Nam Shin (Seo Kang-joon) este un scandalagiu care creeaza scandaluri peste tot si este fiul mostenitor al unei familii ce conduce o mare companie, si care, in urma unui accident neasteptat, intra in coma. Mama lui, Oh Ro-ra (Kim Sung-ryung) este o autoritate in domeniul inteligentei artificiale si a neurostiintei. Aceasta creeaza un android pe nume Nam Shin III care arata exact ca fiul ei bolnav, android care pretinde ca este Nam Shin, pentru a putea tine ocupata pozitia in cadrul companiei si care are un bodyguard pe nume Kang So-bong (Gong Seung-yeon). Kang So-bong este o fosta luptatoare de arte martiale, angajata acum ca bodyguard la compania PK Group.

Actorul Lee Joon-hyuk este Ji Young-hoon, un complice in schimbul lui Nam Shin cu androidul Nam Shin III. Este secretarul lui Nam Shin si singurul prieten, un om loial, un pic lenes, dar pragmatic si realist care isi duce la bun sfarsit munca de la birou. Trecutul lui este legat de compania lui Nam Shin, fiind crescut intr-un orfelinat fondat de PK Group; in timp, a ajuns un student de top la o universitate la care PK Group este implicata financiar.

Alaturi de Seo Kang-joon, Gong Seung-yeon si Lee Joon-hyuk, joaca si Park Hwan-hee si Yu Oh-seong. Scenariul serialului este scris de Jo Jung-joo care a scris in 2011 scenariul pentru “The Princess’s Man” si este regizat de Cha Young-hoon care a regizat in 2016 “Uncontrollably Fond”. Filmarile la serial s-a incheiat anul trecut, unele avand loc in Cehia, productia costand aproximativ 9,23 milioane $. Primele 2 episoade au fost difuzate pe 4 iunie la KBS2, serialul avand 36 de episoade.

O data in plus serialul scoate in evidenta efortul producatorilor coreeni din industrie de a incerca cu orice pret sa se orienteze spre tematici tot mai diversificate, de inspiratie hollywoodiana, pentru a salva industria ce a devenit prea previzibila in ultimii ani. Lucrul era oarecum de asteptat, pentru ca explozia inceputa cu Winter Sonata a hranit o industrie pana atunci inexistenta (serialele de pana in 2002 nu reuseau sa treaca de hotarele Coreei, fiind modeste ca realizare, deci nu exista o miza financiara in joc) timp de aproape un deceniu. Subiecte identice repetate la nesfarsit in scenarii trase la indigo au fost gustate datorita distributiei de calitate, nu a cliseelor, insa cand nu mai ai un Hyun Bin sau Kwon Sang-woo in rolurile principale e greu sa mai faci audienta cu cine stie ce debutant sau star k-pop convertit pste noapte in actor. De aceea s-a gasit o gura de oxigen pentru aceasta industrie a k-dramelor in tematici cat mai apropiate de cele ale serialelor americane, cu putina fictiune, cu putin sf, cu viata de politist, cu elemente supranaturale, domenii aproape deloc abordate in perioada de glorie a k-dramelor cand povestile romantice si cele plasate in decoruri istorice cucereau audienta fara nici un efort. Rezultatul se vede in ratinguri si in comentariile din mediul online, multi exprimandu-si neincrederea in povestile ce stau la baza unor astfel de seriale, ezitand sa le vizioneze de la bun inceput. Poate ca problema industriei k-dramelor nu sta in faptul ca a ajuns sa copieze tematici occidentale tot mai epatante, sau ca scenaristii scriu la comanda a ceea ce producatorii vor (serialele pot costa oricat de mult si pot fi realizate inclusiv la standardele de calitate ale unor productii internationale de marele ecran – cu 9 milioane dolari se puteau face cel putin 2 filme de lungmetraj de calitate); in momentul de fata, e evident ca interesul pentru k-drame a scazut serios din cauza in primul rand a calitatii scenariilor, dar si a piedicii pe care industria de entertainment si-a pus-o de una singura, in special generatia tanara orientandu-se mult spre show-urile tv, ce au explodat in Coreea ca de altfel in intreaga lume. Aceleasi televiziuni care comanda si difuzeaza serialele tv finanteaza show-uri cu intreceri intre echipe din diverse domenii (muzica, culinare, sportive etc) ce devin mult mai atractive, ce costa mai putin si in care, ce sa vezi, gasesti ca protagonisti tot vedete din lumea muzicii, filmului, a serialelor de televiziune… Desi nimeni nu doreste sa piarda, e evident ca la un moment dat publicul va decide. Si, din pacate, mai mult ca sigur serialele de televiziune vor trebui sa faca pasul inapoi, in momentul in care nu vor mai fi o afacere rentabila… Pana atunci nu ramane decat sa ne mai bucuram putin de imaginatia scenaristilor si de tematici inedite pentru serialele coreene, chiar daca ratingurile lasa uneori de dorit (“Are You Human ?” nu a reusit sa cucereasca audienta dupa prima saptamana, primele 4 episoade nefiind reflectate in topul celor mai vizionate emisiuni sau seriale difuzate in orele de prime-time).

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil