Dupa ce pana acum ne-a delectat cu scenariile unor filme si seriale de succes precum “My Girlfriend is an Agent” (2009) si serialul inspirat din el, “7 th Grade Civil Servant”, “A Millionaire on the Run”, “The Pirates”, dar si cu povestile serialelor “The Fugitive: Plan B” si mai ales “The Slave Hunters”, Chun Sung-il s-a decis sa debuteze si ca regizor. Iar oportunitatea i-a fost oferita anul trecut, odata cu scrierea scenariului lui “The Long Way Home”, compania de productia Harimao oferindu-i sansa de a debuta in regie. Filmul abordeaza o tematica cu care nu s-a mai intalnit in scenariile sale anterioare, Razboiul Coreean, insa poate si pentru ca a trebuit sa surprinda doar un episod din acest razboi, nu razboiul in ansamblu, misiunea a fost una reusita. Daca e sa privim spre filmele ce au abordat aceasta tematica a Razboiului Coreean, cinematografia coreeana are cateva productii recente, dintre care cea mai de succes a fost, desigur, “Brotherhood of War”, ce la vremea premierei a stabilit unele recorduri la box-ofice. Si mult mai proaspatul “Ode to My Father” are un capitol dedicat Razboiului Coreean, dar e doar un frantura din viata personajului principal, nu un film dedicat in totalitate acelei epoci. Poate, insa, ca “The Long Way Home” se apropie cel mai mult de “Welcome to Dongmakgol”, avand la baza cam aceeasi idee a unei prietenii ce se leaga, in ultimul an al Razboiului Coreean, intre un soldat din Nord si unul din Sud. Filmat pe durata a 4 luni, filmul lui Chun Sung-il are in rolurile principale doi actori din doua generatii diferite: starul Sol Kyung-gu (My Dictator, Cold Eyes, Troubleshooter, No Mercy) si tanarul star in ascensiune de doar 19 ani, Yeo Jin-goo (Shoot Me in the Heart, Mr. Perfect, Hwayi), chimia celor doi fiind una de zile mari, in special ca in cea mai mare parte a sa, filmul pastreaza un ton vesel. Filmul a obtinut 4,1 milioane dolari la box-office, cu toate ca bugetul initial a fost de 6,7 milioane dolari. In ciuda esecului financiar (probabil lumea se astepta la un film de razboi autentic, grav), “The Long Way Home” e o productie memorabila, ce ofera aproape 2 ore pline de amuzament si dramatism asa cum coreenii se pricep cel mai bine.

In ultima luna a Razboiului Coreean (iulie 1953), soldatul Jang Nam-bok (Sol Kyung-gu) primeste misiunea, impreuna cu un grup de soldati curajosi, sa duca un document strict secret la o tabara militara, traversand linia frontului. Documentul ar fi urmat, odata pus in aplicare, sa puna capat Razboiului Coreean insa, desigur, curierii nu cunosc continutul mesageriei lor, ci doar importanta indeplinirii acestei misiuni vitale. In acelasi timp, Young-gwang (Yeo Jin-goo) e un tanar elev inrolat in unitatea 365 de tanchisti nord-coreeana, ce nu iese din vorba superiorilor lui. Refuza sa fumeze, motivand ca e doar un elev, si face toate treburile marunte din tancul unde a fost repartizat. In momentul in care temperamentul greu de stavilit al soferului tancului duce la defectarea acestuia, Young-gwang e trimis sa aduca de mancare echipajului, ce ramane in urma sa repare tancul. In momentul in care revine, are loc un atac al americanilor, si-i gaseste pe toti camarazii sai morti. Speriat de moarte, incearca sa ajunga din urma ce a mai ramas din unitatea sa, dar se rataceste. La randul lor, soldatii sud-coreeni aflati in misiune sunt atacati de nordisti, iar singurul care supravietuieste este Nam-bok. Doar ca acesta pierde documentul secret… In timp ce il cauta, da peste un soldat fugar nord-coreean speriat… ce pare a avea ceea ce el cauta E nimeni altul decat Young-gwang… Avand fiecare dorinta de a ajunge teferi acasa, cei doi trebuie sa ajunga la un compromis…

Filmul nu este o productie de razboi in stilul clasic, cu super-efecte speciale, cu scene numeroase de lupta, cu mult sange si cadavre zburand prin aer. Toate aceste lucruri sunt doar pe fundal si sunt folosite numai ca justificare pentru plasarea actiunii in perioada ultimului an (chiar a ultimei luni) al Razboiului Coreean. In realitate, “The Long Way Home” e o drama spusa pe un ton hilar in contextul unui razboi tragic ce a separat o natiune pana in zilele noastre. Am mai vazut o astfel de abordare in “Welcome to Dongmakgol”, unde un dezertor nord-coreean si un soldat sud-coreean se intalnesc accidental intr-un sat de munte uitat de toata lumea, intre ei legandu-se o prietenie memorabila, in acest film localnicii din Dongmakgol fiind elementul liant al factorului comic. Acum, umorul e adus in scena de doi actori de mare talent, unul ce se indreapta vertiginos spre 50 de ani, Sol Kyung-gu, ce ne-a obisnuit cu rolul de politist acid si cu simtul umorului in diverse filme de actiune (seria Public Enemy), si altul, un tanar de mare perspectiva, Yeo Jin-goo, ce ne-a obisnuit cu aparitii in roluri de copii in seriale de televiziune, dar care de vreo 2 ani a inceput sa interpreteze partituri indraznete si tot mai complexe pe marele ecran, cum a fost cea din “Shoot Me in the Heart”. Desi relatia dintre cei doi, dupa cum o sugereaza scenariul, mai degraba se doreste a fi perceputa ca cea dintre un tata oarecare (din Sud) si un fiu oarecare, putin indoctrinat (din Nord), nu vei simti deloc acest lucru, dovada ca tanarul Jin-goo a intrat atat de bine in rol incat da personajului sau o forta aparte. Nu il privesti pe Young-gwang ca pe un elev fara experienta, naiv, ci ca pe un adult responsabil, ce se lupta sa supravietuiasca razboiului pentru a-si reintalni iubita si pentru a avea grija de mama sa singura, ce si-a pierdut toti fiii. Tocmai pentru ca priveste viata cu responsabilitate, Young-gwang e perceput ca un adult de catre spectator, fapt ce sterge orice asociere a lui cu un fiu. Nam-bok, la randul sau, e capul unei familii din sanul careia a fost smuls chiar inainte ca sotia lui sa nasca. Nu stie nici macar daca are un fiu sau o fiica, sau cum il/o cheama. Dorinta de a-si revedea familia e singura ce-l motiveaza sa razbeasca in acest razboi, sa scape cu viata. El vede in Young-gwang un inamic, nu e sensibilizat de varsta frageda a lui. Ajunsi fata in fata, captivi fara voia lor intr-un tanc aproape distrus, cei doi reusesc sa se cunoasca mai bine, sa dialogheze, dar relatia lor e mai tot timpul una de-a soarecele si pisica, pentru ca fiecare isi urmareste telul. Umorul e pigmentat de un limbaj nu chiar ortodox, ce il potenteaza oarecum si din nou desfiinteaza ideea de tata-fiu pe care regizorul scenarist o tot arunca in cateva randuri (“ti-as putea fi tata”). Lipseste respectul unei astfel de relatii, cei doi fiind mai degraba inamici ce mai apoi, imperceptibil, devin prieteni, pe masura ce trec printr-o multime de intamplari la limita dintre viata si moarte. Daca stam sa privim in ansamblu, insa, filmul e o imagine perfecta a divizarii Peninsulei Coreene, in special ca mentalitate, ce continua si azi. Subtil, neintelegerile si acomodarea celor doi inamici unul cu celalalt sugereaza ce s-ar putea intampla in cazul unei ipotetice si mult asteptate unificari, mesajul fiind unul pozitiv, reflectat de cateva scene cheie, cum e cea de pe pod, din final, in care niste sateni si cei doi inamici incearca sa traga de pe marginea prapastiei un tanc, toti uniti. Dincolo de toate elementele ce ii despart, (de viziune si aspiratiile proprii), Nordul si Sudul se pot unifica si depasi neincrederea reciproca doar lasand la o parte trecutul (nu uitandu-l !) si privind inspre viitor cu o dorinta identica pentru prosperitate si pace. Acest mesaj pacifist e cheia acestui film superb ce vorbeste, pana la urma, de rana inca sangeranda a unei natiuni profund divizate si la peste 60 de ani distanta.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil