„Mother” este unul din cele mai laudate si mediatizate filme coreene ale anului 2009. Poate pentru ca marcheaza revenirea lui Bong Joon-ho in prim plan, la 3 ani dupa mega-succesul „The Host”, asteptarile fiind uriase de la acest tanar regizor de mare viitor. Poate pentru ca, recent, filmul a fost ales sa reprezinte Coreea de Sud la Oscarurile de anul viitor. Un lucru este cert: in primavara acestui an, „Mother” a castigat „Un Certaine Regarde” la Cannes, iar in rolul principal, Kim Hye-ja („Goong”), ajunsa la onorabila varsta de 67 de ani, interpreteaza rolul vietii. Aceasta este stralucit secondata de Won Bin (din „My Brother” si, pentru fanii serialelor coreene, din „Endless Love”) in rolul fiului.

Intr-un mic orasel coreean, nimic nu pare a tulbura linistea existentei cotidiene. Intr-o zi, Do-joon (Won Bin), un baiat despre care in scurt timp aflam ca sufera de o boala mintala, este lovit de un Mercedes, autorii actului fugind de la fata locului. Urmarind impreuna cu prietenul lui Mercedesul, cei doi ajung pe un teren de golf, unde se razbuna. Datorita interventiei d-nei Kim (Kim Hye-ja), mama lui Do-joon, care il cunoaste pe politistul de la sectie, fiul ei reuseste sa scape de acuzatia de atac. Dar in scurt timp are loc o crima oribila in linistitul orasel, iar Do-joon este din nou arestat sub acuzatia de crima. Mama lui este dispusa sa faca orice pentru a-i demonstra nevinovatia. Va reusi, aceasta, prin dragostea ei materna si hotararea sa, sa-l disculpe pe fiul ei, considerat si de politie tapul ispasitor perfect care rezolva un rar caz de crima ?

„Mother”, inainte de toate, este un film care se savureaza, scena cu scena. Structura si realizarea lui este tipic hitchcockiana; tensiunea este exploatata la maxim, iar fundalul sonot clasic exprima genial apogeul trairilor personajelor. In fapt, fiecare scena exprima geniul lui Bong Joon-ho, care reuseste sa redea atmosfera specifica thriller-urilor maestrului suspansului, Alfred Hitchcock. Iar daca urmariti atent filmul, la un moment dat, in scena reconstituirii crimei, ai impresia ca te afli intr-un film al unui alt maestru al filmului universal, Federico Fellini: oraselul pare unul italian de coasta, in care toata lumea se cunoaste; chiar si melodia ce insoteste acea forfota este parca desprinsa din nebunia (in sens pozitiv) a filmelor lui Fellini. Foarte probabil aceasta amprenta occidentala a fost unul din factorii care au determinat selectarea productie pentru premiile Oscar, alaturi de faima si imaginea extraordinar de buna de care se bucura Bong peste hotare. Nu este o melodrama, cum poate multa lume s-ar fi asteptat, ci mai degraba o drama plina de mister, care molipseste. Exista si un moment mort pe la jumatatea filmului, cand lumea pare a incremeni in loc si nimic nu se mai poate schimba, insa tensiunea revine curand in prim plan si va va tine in priza pana la final. Un final impresionant, care atinge sufletele spectatorilor, oferind definitia cuvantului „mama” intr-un sens cum nu a mai fost spus vreodata.

Un film la granita dintre artistic si comercial, ce aminteste de „Memories of Murder”, precedentul succes pe o tema similara al regizorului Bong Joon-ho. Realizarea, jocul actorilor, imaginea, scenariul, pana si coloana sonora – toate reusesc sa redea perfect ideea regizorului in incercarea dificila de a defini cuvantul „mama”. Vanatorii de capodopere nu trebuie sa rateze aceasta productie uimitoare. Nici un film coreean nu a castigat, pana in prezent, premiul Oscar, desi valoarea cinematografiei coreene este una foarte ridicata. Sa fie „Mother” primul film care va depasi aceasta bariera ? Raspunsul il vom afla la inceputul anului viitor.