Regizorul si scenaristul Na Hong-jin, care in anii trecuti a atras atentia cu doua productii “low budget” ce au fost mari succese de box-office, premiate la festivaluri de film (“Thr Chaser” si “The Yellow Sea”), revine in acest an in atentie cu un thriller supranatural, “The Wailing”. Finantat cu capital american de catre studiourile “20 th Century Fox” divizia Coreea, avand premiera cu nici 2 luni in urma, productia a reusit sa atraga foarte multi coreeni in salile de cinema. Doua saptamani la rand a fost nr. 1 la box-office, obtinand intr-un final incasari de peste 48,1 milioane dolari, suma care il situeaza, la jumatatea anului 2016, pe locul 2 la incasari. Nu neaparat povestea stranie si captivanta a atras publicul, cat distribuirea in film a starului Hwang Jung-min, care, paradoxal, interpreteaza un rol secundar, intrand in scena abia la jumatatea filmului. Rolul principal, in mod surprinzator, ii revine lui Kwak Do-won, o prezenta obisnuita in roluri secundare. Acesta face in sfarsit pasul spre rolul principal intr-un film important, colaborand pentru a doua oara cu Hwang Jung-min (prima oara in 2014 la “Man in Love”). Japonezul Jun Kunimura, un veteran cunoscut al filmului japonez (iar publicului occidental cunoscut mai ales din aparitia in “Kill Bill”) si atragatoarea Chun Woo-hee din “The Piper” si “Mother”, o actrita in plina ascensiune, completeaza o distributie interesanta si echilibrata a acestui thriller plin de mister ce dureaza doua ore si jumatate. Titlul filmului in coreeana este “Gokseong”, acesta fiind numele satului in care se petrece actiunea, astfel ca producatorul american a gasit repede un titlu mai mult metaforic decat cu o legatura directa cu actiunea, “The Wailing” (“Tanguirea”). Filmul a fost prezent in acest an la Festivalul de la Cannes, in afara competitiei principale.
Gokseong e un sat linistit dintr-o zona montana a Coreei, in care mai nimic nu se intampla. Localnicii isi vad linistiti de grijile cotidiene, atmosfera pasnica dandu-ti senzatia unui loc unic. Totul pana cand un cuplu de cultivatori de ginseng e omorat intr-un mod salbatic. Jong Goo (Kwak Do-won) e sergent in politia locala, si e trezit cu noaptea in cap pentru a merge la locul faptei. Locuieste cu sotia si soacra lui intr-o locuinta saracacioasa, si are o fiica minora la care tine foarte mult. Cazul se complica dupa ce la fata locului un localnic e gasit intr-o stare deplorabila, avand halucinatii, iar repede autoritatile locale incearca sa puna tragedia intamplata pe seama intoxicarii cu o ciuperca salbatica otravitoare. Dar la scurt timp, incep sa circule in sat tot felul de zvonuri despre o femeie stranie ce umbla despuiata in puterea noptii si ii innebuneste pe sateni, impingandu-i la moarte, dar si despre un japonez misterios stabilit recent in zona de munte, despre care se spune ca ar fi o… fantoma. Si cum evenimentele stranii continua, Jong Goo e trimis sa gaseasca dovezi pentru prinderea autorului crimelor ce au terorizat satul. In momentul in care fiica lui se imbolnaveste de aceeasi boala de care au murit mai multi sateni, in fata lipei de solutii din partea medicilor, Jong Goo accepta sa apeleze la un saman, Il Gwang (Hwang Jung-min), care sa-i salveze fata.
Desi “The Wailing” e un thriller plin de mister, cu un evident iz comercial, in spatele lui se ascunde o parabola religioasa de care nu am sti daca nu am da peste citatul biblic cu care se deschide filmul. Acesta face trimitere la momentul reintalnirii lui Iisus cu apostolii, dupa Inviere, in care Iisus spune ca “duhul nu are carne si oase”, spre deoebire de el, ce are maini si picioare. De fapt, daca e sa privim filmul din acest punct de vedere, putem intelege intentia regizorului si sensurile ascunse ale povestii infioratoare ce ne e adusa in fata ochilor. Intunecat si pesimist, ca anterioarele productii ale lui Na Hong-jin, “The Wailing” e un film tensionat, plasat intr-un decor total opus, relaxant, in care pacea si armonia par a domina. Tensiunea apare odata cu crimele ce se produc in satul Gokseong si cu imbolnavirile misterioase cu o boala pe care nici medicii nu o cunosc. Personajele demne de mila ce devin protagonistii povestii sunt un politist speriat de moarte de fantome si asupra caruia zvonistica creeaza conditiile prielnice instaurarii unei stari de panica ce il face sa aiba cosmaruri teribile; colegii lui de la sectia locala de politie, nici ei mai breji, care si-ar dori ca viata lor sa fie un etern “dolce far niente” si, eventual, sa urmeze intr-o buna zi si o promovare; familia politistului, oameni simpli si aparent plictisiti de monotonia zilnica. Lor li se adauga pe parcurs un saman dezinvolt interpretat de Hwang Jung-min, o tanara misterioasa ce apare in momentele de rascruce pentru a-l ajuta pe politist, cu sau fara intentie si, desigur, “suspectul de serviciu”, japonezul interpretat excelent de veteranul Jun Kunimura, elemental central in jurul caruia graviteaza povestea, sporindu-i misterul. Si totusi, dintre toate aceste personaje, adevarata inventie a scenaristului e politistul Jong Goo. Interpretat de un actor obisnuit cu roluri secundare, Jong Goo e un personaj mereu incruntat, ce-ti da impresia ca a scapat ultimul tren spre fericire si ca a ramas captiv pe viata in monotonia din satul Gokseong. Nu zambeste niciodata, cu toate ca are uneori o doza de umor negru, rafinat, ce nu poate fi trecut cu vederea. Starile lui oscileaza intre un umor parca nedorit nici de el si o spaima continua, ce tradeaza lasitate, confuzie, incoerenta. E un personaj care cauta raspunsuri facand un pas inainte si doi inapoi, si acestea cu timiditate, mai mult dintr-un instinct de autoconservare. E greu sa te astepti e la el sa ia o decizie curajoasa, astfel ca si atunci cand isi ia inima in dinti si se decide sa faca ordine, sa rezolve si el ceva, cum vede ca da de greu redevine persoana fricoasa ce o ia la sanatoasa. Jong Goo e un anti-mocdel, chiar daca e politist (supraponderabilitatea, faptul ca intarzie mereu la serviciu inventand tot felul de scuze sau pur si simplu punand o masa in familie mai presus de prezenta la timp la locul unei crime). Pe de alta parte, Il Gwang, samanul ce intra in scena cand lucrurile par fara iesire ne prezinta un Hwang Jung-min total acaparat de specificul meseriei practicate, ce da impresia ca e stapan pe situatie, ale carui ritualuri sunt de-a dreptul spectaculoase. Nu e un personaj de care sa te mai poti atasa deoarece intra in scena tarziu, are un scop si un rol precis si clar delimitat, iar portretul lui ne e prea putin zugravit pentru a-l cunoaste indeaproape. Oarecum rolul lui e de a inclina balanta intre Bine si Rau, e un factor aparent hotarator si lipsit de orice mister, dar uneori el mai mare mister e realitatea insasi, aparenta. “The Wailing” exact acest lucru il tinteste: realizarea unui joc intelligent al aparentelor, joc pe care nu-l poti sesiza la prima vizionare deoarece intreaga cheie a filmului sta in finalul sau, in lamurirea tuturor situatiilor inexplicabile. Din pacate, victima acestui joc al aparentelor e scenariul, care spre final devine ambiguu si oarecum enervant prin lasarea lucrurilor intr-o aparenta suspensie. In realitate, insa, aceasta suspensie e de fapt metafora lumii in care traim, una macinata de indoielile omului fata de semenii sai si, mai ales, de lipsa acstuia de credinta, de religiozitate. Raportarea fata de Bine si fata de Rau prin intermediul unei credinte (fie ea primitive precum samanismul, sau crestinismul) e ca si cum ai avea o arma pentru a te apara in fata necunoscutului. Cand ajungi sa ai indoieli si, cum spune Biblia, sa te increzi in falsi profeti, fara a putea deosebi Binele de Rau, omul devine unealta diavolului. Filmul are o tensiune graduala, ce va va tine cu sufletul la gura pana la final, insa cheia se afla tot timpul sub ochii spectatorului. Nimeni, insa, nu va da importanta lucrurilor simple, simbolurilor, toata lumea va cauta senzationalul, in deznodamantul acestui film, iar acesta si anumite raspunsuri aparent vor lipsi. In realitate, insa, raspunsurile sunt tot timpul sub ochii nostri, in film, doar ca nu avem ochi pentru acestea deoarece cautam altceva. Aici sta farmecul acestui film sobru, cu personaje schimbatoare, ce-si dezvaluie treptat adevarata natura, fascinant prin decorurile sale, poate putin prea lung ca intindere, dar care cu siguranta nu va va plictisi. Cu toate ca nu se ridica la nivelul unui “Moss”, un film coreean oarecum similar si ca intindere, decoruri, castiguri la box-ofice, atmosfera, etc, “The Wailing” e o provocatoare incursiune in lumea supranaturalului, ce nu dezamageste.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
0 Comments