Surprinzatorul castigator al premiului “Un Certain Regard” de la Cannes 2011, filmul “Arirang” al cunoscutului regizor coreean Kim Ki-duk, a starnit inca de la proiectarea lui in cadrul festivalului reactii diferite din partea criticilor de film. Unii au laudat indrazneata realizare, altii au gasit-o plictisitoare. Pentru cei care au vazut deja filmul (tradus in premiera in Romania de SEGA – Asia Team Romania), probabil lucrurile sunt clare, insa din unghiul de vedere al celui ce nu a reusit inca sa vada cel mai nou film al reputatului regizor coreean, perspectiva criticilor de film poate constitui o invitatie (sau nu) spre a viziona “Arirang”. In cele ce urmeaza vom reda cateva pareri avizate ale unor critici de film, in incheierea articolului fiind prezentata viziunea lui Kim Ki-duk insusi fata de propria realizare, in traducerea impecabila a aceluiasi SEGA, caruia ii multumim pe aceasta cale.

“Arirang”, un fel de pseudo-terapie morbida confesionala a regizorului Kim Ki-duk e una din acele remarcabile auto-critici pe care doar un foarte talentat dar sarit de pe fix autor le-ar putea face cand atinge punctual critic al carierei sale”, scria criticul Glenn Heath hr in “House Next Door”. “De-a lungul a 100 de minute, acest reportaj document e o conversatie bizara intre Kim si umbra sa, ce pare a continua la nesfarsit, traversand toate felurile de justificari traumatice din trecutul sau pana in prezent. Filmat cu o camera HD de calitate inferioara, “Arirang” arata la fel de prost pe cat suna. Inainte ca filmul sa fi fost proiectat la Cannes, Kim a urcat pe scena si a spus: “Filmul e ca un autoportret a sinelui meu”, insa nimeni nu ar fi putut ghici ce anume o halucinanta examinare ar fi putut insemna pentru regizorul in mod evident afectat sub aspect mental.”

“Cariera lui Kim a luat o pauza in 2008, cand in timpul productiei lui “Dream”, o actrita aproape a murit accidental intr-o scena in care personajul ei era spanzurat”, explica Barbara Scharres intr-un articol scris pentru Chicago Sun-Times. “Socat si serios miscat, regizorul relateaza ca dintr-odata si-a pierdut increderea de a mai face ceva. Intr-un cadru emotionant, acesta marturiseste: “Am gasit, prin moartea unui vis mistic, o usa dincolo de care sa trec. Dupa “Visul”, am realizat ca moartea ar putea fi o crima care opreste inainte de implinire asteptarile cuiva”. Arirang e un film care face apel la toti cei familiarizati cu realizarile lui Kim, insa e ceva care te captiveaza. Teroarea lui, auto-acuzarea si cainta ofera o introspectie a unui suflet rascolit.

Pentru criticul de film de origine romana Dan Fainaru (foto), “Arirang” e “un tur de forta ce stimuleaza interesul, un experiment ciudat al unui cineast in criza intrebandu-se pe sine intrebari cruciale despre propria persoana, despre profesia sa si despre realizarile din trecut intr-o maniera care mai mult ca sigur decupleaza audienta generala dar pe care ar trebui ca fiecare scoala de film sau festival din lume sa o atinga. Daca tot ceea ce Kim Ki-duk spune in acest film e o reflectie spontana, sincera a unei constiinte tulburate sau un scenariu gandit cu multa atentie, probabil nu vom sti niciodata. In orice caz, nu e nici o indoiala ca intrebarile sunt mai mult decat valide si trebuie sa fie adresate de oricine se considera pe sine un artist onest”.

De partea cealalta a baricadei, intr-un interviu-eveniment dat de Kim Ki-duk, regasim esenta a ceea ce a stat la baza acestui documentar surprinzator. Iata ce declara acesta in aprilie 2011: “O actrita a fost la un pas de moarte in timpul filmarilor pentru «Visul». In scena sinuciderii, actrita ramasese atarnata si nimeni nu intervenea. Din fericire, lasasem o scarita de 50 cm dedesubt, pentru orice eventualitate. Daca nu as fi urcat scarita aceea dintr-un salt si nu as fi desfacut legatura… M-am simtit complet pierdut pentru o vreme si am plans fara ca nimeni sa stie. Acel moment de care nu vreau sa imi mai amintesc niciodata m-a facut sa ma uit retrospectiv la cele 15 filme pe care le-am facut intr-o frenezie de-a lungul celor 13 ani de cariera cinematografica. Filmele…
In plina creatie cinematografica, frumoasa si
totusi cruda, chinuitoare si totusi intensa,
trista si totusi dulce, nu mi-a pasat deloc de
viata mea. Si pe cand spuneam povestile tumultoase ale lumii cu mai multa forta, mai multa durere, mai multa disperare si mai multa cruzime, toate acele emotii m-au infectat pana la urma ca niste virusi. Depasisem orice limita si devenisem cea mai trista fiinta de pe pamant, delirand ca manipulez lumea. In acel moment… Nu am putut face nimic. Filmele mele rezultau din complexele mele de inferioritate.

Arirang…
Trimite-ma peste dealul Arirang
Arirang…
Urci, cobori…
Cand trist, cand prea bucuros…
Cand ranit, cand fericit…
Facand asta, facand aia…
Tot ce simtim in viata noastra…

Oamenii fara numar pe care i-am intalnit in timp ce faceam filme… Relatii umane care par sudate pentru totdeauna, dar care se rup ca niste servetele… Ranile adanci cu care m-am ales si pe care le-am pricinuit celor care m-au parasit asa… Suntem legati unii de altii prin iubire, pasiune, ura si dorinta de a ucide… Dupa mine, despre asta e vorba in «Arirang»… Nu regret faptul ca mi-am petrecut viata facand filme si imi dau seama ca nu pot trai fara filme. Vreau sa trec prin viata facand filme…

«Arirang» e un film despre Kim Ki-duk, interpretand 3 roluri intr-unul. Prin «Arirang» am trecut peste un deal din viata mea. Prin «Arirang» am inteles fiintele umane, am multumit naturii si mi-am acceptat viata asa cum e. Acum suntem… Pe acest pamant unde ne pandesc dorintele, in lumea fantomelor unde ne pandeste amaraciunea, in lumea imaginara unde ne pandesc visele, fara inceput si fara sfarsit, innebunind incetul cu incetul. Ce este aceasta afectiune care dainuie desi totul in jurul meu se naruie? Se tine de crestetul capului meu si imi incearca emotiile. Se ascunde adanc in inima mea, punandu-mi la incercare compasiunea. Daca nu le-as fi daruit inima, i-as fi sters din amintirea mea ca raufacatori. Dar le-am daruit-o, si acum nu mai pot sa-i vad decat ca pe niste nemernici, pana la sfarsitul zilelor mele.

Ah… Arirang. Prea bine, hai sa ne ucidem unii pe altii fara mila, in inimile noastre, pana cand vom muri. Chiar si azi ma abtin dupa cum ma infurii. Rad dupa cum sunt gelos, iubesc dupa cum dispretuiesc. Si iert dupa cum tremur de dorinta de a ucide. Asteapta, ma voi ucide pe mine, cel care isi aminteste de tine.”

Articol realizat de SEGA, in colaborare cu cris999 – asiacinefil.com