea sa transform scenele obisnuite in unele speciale. Am considerat ca este foarte important sa fac trimitere la filme coreene si internationale care abordeaza violenta in mod creativ, pentru a putea judeca explicitatea scenelor.”

I: Cele mai recente filme ale dvs au avut o serie de actori talentati care au colaborat la ele. Cum reusiti sa creati un anume timp pentru scenele in care joaca un actor de prima mana, tinand cont ca nu sunt putini cei ce doresc sa joace sub indrumarea dvs ?

R: “Regizorii care angajeaza actori foarte cunoscuti trebuie sa fie atenti sa echilibreze proportia rolurilor. Este o treaba foarte delicata, asa ca un regizor care reuseste sa faca acest lucru poate sa se foloseasca cu usurinta de acesti actori de prim rang. Lucrurile nu trebuie abordate in mod mecanic pentru ca nu se poate crea acea afinitate atat de rar intalnita.”

I: Care credeti ca a fost factorul care a determinat cinematografia coreeana sa rupa granitele tarii si sa captiveze cinefilii din lumea larga? Unde vedeti cinematografia coreeana peste 10 ani, tinand cont de recunoasterea internationala de care se bucura tot mai mult regizorii, actorii si filmele, in general?

R: “Coreea a respectat unicitatea si stilul regizoral mai mult decat alte tari; astfel, Coreea a reusit sa produca multe filme cu impact regizoral. Filmele cu impact la tineri au fost mereu expresive si inovatoare, puternice si au avut un stil unic. Coreea a demonstrat ca are o mare diversitate de genuri. Tinerii cineasti coreeni fac filme cu pasiune, fara a se incadra mereu intr-un singur gen si isi ridica propriile standarde cu fiecare film. Regizorii au din ce in ce mai multe drepturi, reusind sa creeze o atmosfera de lucru foarte buna, si ramane de vazut daca acest trend va continua. Ca si in cazul tarilor cu industrie de film foarte dezvoltata, Coreea a inceput sa foloseasca bugete din ce in ce mai mari, devenind necesara o logica si o intelegere in lucrul cu astfel de bugete care pe vremuri erau de neimaginat.”

I: Am inteles ca ati fost nevoit sa reeditati, pe alocuri, “I Saw The Devil”, in urma cererii Consiliului Coreean de Film. Cand se cere acest lucru, cum se reevalueaza editarea pentru a multumi atat Consiliul, cat si cinefilii? Imi imaginez ca e o pozitie destul de dificila; sau faptul ca suntem in era digitala ajuta, tinand cont ca regizorii au posibilitatea ca filmele lor sa fie vazute, in totalitate, pe micile ecrane?

R: “Nu e usor sa editezi un film de care investitorii, producatorii si regizorul sa fie multumiti, mai ales atunci cand faci un film cu continut explicit. Este important sa poti influenta pe toti si sa-i faci sa inteleaga actul creatiei, chiar daca poate nu este pe placul tuturor. Am facut mereu filme in care fiecare isi spunea parerile, dar editarea finala ramanea la alegerea regizorului. Se spune ca tot ce ramane dupa editare se pune pe DVD sau Blu-ray. Asta poate sau nu sa fie de ajutor.”

I: Am inteles ca urmatorul dvs film va fi unul in limba engleza. E adevarat?

R: “Exista cateva oferte, dar inca nu am stabilit nimic concret pana acum. Ramane de vazut.”

Kim Jee-won a inceput ca regizor de teatru, dar s-a indreptat catre film dupa ce a vazut ca are succes. Regizorul acorda mare atentie detaliilor, dar si lansarilor filmelor sale pe DVD. “A Tale of Two Sisters”, “A Bittersweet Life” au fost filme bine primite de critici si cinefili. In 2010, Kim Jee-won a regizat “I Saw The Devil” in a carui distributie este si Choi Min-sik (alaturi de care regizorul a mai lucrat si la “The Quiet Family”) si Lee Byung-hun (cu care a mai lucrat la “The Good, the Bad, the Weird” si “A Bittersweet Life”). In 2013, a fost debutul regizoral in Statele Unite, reusind sa adune actori celebri in filmul “The Last Stand”, in care au jucat Arnold Schwarzenegger, Johnny Knoxville, Forest Whitaker, Peter Stormare si Daniel Henney. In 2015, se anunta ca Warner Bros va finanta si distribui primul film vorbit in coreeana, film ce urma a fi coprodus de Grimm Pictures. Scenariul a fost scris de Lee Jin-sook, iar in film au jucat Song Kang-ho si Gong Yoo, “The Age of Shadows”, productie ce a avut premiera pe 7 septembrie, anul trecut.

Publicat: sâmbătă 18 martie 2017

Kim Ki-duk este un creator coreean de film, desi filmele sale sunt mai cunoscute in mod special in afara Coreei de Sud. Cel mai recent film al sau, “Stop”, are ca piesa centrala accidentul nuclear de la Fukushima, din 2011. Acest film a fost vazut de numai 241 cinefili, conform Comisiei Coreene de Film.

“Pandora”, alt film coreean bazat pe un scenariu fictiv despre o explozie la o centrala nucleara din Coreea, a fost vazut in aceeasi zi de 1,78 milioane de cinefili, devenind numarul 1 in top-ul filmelor autohtone, in acel weekend. Nu e corecta compararea vanzarilor de bilete ale celor doua filme, tinand cont ca filmul lui Kim Ki-duk a fost facut cu doar 10 milioane de woni (8 541 $), in timp ce in productia filmului “Pandora” s-au investit 10 miliarde de woni (8,5 milioane $). Mai mult, “Stop” este disponibil numai in cinematografele de film independent si online, in timp ce “Pandora” a fost difuzat la nivel national. Cu toate acestea, Kim Ki-duk subliniaza opinia sa in legatura cu succesul mai mare pe care il au filmele lui in afara tarii.

“Multi jurnalisti straini ma intreaba de ce munca mea este mai apreciata afara decat in Coreea. Cred ca e asa pentru ca povestile mele se bazeaza pe universalitatea fiintelor umane. Adica fiecare natie graviteaza in jurul oamenilor sai, dar noi (coreenii) avem un simt al mandriei mai puternic pentru ca suntem invatati ca suntem superiori altora. Dar, daca calatoresti prin lume, fiecare natie are unicitatea ei si imi place sa folosesc asta in filmele mele.” “Majoritatea filmelor care sunt celebre in Coreea sunt pline de mandrie si arata ca noi credem ca suntem cei mai buni. Dar, sunt curios daca putem sa mentinem acest lucru ca o valoare subiectiva, reala. Filmele mele sunt vazute in toata lumea, in America de Sud, Rusia si China, si cred ca e asa pentru ca subliniez universalitatea fiintelor umane, in toate povestile mele.”

In ultimii 20 de ani, Kim Ki-duk a regizat 22 de filme, inclusiv “Pieta”, care a castigat Leul de Aur la a 69-a Editie a Festivalului International de Film de la Venetia si “3-Iron” cu care a castigat Leul de Argint pentru regie la Editia 61 a aceluiasi festival. Filmele lui Kim Ki-duk au scene inconfundabile si infioratoare, incercand fara ezitare sa fie cat mai realist posibile in transmiterea mesajului sau. Regizorul spune ca planuieste sa calatoreasca in Franta, New York, Los Angeles si chiar in Almaty, in Kazahstan, unde va gasi material interesant pentru noul sau film.

I: E asa de mult material din care sa alegi atunci cand te decizi sa regizezi un film despre un dezastru. De ce ati ales Fukushima?
R: Sunt multe pericole care ne ameninta, precum uraganele, cutremurele sau furtunile de zapada. Marimea dezastrului si numarul de victime ale unei explozii nucleare sunt total diferite. Scurgerile de radiatii sunt vazute de noi ca efecte secundare si nu au simptome imediate. Mai mult, unele tari precum Coreea si China cresc numarul de centrale nucleare, iar Statele Unite depind de energia nucleara. Vreau sa opresc asta. Filmele mele nu se limiteaza la coreeni, ci la audienta globala. Din acest motiv, povestea mea se petrece in Japonia si are actori japonezi in ea.

I: Exista unele scene neconvingatoare in filmul “Stop”, de exemplu cea in care un actor japonez mananca o portie de ramen coreean la calculatorul la care sistemul de operare e setat in limba coreeana.
R: “Stop” este un film cu buget redus si exista greseli pe care nu le-am putut elimina pentru ca nu am avut o echipa care sa se ocupe de aceste erori. Si filmele anterioare au cateva erori, dar oamenii au spus ca nu reprezinta o problema pentru ca fac parte din munca lui Kim Ki-duk. In loc sa ma concentrez pe aceste detalii, ma concentrez la transmiterea mesajului principal.

I: Care au fost punctele forte in filmarea unui film cu aceasta tema?
R: A fost foarte dificil. Mi-e jena sa il cataloghez un film despre dezastre. La inceput, am folosit grafica pe computer in scenele in care se prabuseste turnul de otel din Tokyo, dar am decis apoi sa editez acele scene pentru ca aratau foarte ieftin. Asa ca am decis sa schimb registrul, in drama. In loc sa insist din punct de vedere vizual pe pierderile economice si distrugerile la nivel national, am aratat schimbarile suferite din punct de vedere psihologic, de mintea umana, ca efecte secundare ale scurgerilor de radiatii de la accidentul centralei nucleare. Un fel de schimb al genului pentru un film mai profund.

I: Ce fel de raspuns asteptati din partea audientei?
R: Am fost invitat la un festival japonez de film in Yubari cu “Stop” si am vorbit despre film. Stiau ca filmul este facut cu buget redus si ca are nevoie de ceva modificari, imbunatatiri, dar au atins foate putin acest subiect. In schimb, parerile au fost pozitive legate de faptul ca un regizor coreean face filme despre un dezastru care s-a petrecutut in Japonia, subiect pe care regizorii japonezi nu l-au folosit, si au sperat ca filmul sa fie difuzat si in tara lor.

I: Filmele dvs se bazeaza mai ales pe psihologia personajelor principale. De ce?
R: Am filmat in ultimii 20 de ani, dar pana la urma este vorba de povesti ale oamenilor. Si pentru ca eu investesc in propriile filme, nu am putut sa fac blockbuster-uri. Nu pot cheltui mult pe efecte speciale sau imagine, ceea ce ma limiteaza sa ma concentrez asupra scenariului sau a personajelor. Banii dicteaza amploarea filmului. Dar, singura modalitate de a extinde un film in afara banilor este felul in care prezinti emotiile personajelor intr-un mod semnificativ. Daca un film nu are drama sau poveste, nu are valoare ca film. Asa ca, daca te uiti la filmul meu, trebuie sa intelegi mesajul meu.

I: Filmele dvs contin deseori scene infioratoare si incomode. De ce insistati sa le aratati?
R: Nu vreau sa mint in filmele mele. Ma perfectionez cu fiecare film nou pe care il lansez si cred ca este bine pentru mine sa exprim liber acele scene. Sunt multe filme comode in lumea asta. Daca filmele mele sunt vazute de putini oameni, vreau sa fac filme pe care oamenii sa le simta. Am lumea mea in filmele mele, lume care a reprezentat miezul povestii. Oamenii pot percepe povestile mele in mod diferit odata cu trecerea timpului.

I: Care e cel mai important lucru pentru dvs cand filmati?
R: Adevarul. Am spus-o cu ceva timp in urma. Kim Ki-duk e Kim Ki-duk. Este vorba despre realizarea unui film sincer, nefalsificat. Daca abordez un film conform dorintelor sau gustului cinefililor, pietei sau a actorilor celebri, eu ma pierd si adevarul meu dispare din film. Vreau sa spun ca eu imi aud doar bataile inimii mele in ceea ce fac eu pentru cinematografie.

Publicat: joi 9 februarie 2017

Iata ca am intrat deja in a doua luna a anului 2017 si nu am vorbit deloc de filmele care se preconizeaza a tine capul de afis in preferintele iubitorilor de filme coreene in acest an. De la inceput trebuie spus ca se asteapta ca 2017 sa fie unul special pentru cinematografia coreeana, in conditiile in care regizori precum Ryoo Seung-wan (Veteran) si Won Shin-yeon (The Suspect) vor reveni cu productii noi, iar actori ca Choi Min-sik, Lee Byung-hun, Ha Jung-woo, Hwang Jung-min sau Song Kang-ho, practic cei mai bine cotati actori ai momentului in Coreea, isi vor avea momentele lor de glorie.

Daca ar fi sa incepem poate cu cel mai asteptat film coreean al anului 2017, ar trebui sa incepem cu „Battleship Island”, cel mai nou film al regizorului lui „Veteran”, Ryoo Seung-wan, care colaboreaza din nou cu starul Hwang Jung-min. Filmul, ce are in rolurile principale mai multe vedete (Hwang Jung-min, So Ji-sub sau Song Joong-ki) s-a filmat pe durata a jumatate de an, avand un buget consistent. Finalizarea lui abia inaine de Craciunul lui 2016 a impins data premierei, preconizata initial la inceputul acestui an, undeva in primavara lui 2017. Filmul va spune povestea a 400 de muncitori coreeni din perioada Ocupatiei japoneze, ce incearca sa evadeze de pe insula japoneza Hashima, unde au fost dusi sa lucreze fortat intr-o mina de carbune. In prezent, insula e una din cele 505 insule nelocuite ale Japoniei, situata la 15 km departare in largul orasului Nagasaki, fiind in intregime izolata printr-un zid de ciment. Insula de 6,3 ha e un simbol al industrializarii rapide a Japoniei, avand mine de carbuni in subteran inca din anul 1887, dar si-a capatat un prost renume dupa ce in timpul celui de-al Doilea Razboi mondial a devenit un lagar de munca fortata. In 1959 insula a atins apogeul de locuitori, 5.259, dar epuizarea resurselor de carbune din subteran a insemnat si sfarsitul ei, 15 ani mai tarziu, odata cu inchiderea minei. De atunci, insula a devenit nelocuita, iar in anii 2000 a inceput sa devina o atractie turistica, din 2015 intrand formal in patrimoniul UNESCO. Asadar, se anunta un film interesant, in care istoria si fictiunea se imbina intr-o productie grandioasa cu actori indragiti.

„Special Citizen” (cunoscut si cu titlul „The Mayor”) e un film despre care s-a vorbit mult in 2016, Park Hin-jae, regizorul lui „Moby Dick” colaborand cu superstarul Choi Min-sik intr-un film ce e axat pe unul din subiectele in voga ale ultimilor ani pentru filmul coreean, viata politica si mai ales culisele ei. Productia se axeaza pe viata politica a unui primar din Seul, ce a ocupat de 2 ori functia si candideaza pentru un al treilea mandat. Din distributie mai fac parte Kwak Do-won (din „The Wailing”), Shim Eun-kyung (din „Miss Granny”) si Ra Mi-ran (din „The Himalayas”). Filmarile au durat 4 luni, find finalizate in vara lui 2016, insa producatorii asteapta, inca, momentul potrivit pentru premiera. „Fifth Column”, filmul lui Won Shin-yeon, regizorul lui „The Suspect” si „Memoir of a Murderer” e si el o propunere interesanta din aceeasi sfera, spunand povestea unui investigator din cadrul Ministerului Apararii Nationale (interpretat de Song Kang-ho), care cu 15 zile inaintea pensionarii incepe sa cerceteze un caz misterios si da peste o conspiratie pe care incearca sa o demaste. Jung-woo, partenerul lui Hwang Jung-min din „The Himalayas”, va interpreta rolul aghiotantului lui Song Kang-ho, dupa ce acest rol i-a fost propus lui Kang Dong-won si a fost refuzat. Ryoo Seung-ryong si Park So-dam completeaza o distributie de zile mari a unui film de la care exista asteptari la fel de mari. In sfarsit, pentru a epuiza tematica „conspiratii”, nu putem uita de „Silence”, filmul lui Jung Ji-woo (Modern Boy, Eungyo), in care il vedem din nou pe Choi Min-sik, la al doilea rol intr-o premiera in 2017, de aceasta data interpretand partitura unui magnat din lumea financiara a carui logodnica e ucisa, el devenind principalul suspect. Actrita Park Shin-hye va juca rolul unei avocate ce preia fraiele cazului. Filmarile sunt inca in curs, premiera urmand a avea loc undeva in a doua jumatate a anului.

Un film special ce va avea premiera in acest an va fi productia „A Taxi Driver” (fara legatura cu clasicul „Taxi Driver” al lui Scorsese), ce-l are in rolul principal pe acelasi Song Kang-ho din „Fifth Column”, Yu Hae-jin si Ryoo Joon-yeol aparand si ei in acest film. Productia are la baza fapte reale petrecute in timpul revoltei din Gwangju din 1980, si spune povestea unui sofer de taxi ce ajuta un reporter german (interpretat de actorul german Thomas Kretschmann, ce a aparut de-a lungul carierei in filme celebre precum „The Pianist”, „Downfall”, „Eichman”, „King Kong”, „Valkyrie”) sa relateze despre evenimentele sangeroase din Gwangju.

In materie de filme istorice, regizorul lui „Miss Granny” si „Silenced”, Hwang Dong-hyuk, regizeaza primul sau film de epoca, „Namhansanseong”, ale carui filmari au inceput in noiembrie 2016. Distributia este una efectiv stelara, cu nume precum Lee Byung-hun, Kim Yun-seok, Park Hae-il, Ko Soo si Park Hee-soon in prim plan. Productia are in centrul ei episodul invaziei Qing-ului in Joseon in 1636, cand regele Injo (portretizat intr-o serie de seriale preum „Splendid Politics”, „Iljimae”, „Return of Iljimae” sau „Slave Hunters”) impreuna cu supusii lui se ascund intr-un oras fortareata din munti, Namhansanseong, unde, izolati de exterior, ajung intr-o situatie de conflict interior, cu doua tabere: una care sustinea negocieri cu Qing, si alta care opta pentru continuarea rezistentei. Cu siguranta va fi un film captivant, insa mai mult ca sigur va fi ceva in genul lui „The Throne”, o productie dedicata in primul si in primul rand publicului cunoscator al istoriei coreene, nu neaparat unul comercial, pentru un succes la nivel international.

Un alt film mare asteptat in 2017 este „With God”, o drama fantezista inspirata dintr-o web manhwa din 2010. Datorita marimii manhwa, si filmul va fi lansat in doua parti, un lucru intalnit mai mult in cinematografia japoneza. Pentru rolul principal, Woo Bin a fost primul ofertat, dar in urma refuzului sau, protagonist a devenit Ha Jung-woo. Distributia numeroasa contine nume importante ale filmului coreean: Cha Tae-hyun, Ma Dong-seok, Joo Ji-hoon, Lee Jung-jae, Oh Dal-su, Do Kyung-soo si multi multi altii. Povestea este cat se poate de interesanta: in urma decesului unei persoane, un inger al mortii il insoteste pe defunct pe lumea cealalta. Acolo, defunctul are parte de 7 judecati pe o perioada de 49 de zile. Insa haosul se instaleaza in Ceruri cand ingerul mortii, ce nu ar trebui sa se amestece in treburile oamenilor, in mod inevitabil se implica in treburile lumesti. Ha Jung-woo il va interpreta pe seful ingerilor mortii, in timp ce Cha Tae-hyun e cel ce urmeaza sa fie supus celor 7 judecati din viata de dupa, amintindu-ne oarecum de rolul din „Because i Love You”.

In incheiere, dar nu mai putin lipsite de importanta, mai trebuiesc amintite productiile ce oscileaza intre genurile thriller si actiune. E vorba de „Night of 7 Years”, un thriller exploziv cu Ryoo Seung-ryong si Jang Dong-gun (ce revine la 3 ani dupa „No Tears for the Dead”), ale carui filmari au inceput in 2015 si s-au terminat 5 luni mai tarziu la sfarsitul lui mai 2016. Filmul are in centrul ei o crima accidentala comisa de un lucrator la un baraj, al carui fiu devine, peste ani, tinta razbunarii tatalui fetei ucise si aruncate in lac, interpretat de Jang Dong-gun. Jang Dong-gun va mai aparea intr-un thriller in acest an, e vorba de „VIP”, regizat de Park Hoon-jung (The Tiger, New World, The Showdown). Lee Jong-suk din Doctor Stranger, Pinocchio sau W interpreteaza rolul fiului unui inalt oficial nord-coreean suspectat de crime in serie in intreaga lume. Pentru a-l opri, Coreea de Sud, Coreea de Nord si Interpol isi unesc fortele pentru a-l vana. Desigur, Jang Dong-gun va fi varful lor de lance. Filmarile s-au incheiat in ianuarie, si probabil in vara filmul va putea fi vizionat in cinematografele coreene. In sfarsit, scris si regizat de debutantul Lee Jung-sub, „Real” se doreste un action/noir captivant, insa e greu de crezut ca acest film va reusi sa atinga succesul celorlalte amintite deja. Genul „noir” nu prea este gustat de publicul coreean, insa se spera ca impachetarea si livrarea acestuia cu recomandarea „actiune” va schimba situatia. Un gangster turbulent din lumea interlopa, ambitios si cu mult sange rece, viseaza ca intr-o zi sa construiasca un cazino cum nu s-a mai vazut, insa in afacerile lui dubioase isi baga nasul un reporter, si lucrurile se complica. Reteta regizorului consta intr-o distributie cu actori tineri, acesta mizand pe atragerea publicului tanar in salile de cinema: starul Kim Soo-hyun va interpreta rolul reporterului bagacios, iar din distributie mai fac parte Han Ji-eun, Sulli, Bae Suzy si Iu (ultimele 2 in roluri cameo), Lee Sung-min din „Sori”, Sung Dong-il din „Accidental Detectiv” si Lee Kyoung-young (din Inside Men) completand distributia in rolurile secundare.

Asadar, pentru iubitorii filmului coreean, se anunta un 2017 plin de stralucire, suspans si emotii, mari actori urmand a ne delecta in roluri memorabile. Dupa un an 2016 mai slab, industria coreeana de film spera sa dea lovitura in 2017 si sa se redreseze si sub aspect financiar. Ramane de vazut cate din aceste titluri vor confirma asteptarile si „de unde va sari iepurele” daca ne referim la celelalte filme care vor fi lansate in 2017 si care nu au intrat in atentia criticilor de film.

Publicat: joi 17 noiembrie 2016

De la spatiul grotesc din “The Wailing” la ruinele claustrofobice din “The Tunnel”, Lee Hoo Kyoung a aratat un design impresionant. In momentul de fata lucreaza alaturi de Ryoo Seung Wan la realizarea unui spatiu istoric plin de intensitate pentru filmul “Battleship Island”, ce are actiunea amplasata in anii ‘40.

Ai absolvit Scoala de Arte. Ce te-a indemnat sa te indrepti catre o cariera in film?

Mi-au placut filmele inca de cand eram copil, mai ales cele stiintifico-fantastice. Credeam ca voi face filme precum “Blade Runner” (1982) daca reusesc sa obtin o slujba in industria de film, dar primul film la care am lucrat a fost “Memories of Murder” (2003). Eram in facultate si in acelasi timp predam la un institut de arta cateva ore pe saptamana, cand m-am gandit ca ar trebui sa apuc pe drumul pe care vreau sa merg. Atunci am auzit ca echipa ce se ocupa de “Memories of Murder” era in cautare de oameni. Am mai lucrat si la “Old Boy” in acel an (2003).

Care a fost primul tau proiect ca designer de productie?

Nu a fost un film. A fost un serial din 2005, difuzat de un post de televiziune prin cablu, se numea “Same Bed, Different Dreams”. Am fost foarte stresat din cauza responsabilitatii. Ca film, “Sunflower” (2006) a fost primul meu proiect ca scenograf.

Cred ca “Insadong Scandal” (2009) a fost primul tau film in care ti-ai consolidat numele ca designer de productie.

Pentru ca actiunea filmului se petrecea in domeniul artei, detaliile erau foarte importante, si pentru ca eu asta studiasem, am avut multi prieteni care m-au ajutat. A fost mult de munca, bugetul era limitat, dar a fost amuzant. Nu a fost usor, insa, deseori fiind nevoit sa creez ceva din nimic.

In productia la care lucrezi acum, cum comunici cu regizorul si echipa?

Fie ca e vorba de scenografie sau altceva, incerc sa raman fidel ideii originale, pe cat posibil. Asa ca incerc sa am un plan foarte clar inca de la inceput. Este genul de plan din care intelegi totul in ansamblu si incerci sa discuti cu actorii despre toate detaliile necesare pentru a-i ajuta sa construiasca rolurile. Ca in arta conceptuala, incerc sa fac totul cat mai detaliat posibil.

“The Wailing” a fost o poveste originala, un gen interesant. Cum a fost munca ta in acest film?

Designul de productie a fost foarte interesant, dar filmul in sine a fost fascinant, de-a dreptul. Un scenariu bun se desfasoara cu sens intr-un anume spatiu. Asta face ca lucrurile sa fie dificile pentru tine pentru ca nu vrei ca ceea ce faci sa lezeze in vreun fel un film foarte bun.

Ai lucrat cu Na Hong Jin in “The Yellow Sea” (2010) si “The Wailing”. Cum e sa lucrezi cu el?

Am avut multe conflicte cand am facut “The Yellow Sea” pentru ca filmarile erau dificile. Dar, in timp, ne-am apropiat si asta a dus la un alt proiect alaturi de el, “The Wailing”. Este genul de om care te stimuleaza mereu, vrea mereu ceva in plus fata de ce fac, orice ar fi acel lucru. La “The Wailing” am lucrat alaturi de el de la stadiul de scenariu, am invatat multe de la el.

Esti foarte bun la combinarea elementelor fantastice cu spatial real, dupa cum am vazut in “Miracle in Cell No. 7” (2013) si “The Wailing”. Cum faci asta?

Ar fi plictisitor sa fac sau sa copiez ceva ce s-a facut deja. Cea mai amuzanta parte a muncii mele este sa creez ceva nou, fara a strica scenariul filmului sau ceea ce vrea sa transmita. De aceea vreau sa fac filme S.F. Trebuie sa recombin diferite lucruri pentru a crea ceva nou. In cinematografia coreana nu sunt multe filme in care scenografia transmite ceva audientei, in mod activ, fie ca vorbim de fundal, recuzita sau stari de spirit. Asta e ce vreau eu sa fac.

In “The Tunnel” ai creat o realitate pe care nu ai experimentat-o. Pe ce te-ai bazat, in mod deosebit?

Pentru a face munca mea trebuie sa mergi acolo si sa ai acea experienta, dar nu e mereu posibil. A trebuit sa ne bazam pe informatii si a trebuit sa fim fideli detaliilor pentru a descrie atmosfera, dezastrul. Ce a fost greu a fost sa facem ca totul sa fie totusi functional si eficient, adica in acel spatiu trebuia sa incapa actorii si cameramanii cu camerele de filmare pentru a putea filma scenele respective.

Acum lucrezi la “Battleship Island”. Este o productie cu mult mai mare decat cele de care te-ai ocupat pana acum. La ce esti mai atent, de data asta?

Deja am fost in acel loc istoric, dar au mai ramas doar niste ruine. Nu a fost usor sa readuc totul la viata, este o strada care era foarte aglomerata in acei ani (1940). Nu mai exista nici prea multe referinte sau informatii. A trebuit sa facem aproape totul din nou si sa existe o realitate cinematografica in acel spatiu. Si, mai mult decat orice, a fost foarte mult de munca.

Care crezi ca este cel mai urgent lucru in scenografie, in cinema-ul coreean?

Mediul de lucru s-a schimbat considerabil, dar inca faci sacrificii. Mai trebuie imbunatatit pentru a avea pretentia cresterii calitatii unui film. Cred ca ajungem la cel putin 80% productiile de la Hollywood sau cele din Europa. De cei 20% ramasi depind conditiile de munca. Cu alte cuvinte, e vorba de timp si bani.

Publicat: sâmbătă 3 septembrie 2016

„Horror Stories III” este un film de groaza cu trei povesti separate ce sunt spuse de o fata ce aterizeaza de urgenta pe o planeta locuita de tot felul de masinarii. Regizat de Min Kyu Dong, Baek Seung Bin si fratii Kim Gok si Kim Sun cu tema „trecut, prezent, viitor”, acest film ocupa un loc special in cinematografia coreeana. Filmul coreean de groaza, gen foarte mult abordat pe vremuri, a pierdut teritoriu in fata filmelor istorice sau de actiune. Nu se poate spune ca au disparut intrutotul (recent a fost scos pe piata blockbusterul „Train to Busan”, care a depasit asteptarile), dar sunt destul de rare, asa ca seria „Horror Stories” ocupa un loc special. De ce cinematografia coreeana abordeaza mai greu acest gen? Fratii Kim care au regizat si „White” (2011) au dat un interviu, raspunzand la aceste intrebari.

Ce v-a facut sa va alaturati seriei „Horror Storries”?

Kim Gok (foto): Min Jin Soo, presedintele Soo Film, a facut un plan general si ne-a invitat sa regizam unele parti ale filmului. Am co-regizat un episod numit „Ambulance”, o poveste cu zombi, si a fost bine primit. Apoi am fost rugati sa regizam „Horror Storries II”, dar am refuzat pana la urma pentru ca lucram deja la un alt proiect.

Kim Sun: Tema „trecut, prezent, viitor” nu exista la inceputul seriei. Apoi, pentru ca Baek Seung Bin a ales „trecutul” si Kim Gok „prezentul”, nu am avut alta alegere decat „viitorul”.

Atunci sa vorbim despre „prezent”, povestea „Road Rage” a fost inspirata de evenimente reale?

Kim Sun: Inca de la inceput, „The Fox Village” se intampla intr-o casuta de tara si „Machine Soul” intr-o casa. Asa ca m-am gandit la o strada. E vorba despre prezent, am vrut o relatare care sa reflecte teroarea sociala si am dat peste un articol despre furia strazii. M-am uitat pe Youtube si am gasit mii de filmulete despre acest subiect. Am gasit si despre prastia cu bile de metal, dar mai important pentru acest episod era furia strazii. Am scris scenariul bazandu-ma pe teama simtita atunci cand stai in masina, inchis si in plina viteza, si am accentuat cum se desfasoara povestea cand cuplul intalneste criminalul.

Filmele de groaza din vest sunt, de regula, tangibile, au elemente fizice ca sursa a fricii, precum zombii, dar filmele din est au creaturi necunoscute, intangibile, care transcend timpul si spatiul.

Kim Sun (foto): Filmul correan de groaza este la baza o metafora a lumii crude si a puterii, dar este adevarat ca dramele sociale, de exemplu, au rolul lor. Originea filmelor de groaza coreene pare a fi un amalgam de resentimente, furie, sentimentul de nedreptate, etc. Pornind de la acest lucru, trebuie sa diversifici.

„Filmul de groaza este genul unde regizorii cu experienta pot face mai multe decat cei debutanti si investitii mai bune inseamna filme mai bune. Fiecare scena are diferite tempo-uri si necesita multa munca. Dar, prejudecata ca box office-ul este generat de elemente vizuale socante, face ca filmele sa devina din ce in ce mai dure. In momentul de fata genul horror coreean este un fel de amestec de fantome razbunatoare (traditie in cultura populara coreeana). Ceea ce isi doresc cinefilii este insa evident. Va trebui sa gasim o zona neutra, o cale care sa intalneasca asteptarile audientei si si dorintele creatorilor de film.”

„Horror Stories 3” s-a lansat in cinematografele coreene la inceputul verii acestui an, omnibusul format din 3 scurtmetraje de groaza confirmand spusele celor doi regizori, obtinand incasari de doar 654.000 $.

Publicat: sâmbătă 16 iulie 2016

Lumea filmului din Asia, cunoscuta pentru productiile lui Akira Kurosawa, Satyajit Ray, Brillante Mendoza si a altor multi cineasti cu renume, este prea ocupata sa faca filme, pentru a se agita in legatura cu ceea ce se intampla la Hollywood, si ne referim aici la tendinta de distribuire a unor actori din Vest in roluri scrise pentru actori asiatici. Desi acest lucru doare, actorii din Asia nu isi exprima ingrijorarea prea vocal. Multi ridica din umeri vazand acest fenomen ca inevitabil, avand in vedere nevoile comerciale, observand ca si in filmele asiatice sunt distribuiti mereu aceiasi actori de succes din aceleasi motive comerciale.

Distribuirea de actori non asiatici pentru a juca roluri asiatice este foarte evidenta, chiar recent (Tilda Swinton a fost distribuita in „Dr. Strange” in rolul unui personaj tibetan, aceasta aparand si in fantezistul „Snowpiercer” al lui Bong Joon-ho). Acest fenomen este un subiect delicat. Actorul coreean Lee Byung Hun a respins invitatia unui interviu despre acest subiect, reprezentantii sai declarand ca actorul va fi distribuit intr-un nou film de la Hollywood.

Kaori Momoi, actrita japoneza care a aparut in „Memoirs of a Geisha” si in filmul „The Sun” al lui Alexandr Sokurov a sugerat ca actoria este in primul rand despre talentul individual si nu culoarea pielii sau nationalitate. Momoi a laudat devotamentul, talentul si profesionalismul actritei Scarlett Johansson cu care a jucat in „Ghost in the Shell” (filmul va avea premiera in 2017), scenariul fiind o adaptare a unui anime japonez. „M-am simtit binecuvantata ca joc cu ea” a declarat actrita, sfatuind actorii sa fie selectivi in alegerea regizorilor cu care vor lucra. Precum alti actori cu experienta in Asia, Momoi a vazut Hollywood-ul ca o oportunitate. Actrita era deja un star in Japonia cand a inceput sa joace in filme in afara tarii, cu zece ani in urma. Ce i-a placut a fost provocarea, noutatea, „fuga de Kaori Momoi” (dupa cum a descris chiar actrita). „In comparatie cu Japonia, aici sunt mai multe oportunitati, si ai sanse la recunoastere in Statele Unite chiar si cu ajutorul filmelor independente.” Actrita a ajuns sa cunoasca cineastii independenti la festivaluri, inclusiv cel de la Berlin, unde a rulat „Fukushima, Mon Amour” in care a jucat si ea. Actrita a devenit chiar si regizor, avand doua filme la activ, unul urmand sa aiba premiera in 2016.

Claudia Kim (Kim Soo Hyun) considera ca este norocoasa ca poate juca roluri de femei asiatice independente in majoritatea filmelor, precum in „Avengers: Age of Ultron”, din 2015. Dar, actrita a fost dezamagita cand a aflat ca o actrita din Vest a fost distribuita intr-un rol intr-un film de la Hollywood, rol pentru care daduse si ea o auditie. Actrita nu a dorit sa specifice despre ce film este vorba. „Cu siguranta nu este o experienta placuta. Este de-a dreptul ridicol.”

Actroul indian Vijay Varma care a jucat in „Monsoon Shootout”, un film politist cu mai multe finaluri (filmul a fost prezentat la Festivalul de la Cannes), a subliniat ca si la Bollywood familiile domina industria, desi el a fost norocos pentru ca provine dintr-o familie ce nu are legatura cu industria filmului. Bollywood conteaza pe atragerea maselor, distribuind actori celebri, exact la ca Hollywood. „Este extraordinar atunci cand un efort care sfideaza granitele se dovedeste a fi un film mare, precum „Life of Pi”, in care a jucat cel putin un actor indian, filmul fiind regizat de un regizor nascut in Taiwan”, (celebrul Ang Lee), a spus acesta.

Desi unii japonezi se intreaba de ce actrita de origine chineza Zhang Ziyi a jucat in superbul „Memoirs of a Geisha”, altii nu au vreo problema in a distribui actori japonezi in roluri chinezesti sau roluri non japoneze, imitand accente in vorbire si in comportament.

Rolurile pentru actorii americani in filmele asiatice sunt destul de limitate, acestia fiind, de regula, alesi sa joace „straini”. Bryerly Long a jucat in „Sayonara” al lui Koji Fukada, avand rolul unei femei pe moarte in Japonia, dar in film a mai jucat si un robot care era companionul ei.

Gong Li (a jucat in „Raise the Red Lantern” al lui Zhang Yimou) considera ca este o problema de piata de film, de vandabilitate. Actrita declara pe covorul rosu de la Cannes :”Cultura asiatica nu s-a imbinat prea bine cu cultura filmului din Statele Unite. Nu e integrata. Sunt o multime de producatori de top care fac filme in acest moment in China, care nu au procedat bine. Asa ca, este acelasi lucru daca distribui un actor cunoscut sau unul ceva mai putin faimos. Chinezii nu stiu cine este.”

Si exemplele pot continua. „Hollywood Adventures” a avut un platou american de filmari si staruri chineze, dar totul a fost distrus de traducerea nereusita a dialogurilor, din engleza in chineza. Nicolas Cage si Hayden Christensen au filmat impreuna la „Outcast” pentru piata de film din China, unde a fost un esec. „Dragon Blade” cu Jackie Chan, Adrien Brody si John Cusack a fost un succes in China, dar piata din Statele Unite arata ca nu a reusit sa aiba acelasi succes precum au avut alte filme ale lui Jackie Chan din trecut. Matt Damon si regizorul Zhang Yimou spera ca filmul lor sa fie mai bine primit („The Great Wall”, un film S.F).

Respectand diversitatii in distribuirea rolurilor va duce la filme mai bune. Sunt actorii asiatici prea ocupati pentru a se ingrijora de aceste aspecte importante ale industriei in care activeaza sau sunt tematori de feedback-ul negativ primit din partea producatorilor, in cazul in care si-ar exprima foarte clar parerile? Un lucru este cert, pentru majoritatea actorilor coreeni distribuirea intr-un film american e ca un vis la care spera toata viata, de parca industria proprie nu le ofera suficienta expunere si celebritate. Iar paradoxul este ca limba engleza e o mare necunoscuta pentru actorii coreeni, care mai degraba au cunostinte de japoneza sau chineza decat de engleza.

„Magia actoriei sta in a face oamenii sa viseze, sa viseze la o alta lume. Asta iti doresti. Este important sa folosesti un actor de alta rasa”, este de parere actrita Monisha Shiva, actrita de origine indiano-americana ce a lucrat si in India si in State.

Ramane de vazut daca producatorii ce se ocupa cu arta filmului (desi in ziua de azi numai arta nu mai este filmul) vor intelege sau nu acest lucru.

Publicat: sâmbătă 9 iulie 2016

Cel mai recent rol al sau, cel al unui escroc impertinent din filmul istoric “Kim Seon Dal”, marcheaza inceputul carierei unui actor matur, desi actorul de 22 de ani a jucat in multe roluri melodramatice. Cu un debut la 8 ani in aclamatul “The Way Home”, Yo Seung Ho iese din tiparul rolurilor jucate, incercand unul intr-o comedie.

In “Kim Seon Dal”, personajul lui Yoo Seung Ho este un escroc legendar – unul ce reuseste sa il pacaleasca pe rege si sa reuseasca una din cele mai mari escrocherii: vanzarea raului Daedong (desi raul nu era in proprietatea cuiva). Acest rol este al doilea consecutiv cu un scenariu plasat in perioada Joseon, si actorul a vorbit despre alegerea rolului dupa cel din “Joseon’s Magician”, din decembrie.

“Da, filmul este o comedie, dar este pentru prima oara cand am citit un scenariu si am ras in gura mare de rolul meu. Primul motiv pentru care am ales acest rol este pentru ca e foarte amuzant.”

“S-ar putea spune despre mine ca doresc sa fac roluri de care sunt atras. Am jucat in patru roluri anul trecut si nu le-am ales pentru vreun motiv anume. Am ales un scenariu amuzant, vesel, ceva ce mi-a atras atentia, astfel m-am trezit cu proiecte care se suprapuneau, uneori. Este doar o coincidenta ca joc in doua roluri din aceeasi perioada.”

Actorul a fost foarte ocupat anul trecut, filmand ambele filme si jucand in serialele “Imaginary Cat” si “Remember – Son’s War”. Yoo Seung Ho a fost foarte dornic sa revina la munca dupa serviciul militar ce l-a tinut departe vreme de doi ani.

“Dupa eliberare, am fost asa de fericit sa redevin un civil obisnuit, am acceptat rol dupa rol. Cand eram in armata m-am simtit respins, urmarindu-mi colegii de aceeasi varsta cu mine jucand, si imi spuneam ‘Si eu pot sa joc asta! Si eu am jucat asa!’ Cred ca si asta a fost un motiv pentru care am muncit asa mult.”

Intrebat de genul de film pe care ar vrea sa-l incerce, actorul a raspuns: “Nu le pot face pe toate chiar acum, dar imi displace ambiguitatea. Totul sau nimic. Daca e sa creez o emotie, vreau neaparat sa lucrez cu roluri care sa starneasca rauri cu lacrimi.”

“Cand ma voi apropia de varsta de 30 de ani cred ca voi avea parte de si mai multe roluri. As vrea sa incerc sa joc in filme de actiune, de comedie unde te doare burta de atata ras, vreau un film cu o poveste la care sa te doara inima, o poveste ce starneste emotii zguduitoare. Personal, insa, nu sunt un fan al filmelor de dragoste.”

“Nu stiu daca e pentru ca nu am foarte multa experienta, dar mi-e greu sa empatizez cu povestile de iubire. Simt si mi se spune ca la un moment dat trebuie sa fiu un pic trist, dar nu simt detaliile. Am incercat sa stapanesc scenele de sarut urmarindu-le pe cele care sunt date la televizor, credeti ca am facut bine asa?”

Yoo Seung Ho a jucat multe roluri serioase, dar a explicat de ce a ales o comedie de aceasta data. “Nu am ales acest rol pentru ca am vrut sa ma departez de imaginea mea. Personal prefer rolurile mai melancolice, imi plac rolurile mai depresive, mohorate, intunecate. Doar pentru ca imi plac acele roluri nu inseamna ca vreau sa joc doar in asa ceva. Problema este ca pana acum, nu stiu de ce, mi s-au oferit doar astfel de roluri.”

“Cand am primit oferta sa joc intr-o comedie m-am gandit ca ar fi o provocare si as colabora intr-un mod interesant cu regizorul si intreaga echipa de film. Cred ca am avut dreptate, a fost o provocare pentru noi toti. Si mai cred ca daca joci doar in roluri depresive, incepi sa pari trist. Pot face si un rol vesel care sa se potriveasca cu varsta mea! Asta am vrut sa demonstrez.”

“Dupa ce am jucat si un rol intr-o comedie, am realizat ca imi place sa-i fac pe altii sa rada, m-a facut sa ma simt bine si am devenit mai doritor sa-mi sterg imaginea creata pana acum. Nu stiu cat va dura, dar sunt total de acord sa merg pana la capat (pentru un rol) si chiar mai departe. Am devenit mult mai increzator in mine.”

Intrebat despre ce face in timpul liber, Yoo Seung Ho a raspuns: “Nu am vreun prieten celebru si inca am ca prieteni pe cei cu care am facut liceul. Toata lumea crede ca stam sa bem toata noaptea, dar nici eu si nici prietenii mei nu putem tolera alcoolul prea bine. Pur si simplu ne jucam. Incepem prin a bea cafea si apoi ne jucam la calculator ore in sir, mancam si apoi ne intoarcem la calculator. Stam asa pana pe la ora 2 dimineata. Ne jucam, nu pot sa ma laud ca facem ceva iesit din comun.”

Presa a dorit sa afle daca el crede ca este amuzant in viata reala. “Incerc sa fiu amuzant, dar sunt oameni care pur si simplu nu sunt. Eu…sunt unul. Am devenit mai increzator fata de umor, dar tot nu am devenit amuzant. Dar mama mea rade pentru mine. Stiti, ea e de partea mea.”

“Kim Seon Dal” va avea premiera pe 6 iulie.

(Sursa: dramabeans)

Publicat: vineri 20 noiembrie 2015

Sunt multe de spus despre actorul Cho Seung Woo. De asemenea, exista zvonuri despre actor si temperamentul sau, ca este un tip sarcastic si ca primeste o gramada de bani pentru un musical in care altfel nu ar juca. Majoritatea zvonurilor sunt exagerate, si altele sunt chiar false. Nu se scrie prea des despre el in media si e greu sa-l vedem in alta parte decat la teatru sau in filme, asa ca nu a avut ocazia sa-si spuna si el punctul de vedere. A fost insa de acord sa faca acest interviu pentru filmul “Inside Men”, si a vorbit cu sinceritate despre rol. Reactiile la refuzul initial de a juca in film si apoi acceptul sau au dus la eticheta de “mofturos”, insa exista un alt motiv in spatele acestui lucru.

“Mereu am vrut sa lucez alaturi de Lee Byung Hun, dar am refuzat filmul pentru ca nu am avut incredere in mine. M-am gandit ca vor mai exista ocazii sa lucrez alaturi de el si am ezitat. Mai mult, nu am crezut ca sunt potrivit pentru rolul anchetatorului Woo Jang Hoon. Dar regizorul tot intreba de mine si cei din jurul meu m-au intrebat de ce nu accept. M-am gandit daca nu cumva am facut o alegere gresita si daca nu mi-am pierdut flerul in a alege un rol potrivit pentru mine.” In ciuda intrebarii mai delicate, Cho Seung Woo nu a ascuns nimic, ba chiar a zambit intreband: “Cred ca am ales mai bine a doua oara, nu?”

Despre ce nu erai asa de sigur la inceput, referitor la “Inside Men”?

Nu am crezut ca ma potrivesc cu rolul lui Woo Jang Hoon. Filmul este despre coruptie, despre un om care viseaza la alegeri prezidentiale, despre un om bogat care il sprijina si despre gangsterii politici care incalcesc itele si mai rau. Nu am simtit ceva special, ceva nou. Astfel de subiecte au mai fost atinse in alte filme pana acum si nu am vazut vreo diferenta. Asa ca l-am intrebat pe producator in ce consta noutatea, pentru ca nu era ceva nou pentru mine. Apoi m-am intrebat de ce am refuzat rolul si am realizat ca societatea din ziua de azi nu ar admite ca exista si o parte intunecata a acestor lucruri. Cred ca m-am simtit presat cand am citit scenariul.”

Filmul se bazeaza pe scenariul scris dupa webtoonul lui Yoo Tae Ho, dar Woo Jang Hoon nu face parte din personajele sale.

“Exact. Asa ca m-am intrebat cum ar trebui sa abordez rolul; nu exista un model pentru mine, asa ca l-am creat. Am decis sa fac un personaj simplu. Personajul era un politist inainte de a deveni anchetator, pentru ca nu dorea sa fie privit de sus de cei care absolvisera Academia de Politie. Dar, stie ca realitatea este cu totul alta chiar si dupa ce devine anchetator si ca justitia are nevoie de mai mult. Si astfel se aliaza cu gangsterul politic Ahn Sang Goo (Lee Byung Hun).”

Cum a fost sa lucrezi cu Lee Byung Hun?

“Cand joaca, nu calculeaza nimic. Nu pot spune ca am jucat cu adevarat, impreuna. Am facut si noi destule greseli, dar le-am reparat cu replici spontane care nu erau scrise in scenariu (adlib). Cred ca regizorul a crezut ca scenele erau bune pentru film. Am observat ca Lee Byung Hun este un actor foarte dezvoltat.”

“Am invatat multe de la el. Cred ca pot spune ca nu am facut prea multe, de data asta. Ca in “War Of Flower”. M-am tot intrebat ce am facut si chiar recenziile scriau ca “Cho Seung Woo se vede prea putin”. Si eu cred ca nu ies in evidenta pentru ca au fost prea multi actori buni.”

De ce ai vrut sa lucrezi alaturi de Lee Byung Hun?

“Apare la televizor inca de cand eram mai tineri. I-am urmarit serialele cu familia, si mama obisnuia sa spuna ca are un zambet frumos. Asa ca mi-am dorit sa lucrez cu el.”

Care a fost prima impresie despre Lee Byung Hun?

“Am urmarit multe filme si seriale in care a jucat si am fost impresionat de ce a reusit sa faca la Hollywood. De asemenea, arata ca un om bogat care detine o gramada de cladiri in Gangnam. Dupa ce am lucrat cu el, am realizat ca este nebun dupa filme. Este mereu prezent si se uita la multe filme acasa. M-a intrebat daca am urmarit anumite filme, dar erau filme care nici macar nu aparusera inca in Coreea. M-a mai intrebat de ce nu ma uit la mai multe filme, fara sa realizeze ca nu aparusera inca. Iubeste filmul si este un om destul de simplu.”

Ti-ai aratat posteriorul in majoritatea filmelor si chiar si in acesta.

“Doar posteriorul? Aproape totul. Partea superioara a corpului. Am purtat lenjerie intima in timpul filmarilor. A fost jenant mai ales ca eram in fata actritelor. Dar nu o puteam spune in gura mare pentru ca erau de fata actori mai experimentati precum Lee Kyeong Seon si Baek Yoon Sik. Daca de asta are nevoie filmul, o voi face.”

Ti-a schimbat personalitatea inrolarea in armata?

“M-a ajutat sa am rabdare si am intalnit oameni diferiti, vad lucruri pe care nu le vedeam inainte. Nu am mai avut un asemenea interviu de ceva timp. Fiecare an e diferit pentru mine. Am auzit zvonuri ca sunt un playboy si ca vanez actritele debutante si m-am intrebat de ce aud asa ceva, nu am facut nimic gresit. Am intrebat pe cineva si mi s-a spus ca ‘este pentru ca esti foarte atragator.’ Asa ca m-am adaptat si nu m-a mai interesat ce se spune.”

S-a vorbit destul de mult despre cat de mult primesti pentru un musical.

“Am fost platit mult, dar nu pentru ca am cerut. Niciodata nu cer o suma anume. M-au platit cat au considerat, si eu nu am avut de ce sa nu accept.”

In ultima vreme, se pare ca esti mai interesat de musicaluri decat de filme.

“Nu intentionez sa pun pe picior de egalitate cele doua. Va veni o vreme cand nu voi mai putea sa joc anumite roluri, cand voi imbatrani. Sunt lucruri pe care vreau sa le fac cat inca mai pot. Nu e vorba despre faptul ca ma concentrez mai mult asupra unui lucru sau a altuia. De exemplu, am filmat pentru “Assassination” cand eram extrem de ocupat.”

Te-ai decis ce vei face in continuare?

“Inca ma gandesc. Am primit scenariul pentru “God’s Gift – 14 Days” si chiar am avut timp sa dorm 4 ore pe zi. E ceva, nu?”

(Sursa: Hancinema)

Publicat: sâmbătă 31 octombrie 2015

Vampirul este o creatura mitologica ce reuseste sa “traiasca” hranindu-se cu ceea ce multi numesc esenta vietii, mai pe scurt, cu sangele celor vii. Dar nu, de data aceasta nu vom vorbi de povestile cu vampiri spuse de batranii de la tara, ci de alt tip de vampiri, si anume vampirii din industria de film din Coreea de Sud.

Vampirul este un personaj supranatural in multe culturi, si in ultimii ani se pare ca “pofticiosul” de sange a prins de minune si la coreeni. De curand incheiatul serial “Scholar Who Walks The Night” este cea mai recenta versiune si poate cea mai originala verisune coreeana a povestii cu vampir. Si de ce sa nu existe si un vampir cu trasaturi asiatice?!! Este posibil ca motivul pentru care intunecatele creaturi sa fi devenit din ce in ce mai populare in cultura coreeana sa fie seria “Twilight” sau cartile scrise de Anne Rice, dar Coreea nu are o traditie in domeniul vampirilor. Ceea ce vedem in serialele si filmele coreene sunt un amestec intre vampirul european, cel ce fuge de usturoi si de agheasma, si vampirul din traditia chineza, jiang shi.

Desi Coreea are in mitologia sa multe alte creaturi supernaturale, singurul vampir pe care l-ar fi recunoscut generatiile mai vechi este jiang shi, o figura palida, usor verzuie, un corp inviat care se hraneste sugand sursa de vitalitate a oamenilor. Park Chan Wook, regizorul filmului cu vampiri “Thirst” care a castigat Premiul Juriului in 2009 la Festivalul de Film de la Cannes, a spus: “Din cate stiu eu, nu exista un vampir in traditia coreeana, ci doar povesti importate din vest care au devenit baza mitului modernizat.”

Totusi, aceste versiuni coreene nu sunt luate pur si simplu, ele sunt adaptate de catre scenaristii si regizorii de film din Coreea, transformandu-le in ceva ce publicul ar putea intelege si accepta. In timp ce vampirii din Vest au avut mult timp pentru a evolua ca si personaje de poveste, reusind sa fie diferiti de la film la film, vampirii coreeni sunt inca similari. In fiecare reprezentare ii gasim aratand ca oamenii, cu exceptia ochilor care sunt rosii, albastri sau mov cand isi arata coltii (exact ca ghoulii din folclorul japonez). Sunt creaturi foarte puternice si deseori au anumite puteri, reusesc sa se vindece instantaneu, sunt vulnerabili la lumina zilei si pot fi raniti de argint. Spre deosebire de folclorul vestic, acestia se pare ca nu fac nazuri la usturoi, si agheasma nu are efectul sperat, si nici macar crucea.

Vampirii coreeni sunt nemuritori, si problema legata de lumina zilei este abordata mai degraba in functie de contextul intrigii serialului sau filmului. Si, un fapt general este ca daca vampirul alege sa nu se hraneasca cu sange uman, toate caracteristicile specifice vor scadea in intensitate, inclusiv durata de viata sau puterile.

Vampirul coreean dateaza cam din 2006, cand a fost difuzat serialul “Freeze” cu Lee Seo Jin, Park Han Byul si Son Tae Yung, si filmul “Vampire Cop Ricky” cu Kim Su Ro si Cho Yeo Jeong. In “Vampire Cop Ricky”, sangele de vampir este transportat direct de Dracula in Coreea de Sud pentru a infecta respectivul politist din titlu. Aceasta tendinta de a introduce un vampir vestic ca o boala este prezenta si in “Thirst” al lui Park Chan Wook. Song Kang Ho joaca rolul vampirului principal, Sang Hyun, care este un preot catolic infectat cu vampirism dupa ce a luat parte la un experiment prin care se testa un tratament, in timp ce lucra ca misionar in Africa. Este infectat in afara Coreei si se reintoarce in tara un pic diferit pentru ca acum este vampir. In acest fel, regizorul Park poate explora caracteristicile anormale ale vampirului si sa le compare cu acelea ale “coreenilor obisnuiti”, mai ales noile dorinte sexuale. Incapacitatea de a-si controla noile dorinte, de a bea sange si poftele sexuale devin principala intriga a scenariului – o aventura intre Sang Hyun si sotia celui mai bun prieten.

Un alt exemplu de vampir din afara Coreei este in “Vampire Idol” din 2011, in care a jucat Lee Jung si care a lansat carierele actorilor Hong Jong Hyun, Lee Soo Hyuk si Kim Woo Bin, care au jucat rolurile unor garzi de corp, mai stangaci, care erau vampiri. Acestia veneau de pe o alta planeta, Vamparitoos (yeey, vampiri in spatiu!), esuasera pe Pamant si se chinuiau sa se obisnuiasca cu fiintele umane. Fiecare reprezenta cate o trasatura specifica vampirilor clasici – Lee Jung era un print arogant, nemuritor, Hong Jong Hyun un geniu ce stia tot despre tot si chiar mai mult, desi inca nu reusise sa-si dea seama cum sa interactioneze cu pamantenii, Lee Soo Hyuk si Kim Woo Bin erau inzestrati cu superputeri (Woo Bin avea un superauz si Soo Hyuk era priceput in arte martiale (nu, nu venea de pe Marte ^^) si aveau instinctul de a bea sange.

Tema vampirilor cu dorinte sexuale este o alta tema raspandita in serialele coreene si este legata de natura lor straina si de traditia vestica a tineretii fara batranete. Acesta este unul din aspectele care incepe sa se observe mai mult intr-un vampir coreean, impreuna cu superputerile lor si formeaza din ce in ce mai mult o imagine care apare recent in seriale precum “Scholar Who Walks The Night”, “Blood” sau “Orange Marmelade”.

Acest vampir coreean este o specie diferita pentru ca se naste, traieste si moare ca vampir, desi un om ar putea deveni vampir daca ar fi muscat. Conflictul la ei este simplu – sa bea sau sa nu bea sange uman. Daca beau, puterile devin imense si viata este practic nemuritoare, dar devin din ce in ce mai dependenti de sange si de dorinte. Daca aleg sa bea doar sangele animalelor, puterile si durata de viata sunt limitate, dar reusesc sa traiasca 150-200 de ani.

Atat in “Scholar Who Walks The Night” cat si in “Orange Marmelade” intriga se concentreaza asupra terorii pe care oamenii o simt fata de vampiri. Aceste doua seriale ar trebui sa castige premiul pentru crearea unui subiect al carui personaj central este un vampir coreean nou. Povestea din “Orange Marmelade” se intampla intr-o lume in care vampirii au trait de mai multe generatii alaturi de oameni, nu in secret, dar protejati de guvern, pentru ca altfel ar fi persecutati si probabil ucisi intr-un adevarat genocid.

Cand un vampir este descoperit de vecini, acesta este obligat sa se mute si sa ia o noua identitate pentru a se ascunde din nou. Si asa Jung Jae Min (Yeo Jin Goo) care uraste si dispretuieste vampirii se intragosteste de Baek Ma Ri (Kim Seol Hyun) despre care nu stie ca este vampir. Ma Ri incearca sa traiasca precum o liceeana obisnuita si permite ca relatia dintre ei sa se dezvolte inainte de a admite ca e vampir. Serialul se joaca cu ideea prejudecatii si insinueaza ca vampirii sunt incontrolabili din punct de vedere sexual si periculosi. Cand Jae Min realizeaza ca se simte atras de Ma Ri (si este inspaimantat) are un cosmar in care cea de care se simte atras este vampir si apare catarandu-se la geamul sau intr-o tinuta neagra, incercand sa-l seduca (ok, poate nu e chiar in totalitate un cosmar). Un alt exemplu este cand unul din studenti, Han Si Hoo (Lee Jong Hyun din trupa CN Blue) dezvaluie ca si el este vampir. Pentru ca deja are un aer de baiat rau, reactia sudentilor si parintilor este mai puternica si acestia se lupta sa-l dea afara din scoala. Ca vampir, ei il vad fiind foarte violent si periculos.

Aceste prejudecati sunt similare (dar exagerate din cauza zvonurilor si a lipsei de expunere) cu cele din perioada Joseon, cand a fost creata agentia guvernamentala care proteja vampirii. In acea perioada exista un vampir rau ce incerca sa detina controlul asupra intregii tari, si in timp ce binele a triumfat asupra raului, vampirii buni care au ajuns la un acord cu guvernul urmau sa traiasca mai bine decat inainte. Vampirii moderni trebuie inca sa se lupte pentru a avea parte de niste drepturi simple precum dreptul la educatie, proprietate sau intimidate. Scenariul este bazat pe un webtoon cu acelasi nume, care a fost scris din 2011 pana in 2013 si este un pas inainte de la intriga filmului in care vampirii vin de pe alta planeta din “Thirst” la fiinta umana care se lupta cu raul din sine din recentul “Scholar Who Walks the Night”.

“Scholar Who Walks The Night” este facut dupa o manhwa cu acelasi nume din 2013 si se indeparteaza de la ideea vampirilor straini, si ii accepta ca pe niste creaturi legendare. Cu un scenariu ce are loc in perioada Joseon, eroul negativ vampir se plimba prin Coreea deja de cateva sute de ani. Serialul incepe cand acesta controla tara de cateva generatii. Dusmanul sau, omul transformat in vampir, “Night Scholar” Sung Yeol jucat de Lee Joon Gi are doar 120 de ani. Vampirul rau, Gwi (Lee Soo Hyuk reia rolul de vampir, cu ceva mai multa convingere de aceasta data) a fost chemat de oameni pentru a-i salva; a facut o intelegere cu acestia pentru a proteja tara in schimbul hranei (evident, oameni). Sung Yeol este transformat din neatentie in vampir si primeste puterile pentru a lupta si a-l dobori pe Gwi. Din serial nu lipseste povestea de dragoste dintre vampir si fiinta umana, dar lupta lui Sung Yeol cu el insusi din cauza ca trebuie sa traiasca ca vampir, si momentele de umanitate ale lui Gwi, sunt lucrurile care creeaza identitatile lor ca creaturi ale noptii. Se pare ca vampirul coreean tinde sa fie precum cel din povestile din Vest, unde vampirii se vad pe ei insisi ca niste oameni care incearca sa traiasca fara sa bea sange uman si se lovesc de prejudecatile oamenilor – binele contra raului. Mai exista doua noi productii cu vampiri ce vor aparea in urmatoarele sase luni, filmul “The Vampire Next Door” cu Ji Sung si “Vampire Detective” in care il vom vedea pe Lee Joon care a renuntat recent la MBLAQ, in rolul de vampir.

“Vampire Detective” pare a fi asemanator cu “Vampire Prosecutor” din 2011, in care un om al legii care a fost cumva transformat in vampir trebuie sa-si rezolve propriul caz pe langa cazurile pe care le rezolva de obicei. Ji Sung va avea un rol interesant in “Vampire Next Door” si ramane de vazut daca va fi un Dr. Frankenstein sau Johnny Depp. Filmul va avea premiera in curand.

Dupa ce Coreea a inceput sa copieze in anii ’90 moda grupurilor de baieti in muzica pop, ramane de vazut unde va duce reinventarea acestui mit atat de comercializat de-a lungul secolelor XX si XXI, dupa ce au reusit sa creeze Valul Hallyu si cu ajutorul atator grupuri Kpop, devenind un lider in acest segment al muzicii pop la nivel mondial. Sa speram ca vor reusi sa acentueze anumite aspecte legate de cultura, traditia, istoria si de ce nu, mitologia coreeana, si ca de data aceasta vampirul nu va straluci mai tare decat diamantele.

Dracula, for the world!

Publicat: luni 19 octombrie 2015

Filmul “The Exclusive”, in regia lui Roh Deok, ne introduce intr-un mod ironic si plin de amuzament in nebunia si iuresul mass mediei din Coreea de Sud si ne prezinta modul in care informatia “zboara” pana in punctul in care totul este lipsit de control. Filmul se concentreaza asupra lui Heo Moo Hyuk (Jo Jung Suk), un reporter de televiziune epuizat de presiunea de la locul de munca si de conflictele de acasa. Dupa ce este suspendat la munca din cauza unui reportaj care a deranjat un concern local, Heo da peste ceea ce pare a fi un bilet scris de un foarte cautat criminal in serie. Heo se grabeste sa ajunga inapoi la locul sau de munca, sigur ca tocmai a dat peste o stire exclusiva ce ii va ajuta cariera. Seful de birou Baek (Lee Mi Sook) se ocupa de stire in dimineata urmatoare fara a face alte investigatii. Stirea creaza senzatie la nivel national, rating-ul este mare si Heo revine la locul de munca cu surle si trambite.

Totul este minunat pana cand anchetatorul Oh (Bae Sung Woo) intra in scena, cerand detalii despre acel bilet, cu siguranta o dovada importanta, si despre modul in care acel bilet a ajuns in miinile lui Heo. Baek si echipa de stiri refuza sa coopereze, citand drepturile unui jurnalist de a-si proteja sursele de informatii. In timp ce conflictul dintre politie si media continua, povestea “exclusiva” a lui Heo se imprastie intr-un mod din ce in ce mai ciudat, se „rostogoleste”, pana cand adevarul este total ingropat intr-o mare de date si speculatii. Regizorul Roh creeaza o lume in care reportajele mass mediei dau nastere unor evenimente convingatoare si chiar ajung in punctul in care creeaza criminali; exact opusul a ceea ce mass media ar trebui sa faca. In planul al doilea, in tot acest timp, o intriga secundara incepe sa se dezvolte in jurul sotiei lui Heo, Soo Jin (Lee Ha Na) si Heo este nevoit sa se confrunte cu unele adevaruri mai dificile din viata sa personala.

Filmul este totusi o satira, dar nu se concentreaza numai pe a transmite un mesaj social. Este plin de umor de buna calitate, si actorul Jo Jung Suk care il interpreteaza pe Heo si care se pricepe sa portretizeze acel om obisnuit care are o inocenta aparte ce-l face imediat placut, face ca personajul sau sa fie apreciat de cinefili in ciuda defectelor sale, pentru ca Heo nu este absolut deloc un jurnalist meticulos si nu este condus de datoria de a furniza date reale; mai degraba el “reprezinta salariatul obisnuit din Coreea”, cum l-a descris regizorul Roh, reusind cu greu sa ramana angajat, fiind mereu hartuit de diverse alte obligatii si vesnic mort de somn.

Lee Mi Sook este perfecta in rolul sau de sefa a echipei de stiri, calita intr-un mediu predominant masculin, cu multa experienta si mereu istovita. Actrita interpreteaza rolul perfect pentru regizorul Roh, care a scris si scenariul filmului, Roh folosind-o pentru incisivitatea unor monologuri. Probabil ca cel mai pus pe treaba si bine intentionat personaj din film este anchetatorul Oh, jucat de Bae Sung Woo cu autoritate si umor, reusind sa balanseze cu multa finete cele doua trasaturi ale personajului. Insa chiar si Oh este orbit in cautarea lui si se confrunta cu o dilema cand este pus in fata unui adevar cu doua versiuni: unul, murdar si total neplacut si altul, simplu si convenabil.

Regizorul Roh a explorat cu umor si o sinceritate mai stranie diferite tipuri de relatii in filmul sau de debut din 2013, “Degree Of Love”. In “The Exclusive”, reflecteaza asupra notiunii de adevar nu numai la nivel de societate sau de media, ci si la nivel personal. Ce face sa existe un gol intre realitate si prezentarea unor date? Suntem mereu pusi sa alegem intre a crede si a nu crede anumite lucruri, gandindu-ne logic, cu evidente, folosindu-ne de instinct, etc. Ajungem sa credem in ceea ce vrem sa credem sau in realitate? Acestea sunt cateva din intrebarile puse de scenariul genial scris de Roh.

“The Exclusive” va avea premiera pe 22 octombrie.

(Sursa: kpopherald)

Publicat: luni 12 octombrie 2015

Ieri, media japoneza a facut public faptul ca celebrul canal tv japonez Japanese Broadcasting Corporation, cunoscut mai bine sub numele NHK, nu va mai difuza seriale coreene. Celebrul post tv japonez a difuzat prima k-drama in aprilie 2003 – cum se putea altfel, probabil ati ghicit despre ce serial era vorba, „Winter Sonata”. Sute de k-drame au fost difuzate in mai bine de un deceniu. In prezent canalul difuzeaza cunoscutul serial coreean „Empress Ki”, insa dupa finalizarea lui, NHK a decis sa inceteze difuzarea de alte viitoare k-drame. Un profesionist din industrie a declarat, despre limitele k-dramelor: „Japonezii incep sa simta ca mai multe seriale recente ce ajung sa fie difuzate in Japonia sunt lipsite de dragostea pasionala pe care si-o amintesc din „Winter Sonata”. O scenarista japoneza a completat: „Desigur ca in Coreea, tinerii actori sunt populari, insa acestia nu rezoneaza prea mult cu fanii mai in varsta ai k-dramelor din Japonia.” Aceasta nu crede ca sunt multi idoli sau actori tineri ce ar putea cu succes sa calce pe urmele asa-zisilor „Cei Patru Zei ai Hallyu”, Bae Yong-joon, Lee Byung-hun, Won Bin si Jang Dong-gun.

Postul japonez de televiziune Fuji TV se afla si el in acest moment in mijlocul unui scandal, dupa ce ar fi difuzat, in opinia multora, prea multe seriale coreene. In „Korea Town” din Tokyo, celebrul cartier coreean, discursurile de ura impotriva coreenilor sunt foarte raspandite in prezent, si in general atmosfera incinsa legata de sentimentul anti-coreean au dus la un trend descendent al cererii de media coreeana in Japonia.

De cativa ani, internautii japonezi au inceput sa-si exprime nemultumirea fata de Hallyu si fata de ce a ajuns acesta. In ciuda eforturilor disperate ale formatiilor coreene de a se promova intens in Japonia, putini japonezi din tanara generatie stiu mai mult de 2-3 trupe k-pop. Si nici nu sunt interesate sa afle despre prea multe, in conditiile in care exista trupe sau interpreti japonezi foarte populari, cunoscuti la fel de putin in Coreea, precum AKB, Perfume, E-girls sau MomoClo. S-a nascut astfel sentimentul ca trupele k-pop sunt promovate in Japonia in schimbul unor mari sume de bani, pentru a-si face un nume si un renume „international”, fapt considerat imoral de internauti. Multe trupe k-pop doar imita, nu au deloc originalitate, iar postul Fuji Tv, ce ani de zile a promovat k-pop-ul si k-dramele e considerat un tap ispasitor, acum ca sentimentul public anti-coreean e unul puternic. Unii internauti japonezi chiar au pus punctul pe „i”, spunand ca considera ca e o prostie din partea lor (a coreenilor) sa se credea inca in top datorita serialelor si muzicii lor, in conditiile in care vremea de glorie a Hallyu a trecut de mult. Cei mai multi sunt deranjati de lipsa de originalitate, de aceleasi figuri, dansuri, interpretari actoricesti, astfel ca nu e de mirare ca „lumea s-a saturat de ei”. Un internaut japonez spune: „Cred ca trupele de baieti sunt inca populare. Totusi, pentru trupele de fete cred ca este imposibil. Le mai vad la tv, dar nu mai simt nimic fata de ele. Se pare ca mai sunt cateva posturi radio care, totusi, le mai imping in fata.”

Pentru multi japonezi, Namie Amuro e modelul de idol la care aspira si despre care considera ca a fost cea care a atras Valul Coreean in Japonia. In urma unui concert tinut in Coreea, au inceput sa vina trupe si artisti coreeni in Japonia, incercand sa o imite de Namie Amuro si sa se apropie de imaginea ei, pentru a intra in gratiile fanilor japonezi. In prezent, membrii trupelor, considera internautii japonezi, nu mai au nici o individualitate, toti sunt la fel. Unii internauti au concluzionat, simplu: „Daca nu va plac, nu ii ascultati.” Cei mai rautaciosi au fost mai duri: „Nu vad nimic gresit ca k-pop-ul sa paraseasca Japonia, atata vreme cat alte tari asiatice ii primesc, inca, cu bratele deschise. Probabil in doi ani vor pleca si din aceste tari. Atunci probabil vor merge in Africa !”; „Pana si cei care pana acum 2 ani strigau isterici cand auzeau cuvantul „Coreea”, acum spun „Oh, coreean ? Nu, multumesc…”.

Cam acesta e sentimentul anti-coreean care de cativa ani incepe sa-si faca loc in Japonia. Si se pare ca acesta a ajuns pana la factorii decidenti, care acum se vad nevoiti sa ia masuri. Masuri ce pot fi catastrofale pentru Hallyu, cel putin sub aspect financiar.

VA URMA

Publicat: miercuri 23 septembrie 2015

Putine seriale coreene au devenit atat de celebre ca hitul verii lui 2007, comedia romantica “Coffee Prince”. In frunte cu incepatoarea Yoon Eun Hye, aflat la doar al treilea rol intr-o k-drama, serialul spunea povestea unei tinere fete care ajunge sa poarte haine barbatesti pentru a putea obtine un loc de munca. Ce urmeaza- multe situatii hilare ce au starnit hohote de ras, ceva drama si multa dragoste. Fiind considerat unul din cele mai populare seriale coreene, “Coffee Prince” ramane unul de referinta din perioada serialelor coreene clasice. Dar ce s-a intamplat cu actorii care au interpretat personajele atat de indragite?

Yoon Eun Hye (personajul Go Eun Chan)

Frumusica Yoon Eun Hye a debutat in anul 1998 ca parte a grupului Baby V.O.X. Pana in 2006 cand a debutat pe micul ecran in serialul “Princess Hours” (un alt serial de succes) Eun Hye a devenit preferata emisiunilor de divertisment, fiind una din invitatele permanente a celebrei emisiuni “X Man” care a facut parte din segmentul “Good Sunday” timp de 4 ani, ale carei gazde erau tinerii entertaineri Kang Ho Dong si Yoo Jae Suk. Dupa serialul “Princess Hours” actrita a devenit brusc foarte cautata, toti directorii de distributie dorind sa o aiba pe listele lor; si astfel i s-a oferit sansa sa joace in “Coffee Prince”, in rolul principal feminin. Serialul s-a dovedit a fi un mare succes, avand un rating de 32,1% in Seul. Eun Hye a devenit astfel cea mai bine platita actrita a anului si a primit mai multe premii. Rolul a ajutat-o sa isi consolideze un loc pe lista cu cele mai bune actrite ale Coreei, si de atunci a jucat in mai multe seriale si filme, devenind preferata celor din publicitate (are la activ nenumarate reclame la diverse produse). Din 2005 este implicata in acte de caritate fiind Ambasador al Bunavointei, si se spune despre ea ca face sub anonimat multe acte de caritate. Cel mai recent rol al sau a fost in filmul “After Love”, unde il are partener pe Park Si-hoo.

Gong Yoo (personajul Choi Han Kyul)

Acest actor aratos si versatil si-a facut debutul in 2001. Dupa primul sau rol principal in 2005 a inceput sa fie in atentia directorilor de distributie si a audientei. Cand i s-a oferit rolul principal masculin in serialul “Coffee Prince”, Gong Yoo era deja un actor cu o cariera solida. La scurt timp dupa incheierea serialului a trebuit sa se inroleze in armata, si in aceasta perioada actorul a primit cadou o carte. Profund impresionat de povestea adevarata a copiilor cu deficiente de auz, care au fost abuzati sexual de catre cadrele didactice si de catre personalul scolii, acesta a inceput sa faca presiuni si sa incerce adaptarea unui scenariu de film pentru constientizarea societatii asupra a ceea ce se intampla. Curand cartea a devenit film (Silenced) si Gong Yoo a avut rolul principal jucand rolul unui profesor de arta la acea scoala. Povestea reala a starnit un val imens de indignare fata de cele intamplate si fata de pedeapsa minima primita de cei gasiti vinovati, si s-a inceput o campanie de schimbare a legii privind infractiunile de natura sexuala asupra minorilor si persoanelor cu dizabilitati. De atunci, Gong Yoo a devenit un aparator al drepturilor copiilor in intreaga lume. Dupa incheierea filmului a luat o pauza de doi ani, nedorind sa mai joace in filme sau seriale. Recent, actorul a revenit pe marele ecran jucand in doua filme ce-si vor avea premierele spre sfarsitul anului („A Man and a Woman” si „For Busan”), fiind anuntat pentru rolul principal in „Secret Agent” de anul viitor.

Lee Sun Kyun (personajul Choi Han Sung)

Lee Sun Kyun a avut un rol secundar in “Coffee Prince”, fiind un producator de muzica ce se simte atras de personajul lui Eun Hye, desi inca este indragostit de fosta prietena. Acest rol i-a oferit actorului sansa de a deveni foarte cunoscut si de a primi multe roluri principale. De atunci a jucat in 22 de filme, seriale, videoclipuri si piese de teatru (“Romantic Island”, “Helpless”, “All About My Wife”, “Pasta”, „A Hard Day”). A castigat numeroase premii pentru “Cel mai bun actor” si a avut multe alte nominalizari. Cel mai recent serial a fost in 2013, jucand unul din personajele comediei romantice “Miss Korea”. Prefera sa joace mai mult in filme, si in acest an aparand in doua. Intre timp s-a casatorit cu prietena din timpul liceului si are doi copii.

Chae Jung An (personajul Han Yoo Joo)

E greu de crezut ca aceasta actrita are 38 de ani! Arata exact cum arata in “Coffee Prince” unde a jucat rolul primei iubiri de neuitat a patronului cafenelei. Inainte de a accepta rolul, actrita a cantat, avand la activ 3 albume, insa a abandonat muzica in favoarea actoriei. Rolurile in seriale precum “When a Man Falls in Love”, “The Prime Minister and I” si “Queen of Reversals” i-au adus succes si premii. O puteti recunoaste daca urmariti serialul momentului, “Yong Pal” unde joaca rolul sotiei presedintelui.

Lee Eon (personajul Hwang Min Yeop)

Lee Eon a jucat rolul ospatarului cafenelei, alaturi de alti tineri ce se presupunea ca trebuie sa atraga clientela. In scoala primara a inceput sa se antreneze in sportul national al Coreei, ssireum, un fel de lupte in stil wrestling. In timpul facultatii a devenit model dupa ce a pierdut 30 de kilograme, si a fost un model destul de cunoscut in lumea modei din Coreea. In 2006 a avut sansa sa joace intr-un film rolul unui luptator de ssireum, facandu-si astfel debutul in lumea filmului. Un an mai tarziu a acceptat rolul din “Coffee Prince”, ca mai apoi sa castige premiul pentru “Most Popular Actor” si o nominalizare pentru “Best New Actor”. Din pacate, un an mai tarziu, a mutrit intr-un accident de motocicleta pe cand se intorcea acasa de la o petrecere care celebra terminarea filmarilor pentru un nou serial in care jucase. Tanarul si talentatul actor a murit la locul accidentului, pe 21 august 2008. Multi din colegii de platou si actori au participat la funeralii, inclusiv Gong Yoo, care a fost lasat sa participe desi era in armata. Chiar si dupa ani oamenii inca isi amintesc de acest tanar si talentat actor.

Kim Dong Wook (personajul Jin Ha Rim)

Dupa numeroase aparitii in filme de scurt metraj si filme, Kim Dong Wook a devenit cunoscut dupa ce a jucat rolul tanarului si simpaticului chelner in “Coffee Prince”. Acest rol l-a adus in atentia audientei, actorul reusind sa joace de atunci in peste 20 de roluri in filme, seriale si musical-uri. Cel mai reusit rol pana acum se pare ca este cel din 2012 din “The Concubine”, rolul complicatului print Sung Won. Dupa terminarea stagiului militar obligatoriu, in 2014 actorul a decis sa joace in “Maids”, un serial istoric.

Kim Jae Wook (personajul Noh Sun Ki)

Crescut in Japonia, Kim Jae Wook a inceput mai intai cantand, dar la 17 ani a ales sa devina model. Si-a facut debutul in actorie in 2002 cu un mic rol intr-un serial, ca muzician. Dupa cinci ani de succes imens in modeling s-a intors in lumea filmului, acceptand rolul lui Noh Sun Ki in “Coffee Prince”, unde a putut vorbi si in japoneza. De atunci a jucat in mai multe filme si seriale si s-a intors si la prima dragoste, muzica, formand in 2009 un alt grup. Cel mai cunoscut rol al sau este in serialul “Mary Stayed Out All Night”. La inceputul lui 2015 a jucat in “Planck Constant”. Cel mai recent serial in care joaca va fi difuzat la SBS din 7 octombrie.

Cafeneaua “Coffee Prince”

In afara tinerilor si talentatilor actori, ce s-a intamplat cu faimoasa cafenea in care s-a filmat serialul? Cafeneaua era o cafenea veche situata in Hongdae si a fost total reconstruita pentru filmari. Dupa incheierea filmarilor, s-a redeschis, pastrand toate desenele de pe pereti si tot ce s-a folosit in serial. In 2011 cafeneaua a fost pomenita intr-un documentar al celor de la National Geoghaphic despre raspandirea Valului Coreean. Desi meniul este foarte piperat (vorbim de Hongdae), merita incercata experienta unei vizite la aceasta locatie faimoasa din Seul unde s-a filmat unul din cele mai cunoscute seriale coreene, in ciuda faptului ca proprietarul nu este unul din cei mai simpatici oameni; cu ceva ani in urma a fost un scandal din cauza ca desi MBC (postul de televizune care a difuzat serialul) l-a platit pe proprietar pentru a pastra cafeneaua intacta, exact cum a fost facuta pentru filmari, aceasta devenind chiar in timpul filmarilor o locatie extrem de cunoscuta pentru turisti, acesta cerea o taxa turistilor (mai ales celor din China si Japonia) pentru a le permite sa faca fotografii in cafenea. Cand MBC a aflat de acest lucru, tot spijinul financiar a fost retras si s-a incercat chiar deschiderea unei alte cafenele intr-o alta locatie.

(Sursa: soompi, kpopherald)

Publicat: miercuri 16 septembrie 2015

Cele doua mari blockbustere ale anului 2015 in Coreea de Sud, “Assassination” regizat de Choi Dong Hoon si “Veteran” regizat de Ryoo Seung Wan au in comun doua elemente cheie: actiunea si comedia. Iubitorii de film coreeni prefera sa mearga sa vada un film bun care sa le ofere o experienta intensa datorita actiunii, care sa fie si amuzanta, in acelasi timp.

Drama istorica regizata de Lee Joon Ik, “The Throne” ar putea fi filmul care sa dovedeasca existenta unui alt element de succes care sa prinda la public: empatia. Povestea ce are loc in perioada dinastiei Joseon, in timpul celui de al 21-lea rege, Yeongjo, descrie relatia furtunoasa a regelui cu printul mostenitor Sado, ceea ce duce mai tarziu la moartea oribila a tanarului mostenitor, ca urmare a inchiderii sale intr-o lada in care se depozita orezul timp de 8 zile, chiar de catre tatal sau (tineti minte povestea de la inceputul serialului Yi San?).

Filmul reuseste sa refaca povestea unui rege, transformand-o intr-o poveste obisnuita a unui tata arogant si a fiului sau rebel, cu ajutorul unor actori de exceptie precum Song Kang Ho (“The Attorney”, “Snowpiercer”) ce joaca rolul perfectionistului rege Yeongjo si a lui Yoo Ah In, care a impresionat in recentul “Veteran” avand rolul printului Sado.

“Filmul se concentreaza asupra mortii lui Sado, dar am presarat filmul cu emotii ce pot exista numai relationand”, a declarat regizorul Lee la avampremiera pentru presa. “Sunt multe certuri, conflicte si rani. Toata lumea incearca sa treaca peste durere, fiecare cum poate, dar cand nu reusesti sa-ti depasesti limitele acest lucru devine tragic.” Regizorul Lee accentueaza aceasta tragedie si o face punctul central al filmului, folosindu-se de flashback-uri de-a lungul celor 8 zile de chin petrecute in acel cufar, dezvoltand conflictul celor doua personaje masculine principale.

Yoo Ah In in rolul lui Sado este un suflet tanar, un spirit liber care este invatat sa-si reprime personalitatea si sa se dezica de crezuri, pentru a putea invata sa devina demn de tron. “Sado nu a acceptat pur si simplu responsabilitatea de a deveni rege”, a explicat Yoo. “Sado a continuat sa se intrebe cine este cu adevarat, si acest lucru l-a impins la un sfarsit tragic.” Urmarind Printul Mostenitor cum creste pe parcursul filmului, devine dificil sa spui exact momentul in care presiunea descendentei il face sa innebuneasca.

Intre timp, regele Yeongjo interpretat de Song Kang Ho duce la perfectiune integritatea morala si academica pentru a justifica locul pe care il ocupa, in ciuda trecutului sau (fiul unei concubine) si a zvonurilor despre asasinarea fratelui sau pentru a uzurpa puterea. „Obsesia regelui Yeongjo legata de legitimitate este ceea ce duce la un mod de iubire dusa la extrem fata de Sado”, a spus Song. “Asta a fost ceea ce a condus la tragedie.” Este, insa, si un om cu multe defecte, superstitii de-a dreptul comice si usor de enervat, ceea ce il face un personaj real.

Comedia vine din familiaritate, senzatia ca audienta a mai vazut acele personaje undeva, la nivel personal sau au auzit de cineva apropiat, si aceasta familiaritate, apropiere, da nastere unui contrast discordant fata de cele 8 zile grotesti, acestea dezvaluindu-se secventa cu secventa de-a lungul celor 125 de minute ale filmului. Sentimentul de groaza este prezent mereu, totul se concentreaza asupra unui tragic accident al unei nasteri regale ce a blestemat ca cei doi sa devina dusmani.

Filmul impinge limitele la maxim, rabdarea pare sa nu mai existe catre finalul povestii, insa “The Throne” este un film care aduce in vremea noastra o veche si tragica poveste reala a unei sotii ce si-a iubit sotul (printesa mostenitoare, Doamna Hyegyong, in a carei autobiografie se gaseste si varianta sa asupra acestei tragedii), a unui rege chinuit de gandul ca i se va fura tronul si a unui Print Mostenitor cu un spirit nepotrivit vremurilor sale, un Joseon in plin secol XVIII.

„The Throne” poate fi vazut de iubitorii de film din Coreea incepand de astazi, 16 septembrie.

(Sursa: kpopherald)

Publicat: miercuri 12 august 2015

Yoo Ah In se intoarce, si de aceasta data renunta la imaginea adolescentina. Actorul in varsta de 29 de ani interpreteaza un obraznic si rau mostenitor in filmul “Veteran”, in care va arata publicului o noua fateta a actorului care este. Pana acum, Yoo Ah In a interpretat deseori rolul unui tanar rebel (“Secret Love Affair”, “Kkangchulie”, “Wandeuki” sau celebrul “Sungkyunkwan Scandal”). Recent, actorul s-a intalnit cu bunul sau prieten, Song Joong Ki, si si-au adus aminte de cat de mult s-au distrat pe platourile k-dramei istorice “Sungkyunkwan Scandal”. Song Joong Ki s-a intors din armata, si cand Yoo Ah In l-a intrebat daca are vreun sfat pentru el cand se va inrola acesta, i-a spus ca nu are ce sfat sa-i dea. “Nu a fost vreun sfat deosebit. Glumea pe seama mea ca el a terminat armata si ca eu o voi incepe curand.”

In “Secret Love Affair” a interpretat un tanar geniu muzician care trece de diferenta de 20 de ani ce il desparte de cea de care s-a indragostit si isi declara iubirea. De aceasta data are un rol diferit. A inceput sa lucreze la “Veteran” inca de cand filma pentru “Secret Love Affair”. “Veteran” este un thriller exploziv de actiune regizat de Ryu Seung Wan, cel care a regizat si “The Berlin File”. In “Veteran”, Yoo Ah In este un mostenitor dint-a treia generatie, un tanar arogant care crede ca poate sa iasa basma curata din orice, insa un detectiv persistent jucat de Hwang Jung Min se incapataneaza sa-l prinda. Filmul, ce a avut premiera zilele trecute, pe 5 august, marcheaza sfarsitul zilelor in care Yoo Ah In juca roluri de adolescent atragator, practic acesta reinventandu-se ca actor.

Despre interpretarea unor roluri opuse, concomitent, in doua proiecte diferite, Yoo Ah In spune: “Rolurile au fost parte nerealiste si parte realiste. Sun Jae (din “Secret Love Affair”) era un personaj in genul altor personaje jucate de mine inainte, mi-a fost usor sa-l joc. Pe de alta parte, personajul din “Veteran” a fost mai greu de jucat pentru ca nu am mai interpretat un astfel de rol pana acum. A trebuit sa fiu mult mai meticulos si detaliat, insa m-am simtit mai provocat de acest rol si m-am simtit bine jucandu-l.”

Intrebat daca s-a simtit nelinistit ca trebuie sa interpreteze un personaj negativ, pentru prima data, actorul a admis: “La inceput am fost de-a dreptul speriat. Am incercat din greu sa ascund asta. Regizorul Ryu mi-a spus ‘Poti s-o faci. Va fi bine’ si mi-a ridicat moralul. Am incercat sa nu diminuez importanta fiecarui detaliu din scenariu si am interpretat rolul concentrandu-ma foarte mult pe ceea ce aveam de facut. Cand am ajuns la etapa de editare, aveam un sentiment de veneratie si mi-am spus ca mi-ar placea sa mai lucrez cu regizorul Ryu. Platoul de filmare a fost unul linistit, insa asta nu a dus la pierderea intensitatii scenelor jucate. Mi-am zis in sinea mea ca asta e lumea celor cu adevarat profesionisti.”

Rolul lui Yoo Ah In, Jo Tae Ho, este al unui personaj complet lipsit de caracter. Cand este intr-o pasa proasta isi bate joc de lucruri considerate tabu si ii ironizeaza pe cei de langa el. Este in stare de cele mai rele lucruri, precum atacarea unei femei insarcinate sau crima. „Rasfatatul mostenitor” este un personaj foarte folosit in filmele si serialele coreene, asa ca Yoo Ah In s-a temut de modul in care urma sa diferentieze personajul sau de celelalte. “Arma mea secreta pentru a mari rautatea personajului meu a fost sa ma folosesc de inocenta si tineretea mea. Desi Tae Ho face tot felul de lucruri rele, le-am abordat ca un copil care de fapt nu este copil, ca un copil care se distreaza prinzand si torturand insectele, cu o mina plictisita.”

Se vede ca actorul a luat in considerare motivatia din spatele personajului. “Exista o scena in care tatal il cheama pe Tae Ho pentru a-l certa si se vede efectul interactiunii cu tatal sau, se observa in personalitatea lui Tae Ho. Un copil face ceva rau, insa nimeni nu il face vinovat de acest lucru si acesta nu invata ca trebuie sa reflecteze asupra celor facute, ca exista lucruri bune si rele si in acest fel copilul devine criminalul de mai tarziu.”

Tae Ho este directorul unui conglomerat, asa ca actorul a avut mare grija de imaginea personajului sau. “Pentru alte roluri obisnuiam sa merg in piata Gwangjang si sa cumpar hainele cu cel mai invechit aspect. Daca hainele tale sunt comfortabile, la fel devine si comportamentul tau. De data asta am purtat un costum croit dintr-o stofa de import si prin urmare totul, incepand de la modul in care mergeam pana la gesturi, s-a schimbat. Exista o scena in care Tae Ho este la un salon de manichiura. Eu am sugerat asta pentru ca cei bogati sunt preocupati de imaginea lor, chiar si de unghii.”

Impresia generala la avampremiera pentru presa este ca “Veteran” e un film de actiune bine facut. Yoo Ah In este si el incantat de film. “Am fost foarte miscat si multumit. Nu am mai interpretat un personaj negativ pana acum si mi s-a spus ca am dat 130% din ce puteam. Am spus si prietenilor, cu mandrie, ca sunt convins ca a iesit bine.”

“O spun cu sinceritate, ii sunt recunoscator regizorului Ryu. Desi eu am fost cel care a jucat rolul, el este cel care a facut ca acest personaj sa fie unul pe care spectatorii vor dori sa-l stranguleze din cauza nervilor. In timp ce filmam, au existat cateva scene in care ne-am mai ratacit, insa a taiat acele scene si a lasat doar ce a fost mai bun. Imi venea sa-l iau in brate si sa incep sa dansez cu el. Dupa ce am incheiat, i-am trimis regizorului Ryu o inima intr-un mesaj, la care mi-a raspuns: “Niciodata nu esti primul care trimite mesajul!”. I-am raspuns “Doar azi se intampla!”

Yoo Ah In a debutat in 2004 in “Sharp 1” si are o cariera de 11 ani. Si-a asigurat locul de star in devenire la debut, insa in ultimii ani perceptia publicului asupra sa a fost ca inca nu a dat tot ce poate (vezi “Fashion King”), desi actorul a fost mereu in atentia directorilor de distributie. Au mai existat si alte bariere de-a lungul timpului, actorul fiind cunostut pentru convingerile sale si ca nu are prea multe retineri pe siteurile de socializare. In 2015 se pare ca ceva s-a schimbat. Si-a avut numarul de roluri de tanar rebel si a acceptat un rol principal negativ, interpretat cu mult talent. “Este pentru prima data cand am un rol principal intr-un film asa mare. Ma tot gandesc: ‘Am patruns destul de adanc pe piata ?’. Stau si ma intreb: ‘Am devenit un star de film ? Vreau sa am succes de casa ? Cred ca vreau. Sper ca totul sa mearga bine. Si sper ca munca mea sa fie recunoscuta.’”

Pe 12 august s-a anuntat ca “Veteran” a vandut 2,8 milioane de bilete in doar cinci zile de cand a avut premiera, devenind astfel un alt “box office hit”. Vanzarile de la “Veteran” au intrecut vanzarile altui film celebru al regizorului Ryu Seung Wan, “The Berlin File” din 2013, care a atras 2, 25 milioane de cinefili in prima saptamana. “Veteran” a reusit sa intreaca alte filme cu vanzari impresionante precum “Ode To My Father” din 2014 care a avut 1,55 milioane de cinefili si “The Attorney” din 2014 cu 1,75 milioane in 7 zile. Pe langa Yoo Ah In, din distributia filmului mai fac parte celebrii Hwang Jung-min, Yu Hae-jin si Oh Dal-su.

(Sursa: dramabeans)

Publicat: marți 14 iulie 2015

Samuel Okyere, o personalitate tv de origine ghaneza, isi extinde domeniul de activitate in Coreea de Sud. In varsta de 24 de ani, acesta interpreteaza un muncitor imigrant din Ghana ce are de infruntat discriminarea rasiala in cel mai nou film al lui Lim Sang-woo, „Intimate Enemies”, ce a avut premiera in cinematografele coreene acum mai bine de 2 saptamani. In film, acesta se trezeste, printr-un context de evenimente, prins intr-un plan ce vizeaza transportarea unei genti ce contine o suma mare de bani negri. In timpul misiunii, acesta e atacat de mai multe ori.

Okyere, ce initial a venit in Coreea pentru a studia ingineria informatica, si-a dorit dintotdeauna sa fie actor de film. „Am visat sa devin actor de mult timp, iar modelul meu a fost Will Smith”, a declarat acesta intr-un interviu recent acordat „JoongAng Ilbo”. „Intimate Enemies” a fost o ocazie de aur pentru mine”. Determinarea lui Okyere cu siguranta l-a convins pe regizor, Lim Sang-woo spunand ca a fost impresionat de ochii patrunzatori ai acestuia, fapt ce l-a ajutat sa castige castingul pentru rolul sau. Insa pe langa admiratia pentru actorie, Okyere voia sa joace in acest film si pentru ca cat mai multa lume sa afle despre situatia dificila a multor imigranti ce lucreaza in Coreea. „Realitatea pe care o infrunta zi de zi acesti oameni este crunta. Sper ca cel putin cei care se uita la acest film sa-si schimbe parerile despre imigranti.”

Dupa cum s-a relatat in mai multe randuri in presa coreeana, Okyere a venit in Coreea in 2009, dupa ce a fost selectat de guvernul coreean sa invete ingineria informatica la universitatea Sogang, beneficiind de o bursa sponsorizata de guvern. Acesta a reusit sa incheie cu succes studiile, absolvind universitatea anul trecut. Conform planului sau initial, acesta s-ar fi intors in Ghana anul trecut, pentru ca sederea sa in Coreea trebuia sa fie de 5 ani, insa viata i-a oferit niste surprize neasteptate. Odata cu aparitia in talk-show-ul postului tv JTBC, „Abnormal Summit”, acesta a devenit peste noapte o vedeta.

2015 e al 7-lea sau an de sedere in Coreea. „Sunt uimit de pasiunea coreenilor, de tehnologia avansata si de diversele subculturi”, a spus acesta. „As vrea sa absorb toate astea si sa le impartasesc cand ma intorc inapoi in Ghana.” Se pare ca acesta e deja un fel de lider de opinie pentru ghanezii interesati de Coreea si alte culturi. Acesta conduce intalniri regulate ale studentilor ghanezi ce traiesc in Coreea, iar contul lui de Facebook are peste 500 de prieteni tineri ghanezi ce vad in Okyere un model pentru ei. Cel mai recent, Okyere a fost implicat in „Orange Act”, un proiect initiat de World Vision, al carui scop e construirea de scoli in Ghana.

In ce priveste cariera lui din show-biz, se pare ca in curand isi va adauga in CV si termenul de „cantaret”, planuind sa formeze un duo impreuna cu Sam Hammington (foto), un australian nascut neo-zeelandez, comediant de meserie, ce s-a stabilit in Coreea in urma casatoriei cu o coreeanca, si care apare in tot mai multe emisiuni de divertisment si culinare din Coreea. Cei doi, ce sunt prieteni apropiati, intentioneaza sa lanseze un album in aceasta luna, ce va include melodii scrise si compuse de Okyere.

Okyere reprezinta o pata de culoare in show-biz-ul coreean, iar popularizarea cazului sau in presa si media e o alegere fericita, intr-o societate conservatoare si extrem de reticenta cand vine vorba de imigranti. In ultimii ani mai multe productii pentru marele ecran au abordat tematica imigrantilor sau a atins-o tangential, cum a fost „The Haunters” sau drama lui Yoo Ji-tae „Mai Ratima”. Cea mai recenta abordare a problemei imigrantilor si mai ales a perceptiei lor de catre coreeni am intalnit-o in „Ode to My Father”, unde la un moment dat doi imigranti indieni ce serveau cafeaua la o terasa sunt jigniti de niste tineri ai generatiei „k-pop”, in cearta iscata intervenind personajul principal interpretat de Hwang Jung-min, ce ia apararea imigrantilor, dupa ce el insusi a trait odata umilinta de a munci intr-o mina de carbuni in Germania Federala postbelica. Popularizarea cazului lui Okyere reprezinta totodata si un raspuns indirect a ce asteapta statul coreean si coreenii de rand de la imigranti, anume sa fie persoane cinstite, care sa-si castige prin munca onesta existenta, care sa isi finalizeze studiile si care odata revenite in tarile lor sa contribuie la bunul mers al societatii si la progres. Aceste persoane pot oricand sa se transforme in niste mesageri culturali, care sa fie modele pentru alti tineri din tarile lor. Din pacate, aceasta mentalitate e cel mai greu de deprins de catre un imigrant, mai ales cand nivelul de cultura si de pregatire al acestuia e unul foarte scazut.

Cine stie, poate vom mai auzi de acest Samuel Okyere in viitor. Pana atunci, ramane sa-i urmarim prestatia din „Intimate Strangers”, cel mai nou film al regizorului Lim Sang-soo, cunoscut pentru productiile incitante si controversate „The Housemaid”, „The Taste of Money” sau „The Old Garden”.

Publicat: luni 15 iunie 2015

Fata nevazuta a Hallyu – Episodul 2: Seriale sau teleshopping ? Sfidarea ce transforma telespectatorii k-dramelor in marionetele marilor companii coreene

Exportarea produselor de succes ale televiziunilor – k-dramele – a devenit o moda in ultimul deceniu in Coreea. Si tot o moda a devenit vanzarea odata cu aceste seriale a unei intregi serii de produse promotionale legate de numele serialului sau de personaje, pornind de la smartphone-uri si mergand pana la ruj de buze sau produse alimentare. Asa-numitul Hallyu a cucerit de mult piata asiatica, iar in ultimii ani si-a gasit fani devotati in Orientul Mijlociu, America Latina si Africa de Nord. Vasta audienta internationala a deschis noi oportunitati pe piata de marketing. Nu intamplator astazi, firme sud-coreene cheltuie milioane de dolari asigurandu-se ca indragostitii din populare seriale de televiziune isi marturisesc sentimentele prin intermediul smartphone-urilor Samsung, ca se saruta in masini Hyundai sau ca se muta in case dotate cu televizoare LG gigant.

Puterea celor mai populare seriale coreene de a lansa noi trenduri sau de a le amplifica pe cele existente e demonstrata de recenta k-drama „My Love from the Star”, o poveste de iubire ciudata intre o vedeta de top din lumea filmului si un extraterestru de 400 de ani deghizat ca fiinta umana. Serialul a fost un mare succes pentru SBS, in special in China, unde a dat nastere unei nebunii pentru pui prajit in stil coreean si bere, mancarea preferata a eroinei interpretate de Gianna Jun. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca personajele principale isi trimiteau sms-uri si vorbeau la telefoane Samsung Galaxy ori online pe o aplicatie lansata recent de Naver, principalul portal de internet din Seul. Personajul Giannei Jun folosea lotiuni si rujuri create de Amorepacific, cea mai mare companie de cosmetice din Coreea de Sud, in timp ce personajele secundare aveau o pofta de nepotolit pentru mini-deserturile facute de CJ, o companie de top din industria alimentara coreeana. Amorepacific a declarat ca vanzarile la produsele de ingrijire a pielii si la rujuri folosite de Jun in serial au crescut de la 70 la 400 %, in mare parte datorita exploziei vanzarilor in China. „In trecut, plasarea de produse in emisiunile si serialele de televiziune ducea la o explozie a vanzarilor doar la nivel national”, a declarat un reprezentant al companiei.

Mai mult de 90% din produsele plasate in serialele din Coreea sunt realizate de companii autohtone, insa recent si companiile straine au inceput sa fie momite de perspectiva unor vanzari mari pe piata regionala. In acelasi serial mentionat, o pereche de incaltaminte Jimmy Choo de 625 $ purtata de Jun s-a vandut in cateva zile in intreaga Asie din magazinele de incaltaminte. Ca sa nu mai spunem ca se zvoneste ca rujul folosit de Jun in serial era de fapt unul de la Yves St. Laurent, iar dupa lansarea zvonului (in serial nu apare inscriptionata firma pe produs), vanzarile la acesta au crescut. Niciunul dintre cei doi (Jimmy Choo si Yves Saint Laurent) n-au avut nici macar un contract cu producatorii pentru promovarea acestor produse ! „Multe companii stiu ca daca produsele lor apar in serialele noastre, spectatorii asiatici, in special femeile, vor vedea brandurile lor mai familiare, ca e la nivel constient sau inconstient”, a declarat un producator executiv al SBS.

Desi detaliile contractelor pentru plasarea de produse in seriale sau emisiuni nu sunt dezvaluite, surse din industrie sustin ca expunerea acestora in show-uri populare costa cel putin 100 de milioane de woni (circa 96.000 $), si mult mai mult pentru seriale de succes cu staruri de prima mana, ce sunt vandute pe plan international. Cel mai mare cheltuitor dintre toti e Samsung, cea mai mare firma din lume din domeniul tehnologiei, dupa venituri, care sponsorizeaza anual aproximativ doua treimi din toate serialele coreene „E un pachet complet, cu alte cuvinte toate electronicele de consumatie, ca smartphonue-uri, computere, camere video, aparate de aer conditionat, televizoare si frigidere sunt marca Samsung, de la inceput pana la sfarsit”, a declarat reprezentantul unei agentii importante de reclama din Seul. Contractul pentru punerea la dispozitie a acestor materiale incepe odata cu demararea proiectului serialului, din cea mai timpurie faza de productie, odata ce scenaristul are scenariul in linii mare schitat, existand o schita a personajelor si profesiilor acestora.

Locatiile unde se va filma serialul sunt oferite spre vanzare companiilor care cauta expunere publica, iar ce ocazie e mai potrivita decat aceasta ? De exemplu, „locul de munca” al unui personaj principal poate urca pana la o valoare de 500 milioane woni, chiar 1 miliard de woni (450.000-900.000 $) Asa se face ca actrita principala din serialul „The Heirs” a sfarsit prin a lucra la o cafenea pentru… Mango Six, o firma ce exista in realitate in Seul chiar in locatia unde s-au filmat scenele din „The Heirs”. Lantul de cafenele amintit a platit nu mai putin de 500 milioane woni (450.000 $) sa apara in serial ca locul de munca al eroinei, o adolescenta saraca curtata de doi colegi de clasa instariti ce in mod constant isi servesc sucul in acel local in timp ce o asteapta pe aceasta. „Ne-am asigurat ca scenele cele mai dramatice si romantice – ca cea in care cei doi tineri isi arata iubirea pentru fata, certandu-se – vor avea loc in magazinul nostru, cu bauturile noastre pe masa”, a declarat directorul de marketing al lantului de cafenele. Locatia din Seul a devenit o atractie turistica majora, filialele chineze ale Mango Six din orase precum Shanghai atragandu-si clientii sa comande aceleasi sucuri baute de cei doi protagonisti din serial. „Chiar a ajutat mult planurile noastre de expansiune in Asia”, a declarat acelasi director. Aceste lucruri nu au trecut netaxate pe internet, multe nemultumiri fiind exprimate pe forumuri de specialitate, precum cea a unui telespectator indignat al carui comentariu e mai mult decat elocvent pentru penibilul situatiei: „In ziua de azi, nu stiu daca ma uit la un serial sau la un canal de teleshopping”. Vestea proasta vine abia acum: sumele uriase cerute de actorii de top sa apara in seriale de televiziune fac in asa fel incat costurile de productie sa creasca exorbitant de mult. Din aceasta cauza, plasarea de produse in interiorul serialelor nu mai e doar un lucru de dorit de catre producatori, ci un lucru crucial pentru a iesi pe plus la final. Toate aceste lucruri ne fac sa intelegem de ce in Coreea serialele se filmeaza pe durata difuzarii lor si de ce toata lumea sta cu ochii pe ratinguri. Miza lor este, in definitiv, una uriasa…

De cate ori ati fost atenti, cand urmareati un serial, la aceste mici detalii ? Si inaintea Hallyu se practica plasarea de produse in interiorul serialelor, insa totul era la o scara redusa, in limita unei oarecare decente si retineri; in prezent, marile companii au ajuns sa joace un rol crucial in procesul de creere a unei k-drama, oferind practic toata infrastructura necesara pentru ca povestea sa se desfasoare in decorul dorit de acestea. Vorbim, asadar, de o industrie a k-dramelor in adevaratul sens al cuvantului, in care spectacolul scenariului e doar fateta in spatele careia se ascund interesele financiare ale marilor conglomerate si companii. Iar ratingurile ridicate ale unui serial nu fac decat ca unii sa-si frece mainile de bucurie, folosindu-se indirect de imaginea si mai ales de fanii unor actori populari, fani care, poate fara sa realizeze, devin clientii „sponsorilor” nevazuti ai idolilor lor. Desi nimeni nu e obligat sa cumpere vreun produs pe care il vede in mod insistent in episoadele unui serial, putem vorbi, totusi, de o manipulare indirecta prin intermediul k-dramelor, care, de ce sa nu recunoastem, aduce si beneficii economiei coreene dar si a altor tari asiatice unde companiile-sponsor au filiale, prin taxele si impozitele varsate lunar de marile companii catre stat.

In episodul urmator vom descoperi alte lucruri interesante despre Hallyu si fata nevazuta a lui…

Publicat: luni 8 iunie 2015

Deoarece Hallyu a reprezentat explozia care acum mai bine de un deceniu a dus la exportarea a tot ce inseamna entertainment, cultura in general coreeana peste hotare, ne punem intrebarea in ce masura acest termen mai este nu de actualitate, in 2015, ci in ce masura isi mai pastreaza sensurile si scopul initial. In doar un deceniu s-a produs o evolutie, o transformare in industria muzicala oreeana, in cea de film, in cea a productiilor de televiziune, aceasta implicand un intreg aparat uman ce s-a pus in miscare pentru a servi acestei evolutii. In acest context, principala consecinta a dezvoltarii industriei de entertainment a fost inmultirea agentiilor de talente (sau de impresariere), aceasta la randu-i ca urmare a faptului ca tot mai multi coreeni tineri isi doreau o cariera in industrie. Azi exista agentii care organizeaza castinguri nu doar pe teritoriul Coreei, ci si in numeroase alte tari asiatice, un intreg continent visand parca peste noapte la celebritate. Puterea Hallyu se face din plin simtita la 13 ani de la explozia ninitiala.

Pentru a analiza acest fenomen, asiacinefil.com va propune o serie de articole sub forma unui serial, care va vor dezvalui, cu bune si cu rele, cu marturii ale persoanelor implicate si cu date statistice oficiale, ce se ascunde in spatele imaginii stralucitoare numite Hallyu. In primul episod vom prezenta cateva cazuri concrete pentru a intelege ca de fapt lumea agentiilor de talente este o jungla aparent fara reguli, in care hazardul face casa buna cu talentul…

Episodul 1: Talentul, hazardul si bunul plac din jungla afacerilor de impresariere

O agentie de de impresariere a unei trupe formate din 5 membri si a mai multor celebritati a fost pusa sub acuzare in zilele trecute sub suspiciunea de neplata a datoriilor catre 9 firme diferite, incluzand un salon de coafura, un studio foto, o echipa de marketing si una de dans. Suma totala datorata de aceasta este de 130 milioane woni, aproximativ 120.000 $. Cu o saptamana in urma, o sectie de politie din Seul a dezvaluit faptul ca un salon de coafura din Gangnam, impreuna cu alte 8 firme si companii, au depus plangere impotriva presedintelui agentiei de impresariere sub suspiciunea de frauda, la sfarsitul lui aprilie. Reprezentantii salonului s-au plans in declaratia facuta la politie ca respectivul presedinte a apelat in martie 2014 la serviciile salonului de hair-style si make-up necesare artistilor companiei. Mai mult, acelasi presedinte sustinea ca are o trupa de fete ce ar debuta in curand, si ca odata ce debutul va avea loc salonul va fi platit din banii obtinuti in urma promovarii trupei. Salonul a luat drept corecte aceste promisiuni si s-a angajat sa se ocupe de artistii companiei timp de 7 luni. Doar ca trupa a debutat, iar salonul nu si-a vazut banii promisi pentru serviciile prestate.

S-a descoperit ulterior ca acel salon nu a fost singurul ce a patit asa ceva. Inca 8 firme din alte domenii au facut angajamente similare cu agentia de impresariere si nu au fost platite. Suma totala datorata celor 9 firme pagubite se ridica la aproximativ 120.000 $, motiv pentru care acestea au decis sa sesizeze agentia la politie pentru frauda. In replica la aceste plangeri, agentia a afirmat din nou ca isi va plati datoria, insa ca momentan acest lucru nu e posibil datorita situatiei financiare cu care se confrunta. In cele din urma, salonul de coafura a decis sa renunte la acuzatii, temandu-se ca afacerile ii vor fi afectate negativ de zvonurile raspandite in jurul acestor acuzatii. Nu se stie ce vor decide celelalte 8 firme. Politia a declarat ca are de gand sa convoace toate partile implicate in acest scandal pentru a pune cap la cap toate datele acestei povesti.

Aceasta este una din fetele a ceea ce inseamna show-biz-ul in Coreea anului 2015, la mai bine de un deceniu de la debutul Hallyu. Legea coreeana a stabilit cadrul in care poate functiona industria de entertainment, dand nastere fenomenului numit „agentii de impresariere”, insa nu a putut prevedea inmultirea vertiginoasa a numarului lor. In prezent, in Coreea sunt 48 de agentii de talente ce impresariaza mii de actori, cantareti, tineri aspiranti la o cariera in show-biz. Afacerea e profitabila atunci cand ajungi sa impresariezi actori sau cantareti ce explodeaza, devenind vedete peste noapte. In general actorii si cantaretii cunoscuti ajung sa fie impresariati de cele 3 mari companii, iar companiile mici se ocupa cu transformarea in vedete a tinerilor aspiranti necunoscuti. E greu, insa, sa razbesti in domeniu ca agentie fara nume, deoarece investitiile intr-un aspirant costa o multime de bani, iar pregatirea unui debut poate dura ani de zile. Insa odata aspirantul devenit celebru, investitia incepe sa se recupereze. Promovarea trupei, a concertelor, incasarile din concerte, din intalnirile cu fanii, distribuirea actorilor in seriale, toate aduc bani. E suficient sa amintim doar faptul ca pe 20 mai, starul Kim Soo-hyun s-a intalnit cu fanii in Shenzen (China). Intalnirea a durat doar 45 de minute si se spune ca pe piata neagra, un bilet la eveniment a ajuns sa coste si 3.200 $ !

Un alt caz recent ce ne arata jungla din spatele show-biz-ului coreean e cel al actorului Ko Soo, care a facut o plangere la politie, prin agentia ce-l impresariaza, BH Entertainment, impotriva unei agentii de modele. Plangerea era legata de faptul ca actuala agentie de impresariere nu a primit banii pentru o reclama filmata de actor. Conform politiei din Gangnam, Ko Soo a facut o plangere in iulie 2014, sustinand ca agentia de modele a delapidat 170.000 $. Actorul a sustinut: „Am semnat un contract cu agentia „S” in 2012, si am filmat o reclama, dar nu am primit suma promisa de 170.000 $.” Reprezentantii politiei au declarat ca actorul a mai fost implicat intr-o sesizare similara inainte, cu o agentie de modele numita „K”, insa in prima instanta actorul a pierdut procesul si a fost nevoit sa plateasca ca pedeapsa o suma mare de bani agentiei.

Nu trebuie sa ne cream, insa, o imagine gresita despre aceasta lume a agentiilor de talente. Au fost destule cazuri ajunse in presa in care cantareti si actori cunoscuti au ajuns veritabili „sclavi” ai acestor companii (dupa cum au numit unele surse media relatia dintre acestia), insa viata de vedeta si mai ales pregatirea ascensiunii presupune o munca de sclav la propriu, pe care fiecare aspirant si-o asuma. E adevarat ca exista si tendita de a profita de pe urma aspirantilor ce reusesc sa ajunga vedete, e adevarat ca exista abuzuri, dar de aceea exista si politie si autoritati, pentru a se lua masuri impotriva profitorilor.

O stire recenta ne arata si o alta fata a culiselor show-biz-ului coreean. Starship Entertainment, o agentie de impresariere ce tinteste sa se alature celor 3 mari colosi din domeniu (KeyEast, JYP Entertainment si SM Entertainment), care ii impresariaza intre altii pe SISTAR, K.Will, JunggiGo etc, a achizitionat 100% din actiunile King Kong Entertainment, fiind pregatita sa tinteasca piata asiatica, nu doar cea coreeana. „Am semnat un parteneriat strategic prin metoda achizitionarii a 100% din actiuni cu compania King Kong Entertainment”, a declarat reprezentantul Starship. King Kong e o agentie de manageriere ce se concentreaza in principal pe actori, avand contracte cu nume mari precum Kim Bum, Yoo Yeon Seok, Lee Dong Wook, Lee Kwang Soo, Park Min Woo. Concentrata anterior in principal pe industria muzicala, Starship Entertainment e pe cale sa devina o companie mare, datorita acestui parteneriat.

Am vazut doar cateva exemple concrete despre fata nevazuta a lumii agentiilor de impresariere. O veritabila jungla, cu interese, escroci, abuzuri, dar si cu agentii serioase, cu un management transparent, ce tintesc sus. In ce masura toate acestea influenteaza vedetele dragi noua si in ce masura isi pun amprenta asupra Hallyu, vom descoperi in episoadele urmatoare.

Publicat: vineri 17 aprilie 2015

Douazeci si sase de ani. Deja un cantaret de succes insa un actor ce trebuie descoperit. Acesta este Lee Junho din trupa 2PM. Potentialul actoricesc i-a fost recunoscut in 2013 in filmul “Cold Eyes”, dar rolul din “Twenty” ii aduce titulatura de actor.

Povestea filmului este despre trei prieteni la douazeci si ceva de ani, iar Junho il joaca pe Dong Woo, prietenul cu un puternic instinct de supravietuire. Visand sa devina caricaturist realizeaza ca din cauza problemelor financiare ale familiei sale, visul sau se va realiza mai tarziu.

Nu a cucerit audienta filmului cu acel ceva spectaculos pe care numai el il putea face, ci cu naturaletea jocului actoricesc, neincercand sa iasa in evidenta ci sa integreze personajul sau in povestea finala, lucru ce l-a facut sa iasa in evidenta.

“La inceput m-am intrebat daca pot face asta. Eram un pic confuz in legatura cu aspectul atat de simplu al personajului meu. Era asa de amuzant ca purta haine care nu i se potriveau si vedeai ca nici nu are asa multe haine. Au fost momente in care mi-a parut rau pentru Dong Woo pentru ca era sarac, doar cu cateva haine.”

“In timpul filmarilor am realizat ca asta era personajul, de fapt. Dupa crearea aspectului fizic am inceput sa interpretez rolul, jucandu-ma cu el. Credeam ca asta doreste regizorul de la mine, dar a venit la mine la un moment dat, intrebandu-ma daca este prea mult, prea exagerat si cerandu-si scuze.”

Lee Junho a terminat de filmat pentru filmul “Memories of the Sword”, insa acesta nu a fost inca scos pe piata, asa ca “Twenty” a devenit primul sau film in care are un rol principal. Responsabilitatea unui rol principal a fost mare dupa doar doua proiecte, mai ales din cauza prejudecatilor legate de cantaretii care incep sa joace in filme si seriale. „Responsabilitatea a fost mare, am fost responsabil pentru o treime din film. Nu era ca si cum actorul principal ma putea ajuta si invata ceva ce nu stiam sa fac. M-am temut ca nu cumva sa stric ceva si sa se vada, o interpretare segmentata, de exemplu. Mi-ar fi parut rau pentru colegii mei sa aud ca am jucat prost pentru ca sunt un cantaret care joaca”, a explicat Junho. “Am primit mult ajutor de la cei din jurul meu si mi-ar fi fost mult mai greu daca nu era regizorul Lee Byung Hun care a discutat mult cu mine, ajutandu-ma sa inteleg si sa joc corect unele scene din film. Mi-a oferit multa libertate si pot spune ca daca nu am jucat rau, e datorita regizorului Lee Byung Hun.”

Partea cea mai amuzanta din “Twenty” este relatia dintre cei trei prieteni jucati de Junho, Kim Woo Bin si Kang Ha Neul. Cei trei actori au creat o atmosfera perfecta. “Ne simteam ca si cum am fi fost colegi de liceu, avem aceeasi varsta, suntem din aceeasi generatie. Avem multe in comun si ne-am amuzat mult vorbind despre ce feluri de gustari si inghetate se vindeau cu ceva ani in urma. M-am simtit bine pe platou, confortabil.” “Vorbeam mult cand ne spuneam replicile. ‘Cand eu fac asta, tu vii aici.’ Spuneam tot felul de mici lucruri care ne ajutau si ne intelegeam unii pe altii imediat, ne-am integrat interpretarile in fiecare scena. Am devenit si buni prieteni, sunt oameni pe care ii vreau alaturi de mine, de-a lungul timpului.”

Prietenia dintre cei trei e grozava, insa nici replicile alaturi de Lee Yu Bi nu sunt mai prejos. Cei doi s-au inteles asa de bine incat au fost suspectati de ceva mai mult. “Daca Dong Woo ar fi spus primul ca e atras de So Hee (Lee Yu Bi), ar fi fost de-a dreptul trist. Personalitatea lui Dong Woo iese in evidenta in conversatiile lor, este bun, naiv si afectuos, si toate acestea au fost conturate in asa fel incat sa fie de-a dreptul adorabil cand vorbeste cu So Hee. Lee Yu Bi chiar este So Hee. Pentru ca ea a interpretat rolul asa de natural, eu doar am urmat-o. Ii sunt recunoscator.”

Dupa “Cold Eyes” si “Twenty”, Lee Junho incepe sa-si cladeasca o cariera de actor. In “Memories of the Sword” joaca alaturi de Jeon Do Yeon, Lee Byung Hun si altii, si dezvaluie un pic din dorinta de a face mai mult in domeniul actoriei. “Cred ca jocul actoricesc aratat pana acum in ce am jucat nu face decat sa ma arate pe mine, de aceea oamenii ma accepta, nu vad nicio diferenta. Vreau sa joc si altceva, un rol greu, nu conteaza ca e intr-o comedie romantica sau intr-o melodrama. Dar trebuie sa fie la timpul potrivit. Proiectele in care mi-am dorit sa joc au fost la timpul potrivit. Vreau sa mai joc si in filme, si sa imi perfectionez abilitatea de a reactiona cu repeziciune.”

La intrebarea “Ce nu poti face?”, Lee Junho raspunde “E doar inceputul.”

Nascut in 1990, Junho a debutat in trupa 2PM in 2008. Recunoaste ca s-a identificat uneori cu acest rol. “Am inceput sa ma pregatesc pentru cariera de cantaret la 17 ani. Varsta de 20 de ani inseamna mult pentru mine, inseamna debutul meu. De multe ori am simtit ca voi renunta, au fost multe momente grele. Au existat si situatii similare cu cele in care a fost Dong Woo, in care a trebuit sa fac compromisuri, dar spre deosebire de el, eu am ales sa-mi urmez visul si nu regret nimic.” “Privind inapoi, nu cred ca as fi renuntat la visul meu oricat de greu mi-ar fi fost. Asta pentru ca m-as teme de cat de dezamagit as fi renuntand la visul meu, nu m-as teme de greutati.”

Interviu cu Jung Bum-shik, regizorul celui mai de succes horror coreean din 2003 încoace

Namgoong Min: un actor introspectiv cu înclinaţie spre comedie

Interviu cu emblematicul regizor coreean Kim Jee-Woon

Kim Ki-duk – în cãutarea universalitãţii oamenilor

Ce filme coreene vedem în 2017 ?

Lee Hoo-kyung – provocarea de a fi scenograf în industria coreeanã de film

„Horror Stories 3”: „”Filmul de groazã este o metaforã a unei lumi dure şi a puterii”

Diversitatea în distribuirea rolurilor din industria de film

Yoo Seung Ho – între încercarea de a–şi sterge imaginea creatã şi dorinţa de a smulge râuri de lacrimi

Cho Seung Woo despre Cho Seung Woo, Lee Byung Hun şi “Inside Men”

Vampirii – made in Korea. Povestea vampirilor din industria de film coreeanã.

Satira “The Exclusive: Beat the Devil’s Tattoo”, o incursiune amuzantã şi plinã de ironie în media coreeanã

Declinul Hallyu – Japonia, prima fortareaţã pierdutã

Distribuţia serialului “Coffee Prince”, trecut şi prezent

The Throne (2015) – filmul care aduce cu picioarele pe pãmânt învrãjbirea regalã

Yoo Ah In devine rãu în “Veteran”, un nou succes de box-office al verii lui 2015

Samuel Okyere, „Intimate Enemies” şi globalizarea ca pretext al toleranţei

Faţa nevãzutã a Hallyu – Episodul 2: Seriale sau teleshopping ? Sfidarea ce transformã telespectatorii k-dramelor în marionetele marilor companii coreene

Faţa nevãzutã a Hallyu – Episodul 1: Talentul, hazardul şi bunul plac din jungla afacerilor de impresariere

Junho din 2PM despre rolul din “Twenty”