R: Poate arta dvs sa ajunga in cultura populara ?

B.M. E foarte ironic ceea ce facem. As fi un mare ipocrit daca nu v-as spune asta. In ceea ce fac, intotdeauna exista un context social, de cele mai multe ori construit in jurul unor persoane sarace sau obisnuite care nazuiesc la ceva mai bun. Exista 90 de milioane de filipinezi. Exista un numar foarte restrans de oameni care imi vor intelege filmele. Acestia sunt cei cititi, cei cu educatie. Ceeace incerc sa fac acum e sa aduc filmele mele in mijlocul unui anume grup social, cum sunt, spre exemplu, studentii. Nici macar nu intentionez sa prezint filmele mele publicului general. Nu voi prezenta „Kinatay” in mall-uri sau cinematografe. Ma voi duce cu el direct in scoli si universitati. Asta pentru ca pot vorbi, dupa proiectii, cu studentii si elevii, si-i pot face sa inteleaga mesajul filmului.

R: Cand ati venit in Manila, care a fost primul film, independent de filmele de la Hollywood, pe care l-ati vazut si care v-a spus ca si dvs puteti face asa ceva ?
B.M. Am venit in Manila pentru a studia Artele Frumoase si advertising. Mi-am dat seama ca eram bun la desenat, la pictat si la fotografie. Pe atunci imi placeau filmele cu supereroi ca „Superman”, si filme ca „Saturday Night Fever”. Apoi am vazut un film in tagalog, „Relasyon” („Affair”), despre o casnicie destramata, regizat de raposatul Ishmael Bernal. M-a tulburat, pentru ca exista ceva sambure de adevar in acel film. Sotul si sotia, in film, se certau efectiv in pat, strigand unul la celalalt. Mi-am amintit imediat de vecinii mei si de comportamentul lor, si stiam ca exista o umbra de onestitate in acel film. Pe urma am inceput sa vad filmele lui Lino Brocka. Daca era sa fiu regizor, acestea trebuiau sa fie genul de povesti pe care as fi vrut sa le spun. Nu vroiam sa fac filme comerciale, mi-am spus mie insumi atunci. Nu spun ca acestea nu imi plac, insa nu sunt genul de filme pe care sa le pot face.

R: Vin studentii la dvs sa va spuna: „Vreau sa fiu regizor” ?

B.M. Da, o multime de studenti o fac. Ceea ce e cu adevarat uimitor sa fii cineast e atunci cand vezi studentii venind la tine, dup ace iti vad munca si iti asculta obiectivele si de ce faci filme, iar apoi realizeaza ca nu e un lucru atat de usor de facut si ca esti singur impotriva tuturor. E un sentiment placut sa-i vezi ca te inteleg cu adevarat si iti apreciaza munca. Poti vedea cat de sinceri sunt cand iti spun asta.

R: Deci, aveti un support moral, dar exista suficienta sustinere financiara in Filipine ?

B.M. Din nefericire, probabil ca nu. Nu vreau sa para ca o vorbesc de rau, dar aceasta institutie guvernamentala care ar fi trebuit san e ajute nun e ajuta in proportie de 100%. Sunt norocos cu faptul ca filmele mele sunt selectate la principalele festivaluri internationale de filme, astfel ca guvernul nu are de ales daca nu ii place de filmul pe care il fac. Anul trecut, cu „Service”, am aflat ca celor din guvern nu le-a placut filmul meu, dar au fost obligate sa ma sustina din cauza faptului ca am primit aprecieri pozitive, ca am castigat premii si mereu am tinut prima pagina a ziarelor. E o rusine faptul ca nu ne acorda o sustinere reala. Banii care ni-i dau noua vin din taxe pe care oamenii din industria filmului le platesc, nu de la alte institutii. Taxele provenite din show-biz depasesc 30%.

R: Care e cursul politicii din Filipine, in zilele noastre ?

B.M. Oamenii care ajung la putere in general abuzeaza de statutul lor, iar cei din preajma lui mereu ii tin partea, indiferent ce s-ar intampla. Nimeni nu este suficient de curajos pentru a trece de cealalta parte.

R: O schimbare politica in stilul Obama e posibila in Filipine ?

B.M. Probabil nu in aceasta generatie. Nu vreau sa fiu pesimist, vreau sa fiu realist. Pana si opozitia, in Filipine, nu se suporta intre ei. Cum poti avea o adeavarata opozitie, cand ei se cearta intre ei ? Uneori chiar fac front comun cu administratia. E dezolant.

R: Ce inseamna Cannes pentru dvs ?

B.M. Sa am premiera unui film de-al meu acolo e un lucru de care numai mandru pot fi. Venind dintr-o tara a lumii a treia, uneori, cei ramasi acasa, in Filipine, nu au de ales decat sa se uite la filmele mele. E pacat pentru asta, dar realist vorbind, cam asa stau lucrurile. Se uita la filmul tau pentru ca filmul a fost vizionat de o tara dezvoltata. Daca aceasta e o modalitate de a-mi propulsa genul meu de film, astfel incat acesta sa fie vizionat in Filipine, nu voi fi ipocrit sin u va voi spune ca nu ma doare acest lucru; bad a, ma doare. Dar nu am de ales. Nu e usor sa faci acest gen de filme intr-o tara a lumii a treia. Nu e usor sa gasesti un producator. Deseori simti pe pielea ta ca esti pe cont propriu. Cateodata ajung acasa, dupa editari video, pe la 2-3 dimineata atat de obosit incat ma intreb: „Este cu adevarat, asta, ceea ce vreau sa fac ?” Dar apoi pot sa adorm linistit si sa ma simt fericit, deoarece nu am nici un regret pentru alegerea ce am facut-o.

Interviu acordat pentru www.hollywoodreporter.com

Articole realizate de cris999 © www.asiacinefil.com