Lumea filmului din Asia, cunoscuta pentru productiile lui Akira Kurosawa, Satyajit Ray, Brillante Mendoza si a altor multi cineasti cu renume, este prea ocupata sa faca filme, pentru a se agita in legatura cu ceea ce se intampla la Hollywood, si ne referim aici la tendinta de distribuire a unor actori din Vest in roluri scrise pentru actori asiatici. Desi acest lucru doare, actorii din Asia nu isi exprima ingrijorarea prea vocal. Multi ridica din umeri vazand acest fenomen ca inevitabil, avand in vedere nevoile comerciale, observand ca si in filmele asiatice sunt distribuiti mereu aceiasi actori de succes din aceleasi motive comerciale.

Distribuirea de actori non asiatici pentru a juca roluri asiatice este foarte evidenta, chiar recent (Tilda Swinton a fost distribuita in „Dr. Strange” in rolul unui personaj tibetan, aceasta aparand si in fantezistul „Snowpiercer” al lui Bong Joon-ho). Acest fenomen este un subiect delicat. Actorul coreean Lee Byung Hun a respins invitatia unui interviu despre acest subiect, reprezentantii sai declarand ca actorul va fi distribuit intr-un nou film de la Hollywood.

Kaori Momoi, actrita japoneza care a aparut in „Memoirs of a Geisha” si in filmul „The Sun” al lui Alexandr Sokurov a sugerat ca actoria este in primul rand despre talentul individual si nu culoarea pielii sau nationalitate. Momoi a laudat devotamentul, talentul si profesionalismul actritei Scarlett Johansson cu care a jucat in „Ghost in the Shell” (filmul va avea premiera in 2017), scenariul fiind o adaptare a unui anime japonez. „M-am simtit binecuvantata ca joc cu ea” a declarat actrita, sfatuind actorii sa fie selectivi in alegerea regizorilor cu care vor lucra. Precum alti actori cu experienta in Asia, Momoi a vazut Hollywood-ul ca o oportunitate. Actrita era deja un star in Japonia cand a inceput sa joace in filme in afara tarii, cu zece ani in urma. Ce i-a placut a fost provocarea, noutatea, „fuga de Kaori Momoi” (dupa cum a descris chiar actrita). „In comparatie cu Japonia, aici sunt mai multe oportunitati, si ai sanse la recunoastere in Statele Unite chiar si cu ajutorul filmelor independente.” Actrita a ajuns sa cunoasca cineastii independenti la festivaluri, inclusiv cel de la Berlin, unde a rulat „Fukushima, Mon Amour” in care a jucat si ea. Actrita a devenit chiar si regizor, avand doua filme la activ, unul urmand sa aiba premiera in 2016.

Claudia Kim (Kim Soo Hyun) considera ca este norocoasa ca poate juca roluri de femei asiatice independente in majoritatea filmelor, precum in „Avengers: Age of Ultron”, din 2015. Dar, actrita a fost dezamagita cand a aflat ca o actrita din Vest a fost distribuita intr-un rol intr-un film de la Hollywood, rol pentru care daduse si ea o auditie. Actrita nu a dorit sa specifice despre ce film este vorba. „Cu siguranta nu este o experienta placuta. Este de-a dreptul ridicol.”

Actroul indian Vijay Varma care a jucat in „Monsoon Shootout”, un film politist cu mai multe finaluri (filmul a fost prezentat la Festivalul de la Cannes), a subliniat ca si la Bollywood familiile domina industria, desi el a fost norocos pentru ca provine dintr-o familie ce nu are legatura cu industria filmului. Bollywood conteaza pe atragerea maselor, distribuind actori celebri, exact la ca Hollywood. „Este extraordinar atunci cand un efort care sfideaza granitele se dovedeste a fi un film mare, precum „Life of Pi”, in care a jucat cel putin un actor indian, filmul fiind regizat de un regizor nascut in Taiwan”, (celebrul Ang Lee), a spus acesta.

Desi unii japonezi se intreaba de ce actrita de origine chineza Zhang Ziyi a jucat in superbul „Memoirs of a Geisha”, altii nu au vreo problema in a distribui actori japonezi in roluri chinezesti sau roluri non japoneze, imitand accente in vorbire si in comportament.

Rolurile pentru actorii americani in filmele asiatice sunt destul de limitate, acestia fiind, de regula, alesi sa joace „straini”. Bryerly Long a jucat in „Sayonara” al lui Koji Fukada, avand rolul unei femei pe moarte in Japonia, dar in film a mai jucat si un robot care era companionul ei.

Gong Li (a jucat in „Raise the Red Lantern” al lui Zhang Yimou) considera ca este o problema de piata de film, de vandabilitate. Actrita declara pe covorul rosu de la Cannes :”Cultura asiatica nu s-a imbinat prea bine cu cultura filmului din Statele Unite. Nu e integrata. Sunt o multime de producatori de top care fac filme in acest moment in China, care nu au procedat bine. Asa ca, este acelasi lucru daca distribui un actor cunoscut sau unul ceva mai putin faimos. Chinezii nu stiu cine este.”

Si exemplele pot continua. „Hollywood Adventures” a avut un platou american de filmari si staruri chineze, dar totul a fost distrus de traducerea nereusita a dialogurilor, din engleza in chineza. Nicolas Cage si Hayden Christensen au filmat impreuna la „Outcast” pentru piata de film din China, unde a fost un esec. „Dragon Blade” cu Jackie Chan, Adrien Brody si John Cusack a fost un succes in China, dar piata din Statele Unite arata ca nu a reusit sa aiba acelasi succes precum au avut alte filme ale lui Jackie Chan din trecut. Matt Damon si regizorul Zhang Yimou spera ca filmul lor sa fie mai bine primit („The Great Wall”, un film S.F).

Respectand diversitatii in distribuirea rolurilor va duce la filme mai bune. Sunt actorii asiatici prea ocupati pentru a se ingrijora de aceste aspecte importante ale industriei in care activeaza sau sunt tematori de feedback-ul negativ primit din partea producatorilor, in cazul in care si-ar exprima foarte clar parerile? Un lucru este cert, pentru majoritatea actorilor coreeni distribuirea intr-un film american e ca un vis la care spera toata viata, de parca industria proprie nu le ofera suficienta expunere si celebritate. Iar paradoxul este ca limba engleza e o mare necunoscuta pentru actorii coreeni, care mai degraba au cunostinte de japoneza sau chineza decat de engleza.

„Magia actoriei sta in a face oamenii sa viseze, sa viseze la o alta lume. Asta iti doresti. Este important sa folosesti un actor de alta rasa”, este de parere actrita Monisha Shiva, actrita de origine indiano-americana ce a lucrat si in India si in State.

Ramane de vazut daca producatorii ce se ocupa cu arta filmului (desi in ziua de azi numai arta nu mai este filmul) vor intelege sau nu acest lucru.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil