Despre “Memories of the Sword” se vorbeste de mai bine de 2 ani, chiar de pe la sfarsitul lui 2012. Un proiect care s-a urnit greu, si ale carui filmari au inceput in sfarsit in septembrie 2013, durand 5 luni, De la data finalizarii filmarilor pana la data premierei a trecut mai bine de un an, lucru explicabil prin abundenta de efecte speciale, slow-motion-uri si efecte vizuale lucrate pe calculator. In august 2015, filmul avea in sfarsit premiera in Coreea, iar la 10 zile distanta si in Statele Unite. Cu un buget de 8,5 milioane de dolari, filmul a fost o crunta dezamagire la box-office-ul coreean, unde nu a obtinut mai mult de 2,3 milioane de dolari, din acest punct de vedere situandu-se sub productii cu investitii mult mai mici ce au avut incasari mult mai mari, precum Shoot Me in the Heart, Chronicle of a Blood Merchant, The Treacherous sau The Chronicles of Evil. Pentru ceea ce a iesit sub aspect vizual, bugetul de 8,5 milioane de dolari pare mic, si se pun serioase semne de intrebare cat a fost plata actorilor ce au aparut in acest film, ce sunt nume unul si unul, daca bugetul a fost atat de mic. Se stie ca Lee Byung-hun e cel mai bine platit actor coreean al momentului, si nu accepta sa apara in orice fel de filme. Jeon Do-yeon e probabil cea mai cunocuta actrita coreeana pe plan international, premiata inclusiv la Cannes, a carei cota nu e deloc una joasa. Lor li s-au alaturat in distributie Kim Go-eun (recent vazuta in “Coinlocker Girl” si “Monster”), veteranul Lee Kyoung-young (care e o figura nelipsita din cele mai de succes filme coreene ale fiecarui an), Bae Soo-bin, Kim Tae-woo si tanarul Lee Joon-ho (membru al formatiei 2PM, cunoscut si ca Junho, pe care ni-l amintim din “Twenty”). De ce filmul nu a avut succes in Coreea ? E de inteles. Regizorul si scenaristul Park Heung-sik (autorul memorabilului “My Mother, the Mermaid”, unde a colaborat de asemenea cu actrita lui preferata, Jeon Do-yeon) se pare ca a tras prea mult cu ochiul la cinematografia chineza, rezultatul final fiind un scenariu mai putin consistent, insa un spectacol vizual remarcabil. Totusi, tot acest spectacol vizual se bazeaza pe o multime de clisee – unele specifice filmului coreean, altele filmului chinezesc, iar tot ce vedem in materie de “entertainment” am mai vazut deja in mai multe filme chinezesti ale ultimilor ani. Chiar daca scenariul este mai putin inspirat, jocul actorilor e un adevarat regal, si doar si pentru acest lucru filmul merita urmarit.

In perioada Goryeo-ului, Wol-so (Jeon Do-yeon) e o spadasina oarba ce si-a dedicat ultimii 18 ani din viata cresterii fiicei sale adoptive, Hong-yi (Kim Go-eun) si pasiunii pentru ceai. A incercat s-o fereasca de ochii lumii, datorita unui secret din trecut, insa Hong-yi e o poznasa, ajunsa aproape de varsta la care trebuie sa priveasca viata cu alti ochi. Intr-una din zile, innebunita dupa luptele din arena, mai intai trage cu ochiul la acestea de la distanta, dupa care, fascinata de talentul unuia dintre luptatori, isi pune masca pe fata si il provoaca la lupta in fata arenei. Ce nu stie ea este ca in tribuna se afla generalul Yu-baek (Lee Byung-hun), care tresare cand vede stilul de lupta al fetei deghizate in luptator. Desi ordona ca aceasta sa fie capturata, Hong-yi reuseste sa fuga. La scurt timp dupa, insusi generalul are ocazia de a o cunoaste de aproape, iar modul ei de a lupta ii trezeste amintiri despre cea pe care odata a iubit-o, Seol-rang, ce manuia la fel de bine sabia. Si astfel, calatorim inapoi in timp in urma cu 18 ani, cand o organizatie rebela numita “Cele Trei Mari Sabii” pune la cale o rebeliune in vederea rasturnarii Guvernatorului provinciei. Planul esueaza datorita lui Duk-gi, nimeni altul decat actualul general Yu-baek, care isi tradeaza prietenii si profita de iubirea ce i-o poarta Seol-rang, si ea una din capii rebeliunii. Seol-rang nu il urmeaza pe calea tradarii si fuge cu orfana Hong-yi, pe care o creste cu un singur scop: razbunarea. In schimb, Duk-gi intra in slujba Guvernatorului, iar in anii ce vor urma urca pas cu pas in ierarhie, avand ambitii politice mari. Ajuns general, Yu-baek are acum puterea militara de a face orice in Goryeo, fiind la un pas de a-si implini visul de putere. Aparitia lui Hong-yi si stilul ei de lupta ii trezeste suspiciuni, astfel ca pana sa ajunga la mama ei nu mai e mult. Seol-rang considera ca a sosit momntul sa-i spuna fiicei sale cine sunt cei ce i-au ucis parintii adevarati… fapt ce va declansa o adevarata furtuna.

“Memories of the Sword” e o productie coreeana atipica. In general punctul forte al productiilor coreene e scenariul, de la care porneste totul: emotia, transpunerea sentimentelor personajelor cu talent artistic, mesajul in sine al filmului. De aceasta data scenariul e un element secundar, accentul fiind pus pe partea de “popcorn”, adica pe “entertainment”. Regizorul si-a dorit probabil cu ardoare sa iasa in evidenta, filmele sale nefiind mari succese de box-office, iar numele de Park Heung-sik nu a intrat, inca, in galleria marilor nume ale cinaestilor coreeni. Probabil s-a gandit ca daca va face ceva pompos, iesit din comun, in stilul unui “The Host” al lui Bong Joong-ho, film ce i-a adus acestuia celebritatea internationala si succes la box-office, va da lovitura si cariera lui va lua un alt curs. Ce a ignorat, probabil, a fost faptul ca un Bong Joong-ho regizase cu 3 ani inainte de The Host “Memories of Murder”, prilej cu care si-a demonstrat talentul de cineast, pe cand Park Heung-sik a regizat doar cateva drame si melodrame profunde, dar care nu au reusit sa ii aduca consacrarea, acesta ramanand un regizor obisnuit de filme corene comerciale fara pretentii. Se pare insa ca demersul sau cu “Memories of the Sword” nu a reusit decat sa-i aduca desfacerea rapida a filmului pe piata americana, exact cea care consuma astfel de productii spectaculoase, in care publicul nu are pretentii la capitolul scenariu, public care e interesat doar de actiune si efecte speciale. Ce e mai regretabil e faptul ca pentru a multumi acest public, Park Heung-sik a capitulat in fata principiilor cinematografiei coreene, optand pentru o reteta pur chinezeasca de clisee nesfarsite care iti iau ochii, dar in final nu fac decat sa te oboseasca, pentru ca nu aduc nimic nou. Scenariul pacatuieste prin faptul ca povestea e mult prea personala. E o poveste clasica de razbunare, transmisa din generatii, pe care cel mai tanar trebuie s-o indeplineasca pentru linistea sufletului celor de mult disparuti. Ea insa e aproape complet scoasa din contextul social-politic al acelor vremuri. Vedem doar un Goryeo slab, cu un rege marioneta ce mimeaza functia regalitatii, cu o Curte cu ministri la fel de slabi si usor de manevrat, exact acel Goryeo din serialul “God of War”, in care cine controla puterea militara, conducea regatul. Insa acest context e doar un simplu element de decor, viata la Curte abia e zugravita, intreaga poveste concentrandu-se strict pe elementele personale ale unei povesti de razbunare. Vedem tot ce am vazut intr-o jumatate de secol de filme de arte martiale chinezesti: un maestru cu plete albe ce face cateva giumbuslucuri pentru a impresiona audienta si rosteste cateva replici de duh despre calea sabiei; vedem clasicele antrenamente din mijlocul unei paduri de bambusi, meditatia de pe creasta muntelui, slow-motion-uri pe ploaie, ca e vorba de apa, petale sau frunze purtate de vant sau fulgi de nea. Abuzul de flashback-uri incurca serios spectatorul, care in contextul in care persoanjele principale au 2-3 identitati si tot atatea nume de retinut se va multumi sa admire spetacolul imaginilor si efectelor speciale, si interpretarea de zile mari a distributiei stelare. Cam putin, cand vine vorba de un film coreean, ce intotdeauna are de oferit ceva nou si original.

In privinta personajelor, chiar daca atentia intregului film e directionata de echipa de marketing catre cele doua vedete, Jeon Do-yeon si Lee Byung-hun, probabil personajul numarul 1 al poductiei e Hong-yi, interpretata excelent de talentata actrita Kim Go-eun. Si asta pentru ca e singurul personaj prezentat sub forma unei evolutii, nu a unei involutii. Daca personajele lui Jeon Do-yeon (Seol-rang) si Lee Byung-hun (Yu-baek) involueaza pe scara umana, de la momentul incidentului din trecut pana in prezent ambele recurgand la actiuni mai putin demne de o fiinta umana (Seol-rang isi creste fiica adoptiva strict, doar pentru ca aceasta sa razbune moartea parintilor ei reali, in timp ce Yu-baek isi urmareste ambitia de a uzurpa tronul, calcand in picioare orice principii), Hong-yi surprinde audienta si canalizeaza simpatia acesteia catre ea. Hong-yi a fost crescuta doar pentru a se razbuna. E un personaj ce are un singur orizont de asteptare, dar care afland cine sunt cei doi ucigasi ai parintilor ei, primeste o lovitura crunta de la destin, poate chiar mai puternica sub apectul urmarilor decat trauma din copilarie, cand nici macar nu si-a cunoscut cu adevarat parintii, bebelus fiind. De aceasta data, singura ei familie e pe cale sa se destrame, iar in momentul in care mama ei adoptiva, Wol-so (fosta Seol-rang) ii taie coada de par, in mod simbolic, o noua viata incepe pentru ea. O viata de om haituit de fantomele trecutului si prezentului, care trebuie sa isi adune toata energia si sa-si gaseasca puterea interioara de a-si indeplini obiectivul pentru care a fost crescuta. Si, in ciuda acestui destin trist, Hong-yi emana totusi energie, optimism, speranta, stie sa zambeasca si deopotriva sa te faca sa simti mila pentru soarta ei crunta. Ceea ce a realizat regizorul prin acest personaj – probabil neintentionat, din moment ce si-a canalizat efortul spre alte laturi ale productiei – e un lucru demn de remarcat. Drama acestui personaj e transmisa spectatorului, care simte exact aceeasi amaraciune a tradarii ce o simte Hong-yi. Multe cadre de o frumusete vizuala aparte sunt puse in slujba transmiterii acestei stari dincolo de ecran, si ce poate fi mai reusit intr-un film decat sa rezonezi cu protagonistul si trairile acestuia ? Daca aici au esuat un Wong Kar-wai in “The Grandmasters” sau un Hou Hsiao-hsien in recentul “The Assassin”, un film ce se aseamana flagrant cu aceasta productie, la acest capitol reuseste Park Heung-sik, un regizor coreean ce proivine, evident, dintr-o alta scoala cinematografica decat cea chineza.

Daca e sa tragem linie si sa contabilizam lucrurile bune si cele mai putin bune, ajungem la concluzia ca avem in fata un film antrenant, pe care cei innebuniti dupa spectaculos nu-l vor regreta, dar pe care cei ce cauta altceva, in primul rand un scenariu solid si o poveste mai coerenta si mai profunda decat clasica poveste a razbunarii il vor privi cel putin cu rezerve. Jocul actoricesc e desavarsit, dar ce folos cand povestea nu iti pune in evidenta calitatile ? Probabil dupa ce veti viziona “Memories of the Sword” vor ramane in memorie doar spectaculoasele slow-motion-uri desprinse din filmele de arte martiale chinezesti, iar peste cateva zile veti uita complet de el. Pacat de aceasta superba realizare, de costurile relativ mici de productie raportat la bijuteria ce a rezultat, de efortul actorilor din distributie, care sunt umbrite de lipsa unui scenariu de calitate si de dorinta exagerata a regizorului de a iesi in evidenta tradand specificul coreean prin importul de clisee dinspre cinematografia chineza.

Traducerea si adaptarea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil