Partea a doua a povestii lui John Woo, „The Crossing – Part II” s-a lansat in aceasta vara in China, fiind mult-asteptata de cei ce au indragit povestea plasata in China primilor ani postbelici. Cum era de asteptat, deoarece filmarile la aceasta productie au fost lungi si au durat aproape un an de zile, fiind realizate intre iulie 2013-august 2014, producatorul a decis lansarea a doua filme in loc de unul, povestea fiind una vasta, intinsa pe durata mai multor ani consecutivi. Acest lucru nu a putut decat sa ii convina de minune lui John Woo, ce a putut dilata povestea si, totodata, surprinde mult mai multe detalii si fire secundare in firul principal. In continuarea primei parti, aceeasi echipa de actori ne delecteaza cu interoretarea perfecta a unor roluri deloc usoare, intr-un decor cenusiu al unei Chine macinate de razboiul dintre nationalisti si comunisti, ce a produs atatea drame pe parcursul sau. Song Hye-kyo si Huang Xiaoming, Takeshi Kaneshiro si Masami Nagasawa, Zhang Ziyi si Tong Dawei isi continua aventura permutandu-se intre Shanghai si Taiwan, intr-o poveste in care soarta se joaca cu fiecare dintre ei, punandu-i in cele mai cinice situatii cu putinta. Acelasi profesionist desavarsit, Zhao Fei, e director de imagine, in timp ce coloana sonora e asigurata de acelasi maestru Taro Iwashiro. Filmul e produs de Terence Chang, prietenul de decenii al lui John Woo, filmul insusi fiind realizat de marea familie de prieteni a lui John Woo, atat actori cat si staff, cu care a colaborat si la alte productii anterioare de succes. Cu un buget de 48,6 milioane de dolari pentru ambele parti, prima parte s-a comportat la nivelul asteptarilor, cu 32,3 milioane de dolari incasari. Partea a doua a strans 21 de milioane de dolari in 3 saptamani, ceea ce inseamna ca filmul a adus profit, cum era de asteptat de la inceput.

Ianuarie, 1949. Nordul Chinei cade in mainile Armatei de Eliberare, iar zilele in care Shanghai-ul mai poate rezista in fata ofensivei comuniste sunt numarate. Macinat de mitinguri si proteste studentesti pacifiste devenite tot mai violente, Shanghai-ul acelor vremuri e departe de locul idilic din perioada interbelica. Yu Zhen (Zhang Yi) lucreaza ca sora medicala voluntara, in speranta ca isi poate intalni iubitul, un soldat plecat pe front care i-a furat sufletul. In momentul in care afla ca acesta ar putea fi in Taiwan, armata nationalista incepand de ceva vreme evacuarea Shanghai-ului, incearca cu disperare sa faca rost de bani de bilet pe vapor. Cu pretul biletului schimbandu-se de la o zi la alta datorita inflatiei, sansele sa stranga bani vanzandu-si trupul devin tot mai mici. Va fi induratoare soarta cu ea ? Intre timp, doctorul Yan Zekun (Takeshi Kaneshiro), ce a servit intr-un lagar armata japoneza in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fapt ce ii creeaza in prezent probleme cu autoritatile, se intoarce in Taiwan, unde isi regaseste familia, sau mai bine zis ce a mai ramas din ea. Astfel descoperim drama personala a acestuia si a familiei sale, dar si povestea de iubire cu o femeie japoneza, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca si motivele pentru care mama lui Zekun era impotriva acesteia. Nu in ultimul rand, departe de zbuciumul razboiului, pe insula incearca sa se readapteze la o viata normala Yunfen (Song Hye-kyo), sotia generalului Lei, care in curand trebuie sa nasca. Destinul tuturor acestor personaje va fi iremediabil marcat de tragedia scufundarii vaporului „Taiping”, petrecuta cu doar cateva ore inaintea Anului Nou Chinezesc din 1949…

Anumiti critici de film de prin partile apusene nu au fost prea atisfacuti e continuarea povestii din „The Crossing”, dar acest lucru e perfect firesc in conditiile in care ritmul in care e spusa povestea e unul foarte lent, pigmentat cu foarte mult romantism. Vocea naratorului, care se schimba in functie de context de la un personaj la altul, e foarte prezenta, amplificand caracterul epic al realizarii. In ce priveste nemultumirea unora, ea e perfect justificata deoarece producatorii au stiut sa dea promovarii filmului exact ceea ce publicul occidental s-ar fi asteptat: anume spectacol si pop-corn. Daca urmariti trailerul, jumatate din el prezinta secvente din timpul catastrofei maritime din 1949, insa in realitate, doar ultimele 30 de minute din „The Crossing – Part II” (deci din totalul ambelor parti de peste 4 ore, doar 3o de minute !) prezinta – cu mult mai putine efecte speciale decat n-a obisnuit de exemplu „Titanic”, tragedia petrecuta. Asta denota faptul ca echipa de la promovare a incercat sa atraga publicul in salile de cinema exact cu ceea ce publicul s-ar fi asteptat sa vada intr-o proportie mai mare din film: efecte speciale spectaculoase, si, pana la urma, o poveste similara cu cea din „Ttitanic”. Normal ca atunci cand te pregatesti sa vezi un „Titanic” made in China si constati ca ai parte de romantism si melodrama lenta in cea mai mare parte a filmului, esti dezamagit. Sau poate putin suparat ca cineva care a facut trailerul a reusit sa te duca de nas. Iar de aici pana la a folosi cuvinte ascutite si poate nemeritate la adresa acestei superbe realizari, pentru a crea curente de opnie, e un simplu pas. Doar ca cei care au indragit prima parte a productiei, cu siguranta vor fi la fel de incantati si dupa vizionarea celei de-a doua parti, indiferent de ce ar spune „formatorii de opinie din Occident”, probabil satuli si ei de atatea efecte speciale de la popcornul american pe care-l servesc de dimineata pana seara, ca asa e cand ai industrie de film superdezvoltata, esti ocupat 24 din 24 de ore.

Lasand la o parte parerile nemultumitilor, trebuie spus ca partea a doua a filmului insista asupra dramei Taiwanului din anii de dupa ocupatia japoneza, dar si a celor prinsi fara voia lor in razboiul ideologic de atunci. Vanatoarea de comunisti a dus la o adevarata psihoza in Taiwan, soldata cu executarea a mii de oameni nevinovati, iar insasi familia lui Zekun, revenit in Taiwan, e afectata de aceasta realitate trista a acelor timpuri tulburi. John Woo exploreaza cu sensibilitate aceasta trauma nationala, oferindu-ne o perspectiva realista si cruda asupra terorii acelor vremuri, un chip trist al dezumanizarii in numele ideologiei. Pe de alta parte, aceasta psihoza e intr-un fel de inteles, practic Taiwanul devenind ultimul bastion nationalist, iar infiltrarea de comunisti pe insula ar fi putut fi dezastruoasa pentru nationalistii lui Chiang Kai-shek si viitorul lor. Dincolo de aceste realitati, care in prima parte sunt vag zugravite, e remarcabil modul in care John Woo reuseste sa duca atatea fire epice mai departe, in paralel, fara a deranja spectatorul, ce e tinut mereu in priza, curios ce se mai intampla cu fiecare personaj. E ca si cum ai avea in mana o telecomanda si ai fce turul canalelor tv, tragand cu ochiul la viata fiecaruia si revenind la acelasi personaj cateva cadre mai tarziu. Din punctul de vedere al montajului, totul este perfect. Cat despre imagini, sunt adevarate opere de arta, aproape niste tablouri impresioniste cu multe umbr si pete de culoare cenusii si sterse, intocmai ca acele vremuri.

O intrebare fireasca pe care ti-o pui inca din prima parte e de ce povestea insista pe mai multe personaje care aparent nu au nici o legatura intre ele. Acestea se perinda intre Shanghai si Taiwan, trec unele pe langa altele, nu interactioneaza sau daca o fac, o fac la nivel formal, fara a se atasa neaparat unele de altele. Toate au impresia, la un moment dat, ca s-au mai vazut undeva, dar nu stiu unde si mai ales cand. Toate aceste piese ale puzzle-ului au logica lor, iar pe masura ce ne apropiem de tragicul sfarsit, intelegem rabdarea lui John Woo de a duce cu atata talent si daruire fiecare poveste de viata pana in acel punct terminus, unde fiecare isi implineste soarta pentru care a fost menit. Desi trailerul acestei parti a doua a povestii insista mult pe tragedia asemanatoare „Titanicului” traita si de chinezi (cu deosebirea ca vaporul in discutie nu era unul exclusivist), nu ar trebui sa etichetam filmul prin prisma acestui nefericit eveniment. Iar acest lucru nu l-a dorit nici John Woo, anume ca peste ani, filmul sau sa fie etichetat drept „Titanicul chinezilor” sau „Titanicul chinezesc”. Dovada acestei dorinte e insusi titlul celor doua parti, „The Crossing”; probabil daca voia sa reflecte tragedia din 1949, John Woo si-ar fi numit filmul „Taiping”. Si e bine ca nu a facut-o, fiind perfect constient ca un film precum „Titanic”, in varianta chinezeasca, ar fi trebuit sa aiba un buget de cel putin 5 ori mai mare ca cel pe care l-a avut la dispozitie, adica macar cat al „Titanicului” (200 milioane de dolari). Oricat o fi China de puternica sub aspect financiar, industria chineza de film nu a ajuns inca sa arunce pe fereastra cu asemenea sume cum isi permit americanii. Dar asta nu inseamna ca o cinematografie nu poate realiza productii minunate si memorabile cum e acest „The Crossing” cu mult mai putini bani. In definitiv, americanii nu pot fura nici istoria, nici talentul, nici specificul asiatic, oricate imitatii ieftine ar face la Hollywood, caricaturi de filme de arte martiale sau remake-uri de proasta calitate vandute sub un ambalaj nou si spectaculos. Felicitari lui John Woo pentru aceasta realizare deosebita, plina de sensibilitate, romantism si dramatism, si „Thank you, America” pentru ca ai cizelat un asemenea regizor talentat care isi rasplateste acum din plin concetatenii, aducand venituri importante industriei chineze de film. Jos palaria, Mr. John Woo, pentru aceasta realizare grandioasa !

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil