You Call It Passion posterRegizorul lui “Love 911”, Jung Ki-hun, revine in prim plan cu o comedie mai aparte, de aceasta data inspirata nu din lumea pompierilor, ci a ziaristilor. De fapt, filmul este doar in prima jumatate a sa o comedie, transformandu-se treptat intr-o drama sociala, ce descrie perfect provocarile meseriei de reporter, compromisurile si satisfactiile unei meserii deloc usoare, mai ales in secolul vitezei si al internetului, in care concurenta pentru informatii e acerba. Filmul are la baza un roman publicat in anul 2010, iar distributia ofertanta, ca si trailerul apetisant cand vine vorba sa incluzi in el doar momentele comice au atras destul de multa lume in salile de cinema, productia filmata in decursul a doua luni reusind sa stranga aproape 3,5 milioane de dolari incasari. Criticii de film au fost unamim de acord ca filmul portretizeaza perfect lumea birourilor coreene ale marilor companii, guvernata de o ierarhie ce poate fi dureroasa pentru cei de la baza ei datorita presiunii psihice si mentale la care sunt supusi de catre superiori. In rolurile principale – doar actori talentati si populari. Park Bo-young interpreteaza rolul principal feminin, unul de o cu totul alta factura decat in recentul “The Silenced”. Si cum rolurile You Call It Passion secventa 2din comedii ii vin de minune (a se vedea prestatia din “Speed Scandal”), in “You Call It Passion” aceasta isi demonstreaza din plin talentul, interpretand fara cusur un reporter aflat la inceput de cariera ce are de infruntat criticile tuturor. Jung Jae-young (The Plan Man, 11:00 AM, Broken, Moss) ne ofera inca un recital actoricesc desavarsit, interpretand in stilu-i caracteristic, cu mult aplomb, un sef de departament irascibil, cinic si de neoprit. In roluri secundare, nume ca Oh Dal-su, Jin Kyung, Bae Sung-woo sau Ryoo Hyoung-kyung dau culoare productiei. De remarcat aparitia in film a tanarului actor Yoon Gyun-sang, chiar in rolul unui actor implicat fara voia sa intr-un scandal de proportii, Gyun-sang aparand in ultimii ani in cateva seriale populare, precum The Time We Were Not In Love sau Six Flying Dragons.

You Call It Passion secventa 1Do Ra-hee (Park Bo-young) e o tanara care dupa multe cautari reuseste sa fie acceptata ca stagiara la un ziar de stiri pe nume “Dong-myung”. Repartizata la departamentul Divertisment, entuziasmul lasa loc incet altor sentimente, pe maura ce descopera realitatea din spatele meseriei de reporter. Pe langa faptul ca are cel mai mic salariu din companie, devine tinta ironiilor tuturor, mai ales a sefului ei, Ha Jae-gwan (Jung Jae-young), o persoana necrutatoare, ce mereu urla la angajati, cu sau fara motiv. Acesta are o obsesie: sa distruga imaginea unui star de film, Woo Ji-han, pe care il critica mereu prin articole defaimataore scrise de oamenii lui din redactie. In fapt, tinta lui e presedinta Jang de la JS, compania care il impresariaza pe actor, si care se afla in razboi deschis cu ziarul “Dong-myung”, nepermitand ziaristilor publicatiei sa se apropie de star. In momentul in care toata lumea se eschiveaza de la o misiune data de seful Ha, in urma unui accident al starului, tanara stagiara Ra-hee e trimisa la spital sa afle detalii cat mai amanuntite pentru defaimarea starului. Fara voia ei, Ra-hee se trezeste prinsa in razboiul de la distanta dintre seful Ha si presedinta Jang, iar in momentul in care afla unele lucruri secrete despre starul de film, ajunge intr-o mare dilema…

You Call It Passion secventa 3Titlul filmului, “You Call It Passion”, poate induce in eroare, mai ales daca asteptarile de la aceasta productie sunt in directia unei comedii romantice tipic corene. Desi debuteaza ca o comedie despre intamplari la locul de munca, treptat drama inlocuieste tonul vessel, productia devenind una cat se poate de serioasa si realista, dezvaluind adevaruri de culise din spatele meseriei de reporter. “Pasiunea” din titlul filmului se refera, de fapt, la pasiunea pentru meseria practicata, nu la o poveste romantica intre doi protagonisti. Exista un fir romantic, cel al relatiei dintre Do Ra-hee si unul din colegii stagiari, dar acesta e pur si simplu formal, explorat doar pe fuga de regizor. Meseria de reporter e vedeta filmului, iar Do Ra-hee e exponentul perfect al acesteia. Situatiile hilare, ca si cele dramatice din a doua jumatate rezulta din expunerea relatiei senior-junior din cadrul companiei, ce pare a fi una de tipul “caine si pisica”, cu multe momente de tensiune dar si de deconectare. Pe la jumatatea sa, filmul pierde din consistenta, stagnand putin cand e schimbat macazul, insa partea a doua ne ofera multe lucruri interesante, in special ca anumite aspecte din firul povestii se regasesc in viata tuturor celor ce lucreaza in astfel de companii. Filmul este subtil, ascunzand niste mesaje profunde, poate cel mai important fiind cel al moralitatii in meseria de jurnalist. Ca reporter pe chestiuni mondene, materialul de lucru sunt zvonurile si ponturile, ce trebuie investigate. La capatul acestor investigatii se afla adevarul, insa acesta poate diferi in functie You Call It Passion secventa 4de modul in care e privit de fiecare. Atunci cand obiectivitatea e corupta de puterea banului, adevarul nu poate fi decat distorsionat. Exista loc de moralitate intr-o lume a compromisurilor si intelegerilor tacite, in care conexiunile dicteaza adevarul ? Ca tanara stagiara, Do Ra-hee crede cu tarie ca da. “You Call It Passion” e o satira amara a ceea ce a ajuns show-biz-ul coreean dominat de agentiile de impresariere ce nu de putine ori isi exploateaza in scop financiar vedetele, dar si o impresionanta reconstituire realista a adevaratei fatete a presei coreene, aflata sub asaltul concurentei televiziunilor si internetului, in care rapiditatea aflarii unei informatii poate face diferenta intre supravietuire si disparitie. Un film cu un subiect extrem de delicat, cu mesaje bine acunse si articulate de interpretarea lui Park Bo-young si Jung Jae-young, ce formeaza un duo credibil prins in dilema unor alegeri dificile. Care va fi alegerea lor ?

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>