Intr-o cariera care s-a intins pe durata a aproape 5 decenii, Sammo Hung a cunoscut ascensiunea de la inceputul sau de umil cascador la celebrele studiouri Golden Harvest la cel mai influent si prolific inovator pe care industria de film din Hong Kong l-a cunoscut vreodata. De ani buni, acesta descopera in mod constant noi vedete si creaza noi trenduri in filmul de actiune, cu influenta nu doar la nivelul cinematografiei din Hong Kong. Cariera pornita de jos a lui Sammo, evolutia lui de la cascador la actor, regizor, scenarist si producator a dat nastere celor mai spectaculoase filme de actiune, aventuri si arte martiale create vreodata. Geniul lui creativ traieste in peste 160 de filme, si pentru multi fani si critici din industria filmului, impactul coregrafiei si a punerii in scena a momentelor de actiune, ca si energia pe care o degaja din spatele camerelor de luat vederi sunt fara egal.

In cel mai recent film in care a fost distribuit, “Ip Man 2”, Sammo Hung a avut o prestatie de exceptie, la care multi nu se mai asteptau data fiind varsta actorului (58 de ani) si forma sa fizica. Putini stiu, insa, conditiile in care a trebuit sa lucreze actorul la acest film si momentele dificile prin care a trecut din cauza filmarilor. In interviul ce urmeaza, actorul a acceptat sa dezvaluie culisele implicarii sale in filmarile de la “Ip Man 2”.

Intrebare: Am auzit ca v-ati ranit in timpul filmarilor, dar ca ati insistat sa continuati filmarile. A fost ceva serios ?

Sammo Hung: Da, am continuat sa particip la filmari dupa ce am fost ranit. Se poate spune ca a fost ceva serios, sau ca a fost ceva minor, nu conteaza. Darren Shahlavi [actorul care in film a interpretat luptatorul britanic care sfideaza o intreaga natiune] nu a indraznit sa ma loveasca, initial. Dar l-am constrans sa loveasca, insa si asa continua sa se abtina si sa dea inapoi, astfel ca rezultatul nu a fost foarte bun, si a trebuit sa facem o multime de duble. In cele din urma, m-a lovit cu toata puterea, si m-am prabusit. Am lesinat, eram plin de sange in nas si pe gura, nu puteam vorbi deloc. Apoi am continuat sa filmam inca 5 ore, inainte sa fiu dus degraba la spital si sa ma aleg cu 4 copci pe fata. Rotula mi-a fost si ea ranita, inca nu s-a refacut pe deplin.

Intrebare: V-ati obisnuit cu asta ?

Sammo Hung: Nu chiar, dar trebuie sa termini ce incepi, decat sa ii tii in loc pe toti.

Intrebare: Care este starea sanatatii dvs, a inimii dvs ?

Sammo Hung: Acum sunt bine, dupa ce am fost supus interventiei chirurgicale.

Intrebare: “Ip Man 2” reflecta conditia fratiilor artelor martiale in Hong Kong, cum e clanul Hung, dar si colectarea taxelor de protectie. Aceste lucruri erau reale ?

Sammo Hung: Jumatate reale, jumatate fictiune. Eram sub controlul britanicilor, si trebuie sa colectam taxe de protectie in numele lor. Ei ne-au subjugat, astfel ca pe atunci existau o multime de revolte, insa, totusi, nimeni nu a indraznit sa se ridice ferm impotriva lor. Asadar, aceste lucruri se arata in film pentru ca au fost o povara ce au apasat pre amult timp asupra noastra.

Intrebare: Dar faptul ca Donnie Yen (Ip Man) a deschis o scoala de arte martiale in Hong Kong si a trebuit sa infrunte provocarea celorlalte clanuri ?

Sammo Hung: In realitate, existau astfel de reguli nescrise; multi ar fi venit sa te provoace, insa nu era o treaba atat de elaborata ca in “Ip Man 2”. Fara indoiala exista o asemenea traditie.

VA URMA

Articol realizat de cris999 (c) www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>