Kim Ki-duk este un creator coreean de film, desi filmele sale sunt mai cunoscute in mod special in afara Coreei de Sud. Cel mai recent film al sau, “Stop”, are ca piesa centrala accidentul nuclear de la Fukushima, din 2011. Acest film a fost vazut de numai 241 cinefili, conform Comisiei Coreene de Film.

“Pandora”, alt film coreean bazat pe un scenariu fictiv despre o explozie la o centrala nucleara din Coreea, a fost vazut in aceeasi zi de 1,78 milioane de cinefili, devenind numarul 1 in top-ul filmelor autohtone, in acel weekend. Nu e corecta compararea vanzarilor de bilete ale celor doua filme, tinand cont ca filmul lui Kim Ki-duk a fost facut cu doar 10 milioane de woni (8 541 $), in timp ce in productia filmului “Pandora” s-au investit 10 miliarde de woni (8,5 milioane $). Mai mult, “Stop” este disponibil numai in cinematografele de film independent si online, in timp ce “Pandora” a fost difuzat la nivel national. Cu toate acestea, Kim Ki-duk subliniaza opinia sa in legatura cu succesul mai mare pe care il au filmele lui in afara tarii.

“Multi jurnalisti straini ma intreaba de ce munca mea este mai apreciata afara decat in Coreea. Cred ca e asa pentru ca povestile mele se bazeaza pe universalitatea fiintelor umane. Adica fiecare natie graviteaza in jurul oamenilor sai, dar noi (coreenii) avem un simt al mandriei mai puternic pentru ca suntem invatati ca suntem superiori altora. Dar, daca calatoresti prin lume, fiecare natie are unicitatea ei si imi place sa folosesc asta in filmele mele.” “Majoritatea filmelor care sunt celebre in Coreea sunt pline de mandrie si arata ca noi credem ca suntem cei mai buni. Dar, sunt curios daca putem sa mentinem acest lucru ca o valoare subiectiva, reala. Filmele mele sunt vazute in toata lumea, in America de Sud, Rusia si China, si cred ca e asa pentru ca subliniez universalitatea fiintelor umane, in toate povestile mele.”

In ultimii 20 de ani, Kim Ki-duk a regizat 22 de filme, inclusiv “Pieta”, care a castigat Leul de Aur la a 69-a Editie a Festivalului International de Film de la Venetia si “3-Iron” cu care a castigat Leul de Argint pentru regie la Editia 61 a aceluiasi festival. Filmele lui Kim Ki-duk au scene inconfundabile si infioratoare, incercand fara ezitare sa fie cat mai realist posibile in transmiterea mesajului sau. Regizorul spune ca planuieste sa calatoreasca in Franta, New York, Los Angeles si chiar in Almaty, in Kazahstan, unde va gasi material interesant pentru noul sau film.

I: E asa de mult material din care sa alegi atunci cand te decizi sa regizezi un film despre un dezastru. De ce ati ales Fukushima?
R: Sunt multe pericole care ne ameninta, precum uraganele, cutremurele sau furtunile de zapada. Marimea dezastrului si numarul de victime ale unei explozii nucleare sunt total diferite. Scurgerile de radiatii sunt vazute de noi ca efecte secundare si nu au simptome imediate. Mai mult, unele tari precum Coreea si China cresc numarul de centrale nucleare, iar Statele Unite depind de energia nucleara. Vreau sa opresc asta. Filmele mele nu se limiteaza la coreeni, ci la audienta globala. Din acest motiv, povestea mea se petrece in Japonia si are actori japonezi in ea.

I: Exista unele scene neconvingatoare in filmul “Stop”, de exemplu cea in care un actor japonez mananca o portie de ramen coreean la calculatorul la care sistemul de operare e setat in limba coreeana.
R: “Stop” este un film cu buget redus si exista greseli pe care nu le-am putut elimina pentru ca nu am avut o echipa care sa se ocupe de aceste erori. Si filmele anterioare au cateva erori, dar oamenii au spus ca nu reprezinta o problema pentru ca fac parte din munca lui Kim Ki-duk. In loc sa ma concentrez pe aceste detalii, ma concentrez la transmiterea mesajului principal.

I: Care au fost punctele forte in filmarea unui film cu aceasta tema?
R: A fost foarte dificil. Mi-e jena sa il cataloghez un film despre dezastre. La inceput, am folosit grafica pe computer in scenele in care se prabuseste turnul de otel din Tokyo, dar am decis apoi sa editez acele scene pentru ca aratau foarte ieftin. Asa ca am decis sa schimb registrul, in drama. In loc sa insist din punct de vedere vizual pe pierderile economice si distrugerile la nivel national, am aratat schimbarile suferite din punct de vedere psihologic, de mintea umana, ca efecte secundare ale scurgerilor de radiatii de la accidentul centralei nucleare. Un fel de schimb al genului pentru un film mai profund.

I: Ce fel de raspuns asteptati din partea audientei?
R: Am fost invitat la un festival japonez de film in Yubari cu “Stop” si am vorbit despre film. Stiau ca filmul este facut cu buget redus si ca are nevoie de ceva modificari, imbunatatiri, dar au atins foate putin acest subiect. In schimb, parerile au fost pozitive legate de faptul ca un regizor coreean face filme despre un dezastru care s-a petrecutut in Japonia, subiect pe care regizorii japonezi nu l-au folosit, si au sperat ca filmul sa fie difuzat si in tara lor.

I: Filmele dvs se bazeaza mai ales pe psihologia personajelor principale. De ce?
R: Am filmat in ultimii 20 de ani, dar pana la urma este vorba de povesti ale oamenilor. Si pentru ca eu investesc in propriile filme, nu am putut sa fac blockbuster-uri. Nu pot cheltui mult pe efecte speciale sau imagine, ceea ce ma limiteaza sa ma concentrez asupra scenariului sau a personajelor. Banii dicteaza amploarea filmului. Dar, singura modalitate de a extinde un film in afara banilor este felul in care prezinti emotiile personajelor intr-un mod semnificativ. Daca un film nu are drama sau poveste, nu are valoare ca film. Asa ca, daca te uiti la filmul meu, trebuie sa intelegi mesajul meu.

I: Filmele dvs contin deseori scene infioratoare si incomode. De ce insistati sa le aratati?
R: Nu vreau sa mint in filmele mele. Ma perfectionez cu fiecare film nou pe care il lansez si cred ca este bine pentru mine sa exprim liber acele scene. Sunt multe filme comode in lumea asta. Daca filmele mele sunt vazute de putini oameni, vreau sa fac filme pe care oamenii sa le simta. Am lumea mea in filmele mele, lume care a reprezentat miezul povestii. Oamenii pot percepe povestile mele in mod diferit odata cu trecerea timpului.

I: Care e cel mai important lucru pentru dvs cand filmati?
R: Adevarul. Am spus-o cu ceva timp in urma. Kim Ki-duk e Kim Ki-duk. Este vorba despre realizarea unui film sincer, nefalsificat. Daca abordez un film conform dorintelor sau gustului cinefililor, pietei sau a actorilor celebri, eu ma pierd si adevarul meu dispare din film. Vreau sa spun ca eu imi aud doar bataile inimii mele in ceea ce fac eu pentru cinematografie.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil