Cand numele lui Kim Ki-duk e amintit, orice cunoscator al filmului coreeean tresare, mecanic. Si asta pentru ca Kim Ki-duk a scris istorie pentru cinematografia coreeana contemporana, punand serios umarul, prin productiile si scenariile sale, la renasterea filmului coreean la sfarsitul anilor ’90 si la inceputul anilor 2000. Premiat pentru scenariile lui “3-Iron” sau “Rough Cut”, pentru regia unui “Dream” sau “Pieta”, avand la activ numeroase filme ce impresioneaza prin realismul lor crud si simplitatea complicatelor cai ale vietii pe care le releva, Kim Ki-duk a devenit unul din cei mai apreciati regizori coreeni la nivel mondial. Desi filmele sale sunt realizate cu bugete minuscule si sunt filmate intr-un stil ce dau impresia de graba (unele din ele sunt filmate in doar cateva zile !), acestea au puterea de a transmite o multitudine de idei si trairi pe care nu le poti simti decat lasandu-te prins in atmosfera atat de incarcata si totodata naturala a povestilor sale. In ultimii ani, Kim Ki-duk a inceput sa si produca filme prin intermediul propriei case de productii (“Kim Ki-duk Film”), majoritatea cu ajutorul apropiatilor ce l-au ajutat la anterioarele proiecte. Acestea este si cazul productiei “Godsend”, produsa de Kim Ki-duk, ce are la baza un scenariu scris tot de acesta. Regia lui e, insa, semnata de regizoarea Moon Si-hyun (foto), asistent de regie la alte 3 filme de-ale lui Kim Ki-duk, “Breath”, “Time” si “Pieta”. Aproape nu realizezi ca filmul nu este in totalitate realizat de Kim Ki-duk, regizoarea preluand de la marele regizor unele elemente specifice stilului acestuia pe care le simti pe parcursul derularii povestii. Lee Eun-woo, actrita foarte talentata dar din pacate ocolita de regizorii de filme comerciale, pe care am vazut-o si in “Moebius”, si mai tanara ei partenera Jeon Soo-jin (ce a aparut si in seriale precum “Heirs” sau “Descendants of the Sun”) sunt protagonistele unei povesti interesante, adanc ancorate in realitatea cotidiana, ce exploreaza chestiuni sociale de interes ale unei lumi tot mai putin atente la aproapele sau.

Seung-yeon (Lee Eun-woo) e o femeie trecuta de 30 de ani, marcata psihic de faptul ca nu poate avea copii. E casatorita cu un sot ingaduitor, ce are o situatie financiara destul de buna, insa simte ca increderea si casnicia poate fi consolidate doar printr-un copil. In consecinta, mai toata ziua ea sta pe culoarele unei clinici private, unde impanzeste toaletele cu anunturi privind cautarea unei mame surogat care sa aduca contra cost pe lume un copil. La un moment dat, da peste o tanara ce vine neinsotita la clinica de obstetrica, fiind insarcinata in 6 luni. So-young a ramas insarcinata cu prietenul ei, ce nici nu vrea sa auda de perspectiva de a deveni tata, la doar 23 de ani. Si cum nici ea nu intentioneaza sa devina mama, se decide sa avorteze. E momentul in care intervine disperata Seung-yeon, care ii propune ca in schimbul aducerii pe lume a copilului si al predarii acestuia ei, tanara sa intre in posesia masinii luxoase pe care ea o poseda. Fata accepta aceasta intelegere, si pentru a nu aparea insarcinata acasa, se retrage lunile ramase pana la nastere la o cabana la munte detinuta de Seung-yeon. Cele doua devin prietene, dar izolarea pe munte atrage dupa sine o serie de evenimente neasteptate, care le vor marca pe durata urmatoarelor luni vietile.

Dupa cum o spune si titlul, “Godsend” este o poveste despre un lucru neasteptat care se intampla atunci cand iti pierzi speranta ca s-ar mai putea intampla. Termenul de “mana cereasca” este poate cel mai potrivit pentru a transmite mesjaul ascuns al acestui film scris de Kim Ki-duk si regizat de o femeie. Nu intamplator vom regasi personaje feminine greu incercate, surprinse in etape diferite ale vietii (iesirea din adolescenta, respectiv inceputul unei casnicii), ce sunt aproape victimizate in opozitie cu personajele masculine, amorale si misogine, iresponsabile si interesate doar de vremelnicia unei vieti aventuroase. Prin excelenta femeia este cea care isi asuma, in “Godsend”, rolul partenerului matur in cadrul relatiei de cuplu, dispus sa-si asume si responabilitatile, desi acest lucru nu e unul realizat de la inceput, ci doar dupa parcurgerea unor momente delicate. In fapt, exista un cuvant de ordine legat de personajele acestui film: responsabilitatea. Fie ca e vorba de asumarea ei, fie ca e vorba, din contra, de fuga de ea. Seung-yeon e o fosta translator, care odata casatorita cu sotul ei, devine casnica. Pare, insa, a avea o problema, atat fizica (nu poate naste copii) cat si psihica (consecinta a problemei fizice, manifestata prin dorinta exasperanta de a infia sau de a dobandi un copil prin intermediul unei mame surogat, stare ce merge pana la deviatii comportamentale de genul mimarii unei sarcini cu ajutorul unei perne). In mod paradoxal, in dorinta ei nebuna de a avea un copil, personajul Seung-yeon poate da impresia ca are probleme psihice grave, insa tocmai de la acest personaj usor labil va veni acea doza de normalitate de care spectatorul va simti pe tot parcursul filmului ca are nevoie ca de aer. Toate personajele din jurul acesteia, desi par normale, se dovedesc lipsite de responsabilitate: sotul ei nu e interesat sa aiba un copil, vrea independenta, eventual din cand in cand o aventura extraconjugala. Sotia incearca sa se responsabilizeze pe sine si pe sotul ei, insa o face cu un scop: sa pastreze relatia cu acesta. Doar copilul poate intari aceasta relatie; absenta lui inseamna posibilitatea de a-l pierde pe partener, ce decurge din lipsa ei de incredere de sine, lucru firesc daca tinem cont de problema medicala de care sufera.

Tanara abia iesita din adolescenta, So-young, se trezeste peste noapte insarcinata si speriata de consecinte, cand vede ca din partea prietenului ei nu gaseste nici macar o incurajare sau asumare a sarcinii. Vede sarcina ca pe o anomalie, nu realizeaza ca e vorba de un suflet in interiorul ei care usor prinde viata si se lupta sa traiasca. Ea accepta targul (un termen dur dar realist pentru ceea ce incheie cele doua femei, un targ pentru o viata, ca si cum o viata e un obiect comparabil ca valoare cu o masina, fie ea si straina) dintr-un singur motiv: nu neaparat pentru a dobandi masina, pentru care invata sa conduca pe carari de munte, cat pentru a scapa de responsabilitatea de a deveni mama. Cum e previzibil, pe masura ce sarcina devine vizibila si se apropie termenul nasterii, So-young se transforma, incepe brusc sa se maturizeze in fata unor evenimente neasteptate ce o aduc atat de aproape de moarte. In acest fel, experienta din ultimele luni de graviditate transforma viziunea acesteia despre viata si, in mod neasteptat, o responsabilizeaza. De remarcat si modul in care sunt zugraviti barbatii in acest film regizat de o femeie, cu doua femei protagoniste. Daca initial, cele doua femei devin prietene, atmosfera fiind una aproape idilica, in momentul in care apar barbatii in scena, evenimentele iau o turnura neasteptata. Brusc apare tensiunea, ca e de natura sexuala sau psihica, iar filmul devine captivant. Actiunea are o desfasurare rapida, si in ciuda realizarii minimalistice, filmul reuseste sa transmita exact ceea ce a dorit Kim Ki-duk, anume pictarea un tablou al lumii contemporane, al relationarii in cadrul unui cuplu al secolului XXI in care fuga de responsabilitate si instrainarea intre oameni a devenit cuvant de ordine. Iar pe acest fundal, responsabilitatea de a deveni parinte apare ca un fapt divers ce nu poate schimba cu adevarat sensul vietii decat prin asumare comuna intre parteneri prin relationare, dialog, intelegere reciproca. Un film excelent, care desi nu are o distributie cu nume cunoscute, ne introduce perfect in lumea lui Kim Ki-duk, dincolo de care intotdeauna exista o raza de speranta.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil