In timp ce Ichise a petrecut putin timp alaturi de Entertanment Farm, Kito a ramas alaturi de noua companie si si-a creat o reputatie de producator de film. Asa a dat, din intamplare, peste un scenariu intitulat „Tokyo Sonata”, ce era o cronica a vietii tumultoase a unei familii japoneze scrisa de un necunoscut pe nume Max Mannix. Acesta, spune Kito, „a vrut sa regizeze filmul, iar eu am fost sincera si i-am spus ca nu pot finanta un debutant. Avea povestea gata pregatita si toate celelalte. Era pasionat, insa pur si simplu nu am putut accepta acest proiect, in acea forma. Mi-a placut scenariul, asa ca singura optiune era sa gasesc un regizor potrivit, cu experienta.” Kito a cautat ajutor in gasirea acelui regizor potrivit, prin intermediul lui Wouter Barendrecht (1965-2009), un producator olandez stabilit in Hong Kong, co-fondator al Fortissimo Films.

Ceea ce a atras regizorul potrivit in acest proiect a fost o combinatie intre sensibilitatea independenta a lui Kito si sustinerea financiara a Fortissimo, care, in plus, se bucura de o reputatie stelara in privinta distribuirii filmului asiatic in intreaga lume. „Daca Wouter nu s-ar fi alaturat proiectului, nu stiu cate alte lucruri nu s-ar fi intamplat. Stiu ca Kiyoshi Kurosawa are foarte mult respect pentru Wouter, iar asocierea noastra a fost unul din motivele solide pentru care s-a decis sa participle la proiect„, a marturisit Kito.

Dupa horror-ul din 2006, „Sakebi” („Retribution”), Kiyoshi Kurosawa cauta sa faca un alt gen de film. Si-a castigat deja un renume pe plan international cu productii horror pline de mister precum „Cure”, „Charisma” si „Pulse” („Kairo”), dar, cum spunea Kito, „stia ca acest proiect nu era un film horror, si cred ca trebuie sa se fi simtit oarecum revigorat„. Producatoarea era constienta ca se afla la primul film japonez produs, iar schimbarea de orientare a regizorului ales putea fi un rasunator esec. Mai mult, insasi compania producatore, Fortissimo, se afla la prima implicarea in finantarea unui film japonez, desi pana atunci a distribuit zeci de filme japoneze in intreaga lume. Acum lucrurile statea altfel deoarece in joc se afla insasi capitalul ei. Asadar, toata lumea facea ceva nou sau diferit de ce a facut inainte.

In calitatea de producatoare a filmului „Tokyo Sonata”, Kito se gasea in ipostaza de a raspunde de unul din cei mai respectati cineasti japonezi ai momentului. „A fost un lucru ciudat sa fiu seful lui. In zilele de filmare sau de editare, imi spunea ca are nevoie de mai mult timp, iar eu ii spuneam daca acest lucru e posibil sau nu. Si totul se lega de buget. Nu il controlam sub aspect creativ. Adica ii spuneam: „Vreau lumea ta in acest film„. Totusi, Kito s-a simtit responsabila fata de Barendrecht si Fortissimo, pentru a le securiza investitia, astfel ca s-a folosit de experienta muncii pe platourile de filmare independente din America si si-a petrecut fiecare zi alaturi de Kurosawa, pana cand filmarile s-au incheiat. In tot acest timp, intre cei doi s-a stabilit o solida legatura profesionala.

Desigur, rezultatul eforturilor echipei din spatele acestei productii a fost un remarcabil succes international. „Tokyo Sonata” a sfarsit prin a castiga premiul pentru Cel mai bun film la Premiile filmului asiatic („Oscarurile” Asiei), la festivalul de film de la Mar del Plata, dar si prestigiosul premiu al juriului Une Certaine Regard la Cannes 2008. Succesul nu a imbatat-o pe Kito: „Chiar nu imi vine in minte sau chiar nu imi vine sa cred nici acum ca acest film a obtinut atat de multe premii. Presupun ca exista atat de multe motive logice pentru critici pentru a analiza cat de mare e acest film si acesta e, desigur, motivul pentru care am castigat atatea premii. Insa in timp ce editam acest film, am vazut Tokyo Sonata de o suta de ori pana acum, si o singura data nu m-am plictisit de el. Am fost pur si simplu fascinate de poveste, atrasa de toate detaliile scenelor, si atunci mi-am zis: „Acesta trebuie sa fie un film mare !”.

Un alt motiv pentru care, probabil, producatoarei i-a fost greu sa aprecieze pe deplin succesul acestui film a fost decesul lui Wouter Barendrecht, in urma unui atac de cord. Avea doar 43 de ani. „Era cu adevarat mandru de Tokyo Sonata. Nu stiu daca ati citit omagiul lui Kurosawa adresat lui Wouter; acesta a spus ca marea reusita a lui Wouter a fost faptul ca a reusit sa ridice barierele dintre cinematografia Americana, cea europeana sic ea japoneza. Iar aceste cuvinte m-au atins, pentru ca acesta a fost motivul pentru care si Wouter, si Kurosawa s-au simtit reconfortant, iar eu suficient de reconfortanta sa produc primul meu film japonez. Cineva ca mine trebuie sa continue ceea ce Wouter a facut pentru noi, si sa aduca in atentia amatorilor de film din intreaga lume filme bune. Ne-a influentat atat de mult, si sunt atat de multe persoane care cred la fel, si poate ca impreuna, cu totii, vom putea face mai mult decat a putu face o singura persoana…”.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com