In mod evident, vedeta productiei “A Chorus of Angels” este marea actrita japoneza Sayuri Yoshinaga. In varsta de 66 de ani la data filmarilor, aceasta a aparut in peste 100 de filme in intreaga cariera, inca din anii ’60 cucerind inimile a milioane de japonezi in productiile despre adolescentii acelor vremuri realizate de studiourile Nikkatsu. Multimea sa de admiratori, numiti de presa vremii “Sayuristi”, i-a ramas fidela peste decenii, iar Yoshinaga i-a rasplatit cu aparitii incantatoare in numeroase productii. Azi a ajuns una din ultimele actrite adevarate in viata ale Japoniei, la cei 70 de ani impliniti in primavara aparand inca in filme. Asiacinefilii cu siguranta si-o amintesc din minunatul “Year One in the North”, unde alaturi de alti mari actori japonezi a fost rasplatita pentru excelenta in interpretare de catre Academia Japoneza de Film. Rolul din “A Chorus of Angels” i-a adus din nou premiul pentru Cea mai buna actrita la Festivalul de film de la Hochi. Filmul a mai castigat doua premii ale Academiei Japoneze de film (pentru imagine si regie de lumini), un premiu pentru Cel mai bun sunet la Mainichi si inca un premiu pentru Mirai Moriyama la Hochi, pentru Cel mai bun rol secundar masculin. Filmul are la baza nuvela scriitoarei japoneze Kanae Minato, cunoscuta pentru romanele de suspans scrise. Dupa scrierile sale au fost adaptate doua filme pe care asiacinefilii au avut ocazia sa le vada, “Confessions” (2010) si “The Snow White Murder Case” (2014). Cunoscut initial sub titlul “The Northern Canaries” (“Canarii din Nord”), “A Chorus of Angels” e un film aniversar, finantat de cunoscutele studiouri Toei cu ocazia implinirii a 60 de ani de la infiintare. Filmarile au fost realizate in Hokkaido, in plina iarna, la temperaturi sub zero grade.

Doamna Haru Kawashima (Sayuri Yoshinaga) lucreaza ca bibliotecara. Vaduva de mai bine de doua decenii, aceasta a ajuns in pragul pensionarii si intentioneaza sa mearga intr-o calatorie prin tara la izvoare termale. In ultima zi de serviciu, e cautata acasa de politie, care ii pune intrebari despre un anume Suzuki Nobuto, un suspect de crima intr-un caz recent deschis de politie. Astfel aflam ca d-na Kawashima a fost profesoara in urma cu 20 de ani pe o insula din Hokkaido, si ca Suzuki Nobuto, cel cautat de politie, a fost unul din cei 6 elevi de la scoala locala Misaki carora l-a predat. Intrigata de spusele politiei, fosta profesoara decide sa isi caute fostii elevi pentru a afla ceva despre unde se afla Nobuto, in special ca politia gasise intre lucrurile acestuia si numarul de telefon al ei. Reintalnindu-se cu fiecare fost elev, profesoara reconstituie franturi din trecut si prezent, dar ajunge sa rascoleasca si un dureros capitol din propria viata.

“A Chorus of Angels” este un spectacol vizual si sonor superb despre cautarea si regasirea trecutului, dar si a inocentei copilariei. Daca pentru imaginile si luminile deosebite filmul a primit doua binemeritate premii din partea Academiei Japoneze de Film, si partea sonora a lui a fost rasplatita, pe parcursul sau spectatorul fiind acompaniat de la inceput pana la sfarsit de acordurile grave ale melodiei interpretate de violonista Ikuko Kawai si scrise de celebrul compozitor Goro Yasukawa, care a asigurat coloana sonora a numai putin de 80 de filme si animatii japoneze. Daca mai adaugam prezenta in distributie a unor nume cunoscute ale filmului japonez, in roluri secundare (precum Aoi Miyazaki, Toru Nakamura sau Ryuhei Matsuda), si avand la baza scenariul solid ce adapteaza o nuvela de success a unei cunoscute scriitoare de romane de mister, avem in fata toate premisele unei productii memorabile. Si intr-adevar, filmul nu dezamageste.

Filmat vara dar si iarna, in conditii dure, Sayuri Yoshinaga a indurat nu doar vantul aspru si temperaturile sub zero grade, ci si a intrat in apa rece a oceanului si s-a catarat pe un turn inalt, fara a apela la dubluri sau efecte speciale. Pentru un actor la 66 de ani nu e chiar un lucru usor. Personajul ei, Haru Kawashima, se aseamana mult cu actrita, acesta exemplificand calitatile ce au facut-o atat de admirata si placuta pe actrita. Fosta profesoara, aceasta se vede nevoita sa se intoarca inapoi in trecut, rascolind amintiri vii, niciodata uitate, doar adanc ingropate in sufletul ei greu incercat. Prin intermediul spuselor fiecarui fost elev cu care se intalneste, treptat se contureaza portretul lui Nobuto, elevul acuzat de crima si cautat de politie. Personajul Nobuto lipseste cu desavarsire, apare doar in ipostaza de elev innocent, adica o cu totul alta persoana decat cea care se presupune ca a ajuns in prezent. Fiecare fost coleg stie cate ceva despre Nobu, despre viata lui grea de orfan, despre sacrificiile facute pentru a-si gasi un rost in viata. Cu atat mai mare e mirarea tuturor ca acesta ar fi ucis o persoana cu cat toti isi amintesc de el ca o persoana simpla si onesta, muncitoare, ce si-a gasit proprul drum ca alpinist utilitar si care chiar urma sa se casatoreasca, deci sa-si intemeieze o familie de care in copilaria lui nu a avut parte. Si asta in ciuda tuturor discriminarilor de care a avut parte (ca balbait, ca orfan, ca individ periferizat de societate). La fel de interesant e cum fiecare fost elev cu care profesoara se reintalneste dupa 20 de ani e marcat de un sentiment de vinovatie pentru ce s-a intamplat la un gratar, in urma cu 20 de ani. Cu totii isi recunosc, ca adulti, vina legata de tragicul eveniment petrecut atunci, ceea ce le subliniaza caracterul de persoane cu verticalitate, mature, ce au ajuns sa se inteleaga pe sine si greselile comise in trecut, fie ele si in indepartata copilarie. Acestia au ramas marcati de faptul ca din cauza lor, direct sau indirect, o viata s-a pierdut. Reintanirea cu profesoara lor si destainuirea sincera a fiecaruia reprezinta o eliberare de povara ascunsa in suflet decenii la rand. In definitiv, profesoara lor le schimbase pentru totdeauna viata, devenind o a doua mama pentru ei, iar pentru unii un veritabil parinte cald si iubitor, mereu deschis sa le asculte si sa le inteleaga micile dileme ale vietii si varstei.

Profesoara procedeaza asemeni unui fin psiholog. E mereu pasiva, atat in trecut cat si in prezent, asculta tacuta marturia fiecaruia si incearca sa analizeze, punand cap la cap tot ce afla, care e motivul transformarii radicale a elevului ei Nobu. Desi aparent pare pierduta, nu ezita sa traverseze tot Hokkaido-ul in plina iarna geroasa cu geanta de voiaj trasa dupa ea, plina de hotarare sa afle adevarul. Pe parcurs, nu doar afla parerea fiecaruia dintre elevii ei despre tragicul eveniment din trecut si despre Nobu, dar se devoaleaza si crampeie din viata personala a profesoarei, despre care, mai mult sau mai putin surprinzator, aflam ca este la fel de mult vinovata pentru cele intamplate cu 20 de ani in urma pe cat sunt elevii ei. De fapt, aceasta isi face, pe langa propria investigatie legata de Nobu, si propriul proces de constiinta, autoanalizandu-se in oglinda propriei vieti. Imaginile placide, de o rara frumusete artistica, transmit mai mult decat toate dialogurile. Cerul cenusiu, zapada viscolita, pescarusii rotindu-se la malul marii reci fara stare, toate ne transmit un sentiment de raceala, de greutate, de povara, pe care fiecare personaj il poarta cu sine. Atmosfera tensionata se simte in fiecare cadru, iar intriga te tine lipit de film, intregul mister fiind dezlegat, nu fara surprize, abia la sfarsit. Un film extrem de bine realizat, solid construit si perfect interpretat, pe care in mod sigur nu-l veti uita prea curand.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil